|
|
|
|
|
Seria AGERO - Personalităţi româneşti de prim rang Nemuritorii teatrului şi filmului -
VASILE
MENZEL
Maria Diana Popescu, Agero
Personalitate a artei teatrale şi cinematografice din
ultimii 50 de ani, actor carismatic, talentat şi sigur pe talentul său,
Vasile Menzel, actorul care iubeşte cu ardoare scena, aparţine galeriei
irepetabile de artişti, generaţiei de patrimoniu naţional. Impunîndu-se
în faţa publicului prin farmec personal şi standarde înalte, beneficiază
de admiraţie, de respect şi popularitate. Şi astăzi, prezenţă elegantă,
rafinată şi remarcabilă, un „diplomat” în relaţia dintre scenă şi
societatea culturală, Vasile Menzel, născut în 25 noiembrie 1939 la
Bacău, „a crescut în ritmul muzicii, în pas de dans şi a
fost educat pentru performanţă, apoi a
uimit lumea cu prezenţa scenică.”
Vasile
Menzel şi fratele Eugen Menzel au format popularul Duo al anilor ’50
-’60. Aflăm din presa de specialitate că prin anii ’60 entuziasmau
publicul cu celebrele spectacole de step. A lucrat cu regizorii: Dan
Piţa, Elisabeta Bostan, Andrei Blaier.
A absolvit
Universitatea
Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”,
Bucureşti,
Facultatea de Teatru şi Universitatea Naţională de
Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, Bucureşti, cu un
Doctorat în teatru şi a fiinţat mulţi ani la rînd ca profesor
universitar la Academia de Arte „Luceafărul” şi la Universitatea
„Hyperion”.
Actorul şi-a inventat un stil pe potriva talentului, a
fost şi este foarte iubit de cei care l-au urmărit la televizor, în
piese de teatru, în filme, în muzică sau bătînd steep. Cu un palmares
impresionant în teatrul şi cinematografia românească, Vasile Menzel este
apreciat de lumea artistică drept unul dintre cei mai complecşi artişti
români,
distribuit în roluri de valoare, care au fascinat
publicul. Domnia sa este un artist
complet,
un fel de
one man show:
cîntăreţ, dramaturg, coregraf, compozitor, dansator de step, actor,
regizor, instrumentist, poet, profesor universitar. E greu să întocmeşti
un rezumat al carierei şi al vieţii sale, pentru că fiecare din etapele
evoluţiei au fost importante, relevante, spectaculoase şi pot fi
regăsite în biografia de mai jos. Vasile Menzel a fost propus pentru
Premiul UNITER - pentru întreaga activitate -
şi
nominalizat la Premiile Gopo - pentru cel mai bun actor în rol secundar
- în filmul
„Felicia,
înainte de toate”. În 2009, Primăria Bucureşti i-a
acordat distincţia pentru întreaga carieră, iar Ambasadorul Indiei la
Bucureşti, diploma de recunoaştere pentru contribuţia specială
teatral-muzicală în promovarea culturii indiene în România.
BIOGRAFIE
VASILE
MENZEL
EDUCAŢIE
ŞI FORMARE - 2003 – 2004 – Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, Bucureşti – Doctorat în teatru- 1960 – 1966 - Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, Bucureşti, Facultatea de Teatru
Domeniul
studiat:
Actorie
Diploma
obţinută:
Diplomat în Arte
EXPERIENŢĂ
PROFESIONALĂ
Funcţia: Profesor Universitar - Profesor de tehnică vocală, vorbire scenică (secţia actorie), sunet şi muzică de film (secţia regie).
