Pictorul AUGUSTIN LUCICI – directorul Muzeului de Artă din Piteşti

„LUMEA ARTEI,  UN NOR FRUMOS DE VARĂ!”

 

Maria Diana Popescu, Agero

 

MDP: Domnule Augustin Lucici, ce s-a mai întîmplat sub semnătura dumneavoastră de la ultimul nostru interviu?

 

Augustin Lucici: Destul de multe lucruri care să-mi anime sau să-mi stimuleze aptitudinile. Începînd de la participări în Italia în cadrul unui proiect european denumit „European Contemporary Art in Italy”, la Milano, apoi câteva expoziţii de grup, alături de colegii din „Filiala Piteşti a Uniunii Artiştilor Plastici din România”, vreo două expoziţii personale, multe activităţi curente care ţin şi de statutul meu actual. Sper să fi reuşit să aduc la suprafaţă tocmai acele lucruri care cântăresc, se profilează şi aduc greutate în acest teritoriu artistic. Cum, de altfel, sper din tot sufletul să fi dat un ton local intens lumii artei ce se leagănă de o parte, apoi de cealaltă şi sfârşeşte prin a dobândi imobilitatea unui nor frumos de vară.

 

MDP: La origine sînteţi italian. Prin ce sînteţi legat de această identitate?

 

Augustin Lucici: Nu mai sunt. Cu nimic nu mai sunt. Am renunţat de mult să-mi fac visuri în legătură cu cetăţenia şi să mă cred altceva decât ceea ce sunt. Faptul că am fost plecat în Italia nu se datorează tatălui meu, care a fost de naţionalitate italiană, ci pentru că am câştigat o bursă în Italia şi nimic altceva. Originea mea nu are nimic de-a face cu fidelitatea pe care am pus-o în slujba muzeului şi a artelor plastice. Sunt născut la Piteşti, aici am povestea mea, iar legătura cu Italia îmi dă mai curând sentimentul distanţei infinite.

 

MDP: Din perspectiva funcţiei de director-coordonator al Galeriei de Artă, ce ne puteţi spune?

 

 

Augustin Lucici:  Este o realitate în viaţa spirituală a oraşului. Face parte în modul cel mai firesc din existenţa de fiecare zi, din peisajul cotidian, nu dă numai un farmec aparte oraşului, ci confirmă acea organicitate a evoluţiei lui. De aceea muzeul mi se înfăţişează ca un lăcaş în care arta şi umanul se sintetizează într-o prezenţă coerentă, într-o aspiraţie realizată continuu, în viaţa de toate zilele. Aici mi-am definit calitatea de muzeograf şi de artist. Aici am căpătat o oarecare experienţă în domeniu, ceea ce mă face să rămân credincios instituţiei mele. Aşa mă simt mai aproape de artă. Sunt, practic, la ea acasă şi reuşesc să am o altfel de exprimare în ceea ce fac. Muncesc destul de greu şi nu sunt egoist cu ceilalţi colegi. Chiar dacă uneori mă revolt, o fac din perspectiva laturii pozitive. Protestul meu împotriva răului îşi trage vehemenţa din forţa cu care mă atrage binele. Cum spuneam, la muzeu am învăţat lucruri de folos în profesia mea. Statutul de coordonator nu este un aglomerat de sarcini, dar îmi dă puteri noi, ca acelui luptător din mitologie, Anteu, când atingea pământul. Arta la care construiesc este o forţă internă, o busolă în marea vieţii mele. Nimic nu mă împiedică să întregesc tabloul despre univers cu ipotezele spiritului meu, cu cele ale binelui. Acest bine care dăinuie în conştiinţa mea ca o mişcare într-un spaţiu vizual şi mă străduiesc prin arta mea să dăruiesc din binele care mă animă şi celor din jur. Numai aşa pot face, de altfel, posibilă manifestarea personalităţii mele în artă.

 

MDP:  Despre galeriile „pefir” ce credeţi?

