|
SĂ-ŢI FIE
SOMNUL LIN,
DOMNULE MĂLIN
!
Paşcu
Balaci
Patria cărţilor ce se
impuţineză pe zi ce trece a mai pierdut un oştean credincios: pe
Constantin Mălinaş, omul care credea neabătut , asemenea marilor
renascentişti ai lumii că „Litterae faciunt humaniores” (învaţătura,
cultura, ne face mai umani).Vestea despre moartea sa ne-a îndurerat
profund şi clopotele au răsunat în inimile noastre, aducându-ne aminte
că suntem doar „o vânare de vânt”.
L-am cunoscut pe Mălinu de
pe vremea când era un simplu şi meticulos bibliotecar la biblioteca
„Gheorghe Şincai” pe vremea când ne citeam creaţiile la cenaclul
instituţiei înainte de l989. Anii au trecut, dar Mălinu a ţinut drept
drumul de la liniştea bibliotecii la tumultul politic al agorei. A
fost director al prestigioasei instituţii, consilier local, editor al
unei publicaţii deosebite de un profund patriotism „Familia noastră”,
consacrată dialogului între românii” intra muros” si „extra muros”. A
călătorit pentru documentare la românii din afara granitelor ţării, de
la Giula si Novi Sad la românii insinguraţi din Maramureşul istoric
şi chiar la acei din Crimeea, ca şi cum ar fi vrut să-i stropească pe
toţi cu flacăra vie a unirii.
Doctor în filologie, iubitor
de medalistica lui Eminescu, documentat luptător pentru recuperarea
patrimoniului lui Emanuil Gojdu, Constantin Mălinaş ne-a uimit pe toţi
în ultima parte a vieţii. A scris mult dupa moartea soţiei sale ca
într-un gest suprem de recuperare a intregii sale vieţi. Cărţile sale de
poezie şi de proză şi le-a lansat cu lume multă şi sufragii cinstite la
Cenaclul baroului Bihor. Ultima sa carte însă, intitulată „Proza de
transport ” şi-a lansat-o la Primăria din Marghita, alături de cei dragi
lui, cei cunoscuţi din copilărie şi juneţe.
Scriitorul s-a întors în chip
simbolic spre izvoare şi iată cum ultima sa carte a devenit o operă
premonitorie înainte de a fi o operă care să surprindă rătăcirile
oralitătii urbane şi stricării limbii române. Constantin Mălinaş a
fost, în sensul nemţesc al cuvântului „ein bucherwurm” (un şoarece de
bibliotecă), dar în sensul bun al denominaţiunii, un om care se retrage
în himeră pentru a se întări pentru lupta cu realitatea de dincolo de
zidurile reci ale bibliotecii. Ajuns în agora, Constantin Mălinaş a
învins. A păşit pe calea regală de la admirarea cărţii la facerea ei.
Ceea ce nu-i putin lucru. Moartea lui este o pierdere grea pentru
intelectualitatea din Oradea şi din Bihor, după cum va fi şi o absenţă
de neînlocuit pentru lucrăile cenaclului nostru unde a luat de atâtea
ori cuvântul , fie în calitate de autor, fie în calitate de critic
literar.
În semn de oraţie funebră,
chiar dacă tânguirea noastră nu atinge dramatismul celor ale lui
Bossuet, la căpătâiul celui dispărut dintre noi, plângem cu acest sonet
despre omul iubitor de carte aleasă şi ziditoare de spirit şi simţire:
Șpalturile sparte
Din spuma carei Mări, apari,
Tu, Carte
Cu ochii grei de plumb, Tu,
Făt Frumos
Plângând cu litere, pe Criş,
în jos,
Varadiei cu şpalturile
sparte.
De Tine, numai moartea mă
desparte.
Tiparniţa e un concert duios,
Ca mersul Domnului cel Viu,
pe jos,
Mustrare blândă a Măicuței
Arte.
Precum un panaceu
mi-astâmperi chinul,
Mă faci mai tare şi mai bun,
mai drept,
Mă-mbeţi în nopti târzii, mai
rău ca vinul
Dar dup-orgie, sunt mai
înţelept,
Căci schimb într-un surâs
candid, suspinul,
Ce mi se-mplântă, deseori, în
piept...
Dumnezeu să te aşeze la dreapta Sa, iubitor şi slujitor
al Cărții!
Pascu Balaci, avocat -
Preşedintele Cenaclului literar al Baroului Bihor
Membru al
Uniunii Scriitorilor din România
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII
-
Inseraţi un comentariu la subsolul acestui
ARTICOL
|