Funcţia:
Profesor Universitar - Profesor de tehnică vocală, actorie
I. TEATRU
(selectiv)
- Teatrul Casei de Cultură a
Studenţilor, rolul Mozart din „Mozart şi
Salieri” de Puskin,regia Eugenia Popovici/artistă emerită
- Teatrul „C. Tănase”,
duet vocal Fraţii Menzel în spectacolul
Do, Re, Mi,
Fa, etcetera, de H. Nicolaide, regia Nicolae
Dinescu şi Revista 58;
- Teatrul de vacanţă Sinaia,
în piesa
Weekend în
infern de Rodica Padina, regia Şerban Cantacuzino;
Comedia
zorilor de Mircea Ştefănescu, regia Traian
Ciuculescu;
- Teatrul de Stat Brăila,
rolul Clandon din
Nu se ştie
niciodată de G.B.Shaw, regia Yanis Veakis; rolul
Ion Pascu din
Nota 10 la
purtare de V. Stoenescu şi O. Sava, regia Dumitru
Dinulescu;
- Teatrul de Nord Satu Mare,
rolul Arlechino din
Nu puneţi
dragostea la încercare de B. Locatelli, regia
George Carabin; rolul Daniel din
Capcana
de R. Thomas, regia Ion Deloreanu; rolul Apendix din
Manevrele
de Deak Tamas, regia Mihai Raicu; rolul Cântăreţul de baladă din
Viteazul
de Paul Anghel, regia Marietta Sadova; rolul Cuţui din
Haiducii
de Victor Eftimiu, regia Mihai Raicu;
- Teatrul „Ion Creangă”
Bucureşti,
N-a fost în
zadar de Al. Mirodan, regia Barbu Dumitrescu;
Diuăsprezece luni ale anului, regia N.Al Toscani;
Cinci
săptămâmi în ... balcon de Marin Traian şi Ion
Mustaţă, regia Ion Lucian; rolul Costel din
Moştenitorii
de I.D. Şerban, regia Mircea Avram; Andersen – 7 poveşti, regia Andrei
Brădeanu; rolul Pufuşor din
Pufuşor şi
Mustăcioara de Victor Ion Popa, regia N.Al
Toscani;
13 + 1
de I. Gârmacea, regia Mihai Lungeanu;
Acţiunea
Codalbul de I. Ochinciuc, regia Yanis Veakis;
Dansaţi
cu salamandra de Ştefan Iureş, regia Magda
Bordeaianu;
Nota 0 la
purtare de V. Stoenescu şi O. Sava, regia Ileana
Cârstea;
Recreaţia mare
de Mircea Sântimbreanu, regia Olimpia Arghir;
rolul Isteţilă din
Albă ca Zăpada
după Fraţii Grimm, regia Ileana Cârstea; Robinsoe Crusoe din
Cine se teme
de crocodil? De Al. Popovici, regia Olimpia
Arghir;
Pălăria cu
surprize de Virgil Puicea, regia Cornel Todea;
rolul Pictorul din
Scufiţa cu
trei iezi de Alecu Popovici, regia Olimpia Arghir;
Păpuşa
cu piciorul rupt de V.I. Popa, regia N. Al.
Toscani;
De la Stan şi
Bran la ... Muppets de Vasile Menzel şi Petru
Idriceanu, regia Nae Cosmescu; rolul Teddy din
Băiatul cu
floarea de Tudor Popescu, regia Cornel Todea; în
piesa
Iancu Jianu de Al. Mitru şi Aurel Tita, regia
N.Al. Toscani;
Omul invizibil de Wells Herbert,reg Olimpia
Arghir,
Insira-te
mărgărite de Victor
Eftimiu,regia Ileana Carstea..Vinovatul numărul unu de N.Ştefănescu
,regia Ileana Cârstea ,Arghezi,de Arghezi,regia Yanis Veakis.
