|
 Liceele
speciale din vremea lui Ceauşescu
Dani Rockhoff
Germania
Nu tot ce
exista in Romania comunista a fost prost, asa cum nu totul in capitalism
si globalizare e cool. Un exemplu e Special English Highschool
Ady-Sincai din Cluj, produs al strategiei de invatamant a lui Mircea
Malita, un cap luminat de renume mondial. Pana cand Ceausescu sa „se
prinda” ca aceste retorte pentru elite pot fi un pericol pentru
dictatura, cateva generatii de absolventi bilingvi si toba de carte au
iesit pe usile gimnaziului clujean. Azi, ei se legitimeaza ca directori,
reprezentanti de multinationale, cercetatori, traducatori, specialisti
in tara si in strainatate, ziaristi sau fosti ministri. Spiritul romglez
nu e nou si nici nu l-a inventat generatia postdecembrista. ( foto: Dani
Rockhoff in centrul istoric)
Emo sau cool?
In mai anul acesta, promotia 78 s-a intalnit la Cluj, la liceul Sincai
(atuci Ady- (Endre), acum Gheorghe), pentru a 30-a aniversare de la
absolvire. S-a anuntat intalnirea de rigoare cu fosti colegi si
profesori, strigarea dupa catalog, depanare de CV-uri si amintiri, apoi
un chef ca pe vremuri. Toate astea s-au si intamplat.
S-au mai anuntat si doua speech-uri, ale fostului si actualului director
al liceului. Cel de-al doilea n-a avut loc, asa ca nici „confruntarea”
intre vechii si actualii liceeni nu s-a produs. Oare peste tot in
Romania se cultiva ruptura intre generatii? Pacat. Cool era sa ne vedem
urmasii, sa ne vada si ei pe noi, sa vedem daca vorbim cat de cat
aceeasi limba, poate romgleza.
E o experienta tare interesanta, sa te hotarasti a da filmul inapoi cu
multi ani, apoi sa iti iei concediu si sa zbori peste tari si mari.
Pentru ce? Poate pentru o vanitate, niciodata recunoscuta pe fata: aceea
de a te compara cu cei cu care ai pornit, ca adolescent, pe acelasi
drum. Un alt motiv este sentimentalismul, treaba emo, care azi nu e
cool, insa chiar ca exista, uneori refulata, in fiecare dintre noi.
Hai Bobo!
In ianuarie, Bobo, un fost coleg de la „uman” -Ady-Sincai avea, in
fiecare an, trei clase paralele: reala, umana si maghiara- a inceput sa
se agite, sa ne caute si sa ne gaseasca, din aproape in aproape, iar
apoi foarte departe: prin State, Australia, Noua Zeelanda. Germania,
Anglia, Franta si Ungaria erau, comparativ, la o aruncatura de bat. Cu
incapatanare, ne-a gasit: si pe cei pititi prin tara -mai ales fetele,
sub nume de mariaj- si pe cei emigrati inainte si dupa 90, cat au vazut
cu ochii, in lumea cea larga si pe atunci deloc globala.
Marturisesc ca, dupa ce am confirmat venirea, mi-am luat concediu si
bilet de avion, am platit participarea si termenul Marii Intalniri se
apropia, am inceput sa ezit si am stat mult pe ganduri, daca sa mai
merg. Interesant, cat de prezenta poate deveni amintirea unor persoane
din adolescenta, cu care ai impartit patru ani din viata.
Foto 1. Revedera după ani de la Şincai, foto
2: Terry Cole, Virgil Mălaiu ( la catedra)
Si mai
interesant este cum vrei, ca inaintea unui rendez-vous, sa amani
momentul sau chiar sa-l ratezi, pentru a nu te pune intr-o situatie in
care realitatea sa-ti insele asteptarile. Parca vrei sa tii timpul in
loc, sa pastrezi incremenita imaginea din castelul tau personal al
memoriei, despre propria ta adolescenta, despre sperantele si nebunia de
atunci.
