|
Nimeni nu poate avea iluzia că "este doar
o mică problemă cu sistemul judiciar şi corupţia"
Valentin Mitroi, Bucuresti
Impresii si pareri personale in FORUM
După Comisia Europeană şi reprezentanţii ONU atrag atenţia
După publicarea raportului de ţară, de către Comisia Europeană, au
aparut o serie de recomandări şi avertismente ale mai multor oficiali
europeni, şi nu numai. Raportul Comisiei Europene menţionează că România
a făcut progrese la capitolele disciplina financiară, mediu şi
agricultură, dar stă extrem de prost în ceea ce priveşte corupţia, iar
magistraţii români continuă să aibă salarii prea mici. În acesta se
arată că România a făcut paşi importanţi în continuarea reformei
sistemului judiciar pentru a-i asigura o mai mare independenţă. Cu toate
acestea, documentul precizează clar că mai sunt necesare eforturi
semnificative pentru continuarea reformei administraţiei publice,
punerea efectivă în practică a reformei sistemului judiciar şi
intensificarea luptei împotriva corupţiei, în special a celei la nivel
inalt.
''Este nevoie de o justiţie competentă şi independentă''
Aceste lucruri sunt semnalate şi de reprezentanţii Naţiunilor Unite.
Aceştia apreciază că România înregistrează o creştere economică, dar
subliniază faptul că ''este nevoie de o justiţie competentă şi
independentă''.
Directorul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Kalman
Miszei, declară că ratele de creştere a Produsului Intern Brut (PIB) în
România şi Bulgaria sunt printre cele mai mari din Europa. El precizează
însă că nimeni nu poate avea iluzia că economia merge bine şi că "este
doar o mică problemă cu sistemul judiciar şi corupţia".
"Sper ca aceste ţări să nu se mulţumească cu atât şi să facă faţă
tuturor provocărilor aflate în rapoartele de ţară, prezentate de Comisia
Europeană la 25 octombrie", spune Miszei. În plus, oficialul
Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) adaugă că "aceste lucruri sunt
interconectate pe termen lung iar aceste ţări isi pot menţine creşterea
economică doar cu un guvern cinstit şi cu o justiţie competentă şi
independentă". Declaraţiile au fost făcute la Sofia, în cadrul Forumului
anual Economic al statelor din sud-estul Europei. De menţionat că, anul
trecut , creşterea economică în România a fost de 8,3 procente, iar în
Bulgaria de 5,6 la sută. Comisia Europeană va evalua din nou situaţia în
aprilie sau mai anul viitor, când ar putea recomanda amânarea aderării
României şi Bulgariei până în 2008 în cazul în care cele două ţări se
vor dovedi nepregătite şi dacă se va constata un risc serios ca una sau
amândouă să nu îndeplinească criteriile de aderare până la 1 ianuarie
2007.
VALENTIN MITROI
Bucuresti
|