- Teatrul Excelsior
Bucureşti:
Varietăţi la
Excelsior, regia Ion Lucian;
Faţă-n faţă cu
o hoaţă, musical de Vasile Menzel, text şi regie
Ion Lucian;
Maidanul de la
capătul lumii de Brigitte Sarthou, regia Ion
Lucian;
Mica sirenă,
dramatizare de Alexandru Andy, regia Olimpia Arghir; rolul Sancho din
Urmaşul
lui Don Quijote, de Vasile Menzel, regia Cosmin
Alex. Marian; rolul Vrăjitorul din
Aladin şi
lampa fermecată, dramatizare de Alex. Andy, regia
Ion Lucian;Ora
veselă cu...tâlc,de Ciprian Cojenel,regia Victor
Radovici;Spectacole estivale în parcurile bucureştene;Snoave
cu măşti,de Ion Lucian;Zâmbete
estivale,varietăţi.
-
Teatrul TV: Cuza vodă,
scenariul şi regia Nae Cosmescu;
Răspântia de Paul
Everac, regia Nae Cosmescu;
Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian, regia Olimpia Arghir: „La
bloc”serial.
- Teatrul poetic
– Poeţi
în spectacol, Sala Dalles (serial),
actor,regizor,muzician
-Teatrul
radiofonic-numeroase
piese si prezentator al celebrei emisiuni „De toate pentru toţi” de Ion
Ochinciuc
(Lupoaica mea,regia Cristian Munteanu; Inimă de medic,Ţara
minunilor,Căluţul roib,Lumina amintirilor,Aventură în neprevăzut în
regia lui Titel Constantinescu;Îngerul alb,regia Olimpia arghir;Mica
sirenă şi Magazinul cu jucării ,regia Ion Lucian, ,Zvăpăiata de
A.P.Cehov,regia Silviu Jicman.etc.),Tărâmul vrăjit de Carmen
Dominte,regia Mihai Lungeanu.
II. FILME
-
Game
pentru televiziune,regia Valeriu Lazarov,menţiune specială a juriului la
Monte Carlo în 1968(muzical)
-
rolul
Doctorul din Vacanţa cea mare,
regia Andrei Blaier;1988
-
Toarce
Floareo, toarce,
regia Carol Corfanta;
-
Mama,
coproducţie franco-româno-rusă,
regia Elisabeta Bostan;1977,cu Ludmila Gurcenco,premiul
ACIN-Romania,premiul special al juriului la Moscova şi premiul special
şi Cupa de Argint la Giffoni Vale Piana-Italia.
-
Jocul de-a
vacanţa, regia Olimpia Arghir,1995 - Eu sunt Adam, regia Dan Piţa,1996- Singuraticul de pe planeta albastră, scurt-metraj, regia Romeo Stavăr;
-
rolul doctorului din
Crucea de
piatră, regia Andrei Blaier - La bloc,serial Tv- Examen , regia Titus Muntean, 2003; premiu la Festivalul Internaţional”ANONIMUL”
-
L’Homme
Pressé,
rolul Mr.
Penne, regia Sebastien Grall, 2004 (film franţuzesc);cu Anthony Delon
-
Challenge
Day,
rolul Primarul, regia Napoleon Helmis, 2005.
-
Felicia, înainte
de toate,regia Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf., 2009, selecţionat
la Cineeuropa-Portugalia, la Saraevo şi Menţiune specială a juriului la
Festivalul francofon de la Namur, trei premii la Festivalul
Internaţional „Tiff Tansilvania”, 7 nominalizări la „Premiile GOPO”
-
Experimentul timp,regia Stanca Radu şi Cristina Iliescu,2011, pe DVD în
librării
III.
Muzică în calitate de compozitor, dirijor, orchestrator, instrumentist
şi solist vocal.
A dirijat: Orchesta de estradă Radio, orchestra
de
estradă
a
Institutului
Politehnic
din
Bucureşti,
orchestra
Famfarei
din
Râmnicul
Vâlcea,
orchestra
de
estradă
din
Popeşti
Leordeni, orchestra Vasile Menzel.
MUZICĂ DE TEATRU (originală) – selectiv
-
Terra II
de Tudor Popescu;
-
Nu puneţi
dragostea la încercare
de Basilio Locatelli;
-
Moştenitorii
de I.D. Şerban;
-
Albă ca
zăpada
după Fraţii Grimm;
-
Păpuşa cu
piciorul rupt
de V.I.Popa;
-
Alarmă în
cetatea lui TRIM al III-lea
de E. Burlacu;
-
De la Stan
şi Bran la... Muppets
de V.Menzel şi P. Idriceanu;
-
Pufuşor şi
Mustăcioara
de V.I. Popa; - Dansaţi cu Salamandra de Ştefan Iureş;
-
Pălăria cu
surprize
de V. Puicea;
-
Maidanul
de capătul lumii
de
Brigitte Sarthou;
-
Urmaşul
lui Don Quijote
de V. Menzel;
-
Valsul
lebedelor
de Dinu Grigorescu;TVR
-
Tarzan în
vizită la ... Muppets
(radiofonic);
-
Aventuri
cu piraţi, zâne şi pitici
(radiofonic);
-
Cinci
săptămâni în balcon.de Ion Mustaţă şi M.Traian
-
Cocoşelul
neascultător
de Ion Lucian;
-
Haiducii
de Victor Eftimiu.
-
Cazul
Enăchescu de Eugenia Busuioceanu
IV. MUZICĂ
DE FILM (originală)
-
Toarce
Floareao, toarce,
regia Carol Corfanta;
-
Singuraticul de pe planeta albastră,
scurt-metraj, regia Romeo Stavăr;
-
Serviciul
omoruri,
serial TV, regia Valentin Hotea, 2008.
-
Valsul
lebedelor, regia Constantin Dicu, TvR
V. MUZICĂ
UŞOARĂ (originală)
– selectiv
-
Un buchet
de ... fericire;
- O stea
- Poveste de dragoste; - Sunt un vagabond
-
Statuile;
- Vai de băiatu’
-
Dar de primăvară;
- Aşternutul tău
-
Cercuri;
-
Nu-ţi
fie ruşine
-
În faţa dragostei mă-nchin;
-
How
do you do?
-
Taina iubirii;
- Nu ştiu ce-mi faci.
-
Te zăresc
mereu;
-
Balada
morarului;
-
O sărutare
dacă-mi dai;
-
Toată
tinereţea mea;
-
Adoraţie;
-
Doar la
telefon îţi spun;
-
Parfumul
iubirii;
-
De ziua
ta;
-
Umbre şi
limini.
-
Cântul meu
VI. CD-uri
şi casete audio (muzică originală)
-
Iulie
-
Rock and
Roll
-
Toi,
toi l’homme
-
Toată
tinereţea mea
-
Un buchet
de fericire, (Eurostar, 2010)
-
How do you
do?
VII.
SCENARII DE TEATRU RADIOFONIC (casete audio)
-
Alice în
ţara cărţilor
după Lewis
Carroll, Adivan 1996;
-
Tarzan în
vizită la... Muppets,
Eurostar 1996;
-
Poveştile
bunicului,
Eurostar 1996;
-
Aventuri
cu piraţi, zâne şi pitici,
Eurostar 1996;
-
Zâna
Zorilor
după Ioan Slavici, Avidan 1996.
-
Fred,Barney şi primul ceai
,Eurostar 1966
VIII.
DRAMATURGIE
-
De la Stan
şi Bran la... Muppets,
Teatrul „Ion Creangă”, Bucureşti;
-
Albă ca
Zăpada, Popeye şi Păcală,
Teatrul Valah, Giurgiu;
-
Urmaşul
lui Don Quijote,
Teatrul „Excelsior”, Bucureşti.
IX. REGIE
-
Poveştile
bunicului
de V. Menzel;
-
Tarzan în
vizită la... Muppets
de V.
Menzel;
-
Zâna
Zorilor
de V. Menzel după Ioan Slavici;
-
Alice în
ţara cărţilor
de V. Menzel după Lewis Carroll;
-
De la Stan
şi Bran la ... Muppets
de V. Menzel (coregizor) la Teatrul „Ion Creangă”, Bucureşti;
-
Urmaşul
lui Don Quijote
de V.Menzel (coregizor) la Teatrul „Excelsior”, Bucureşti;
-
Serialul
Poeţi în
spectacol la Sala Dalles, Bucureşti.
-
Povestea
falsei broaşte ţestoase de V Menzel după Lewis Carroll
-
Fred
,Barney şi primul ceai, de V Menzel
X. ESEURI
-
Romanian
Musical, A Battle With Ignorance,
International Academy „Mihai Eminescu”, 1998;
-
The
Brothers Menzel, More ar Less a Legend,
IAME, 1998;
-
Meditaţie
sub cerul frumosului liber,
Radiodifuziunea română, 1999;
-
Înnobilarea fiinţei prin armonia culturii,
Radiodifuziunea română, 1999;
-
Cultură,
dragoste, toleranţă,
Radiodifuziunea română, 1999;
-
Maeştri:
Ravel, Stravinsky şi Milhaud au cochetat cu jazz-ul,
Revista TRIVIUM, Nr.1/2006;
-
O viaţă de
fraţi,
Revista TRIVIUM, Nr.2-3/2006;
-
Tatăl şi
bunicul soţiei mele au construit Teatrul Mic, Teatrul Giuleşti şi
Teatrul Bulandra,
Revista „VREAU BILET”, Bucureşti, 2007.
-
Despre noi
şi muzică,
Revista TRIVIUM, 2008;
-
De la
strălucitoarea Thalia, la întunecata realitate,
Revista
TRIVIUM, 2008.,OGLINDA LITERARA,2009
-
O
călătorie cu trenul vieţii „Revista
ANTARES”, Galaţi, 14 PLUS MINUS, Bucureşti
2009,
revista OGLINDA LITERARĂ, Focşani 2009
-
O familie
de ingineri,revista MEMORIAE
INGENII, 2009,
Bucuresti
-
„Hoţi”de
inimi , revista 14 PLUS MINUS, 2010, Bucureşti
-
Pictez
muzică şi
desenez poezie,
revista 14
PLUS MINUS
,2010 ,Bucureşti - Realităţi, vise, halucinaţii în Do minor, sau Fa, sau Sol...rev.14 PLUS MINUS, Buc.2010
-
La
chanson et
ses vedettes,
rev.14
PLUS MINUS
,Buc.2010
-
Bucuria
de a evolua,
rev.14PLUS
MINUS,Buc,2010
-
Călătoriile unui
neutru pasionat,
rev.Contemporary
Music Journal,
Buc.2010
-
Menuhin
şi maestrul
suprem, rev.
Contemporary
Music Journal,
Buc.2010
-
Prinţul
operetei, revista 14 plus minus, Buc.2010
-
Muzică, De
la Biserica Albă la Athenee Palace, rev. No.14plusminus, Buc 2010
-
Muzica şi
celelalte arte, rev. CONTEMPORARY MUSIC JOURNAL,2010
-
Kabaret,
revista NO.14 PLUS MINUS,Bucureşti,2010
-
Conexiuni,rev. Oglinda literară,Focşani,2010
- Neterminata călătorie, rev.OGLINDA LITERARĂ, nr.109,
2011
-- ---
Muzica e-un passe partout, rev.
NO:14PLUSMINUS,nr.22, 2011
-
CHARLIE
PARKER şi JAZZUL „BOP”,Oglinda literară, 2011
-
JAZZUL de
la Cabaretul” MINTON’S
PLAYHAUSE”, No 14plusminus,2011
-
Dialog,
Contemporary Music Journal, 2011
-
I.Ivanovici, un „I.Straus „român, No.14 plus minus, 2011,Bucureşti
-
Muzica din
cafenele,Contemporary Music Journal, 2011,Buc
-.
