|
|
|
|
            |
|
Constantin Stancu
De-a lungul vieţii, ce aţi considerat că
vă lipseşte cel mai mult ? Interesant, niciodată
nu m-am gândit la ce-mi lipseşte cel mai mult. Chiar ce-mi lipseşte?!
Privesc în jur. Cărţi ... mii de cărţi. Acesta-i universul meu.
Am tot ce-mi trebuie. Constat, acum, că mă întrebaţi, niciodată
nu am avut altă sete decât setea de pagina tipărită. Nu sunt omul care
să-şi dorească lucruri cu orice preţ, îmi lipsesc lucrurile comune,
specifice orcărui om de rând, lucruri mărunte dar... multe.
Dar cel mai mult îmi lipseşte
tatăl şi fraţi mei plecaţi în nefiinţă, înainte de a împlini 16 ani.
Uneori îmi lipseşte Sfântul
aer, simt cum mă sufoc de atâta neputinţă.
Ce aţi învăţat de la adversarii sau
duşmanii dumneavoastră ?
Am învăţat că invidia
şi minciuna este cel mai mare păcat. Adversarii sau duşmanii sunt atât
de necesari ca şi prietenii,
evident că inţial cei mai
aprigi adversari sau duşmani mi-au
fost prieteni, aşa credeam eu. Ei doar se foloseau de mine şi culme e că
am ştiut asta, îi cunoşti imediat după aroganţă, după vorbă, după port,
e bine să-i ţii aproape, să-i
studiezi, să înveţi să nu fii ca ei. Dacă ei mint, tu nu trebuie să
minţi, dacă ei înşală, tu nu trebuie să înşeli, dacă ei te desconsideră,
tu niciodată să nu desconsideri o fiinţă umană, e simplu, atât de
simplu, trebuie doar să-i vezi dincolo de aparenţe. Dar ... să vă
povestesc ceva, un fapt real. Anul trecut, prinţesa mea (fiica) a
trebuit să facă o operaţie la Viena, la vestitul AKH. Locuind în Viena
sau făcând naveta timp de aproape şapte luni, am cunoscut toţi
cersetorii, oameni minunaţi, care au trăit o adevărată dramă în România
şi care trăiau o altă dramă, o dramă a umilinţei la Viena. Nu toţi aveau
vocaţia cersetoriei, unul fusese învăţător, altu’ şofer, muncitori etc..
Vorbeam zilnic cu ei, îi ştiu pe fiecare, le cunosc dramele. La un
moment dat, prinţesa mea, mă apostrofează, ,,hai , mă tată, zilnic stai
de vorbă cu cersetorii aştia’’. I-am replicat blând, dar trist, ,,
niciodată să nu desconsideri un om’’. Ei, da, a venit răspunsul ei sec,
specific tinereţii. Aşa fusesem şi eu, între timp mi-am descoperit
duşmanii şi consider trufia un păcat. Ea e prea tânără. Eu nu am
ascultat-o şi am continuat să vorbesc cu ei. Într-o sâmbătă mergând la o
terasă am observat o tânără care vindea flori în restaurant. S-a
apropiat şi de masa noastră cerându-ne în germană să cumpărăm flori de
la ea. O întreb în germană
de unde are florile, s-a bâlbâit apoi imediat în româneşte îi zic, hai,
fugi de aici le-ai furat din cimitir. Uimită către mine, tu eşti român,
da ca şi tine, trebuie spus că nu am găsit nici-un cersetor sau vânzător
de flori de altă naţionalitate, am discutat circa două minute, apoi
fiecare şi-a văzut de treaba lui. Peste câteva săptămâni cu o zi
înaintea operaţiei, dimineaţa, posomorât, mă îndreptam către AKH. La o
intersecţie mă strigă cineva, ridic privirea şi o văd pe florăreasa de
la restaurant. - Ce faci
?
unde te duci?
mă da tu eşti necăjit tare, îi povestesc pe scurt necazul meu.
-
Cum fata care era cu tine, hm, la AKH, dar acolo e scump rău de tot, cum
pot să te ajut?
-
Mulţumesc frumos de gându-l bun, nu este cazul, mă descurc.
-
Uite am două sute de euro la mine, ba nu, mergi la mine mai am o mie,
ţii dau ţie, a, ia stai, vorbesc cu cersetorii, toţi te iubesc, să dea
fiecare câte o mie. Eu nici
nu mai auzeam. Mă gândeam la prieteni mei care aflând de problema mea,
dintrodată aveau alte preocupări.
O
iau în braţe o sărut şi-i mulţumesc încă o dată, îi explic politicos că
nu este nevoie. Doamne, ce solidaritate. Plec plângând, plâng pe
străzile Vienei. Povestesc întâmplarea prinţesei mele, plângea şi ea.
-
Iartă-mă tată, niciodată nu voi mai desconsidera pe nimeni. Iată o pildă pe care
eu şi fata mea nu o să uităm niciodată. Dacă nu aş fi avut duşmani care
m-au umilit, m-au desconsiderat, prieteni care m-au trădat şi eu poate
aş fi umilit pe cineva şi eu poate aş fi desconsiderat pe cineva şi
poate aş fi trădat. E un proverb românesc, ce nu-ţi place ţie altuia
nu-i face. Am fost acuzat şi
sunt acuzat pe nedrept de toate relele pământului, nu am răspuns în nici
un fel, şi nu voi răspunde niciodată, mă rog pentru ei ca Dumnezeu să-i
lumineze.
O întrebare clasică: ce înseamnă
dragostea pentru dumneavoastră, la modul practic, de zi cu zi ?
Pentru
mine dragostea înseamnă să pot
dărui, să mă pot dărui familiei şi cărţilor. M-a înzestrat Dumnezeu cu o
dragoste aşa de mare încât îmi trebuie câteva veşnicii s-o pot dărui.
Care sunt cărţile pe care le preferaţi
şi de ce le preferaţi pe acestea şi nu altele ? Prefer cărţile de
poezie, proză, critică literară dar şi cărţile de istorie. Cărţi care
transmit mesaj, fior liric. Nu există carte proastă, poate doar modul
prin care autorul transmite mesajul este defectos. O carte bună îţi
poate schimba destinul dacă o poţi vedea cu ochiii minţii sau cel puţin
te face mai bun ca om. În clasa a I-a am descoperit biblioteca din
comună şi prima carte
,,Gavroche şi Cosette’’ autor Victor Hugo, carte ce-mi va
deschide gustul pentru citit şi care îmi va râmâne toată viaţa
întipărită în memorie, după aceea am devenit prieten pe viaţă cu Mihail
Eminescu, George Coşbuc, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Fănuş Neagu, Eugen
Barbu, Mircea Micu, Adrian Marino, Grigore Vieru sau D.R. Popescu,
Nicolae Breban, Emil Lungeanu, Adrian Botez, Horia Zilieru şi mulţi,
mulţi alţi scriitori.Şi cu toate acestea BIBLIA rămâne cartea mea de
căpătâi. 5. Care este locul în care vă simţiţi cel mai bine ? Acasă. Acasă
însemnând oriunde în lume unde îmi găsesc liniştea.
6.
Ce înseamnă pentru dumneata gândul acesta: acum ?
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
