|
Sub masca de bonom, se ascundea viclenia detectivului
Poirot, dar şi un ascuţit şi subtil spirit critic. Sir Peter Ustinov a
murit în dimineaţa zilei de 29 martie. A fost un multitalent -comedian de
excepţie, regizor, scenarist, scriitor şi compozitor- un om care a cuprins
în inima sa largă întreaga lume. Cetăţeanul lumii Ustinov şi-a atras
consideraţia nu numai ca artist, ci şi ca „incurabil optimist” militant
pentru un viitor mai omenos al copiilor din toată lumea, ca ambasador
extraordinar la Unicef.
 Fiu al
unui emigrant rus şi al unei artiste franţuzoaice, Peter Alexander Ustinov
s-a născut în 16 aprilie 1921 la Londra; strămoşii săi proveneau din
Rusia, Italia, Franţa şi Etiopia.
Tatăl – de origine rusă, având însă cetăţenia germană- Jona von Ustinov a
luptat în primul război mondial în armata Imperiului austro-ungar, iar în
1918 a emigrat în Anglia, unde a lucrat ca ataşat de presă la Ambasada
Germaniei din Londra. Elevul Peter Ustinov a crescut cvadrilingv şi a fost
educat la renumita şcoală londoneză Westminster; o şcoală pe care o ura
din adâncul sufletului, nu doar din cauza rigidăţii disciplinare, ci şi
fiindcă „grăsuţul Peter” era mereu ţinta batjocurii colegilor: „mă salvam
imitând profesorii şi făcându-i astfel pe colegi să râdă” îşi va aduce
aminte peste ani. O strategie de auto-apărare care i-a determinat mai
târziu cariera. La 16 ani, săturându-se de chinurile şcolii, Ustinov
părăseşte Westminster-ul şi începe să ia ore de actorie. Activitatea
dramaturgică şi-o începe însă cu adevărat în 1946, după încheierea
serviciului militar în armata britanică. Douăzeci de piese de teatru şi
nouă scenarii de film îi poartă numele, iar ca actor a jucat în peste 40
de filme; a scris povestiri, romane şi memorii, a editat colecţii de
fotografii şi caricaturi, a colindat şi delectat tot mapamondul cu
„solo”-urile sale satirice.
O altă dimensiune dramaturgică
a sa, pe linia rolurilor serioase, s-a relevat în memorabilele
întruchipări ale lui Nero din „Quo vadis” (1952), a neguţătorului de
sclavi din „Spartacus” (1960) sau a hoţului din „Topkapi” (1964)
ltimele două fiind premiate cu Oscaruri. Ca omagiu al artei sale,
Elizabeta a II-a regina Marii Britanii l-a innobilat, acordându-i titlul
de Sir.
 „Englez
preferat” al multor cinefili români, Ustinov a dus o viaţă privată
retrasă, multe decenii locuind în Elveţia, la Bursins, o zonă viticolă din
apropierea lacului Geneva. Tată a patru copii din trei căsătorii – ultima
cu scriitoarea franceză Hélčne du Lau d`Allemans-
Sir Peter a reuşit în mare masură să-şi protejeze viaţa privată de
intruziunile mass-media. u toate acestea, suferindul artist nu s-a ferit
de interviuri: într-unul din ele, artistul a spus că ar vrea să muncească
„până cade jos”, ceea ce a dovedit-o chiar şi ţintuit în cărucior,
continuând să-şi exprime la fel de satiric şi penetrant opiniile
referitoare la bunele şi relele lumii acesteia. Ultimele două luni din
viaţă, el şi le-a petrecut în clinica din Genolier de lângă Geneva, unde a
şi decedat. Dupa declaraţiile unui prieten, decesul s-a datorat unei
insuficienţe cardiace pe fond diabetic. În ciuda suferinţelor, umorul nu
l-a părăsit pe marele comediant nici în ultimele clipe de viaţă; la
întrebarea unui jurnalist de la o agenţie de presă: „Ce epitaf aţi dori să
vi se pună pe mormânt?” el i-a raspuns, trăgând cu ochiul: „Nu călcaţi pe
peluză!”
Dani Rockhoff
|