I. D. Ionescu, cupletistul de la „Union”, 14 plus minus, 2011
-
Albă ca
zăpada şi cei şapte....compozitori, 14plus minus 2011
XI. POEZIE
-
Frumuseţea
candorii,
eds. Publimpres, Bucureşti, 1995;
-
Flacăra
lăuntrică, The Inner Flame
(trad. de Muşata Mucenic şi Ruth Tomlinson), eds. Academia
Internaţională „Mihai Eminescu”, 1997;
-
Jolly
Joker
(cu trad. în franceză), AIME, Bucureşti, 1999;
-
Am văzut
magnolie plângând
(cu trad.
în fr. şi eng.), AIME, Bucureşti, 2000;
-
La un
cappuccino despre tainele iubirii,
ed. Bilingvă Ro-En (trad. de Veronica Anghelescu), eds. Biblioteca
Pedagogică „I.C.Petrescu”, Bucureşti, 2001;
-
Fac un
plonjon în ziua de mâine,
ed. Bilingvă Ro-En, trad. de Veronica Anghelescu, eds. Biblioteca
Pedagogică „I.C.Petrescu”, Bucureşti, 2003;
-
Premiul I
pentru poezie, Costineşti, 1990;
-
Duşmanilor
mei cu prietenie,
ed. Bilingvă Ro-En, trad. de Veronica Anghelescu, eds. IAME, Bucureşti,
2006.
-
Ruj pe
buze,
ed. Bilingvă Ro-En, trad.de Veronica Anghelescu, eds.
Sieben Publishing, Buc, 2009 (Prelansare la Târgul Internaţional de
Carte”GAUDEAMUS”, Club
„Calderon”,
Biblioteca Naţională Pedagogică „I.C.Petrescu”, Bucureşti, 2010..
XII.
PUBLICAŢII ÎN REVISTELE:
-
revista
„Contemporanul – idee europeană”, Bucureşti, 2001;
-
revista
„Astra”, Braşov;
-
revista
„Poezia”, Iaşi;
-
Monitorul
de Bucureşti, 2002;
-
revista
„Clipa Romanian Magazine”, USA, Canada;
-
Antologia
festivalului internaţional „Nopţile de poezie” de la Curtea de Argeş,
eds. Orient-Occident, vol. 1-2-3, 2000, 2001, 2002;
-
revista
„Convorbiri Literare”, Iaşi, 2002;
-
revista
„Viaţa”, Satu Mare, 2004;
-
revista
„Trivium”, Bucureşti, 2005, 2006, 2008,2010
-
Antologia”Actori poeţi-Poeţi actori”,ed.Brumar ,Timişoara, 2008
-
revista
„Oglinda literara”, Focsani,2009, 2010, 2011
-
revista No
14 plus minus, 2009, 2010, 2011, Bucureşti
XIII.
RECITAL DE VERSURI PROPRII LA
-
Radiodifuziunea română, TVR1, TVR2, Tele 7 ABC, Europa Nova, TVR
Internaţional, DDTV, TVRM,TVR Cultural., Sala Dalles(Poeţi în
spectacol), Clubul Calderon(Colocviile de Marţi), Clubul Seniorilor.,
Teatrul Excelsior, Teatrul de Nord-Satu Mare
XIV. Coregrafie
-
Faţă-n
faţă cu o hoaţă;
-
Urmaşul
lui Don Quijote;
-
Albă ca
Zăpada
(coautor);
-
De la Stan
şi Bran la... Muppets
(coautor);
-
Păpuşa cu
piciorul rupt,
Satu Mare.
XV. Grafică la cărţile
-
Flacăra
lăuntrică;
-
Jolly
Joker;
-
Am văzut
magnolie plângând;
-
La un
cappuccino despre tainele iubirii;
-
Fac un
plonjon în ziua de mâine;
-
Duşmanilor
mei cu prietenie.
