|
|
|
O ORĂ CU „ANTRACT” Teodor Brucăr
De două luni am plănuit, alături de Bobiţă Cătuşanu, evenimentul care a avut loc luni seara. Despre muncă nu spun nimic, poate nici nu contează. Important a fost rezultatul şi acesta a primit din partea publicului calificativul EXCELENT! Începuse să ningă ca-n Fraţii Grimm peste oraşul amorţit şi surprins de zăpada mieilor, parcă, o nouă încercare a Marelui Necunoscut, vorbă lui Blaga, de a mai acoperi mizeria şi zgura, necazurile şi ura, ignoranţa şi golurile, prostia şi vrajba. La conferinţa de presa o mulţime de ziarişti curioşi, camere de luat vederi ce sclipeau „obiectiv”, şi vedetele serii: Liana Stanciu - frumoasă, periculos de deşteaptă şi cu o voce extraordinară, Cristian Hrubaru - rockerul veşnic îndrăgostit de... radio, muzică şi motoare, plus membri trupei Antract: Bobiţă, Cristi, Manole, Paur, Cosmo şi Iulian - mângâind clapele unui pian cu coadă . Dialogul cu presa a decurs firesc, întrebările reporterilor au fost interesante şi pertinente. Între timp sala mare a teatrului Anton Pann începuse să se umple. Lume multă şi bună. Liana şi Cristi au vorbit publicului despre magia muzicii, despre radio şi ce înseamnă să-ţi petreci o bună parte din viaţa alături de ascultători.
Cortina începe să se ridice şi publicul descoperă o scenografie interesantă: sufrageria unui om care zapează şi constată că televiziunile, dacă nu prezintă nenorociri, aduc „pe sticla” minciuna sfruntată a politicienilor sau „vedetele” de carton şi silicon ale momentului. Plictisit personajul închide televizorul, aruncă telecomanda şi butonând la aparatul de radio descoperă cu uimire Magic Fm care anunţă că va difuză o melodie a grupului Antract. Piesa începe auzindu-se din aparatul de radio şi în sufragerie pătrund prietenii gazdei, nimeni alţii decât membrii trupei Antract care continuă, în mod firesc, piesa, de această dată live.
Manole, îşi ia în primire chitara acustică şi ne demonstrează că muzica este a doua sa natură, inspirat şi virtuoz bine temperat, aduce în formaţie echilibrul unui muzician autentic.
Pentru toate acestea şi
pentru prietenia care ne leagă şi mă onorează, pentru clipele de emoţie
artistică autentică, pentru că există:
MULŢUMESC ANTRACT! Teodor Brucăr
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |