|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
George ROCA
Pe Ioan Alexandrescu l-am cunoscut în urmă cu mai bine de 40 de ani, de pe vremea când a venit din Bucureşti să joace polo la Oradea! Era un baiat frumos, blond, bine făcut... care prin comportamentul lui elegant inspira respect. Noi prietenii, poloişti, înotători sau admiratori ai sporturilor acvatice îi spuneam Papanache. Aşa era cunoscut de toţi în tinereţile sale: Papanache Alexandrescu, sau Papá! Porecla i se trăgea de pe vremea când era membru al echipei de polo a Casei Centrale a Armatei (devenită mai târziu Steaua-Bucureşti). Ioan (sau Nelu) era o fire molcomă, un bonom, un tânăr serios cu gândire matură, care îţi dădea oricând un sfat bun, precum un tată. De aceea colegii de echipă îl respectau şi îi spuneau „Papá”...
Mai erau doi „tătici” printre sportivii de performanţă al anilor ’60! Unul era Aurel Zahan căruia colegii îi spuneau (tot cu respect!) Tătuţa, iar altul era campionul mondial la lupte greco-romane, Florin Ciorcilă, căruia toţi cei care îl cunoşteau îi spuneau Tăticu. Papá era însă erudit, mai finuţ, mai franţuzit! Dar pentru că băieţii din echipă erau puşi pe şotii, au transformat mai târziu „Papá” în „Papanache”.
Nu era sigurul poloist din generaţia lui care avea poreclă! Mai întâlnim, la componenţi ai diferitelor echipe din aceea vreme, porecle simpatice precum a lui Gheorghe Zamfirescu alias Lolo (care joacă polo!), apoi Ştefan Marica alias Marţoi (când era puşti Marica a fost transformat în Marţică, dar maturizându-se a devenit Marţoi), Dinu Popescu zis Dinte (dela diastema dinţilor de sus) , Viorel Rus zis Eusebio şi mai apoi Grasu (!), Liviu Răducanu – Pelicanu, Tolea Grinţescu – Urechiatu, Valentin Ţăranu – Difuzor (că vorbea mult!), Adrian Nastasiu - Baronu, Miki (Nicolae) Kovacs - Kopek, Andrei Harabula zis B. O’Hara, I. Mureşan - Paţac şi mulţi alţii. Poreclele aveau farmecul şi poezia lor şi nu supărau pe nici unul din cei căruia le erau atribuite!
Dar să revenim la Papanache... Cu durere în sulflet am aflat ştirea că ne-a părăsit! A plecat dintre noi lăsând un gol imens în lumea sportului şi în inimile celor care l-au cunoscut şi i-au fost prieteni. A încetat din viaţă duminică 14 octombrie 2007 în urma unei boli mai vechi, o hepatită de care nu ştiuse, sau pe care nu o băgase în seamă.
Aflarea veştii decesului profesorului Ioan Alexandrescu a bulversat, în zilele ce au urmat, nu numai sportul bihorean ci şi pe mulţi orădeni care l-au cunoscut. Ziare şi reviste locale au anunţat veste cu durere şi regret: „Doliu în sportul orădean: Ioan Alexandrescu a încetat din viaţă!” (www.sportbihorean.ro), „Nu ştiu cum va arăta sportul nostru începând de mâine, sau din ziua în care vom realiza că Ioan Alexandrescu nu mai este. Realizăm însă că sportul orădean trăieşte tocmai datorită lui Ioan Alexandrescu.” (www.contrastonline.ro). Inclusiv în capitală vestea a făcut senzaţie. Poloiştii români au pierdut un tehnician, un antrenor, un campion, un tovarăş „de apă”, un prieten de nădejde, un coleg serios şi un om cu suflet mare!
Ioan Alexandrescu a fost recunoscut ca un excelent sportiv fiind recompensat şi apreciat pentru meritele lui. În anul 1958 a câştigat campionatul naţional de polo cu Rapid Bucureşti la Oradea şi a cucerit şase medalii de vicecampion naţional la seniori. Mai târziu, avănd pregătirea (absolvent al Institutului de Educaţie Fizică şi Sport) şi experienţa sportivă necesară a fost ales vicepreşedinte executiv al Clubului Sportiv „Crişul” Oradea şi mai apoi director general. Între anii 2001-2004 a deţinut şi fotoliul de vicepreşedinte al Federaţiei Române de Polo pe Apă.
La „Gala Laureaţilor sportului românesc pe anul 2005” a primit „Premiului de Excelenţă în Sport” pentru întreaga sa activitate, oferit de către Preşedenţia României şi ANS (Autoritatea Naţională pentru Sport). În urmă cu câteva zile, ca omagiu şi preţuire a celui care a fost omul de sport Ioan Alexandrescu a fost făcut cetăţean de onoare al municipiului Oradea, titlu acordat postmortem. Ca recunoştiinţă pentru meritele sale, Bazinul Olimpic din Oradea va purta în viitor numele de „Ioan Alexandrescu”.
Ioan Alexandrescu a fost admirat de prieteni şi cunoscuţi pentru conduita lui ca tată şi soţ. A lasat în urmă (şi supravieţuieşte) prin doi copii minunaţi, ambii realizaţi profesional, Ioana – lector universitar şi Mihnea, jurist. Am cunoscut-o foarte bine şi pe soţia sa, doamna prof. univ. dr. Maria Vulişici-Alexandrescu, un minunat om de litere pentru care am avut şi am tot respectul! Domnia sa m-a învăţat gramatica limbii române la nivel academic, având-o ca asistentă la studiul limbii române şi la lingvistică, pe vremea când eram student la facultatea de filologie.
Condoleanţe şi un gând bun familiei indoliate! Odihneşte-te în pace dragă prietene Ioan Alexandrescu!
George ROCA 24 noiembrie 2007 Sydney, Australia Redactor al Revistei AGERO
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|