-
Ruj pe
buze
XVI.
Turnee
-
Franţa,
Bulgaria, Belgia, Rusia, Suedia.
XVII. Jurnalist
- Rev. 14PlusMinus(Contemporary Music Journal), Oglinda literară (Colaborator)
Aptitudini şi competenţe organizatorice
În anii
1960 am avut o trupă particulară de spectacole, unde am avut funcţia de
conducere principală, incluzând desfăşurarea activităţilor de
organizare.
În anii
1970-1980 am fost coordonatorul orchestrelor proprii cu care am făcut
numeroase înregistrări la radio, televiziune, cinematografie şi cu
ocazia diferitelor manifestări artistice mondene.
Referinţe critice:
Semnate
de: Ion
Lucian (Artist emerit), prof. univ. dr. Titus Vijeu, prof. univ. dr.
Mihaela Tonitza Iordache, prof. univ. dr. George Anca, Alexandru
Andriţoiu, Alecu Popovici, Mircea Săntimbreanu, Dumitru M. Ion, Cassian
Maria Spiridon, Dumitru Pricop, Ion Popa Argeşeanu – premiaţi ai
Uniunii Scriitorilor; prof.
univ. Doru Popovici,
George Astaloş - premiul Uniunii Scriitorilor, premiul UNITER şi
ordinul PALMES ACADEMIQUES oferit de Academia Franceză etc..
Diplome – Premii - Premiul I (întâi) pe Ţară, cu orchestra famfarei din Râmnicul Vâlcea (compozitor, dirijor)
-
Membru al
Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”;
-
Diplomă de
onoare pentru merite deosebite acordată de Consiliul judeţean, Teatrul
de Nord, Direcţia pentru cultură, culte şi patrimoniu, Satu Mare -membru
fondator.
-
Diplomă de
excelenţă - Primăria Municipiului Bucureşti, Teatrul „Excelsior”
Bucureşti, membru fondator, 2005;
-
Diplomă - se acordă titlul de
Primus lector
cum auctore, Biblioteca Indiană, 2003;
-
Premiul I
cu formaţia orchestrală de estradă din Popeşti Leordeni
(compozitor,dirijor)
-
Diplomă -
se acordă premiul I pentru poezie, Costineşti, 1990;
-
Diplomă de
doctorat (se conferă titlul ştiinţific de DOCTOR), U.N.A.T.C.
„I.L.Caragiale”;2003.
-
Diplome de onoare la Festivalul Internaţional de poezie,
Curtea de Argeş; 2000,
2001,
2002.
-
Certificat
de acreditare – membru al Academiei Internaţionale „Mihai Eminescu”;
-
Diplomă
(Academia Internaţională „Mihai Eminescu”) pentru contribuţia eminentă
la cercetarea eminescologică, literatură, artă şi educaţie;1996
-
Diplomă de
onoare - Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică
„I.L.Caragiale”, Bucureşti, 2006;
-
Diplomă
aniversară -Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Biblioteca Pedagogică
Naţională „I.C.Petrescu”, Bucureşti, 2005;
-
aprox.
3000 de emisiuni la radio şi televiziune;
-
Premiul
„Amita Bhose” pe anul 2007 al Asociaţiei Culturale Româno-Indiene
(R.I.C.A) înmânat de Excelenţa Sa, Ambasadorul Indiei la Bucureşti
pentru contribuţia specială teatral-muzicală la promovarea culturii
indiene în România, 2008
-
Premiul pentru
ÎNTREAGA ACTIVITATE oferit de Primăria
Municipiului Bucureşti, 2009 (Premiile pentru Arta si Cultura)
-
Nominalizat la „Premiile GOPO” pentru
cel mai bun actor de film
în rol
secundar, 2011
-
Propus la
Premiul UNITER pentru Întreaga Activitate, 2011
A consemnat Maria Diana Popescu, Agero
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |