|
Mam In - O mamă
Ileana Jeca - Olanda
Impresii si pareri personale in FORUM
Mamien din Overijssel
Ineke Johannes din localitatea Oud Lutten din nordul Olandei ( provincia
Overijssel ) are 58 de ani şi doisprezece copii de aproape toate
culorile în îngrijire. ( De la copiii ei proprii, trei la număr, de mult
“la casele lor”, are acum un nepoţel şi încă unul “pe drum”. ) La cei
doisprezece de la ferma din Oud Lutten o ajută şi Saskia de Vries (36,
studentă la asistenţă socio-pedagogică la Hardenberg ). “Intotdeauna
mi-am dorit să mă implic într-o activitate filantropică, dar de ce am
ales până la urmă tocmai formula asta habar nu am…”, declara Ineke acum
cinci ani în faţa unui ziarist olandez.“Poate pentru că şi părinţii mei
au avut copii de la alte familii în îngrijire, aşa că acest lucru mi s-a
părut de mică normal.”
Ineke este fiica cea mai mare a unui inspector de poliţie din Haga şi a
unei femei blânde căreia îi moşteneşte talentul la cusut. ( In pivniţa
casei de la fermă se găseşte o impresionantă colecţie de păpuşi în
costume populare olandeze şi în costume de epocă, toate cusute de Ineke.
) A copilarit la Haga. Povesteşte că tatăl ei se ocupa mult mai mult de
grădină decât de copii. Şi la ea în gospodărie funcţionează acest model,
şi ea îşi implică foarte puţin partenerul în creşterea şi educarea
copiilor luaţi spre îngrijire.
Şi-a crescut cei trei copii plus – la ora actuală – peste o sută de
copii luaţi spre îngrijire prin Kinderbescherming, organizaţia olandeză
pentru protecţia copilului. ( Cum lucrează această organizaţie nu
constituie subiectul articolului de faţă. ) Unii dintre copiii aduşi la
fermă se întorc după şase luni la părinţii lor naturali, care între timp
şi-au rezolvat problemele financiare, de sănătate sau relaţionale.
In ce-i priveşte pe copiii ( orfani, cu un handicap, molestaţi sau
neglijaţi de părinţii lor biologici, etc. ) in ce-i priveşte pe copiii
care rămân la fermă, Ineke – sau, cum îi spun ei, Mamien – este frecvent
întrebată dacă se simte sau nu mama lor. Ea răspunde invariabil
afirmativ, precizând că îi trebuie totuşi ceva timp pentru a ajunge la
această percepţie.
“Un copil răsfăţat este o încântare”, spune ea ridicând-o in braţe pe
Maria, de un an şi jumătate, actuala ei “mezină”.”Un copil răzgâiat”,
continuă apăsat, “aşa ceva nu trebuie la nimeni!” La ferma de la Oud
Lutten, ja is ja en nee is nee ( “da este da şi nu este nu”, lb.
neerlandeză ). Nu se cedează niciodată nici unei forme de şantaj afectiv
din partea unui copil. Şi nu se cedează sub nici un motiv; nu există “mă
simt vinovat în faţa copilului pentru cutare şi cutare lucru”, sau “nu
am timp să îl tot corectez”. Mamien nu se va încurca niciodată în
autoculpabilizări inutile, iar relaţiile ei cu timpul par perfecte. In
orice caz, în felul cum îşi stabileşte ea priorităţile nu prea se pot
constata erori. Iar Saskia afirmă ca învaţă în fiecare zi câte ceva de
la Mamien.
De gătit, Mamien găteşte bineînţeles geweldig ( “formidabil,
nemaipomenit” ). Uneori o înlocuieşte Ina, menajera, şi ea un artist
culinar de aceeaşi talie sau de talie compatibilă. Intotdeauna lume
multă la masă, oarece înghesuială, gezellig ( “plăcut, cu o bună
atmosferă” ).
Cât priveşte curăţenia casei şi a fermei, principiul de viaţă este
următorul: nu trebuie să fie lună, dar trebuie neapărat ca fiecare să
fie tot timpul ocupat cu ceva. Şi aşa se simte individul şi competent în
cele din urmă…
La fermă se munceşte în echipă, iar transparenţa este un atribut firesc
nu regăsit, ci niciodată pierdut al dialogului dintre echipă şi
“conducere”. Eşti lăudat pentru ceea ce îţi iese bine şi faci cu
plăcere. Nu există acolo copil căruia să nu i se recunoască şi să nu i
se stimuleze nici un fel de dibăcie. Si există, bineînţeles, şi critică.
Este posibil să ţi se vorbească cu foarte multă asprime despre ceea ce
faci sau nu faci. Dar nimeni din casa Johannes nu se va revolta vreodată
din pricina a ceea ce eşti sau nu eşti. Afirmaţii ca “nu eşti în stare
de nimic” sau “nu ne iese nimic din cauza ta” sunt străine de
mentalitatea şi de comportamentul pragmatico-lingvistic al grupului,
ramânînd posibile doar ca mici accidente între cei mici, sever
penalizate. ( Altfel, ai semăna un accident şi ai culege un obicei; ai
semăna un obicei, ai culege un caracter; ai semăna un caracter, ai
culege un destin – după cum spune proverbul chinezesc… )
De fapt, Mamien veghează, cu o forţă intuitivă şi voliţională rar
întâlnite, asupra micilor accidente. Nu le dă nici un pic de răgaz să
devină obiceiuri, caractere, destine. Forme tarate de destin, adică. Şi
pentru că are acest dar, această trezie a spiritului ieşită din comun, o
găseşti veghind şi asupra destinelor copiilor altora.
Ileana Jeca - Olanda
|
