Cu toate că poziţia socială i-ar fi oferit posibilitatea să se sustragă, aşa cum din păcate au procedat unii conaţionali, de la marile riscuri pe care le presupunea participarea la război, sentimentul patriotic a fost incontestabil, mai puternic şi, cu un devotament exemplar, s-a avântat în cele mai aprige misiuni.

Arborele său genealogic îşi are rădăcinile puternic ancorate în istoria neamului românesc. Înaintaşii săi au fost domnitori, înalţi dregători, oameni de ştiinţă şi cultură sau lideri de marcă ai unor partide politice tradiţionale. Bunicul din partea tatălui celebrului pilot Bâzu, a fost Gheorghe Grigore Cantacuzino-Nababul, ministru şi prim-ministru în timpul domniei regelui Carol I, iar tatăl, Mihai Cantacuzino, după obţinerea doctoratului în drept şi litere la Paris, s-a consacrat unei active cariere politice îndeplinind funcţii importante în viaţa publică: deputat de Ialomiţa, primar al capitalei şi ministru de justiţie în guvernul condus de Ion C.I. Brătianu între lunile dec. 1916 – ian. 1918. A încetat din viaţă într-un tragic accident de automobil pe valea Oltului între Călimăneşti şi Sibiu.

Mama lui Bâzu Cantacuzino, Maria (Maruca) aparţinea unei vechi, influente şi apreciate familii de boieri moldoveni, Rosetti Tescanu, de la care a primit o moştenire genetică valoroasă şi o educaţie aleasă în spiritul dragostei faţă de valorile naţionale şi de oamenii de pe meleagurile natale din zona Tescanilor pe care nu i-a uitat niciodată şi pe care îi prezintă atât de sugestiv şi afectuos în cartea sa „Umbre şi lumini“ apărută la editura „Aristarc“ din Oneşti.

Maruca era unanim apreciată şi respectată în societatea românească la cele mai înalte niveluri sociale şi, mai ales, intelectuale, prin inteligenţa sa ieşită din comun, profunzimea gândirii, naturaleţea şi sinceritatea ei, precum şi pentru rafinamentul bazat pe temeinice cunoştinţe teoretice. Mama celebrului aviator era o bună cunoscătoare a operei lui Eminescu şi a celor mai reprezentativi poeţi englezi. Ea l-a inspirat în mod hotărâtor pe marele nostru muzician George Enescu în creaţia sa artistică, cei doi căsătorindu-se în anul 1936 la opt ani după decesul lui Mihai Cantacuzino.

Fiu al soţilor Mihai şi Maria Cantacuzino, Bâzu, s-a născut la Bucureşti la 15 noiembrie 1905. Încă din anii adolescenţei şi tinereţii, dotat cu deosebite calităţi fizice şi intelectuale (cunoştea limbile franceză, engleză şi germană), a îndrăgit unele sporturi extreme a căror practicare nu era accesibilă decât celor cu posibilităţi materiale deosebite, motociclism, automobilism, hochei pe gheaţă, patinaj şi, în final, zborul acrobatic.

Tânărul polisportiv urmează studii superioare la Bucureşti şi Viena, iar la 17 ani începe să practice cu pasiune hocheiul pe gheaţă, mai întâi în Elveţia şi apoi în România. La vârsta de 25 de ani concurează la un important raliu automobilistic pe ruta Paris-Bucureşti, reuşind să parcurgă distanţa dintre cele două capitale în 44 de ore, timp foarte bun pentru etapa respectivă. Pe tânărul Bâzu îl atrăgeau însă cu forţa irezistibilă a unui uriaş şi puternic magnet tainele cerului şi albastrul de necuprins în care roiau păsările de oţel şi aluminiu ce brăzdau semeţ întinderile fără sfârşit ale văzduhului.

