|
|
|
|
|
RADU BELIGAN - LA 92 de ani, „CREDINCIOS ROMÂNIEI”
Prof. Anuşca - Doglan Cristian
În după amiaza zilei de 19 octombrie 2010, Radu Beligan şi-a lansat la Centrul Cultural „Reduta” din Braşov, manuscrisul autobiografic „Note de insomniac”. Maestrul teatrului românesc a făcut în faţa braşovenilor, cu două luni înainte de a împlini venerabila vârsta de 92 de ani, un spectacol mărturisire, intitulat „Confesiuni despre viaţă şi artă”. La ora 19.00, pe un ecran pentru proiecţii, viaţa de nouă decenii a actorului Radu Beligan s-a derulat în câteva minute cu imagini ale celor mai importante roluri pe care le-a interpretat pe scenă şi în viaţa de familie. Imediat, din întuneric a apărut silueta distinsă a maestrului.
„Sunt vechi, domnilor, am deja 70 de ani de cînd mă aflu pe scenă fără întrerupere. Şapte zeci de ani, adică aproape jumătate din întreaga istorie a teatrului românesc. Am dreptul să stau jos”, au fost primele cuvinte spuse de Radu Beligan în seara spectacolului. Timp de aproape două ore actorul născut în Halta Galbeni, judeţul Bacău, a făcut celor prezenţi confesiuni inedite despre viaţă şi artă, despre „întâlniri memorabile cu artişti geniali” care i-au influenţat devenirea profesională şi spirituală: Lucia Sturdza – Bulandra, Elvira Godeanu, Victor Ion Popa, George Vraca, Sica Alexandrescu sau dramaturgii Eugene Ionesco, Camil Petrescu şi Mihail Sebastian. Maestrul Radu Beligan a mărturisit că întreaga sa cariera se datorează Luciei Sturdza – Bulandra şi cuvintelor pe care actriţa i le-a spus la un curs al ei, la care tânărul Beligan a recitat din Esenin: „Dumneata, dacă ai să fii serios, ai sa faci o mare carieră”.
„Credincios României”
„Am traversat patru dictaturi şi pot să vă spun acum, în gura mare, că am fost necredincios regimurilor şi-ntotdeauna credincios României."
„Iubiţi orice, dar iubiţi”
Radu Beligan şi-a dus mărturisirea până la capăt, în faţa spectatorilor – confidenţi: „A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai uşor, mai liber. Într-un anumit sens eşti mai bătrân când eşti tânăr şi mai tânăr cînd eşti bătrân (…). Viaţa mea n-a fost uşoară. A fost o luptă permanentă şi sper că am ieşit învingător, nu e o victorie strălucită, dar o victorie confortabilă. Singurul lucru care ne îngăduie să privim fără dezgust lumea în care trăim este frumuseţea cu care anumiţi oameni o creează, din timp în timp, pornind de la haos: tablourile pe care le pictează, muzica pe care o compun, cărţile pe care le scriu şi viaţa pe care o trăiesc. Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viaţa bine trăită. Aş zice chiar că este operă de artă prin excelenţă.”
Dacă viaţa este o călătorie scurtă, trebuie să încercăm s-o facem la clasa I”.
Prof. Anuşca - Doglan Cristian
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |