REUNIUNEA ANUALĂ A ŞEFILOR DE MUZICĂ DIN ARMATA ROMÂNĂ

Marin Voican Ghioroiu

Evenimentul a avut loc, în cadru festiv, la sediul Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naţionale, din Bucureşti. Lucrările adunării au fost deschise de Inspectorul General al Muzicilor Militare col. Valentin Neacşu, prezenţi fiind şi  ca invitaţi de onoare: principele Radu Duda, membrii ai Casei Regale şi înalte personalităţi militare: generalul Emilian Ursu (fost inspector al Muzicilor Militare), muzicologul gen. (b) r. Viorel Cosma, ofiţeri - şefi de muzică din Armata României, staff-ul Serviciului Muzicilor Militare şi a Şcolii de Aplicaţie pentru Muzicile Militare. Reprezentativa Muzicilor Militare a deschis programul cu „Uvertura festivă” de Dimitri Şostakovici  şi „Fantoma de la Operă” Carl Maria von Weber, apoi a fost invitat maestrul Viorel Cosma care a mulţumit Armatei Române pentru înalta onoare ce i-a fost acordată prin ridicarea la gradul de general de brigadă în rezervă (veteran al celui de al II-lea Război Mondial, rănit de patru ori, fiind primul muzician general din România căruia i s-au apreciat meritele de cercetător, muzicolog şi  istoric), a făcut o scurtă prezentare a marşului „jubiliar” scris de compozitorul Iosif Ivanovici - Inspectorul Muzicilor Militare -  în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, în onoarea regelui Carol I.

Cântat de ziua regelui, sub bagheta compozitorului, în primă audiţie publică, marşul a fost descoperit de muzicologul Viorel Cosma cu cinci decenii în urmă. După o trecere în revistă a muncii de creaţie a compozitorului Iosif Ivanovici cunoscut pe vremea aceea în Europa şi peste ocean, prin faima cucerită cu valsul „Valurile Dunării, referindu-se la contextul istoric în care a fost scrisă lucrarea, muzicologul Viorel Cosma a afirmat: „Această capodoperă muzicală de largă respiraţie, mobilizator, înălţător, cu armonii excepţionale pentru fanfara militară a fost interzis de regimul comunist peste cinzeci de ani”. Aranjamentul muzical al acestui marş pentru orchestră simfonică a fost realizat tot de un inspector al Muzicilor Armatei, col. (r) Ionel Croitoru, compozitor şi dirijor de mare prestigiu, omul care i-a redat viaţă pentru a-l putea reasculta interpretat de către Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, având la pupitru prim dirijorul formaţii, lt. col. Aurel Gheorghiţă.  Maestrul Viorel Cosma a cerut permisiunea să se reia intonarea marşului de către fanfară, venind cu propuneri de regie în executarea unor pasaje cu grupul de trompeţi, tromboni, tubă, saxofon, corni (instrumentiştii ridicându-se în picioare), o manevră de înaltă măiestrie artistică, dând astfel mai multă vitalitate şi expresivitate marşului. Principele Radu Duda, a mulţumit pentru onoarea care i s-a făcut fiind invitat să participe la reuniunea din acest an a şefilor de muzică militară din România şi a oferit un stimulent material de 1000 de € pentru recompensarea compozitorilor de muzică de fanfară, care se vor întrece în faţa unui juriu de excepţie. De asemenea va fi acordat premiul special „IOSIF IVANOVICI” celui mai bun compozitor de muzică de fanfară.

Marin Voican Ghioroiu

TESTAMENTUL REGELUI CAROL I AL ROMÂNIEI

 „Testamentul meu, scris şi iscălit de propria mea mână, la 14/26 februarie 1899, în capitala mea, Bucureşti. Testamentul meu, scris de mine, în luna lui fevruarie 1899, pentru a fi publicat prin "Monitor" după moartea mea, cu rugămintea ca ultima mea voinţă şi dorinţă să fie urmate întocmai cum le-am descris aci, cu propria mea mână, fiind încă voinic şi sănătos. Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie, ca să mă hotărăsc a lua cele din urmă dispoziţii. Alcătuind acest testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară, că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului. Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut întotdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni. Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: "Totul pentru ţară, nimic pentru mine" Mulţumesc din suflet tuturor celor care au lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă. Iert acelora care au scris şi au vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţii. Trimiţând tuturor o ultimă salutare, plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească din când în când de acela care s-a închinat cu tot sufletul, iubitului său popor, în mijlocul căruia s-a găsit aşa de fericit.  Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă. Am trăit şi mor cu deviza care străluceşte în armele României:  "Nihil sine Deo!" Doresc să fiu îmbrăcat în uniformă de general (mică ţinută, cum am purtat-o în toate zilele), cu decoraţiile de război şi numai Steaua României şi Crucea de Hohenzollern, pe piept. Am rămas credincios religii mele, însă am avut şi o deosebită dragoste pentru biserica răsăriteană, în care scumpa mea fiică, Maria, este botezată. Binecuvântarea corpului meu se va face de un preot catolic, însă doresc să participe clerul ambelor biserici (catolic şi ortodox), să facă rugăciuni la sicriul meu, care trebuie să fie foarte simplu. Coroana de oţel, făurită dintr-un tun luat pe câmpul de luptă şi stropit cu sângele vitejilor mei ostaşi, trebuie să fie depusă lângă mine, purtată până la cel din urmă locaş al meu şi readusă apoi la palat. Sicriul meu, închis, va fi pus pe afetul unui tun cu care am biruit (dacă se poate) la Plevna, şi tras de şase cai din grajdurile mele, fără văluri negre. Toate steagurile care au fâlfâit pe câmpiile de bătaie vor fi purtate înaintea şi în urma sicriului meu, ca semn că scumpa mea armată a jurat credinţă steagului său şi şefului sau suprem, care prin voinţa lui Dumnezeu, nu mai este în mijlocul credincioşilor săi ostaşi. Tunurile vor bubui din toate forturile din Bucureşti, Focşani şi Galaţi, ridicate de mine, ca un scut puternic al vetrei strămoşeşti, în timpuri de grele încercări, de care Cerul să păzească ţara. Trimit armatei mele, pe care am îngrijit-o cu dragoste şi căreia m-am închinat cu toată inima, cea din urmă salutare, rugând-o a-mi păstra o amintire caldă. Prin o bună gospodărie şi o severă rânduială în cheltuieli, fără a micşora numeroasele ajutoare cerute din toate părţile, averea mea a crescut din an în an, aşa că pot dispune astăzi de sume însemnate, în folosul scumpei mele Românii şi pentru binefaceri. Am hotărât să dăruiesc o sumă de 12 milioane de lei pentru diferitele aşezăminte, noi fundaţiuni şi ca ajutoare. Această sumă va fi distribuită precum urmează: 1. La Academia Română, şase sute mii de lei, capital pentru publicaţiuni. 2. La Fundaţiunea mea Universitară, pentru sporirea capitalului, şase sute mii de lei. 3. La Orfelinatul "Ferdinand" din Zorleni, de lângă Bârlad, pentru sporirea capitalului, cinci sute mii de lei. 4. Pentru întemeierea unui internat de fete de ofiţeri în armata mea, cu un institut de educaţiune, cu un învăţământ practic, la Craiova, două milioane lei. 5. Pentru întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti, trei milioane lei. (urmează alte 12 legate). Înălţând rugăciuni fierbinţi către A-tot-Puternicul, ca să ocrotească de-a pururea România şi să răspândească toate harurile asupra scumpului meu popor, mă închin cu smerenie înaintea voinţei lui Dumnezeu şi iscălesc cea din urmă hotărâre a mea. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.  Întocmit la Bucureşti, în 14/20 februarie 1899. CAROL  Am scris şi iscălit cu propria mea mână acest testament, pe două coale, formând opt pagini, legate cu fir roşu şi am pus sigiliul meu.”

CAROL

Importanţa regelui Carol I în istoria României nu mai trebuie demonstrată. A fost un domnitor vrednic, comandant al oştirii româneşti pe câmpul de luptă, precum vitejii voievozi din timpurile de glorie, un foarte bun gospodar al ţării şi un ctitor de mari aşezăminte culturale. Testamentul său din 14/26 februarie 1899, din care prezentat mai sus un fragment, demonstrează un patriotism profund, un monarh în căutarea perfecţiunii, un om de o înaltă ţinută morală, pe care nu o vedem la actualii oameni politici ai României. Aşadar, să luăm aminte!

Marin Voican Ghioroiu