Biletele si riti-piti
Mi-am adus aminte, in proportie de 95%, care cum arata, ce codite sau
breton aveau fetele, pe langa cordeluta obligatorie. Mi-am adus aminte
cum ne trageam uniformele bleu-marin in jos, ca sa acopere genunchii,
inainte de intrarea la orele unei profesoare fixiste in ce priveste
decenta elevelor de liceu. Mi-am adus aminte de „raii clasei” care
strigau din ultima banca, „Tocila!”, colegelor silitoare.
Pe vremea aceea, nici vorba de celulare, nici de sms-uri. Ne scriam insa
biletele intre noi, pe care le pasam colegelor sau le aruncam ghemotoc
colegilor. Jucam riti-piti in ore si abia asteptam sa sune clopotelul,
ca sa inceapa diverse incaierari intre tabere, baietii cu fetele. O
varsta a excesului hormonal, nu cred ca s-a schimbat ceva in fond, la
liceenii de azi.
Pile si fite
In plin ceausism, scoala la Sincai a fost o vreme a competitiei. A
competitiei scolare, preambul al luptei pentru existenta si reusita. La
Special English Highschool s-a intrat cu examen intr-a noua. Un examen
dur, cu patru candidati pe loc, din toata tara. A intrat cine a dovedit,
si nu pe pile. Ca pilele n-au functionat, a dovedit-o si primul an de
liceu, in care odraslele de doctori si nomenclaturisti isi lingeau
ranile, inainte de corigentele de luat in toamna.
Din anul al doilea, lucrurile s-au mai asezat si fitele s-au mai ostoit.
Copiii de stabi locali si-au dat seama ca parintii nu-i pot ajuta la
luarea corigentelor si ca spaga sau presiunile nu tin nici la engleza,
nici la romana, matematica, fizica sau chimie. Din anul trei (clasa a
XI-a), am luat-o si mai tare pe straineza.
Engleza cu toptanul
Daca in primii doi ani aveam noua ore de limba engleza si conversatia o
predau lectori din Anglia, din anul trei fizica, chimia si biologia ni
se preda pe manuale speciale, tot in engleza. Iar daca profesorii cu
pricina faceau fata, atunci trebuia sa facem si noi: la clasa, la teze
si la examene. Caci, pentru clasa a XI-a am dat inca un examen de
treapta, la care conta si media din primii doi ani de liceu. A trecut
cine a putut, altii au ramas de caruta.
Nu vreau sa lungesc inutil povestea unui modul de invatamant din vremea
ceausista, care a scos un fel de hibrizi, romano-englezi, inimaginabili
pentru un sistem social al inchistarii si tavalugului de gandire. Ne
simteam ceva deosebit? Da, ne simteam si citeam cu frenezie tot ce ne
pica in mana, in engleza.
Lumea gandea altfel, la vest de Cortina de Fier, iar noi incepeam sa
gandim critic si contemporan, odata cu ea. Prin lecturi, prin
conversatii, prin certuri si dezbateri tematice intre noi si cu
profesorii, despre teme tabu.
80 de destine
As putea face 80 de interviuri cu 80 de fosti colegi si profesori cu
destine deosebite, fiecare in felul lui. De la profesorul in genetica
Jean Dabala, la jazz-man-ul acualmente director al Institutului Cultural
Roman din Lisabona, Virgil Mihaiu. De la directorul Gheorghe Comanaru,
zis Tutu, la ultrasevera profesoara de romana, Monica Onojescu.
De la Titus Moraru, la Anamaria Florescu, Vasile Cristea si Ghita Bodea,
proful-maistru care ne-a invatat sa tragem la pila (la propriu), dupa ce
Ceausescu „s-a prins” si ne-a transformat liceul special de engleza, in
„liceu de filologie-istorie cu profil de mecanica”. Penibila titulatura
a liceului, transformat socialist si industrial aplicabil in 77, imi sta
si azi pe diploma de bacalaureat.
As mai putea face interviuri in Sillicon Valley, cu Lucian de la Ebay,
cu cativa doctori si specialisti din Germania, sau cu un consultant de
multinationale din Londra, si el fost sincaist. As putea sa o rog pe
Mihaela sa-mi spuna prin ce infern a trecut in Liban, cu sotul ei, sau
sa o rog pe Ildiko sa-mi spuna cum e viata linistita si fara
performante, a unei femei atragatoare.
As putea sa o intreb pe Lavinia cat de draga ii e Franta, iar pe
Cristina ce mai ofera Fondul Proprietatea de la Bucuresti. Pe Sasa, l-as
intreba cat de grea a fost lansarea Romaniei catre UE, caci tot a fost
ministrul integrarii europene. Iar pe Stefi, cum e mai nou viata la
Radio Europa Libera, pentru care relateaza, din Praga. Pe multi altii
i-as intreba, unii poate ca mi-ar si raspunde.
La drum cu Terry
In timpul scurt dintre doua rock-uri la party-ul „de dupa”, mi-a raspuns
la cateva intrebari un invitat special al liceului special. Terence
(Terry) Cole a fost proful nostru de conversatie in engleza la
Ady-Sincai si a venit din UK, peste ani, special pentru intalnire. Ce
i-a placut, cum i s-a parut „mai demult” si ce ar vrea sa faca acum in
Romania, va spun in rezumat:
„A fost Romania comunista, intr-adevar, intre 75-78. O experienta foarte
interesanta pentru mine, pentru cineva dintr-o tara capitalista. Mi s-a
oferit ocazia de a profesa in Romania, la un interviu de la British
Council din Londra, si am profitat de ea. Sistemul politic era diferit
de cel din Marea Britanie, dar asta nu m-a deranjat. S-a dovedit a fi
facut o alegere buna, cand am mers in Romania, unde mi-am facut enorm de
multi prieteni. A fost o perioada fantastica din viata mea”.
L-am intrebat pe Terry daca predatul la gimnaziu i-a fost ingradit si
lectiile cenzurate, in anii cand a profesat la Cluj. „N-as putea spune
ca mi-a suflat cineva in ceafa, cum sa-mi predau lectiile. In principiu,
cursurile mi le planificam in functie de ceea ce credeam ca e important
pentru elevii carora le predam. Aveam cursuri de English Conversation,
prin urmare ii angrenam intr-o conversatie generala si culturala”.
Referitor la nivelul de pregatire al elevilor de la SEH Ady-Sincai,
Terry spune: „Am fost foarte impresionat de nivelul lor de cunostinte de
limba engleza. Fusesera selectionati in urma unei examinari severe,
aveau profesori foare buni si erau asi in engleza.” „Romania e pe calea
unor schimbari enorme, de cand a intrat in UE si e fascinant sa vad ce
au realizat in viata fostii mei elevi, cum au reusit sa raspunda
provocarilor survenite pe acest parcurs” a mai spus el.
Terry s-a casatorit cu o romanca. Dupa 10 ani de naveta Anglia-Romania,
in 1989 a divortat si n-a mai revenit in tara, decat de trei ori. Acum,
el are un proiect, impreuna cu o companie britanica, ce organizeaza
itinerarii turistice pe calea ferata in Europa. „Rail-based Holidays”
este ideea propusa de Terry Cole, conducerii firmei Great Railway
Journey din York, pe trasee „extrem de pitoresti, cum e Sighetul
Marmatiei-Cluj”.
El se adreseaza asa-numitelor Skiers, termen care n-are nimic de-a face
cu schiatul, ci cu Spending si Kids si Inheritance. „Sunt multi oameni
de varsta a treia care vor sa se distreze si sa calatoreasca, insa
aceasta implica si dorinta de confort. Nu-ti lasi toti banii mostenire
urmasilor, ci te bucuri de ei, cat mai poti, iar aceasta ai putea-o face
intr-o calatorie pe sinele de tren, in Romania” este ideea lui Terry .
Intr-adevar, drumul cu Sageata Albastra de la Cluj spre Arad, a fost,
peisagistic, si pentru mine, o revelatie. Am uitat panourile electorale
si gropile din asfaltul de la gara clujeana, mi-am luat amintirile de la
Sincai, si mi-am zis ca poate, peste cinci ani o sa revin. Iar gropile
vor fi astupate.
Dani Rockhoff
Germania
|
Comentarii de la cititori |
|