 

Augustin Lucici: Un lucru extraordinar, de altfel. În asemenea locaţii găseşti informaţii variate, unele chiar necesare, bine structurate, din domeniul artei (programe, expoziţii, târguri de artă). În acest fel este confirmată şi oportunitatea noii strategii educative a sectorului vizual, sector care vizează menţinerea unui standard ridicat al programelor propuse celor ce doresc să achiziţioneze opere de artă, prin creşterea gradului de competivitate şi atractivitate, elemente esenţiale în domeniul vizual. Artiştii trebuie să fie în permanenţă la curent cu tehnologia de vârf, uzitată şi în artă în ultima vreme. O atitudine pozitivă faţă de aceste progrese ale ştiinţei ne va ajuta să găsim calea de acces către înţelegerea contemporană a tuturor fenomenelor şi schimbărilor care se petrec şi în artă.

 

MDP: Arta este un dar de la Dumnezeu?

 

Augustin Lucici: Îmi vine în minte o rugăciune hindusă: „De la ireal, du-mă la real, de la întuneric, du-mă la lumină, de la moarte, du-mă la nemurire”. Da, aşa cred. Nimic în această imagine a vieţii nu trece decât prin faţa ochilor bunului Dumnezeu. El poate să-mi şteargă durerea, aşa cum valul şterge urmele pe nisip, poate să-mi adauge alta, poate să-mi dea, poate să-mi ia. Sau cum spune românul: „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi pune în traistă”. Şi în artă este la fel. Talentul ţi-l dă Dumnezeu, dar măiestria se naşte din efortul nostru, din perfecţionare, din studiu şi adaptare. Fiecare e dator să aducă la un stadiu superior acest dat. Dumnezeu a aşezat anumite lucruri dincolo de hotarul vederii noastre. Desigur, a făcut-o pentru ca noi să le căutăm, să le şlefuim şi să naştem din ele spiritualitatea sub diferite forme. Acesta este şi farmecul artei: căutarea, lupta cu noi înşine. Noi artiştii căutăm mereu. Efortul pe care îl facem pentru a ne afirma, pentru a ne măsura cu semenii noştri, ca de altfel, şi acest tot care ne face să excelăm într-un domeniu sau altul, provin din adâncimile noastre necunoscute, provin tot de la o sursă divină. Dumnezeu este pretutindeni.

 

MDP:  Consideraţi că artiştii sînt cei care fac paşi siguri spre integrarea în U.E., în contrast cu politicienii?

 

 

Augustin Lucici:  Cred că adaptarea la cerinţele U.E. trebuie înţeleasă ca o necesitate şi de către artişti, în scopul creşterii gradului de competitivitate şi al calităţii din sectorul de educaţie. Comunicarea artiştilor cu exteriorul nu se face pe baza unor programe asemănătoare celor politice. Nu prea am de-a face cu politica, nu vreau să abordez acest lucru. Artiştii au trecut graniţele din toate timpurile. Ei au fost cu adevărat ambasadorii unor trainice legături culturale între ţări. Ei nu îndeplinesc o obligaţie protocolară, profesională. Nu pot sta departe de ceilalţi. Nu se închid în universul lor. Nu aşează între ei şi lumea înconjurătoare nicio pavăză. Ei deschid lumea către lume. România este cunoscută afară prin Brâncuşi, Enescu, Cioran, Eliade etc. Şi artistul contemporan trebuie să facă o incursiune în viaţa culturii europene, pentru a demonstra că intrarea în U.E. nu este întâmplătoare, că artiştii sunt eficienţi, că au o bună cunoaştere, că pot desfăşura cu succes activităţi în domeniul pe care îl reprezintă. Aşa putem lua decizii, aşa putem intra, mai nou, şi noi artiştii în preferinţele actualelor oferte de programe europene. Fiecare din aceste lucruri şi toate laolaltă deschid noi orizonturi în înţelegerea unui artist, a unui curent, a unei epoci, pe toate meridianele.

 

Maria Diana Popescu, Agero, în dialog cu AUGUSTIN LUCICI – directorul Muzeului de Artă din Piteşti