Reclama Dvs.

  Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri







 

  

Interviu cu scriitoarea și actrița Lia Bugnar

 

Lia Bugnar: „Dacă aș fi președintele României aș sta de vorba normal cu oamenii și m-aș întreba, laolaltă cu ei, dacă e posibil să ieșim din rahatul profund în care ne aflăm“.
 

Interviu de Ioana Popescu
 
Lia Bugnar (46 de ani) scrie piese de teatru și joacă în multe spectacole. Evident, mai joacă și în filme. Recent, a fost la Cannes cu un film aplaudat și premiat de care a auzit lumea toată, "Bacalaureat". A scris zeci de piese de teatru și toate sunt cu „casa plină“, asta în Bucureștiul anilor 2016, când lumea nu prea mai merge la teatru. Lia e descrisă de unii răutăcioși ca un fel de ciudată de aproape 1.80 înălţime care merge cu bocanci în plină vară, care conduce o mașină nespălată, dar are cel mai frumos si celebru câine-lup din București, pe Iago (foto), care este de altfel și actor în unele dintre piesele ei de teatru. Nu am întrebat-o despre divorțul de Dragoș Buhagiar (scenograf celebru de teatru și film din România n.r.), ci am vrut să știm: „cine e Lia?“ Și ce o face pe ea să meargă mai departe și să fie tot mai sus, într-o industrie în care aparent chiar și marile valori se vaită că sunt nedreptățite și că lumea s-a săturat de film sau la teatru. E cinică Lia? Sau poate este de fapt raționala boemă într-o Românie în care lipsește nu inteligența, ci doar cheful de muncă și umorul fin?! Va lăsăm să o descoperiți voi! Cu aplauze, o invităm în scenă pe ... Lia!
 

„Mă motivează facturile care vin cu regularitate în cutia de scrisori, mutra simpatică a cățelului meu și certitudinea că n-aș vrea să moară de inaniție“
 
Rep. Salutare Lia. Ce te motivează?
 
L.B. N-aș putea spune că sunt o ființă motivată. Practic, exact dimpotrivă. Viața ideală ar fi să nu trebuiască să fac niciodată nimic, să nu trebuiască să scriu și nici altceva. Doar să citesc, să fac sport, să mă plimb. Cum așa ceva e utopic, în condițiile în care numele meu de familie nu e Hilton, aș putea spune că mă motivează facturile care vin cu regularitate în cutia de scrisori, mutra simpatică a cățelului meu și certitudinea că n-aș vrea să moară de inaniție ... lucruri de genul asta, ai prins ideea. 
 
Rep. Care sunt cele mai de succes lucruri făcute de tine?
 

L. B. Păi, singurele lucruri de succes făcute de mine sunt spectacolele de teatru după piesele pe care tot eu le-am scris. Toate, fără excepție, au prins la public! În rest, n-aș putea zice că mă dă succesul afară din casă. (Foto jos: La Cannes cu echipa de la "Bacalaureat").
 

 

 

Rep. La ce lucrezi acum?
 

L. B. În momentul asta chiar nu lucrez la nimic, dar am mai multe lucruri începute, lucruri care mă fac să plec privirea când mă gîndesc că trebuia să fie de mult gata și, iată, nu sunt. Mai multe spectacole de teatru (vreo trei) și ar trebui să mă și reapuc de scris, măcar că să verific dacă mai pot, să verific dacă are rost să mă mai bazez pe această capacitate a mea în viitorul apropiat sau trebuie să încerc să găsesc alte rezolvări pentru ecuația supraviețuirii. 
 
„La Cannes, dacă mi-a plăcut ceva, a fost faptul că a fi român părea să fie o calitate și nu un cusur“
 
Rep. Crezi că ai putea interpretă perfect rolul Juliei lui Somerset Maugham? Crezi că a fi o bună actriță înseamnă să fii "o Julia"?
 

L. B.  A fi o actriță bună înseamnă să ai talent și suficient de multă dorință să faci asta, și conștiința că ți se cuvine să faci asta. Nu cred că trebuie să fii o Julia, cred că trebuie să fii cât se poate de tu însuți și să mai și crezi că ești o ființă aparte, care are dreptul să se cocoațe sus pe o scenă sau pe un ecran ca să fie privită de o grămadă de perechi de ochi. Pentru că mare parte dintre cei din jur vor încerca să te convingă că nu-i așa. Deci, cred că e esențial să crezi în tine. 
 