Hotărât să devină pilot, se înscrie în 1930 la şcoala de specialitate „Mircea Cantacuzino“, iar în 1933 a fost brevetat ca pilot de turism. Dorinţa sa însă de a înfrunta curajos riscurile, mergea mult mai departe, până în zona periculoasă, dar, atât de atractivă şi de spectaculoasă a acrobaţiei aeriene, o adevărată artă a cărei tentaţie l-a vrăjit şi l-a determinat să se specializeze în acest domeniu.

În 1935 a obţinut brevetul de pilot de linie al aviaţiei civile, în iarna lui 1937-1938 a urmat cursurile de zbor fără vizibilitate ale companiei Lares, iar puţin mai târziu s-a calificat la şcoala de perfecţionare de la Buzău ca pilot de vânătoare.

Pilotând un aparat de fabricaţie germană, „Buckner B.U. 133 Jungemeister“ de dimensiuni mici, Bâzu participă la numeroase concursuri şi mitinguri reuşind să câştige în 1939 campionatul de acrobaţie aeriană.

S-a remarcat în special în domeniul zborului acrobatic la mică înălţime cât şi în raiduri, urmărind să realizeze – şi-a realizat – zboruri de performanţă. În acest scop a cheltuit sume importante de bani procurându-şi aparatele de zbor corespunzătoare. Ca angajat în aviaţia civilă, Bâzu a fost pilot de linie la companiile Lares (1938-1941) şi Taris (1946-1948), îndeplinind funcţia de pilot-şef al acestor companii precum şi pe cea de director al Aerobazei Băneasa.

În 1939 a câştigat premiul I şi cupa „Ionel Ghica“ pe un traseu lung de 1560 km. Traversând de două ori munţii Carpaţi pe o vreme nefavorabilă. Pe 27 iun. 1935, cu un avion „Caudron 430“, a parcurs distanţa Bucureşti-Paris fără escală în 6 ore şi 24 de minute cu o viteză medie de 312 km/h. Pe 26 oct. 1936 parcurge aceeaşi distanţă (1900 km) în sens invers, în 5 ore şi 40 de minute, iar în noiembrie, cu acelaşi avion, parcurge distanţa Bucureşti-Amsterdam în 6 ore şi 13 minute. Pe 15 iun. 1937 încearcă să doboare recordul mondial de viteză, cu acelaşi aparat de zbor, pe o distanţă de 1500 km. Pe traseul Paris-Tunis-Paris-Bucureşti, dar, din cauza unei pene la motor, tentativa a eşuat obligându-l la o aterizare forţată. În anul 1939, împreună cu George Valentin-Bibescu – preşedintele Federaţiei Aeronautice Internaţionale – a executat un zbor pe traseul Bucureşti-Moscova şi retur, în vederea stabilirii unei legături aeriene în estul continentului european.

La declanşarea războiului, ofiţer de rezervă fiind, a solicitat să meargă pe front ca pilot de vânătoare. În această calitate, din iul. 1941 până în mai 1945, Bâzu a luptat pe ambele fronturi, îndeplinind funcţiile de comandant de escadrilă şi de grup de vânătoare. S-a dovedit un luptător dârz şi neînfricat, un bun cunoscător al luptelor aeriene. A îndeplinit 600 de misiuni de luptă şi a obţinut 60 de victorii aeriene în 211 bătălii, fiind singurul pilot românt cu o asemenea performanţă.

Pe data de 25 aug. 1944 a fost însărcinat de guvernul românt cu transportul unor documente militare importante în Italia la Fogia, la baza Forţei a 15-a americane, ducând în fuzelajul avionului şi un ofiţer american fost prizonier în urma prăbuşirii cu avionul în zona Ploieşti. S-a strecurat la joasă înălţime, fără aparatură radio, la care renunţase pentru a-l putea transporta pe ofiţerul american şi a aterizat cu precizie pe aerodromul de la Fogia, survolând Iugoslavia şi Marea Adriatică.

Pentru curajul dovedit în numeroasele misiuni averiene, pentru cele 60 de victorii omologate, Bâzu a fost decorat cu înalte distincţii de război: „Virtutea Aeronautică“ în toate clasele şi ordinul „Mihai Viteazul“ clasele I şi a-II-a.