Rep. Spune-mi un pic povestea lui Iago, „câinele actor“. Și de ce i se spune așa, căci așa aud că este botezat în teatru și film.
 
L. B. Iago e cățelul meu. Un ciobănesc german frumos și deștept așa cum sunt toți cățeii din specia lui. I se spune „cățelul actor“ pentru că joacă într-un spectacol de-al meu "Oase pentru Otto". Joacă, evident, rolul cățelului Otto. Poate fi văzut la Godot Cafe Teatru. Din toamnă, de fapt, după ce revine Medeea Marinescu pe scenă, mămica de copil nou-nouț. 
 
Rep. Când ai constatat prima dată că dacă iei un pic de avânt primești un bobârnac de la Dumnezeu? (Am citit că ai fi spus  ceva asemănător într-un interviu în altă revistă)
 
L. B. Nu-mi amintesc exact ce spun prin interviuri, eu am senzația că spun iar și iar același lucru doar că reformulat. Probabil că voiam să zic că exact atunci când ai impresia că e ceva de capul tău, Dumnezeu îți trimite semne, în măsură în care ești în stare să le citești, că ești un firicel de nisip dintr-un castel de pe malul mării. Iar acest lucru l-am constatat, presupun, toată viață, doar că acum sunt destul de adultă să pot să mi-l și asum. 
 
Rep. Ce ți-a plăcut cel mai mult la Cannes, când ai fost recent cu filmul unde ai avut un rol principal, (rolul mamei, n.r)?
 
L.B. La Cannes am fost cu filmul "Bacalaureat" al lui Cristian Mungiu. Rolul meu este al treilea din film ca întindere, dar nu l-aș numi principal, fiind totuși mult mai modest decât primele două. Și, ca să-ți răspund, la Cannes, dacă mi-a plăcut ceva, a fost faptul că a fi român părea să fie o calitate și nu un cusur. Oamenii se uitau la noi cu admirație și asta nu pățești prea des în străinătate, ca român. Și faptul că eram lângă Cristian, bineînțeles. În rest, nu prea se lipesc de mine festivismele, probabil am ars mult prea îndelung etapa pe vremea comuniștilor, cu cravata de pionier la gât. 
 
„Multe dintre serialele noastre de televiziune sunt gunoi, balast, deșeu!“
 
Rep. În ce filme o să mai joci și nu știe lumea? (foto: Lia Bugnar, în centrul Bucureștiului)
 
L. B.  Am filmat într-un lungmetraj în regia și după scenariul lui Serge Celibidache. Sunt câteva luni de atunci, n-am idee când va fi gata. 
 
Rep. De ce nu și televiziunea „de consum“, gen seriale TV?
 
L. B. Nu-ți închipui că mă îmbie lumea cu roluri în seriale și eu le refuz. N-am fost la nici un casting de acest gen, pentru că nu am fost chemată. Probabil că, dacă n-ar fi un scenariu insuportabil de prost și echipa ar fi una de oameni din breaslă pe care să îi admir măcar vag, n-aș spune "nu". Dar multe dintre serialele noastre sunt gunoi, balast, deșeu. În așa ceva nu m-aș băga, nici dacă n-ar mai trebui să fac nimic tot restul vieții. Dar în ceva „decentuț“ cât de cât, de ce nu? E un bun exercițiu și ajută și la facturi. 
 
Rep. Ce ai schimba în România dacă ai fi președinte?
 
L. B. Nu știu care e puterea reală a președintelui de a schimba ceva. Sistemul e făcut în așa fel încât nu el e cel care schimbă lucruri. Aș schimbă sigur modelul de discurs prezidențial. Aș sta de vorba normal cu oamenii și m-aș întreba, laolaltă cu ei, dacă e posibil să ieșim din rahatul profund în care ne aflăm. Și, ca președinte, aș zice în gura mare că legislația actuală după care funcționează teatrul și filmul în România e imbecilă și păguboasă. 
 
Rep. Numește mi te rog câțiva actori foarte buni din România (dacă dorești).
 

L. B. Nu mă ademeni în capcana asta. Lista ar fi foarte lungă și incompletă, oricât de lungă ar fi ea. Ce pot să-ți spun este că, în spectacolele mele, eu am numai actori foarte buni!
 
Rep. Cum stai cu drumurile în alte țări? Când ai fost și unde în vacanță ultima dată?
 
L. B. N-a fost vacanță, am fost cu spectacolul meu "Noi4" la Londra. A fost foarte simpatic. Cea mai plăcută Londra din câte văzusem până atunci în viața mea. Dovadă că nu contează foarte tare locul, ci oamenii cu care ești într-un anume loc. 
 
Rep. "București non stop" pare un film făcut cu bună dispoziție; ai senzația că lumea râde după ce termină de spus replică. Greșesc?
 
L. B. Ceilalți actori din secvența în care jucam eu erau Ilinca Manolache și Maria Obretin cu care eu joc în spectacolul meu "Noi4". De altfel Dan Chișu ne-a luat în film pentru că i-a plăcut foarte tare de noi acolo, știa că suntem prietene și îi plăcea cum funcționam împreună. Și așa e, ai intuit bine, am râs crunt la filmări și noi, și echipa. 
 
„Nu m-aș mută niciodată nici în Germania, nici în altă țară. Între altele pentru că aș muri de foame, meseria mea ține de limba română“
 
Rep. Te regăsești în personajul tău din „Bacalaureat“?
 

L. B.  N-aș putea spune că mă regăsesc. Dar, cum fiecare dintre noi conținem toate sentimentele și le activăm doar când e nevoie de ele, pot să zic că niște sensibilități comune cu femeia aia aveam. Chiar dacă eu nu am copii și nici un soț care mă înșeală cu știrea mea. Nu știu neapărat cum e să iubești un copil, în schimb am fost copil, așa că distanța nu e chiar de neacoperit.
 
Rep. Filmele lui Mungiu sunt mereu premiate în străinătate. (De altfel, recent, a fost desemnat mebru in comisia Oscarurilor din S.U.A. n.r.) Ce are special Mungiu față de alți regizori?
 
L. B. Nu sunt eu în măsură să-l evaluez pe Cristian Mungiu în comparație cu alți regizori. Pot doar să-ți spun că e un om care, pe lângă talentul pe care îl are, e și foarte cult, modest, plin de umor, atent la nuanțe. Și, cel mai important, din punctul meu de vedere, lucrează impecabil cu actorii. Doresc oricărui actor (deși nu e posibil, dar ca urare merge) să ajungă să lucreze cu el. Să filmezi la Cristian Mungiu e o școală în sine, deși e ultimul om care ar da lecții cuiva. 
 
Rep. Care a fost cea mai frumoasă zi din viața ta până acum?
 
L. B. Întrucât nu-mi amintesc o zi care să fi fost mai frumoasă decât toate celelalte, putem face două deducții: 1) am avut o viață relativ frumoasă per total.
2) cea mai frumoasă zi încă nu s-a întîmplat din moment ce nu mi-o amintesc.
 
Rep. Ai prieteni artiști în diaspora?
 

L. B. Da. Artiștii sunt oameni liberi, circulă, nu-s neapărat legați de locuri. Sunt actori peste tot și unii dintre ei îmi sunt prieteni. 
 

Rep. Te-ai muta vreodată în Germania? Un mesaj pentru românii din Germania, de vrei?
 

L. B. Nu m-aș mută niciodată nici în Germania, nici în altă țară! Între altele pentru că aș muri de foame, meseria mea ține de limbă română. Dar nu e numai asta. Pur și simplu e prea târziu să mai învăț defectele altui popor. N-am mesaje pentru românii din Germania. Nu-i cunosc și, mai mult că sigur, nici ei pe mine. 
Ah, ba da. Dacă-i vezi pe Hetty și Vicky Stuermer, salută-i din partea mea.
 
Rep. Ok! Mulțumim Lia. Îți dorim noroc în toate!

 

 

 

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 

 

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu. Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)