|
Interviu cu Camelia Dobrota
din
Hooghalen/ Drenthe, Olanda
Impresii si pareri personale in FORUM
Ileana Jeca, Assen, Olanda
Trăiri româneşti în imigraţie
Ileana Jeca: De cata vreme traiesti in Olanda, Camelia?
Camelia Dobrota: De un an si doua luni. Locuiesc impreuna cu prietenul
meu, Wilfred Hellendoorn, in Hooghalen, un sat situat langa Assen.
 IJ: Descrie te rog Hooghalen-ul...
CD: Ce sa-ti spun, este un sat cu un supermarket, o benzinarie, o
brutarie, o cresa, o scoala primara si doua biserici de confesiuni
diferite... Avem de jur imprejur campie cat vezi cu ochii, pasc oi, vaci,
cai... Asa, e pitoresc cand vii in vacanta, dar...
IJ: Dar...?
CD: Ajungi sa te plictisesti dupa o vreme, cel putin eu, care m-am nascut
si am trait in Romania intr-un oras mare, in Sibiu. Drenthe este o
provincie pitoreasca, cu sate mici si cochete, cu pajisti si paduri, ape,
tot ce vrea un iubitor de natura. Dar cine cauta contacte sociale,
evenimente culturale si , mai ales, cine vrea sa evolueze pe plan
profesional nu prea are ce face aici. Bine ca noi avem masina! Iti trebuie
neaparat asa ceva, ca sa reusesti sa ai o viata sociala normala, adica sa
navetezi de fapt zilnic intre comuna ta si cel mai apropiat oras.
Camelia Dobrota- foto.
IJ: Cu ce te ocupi, Camelia Dobrotă?
CD: Pana acum am urmat un curs de limba olandeza organizat de primaria
orasului Assen ca parte a unui program de integrare a strainilor in
Olanda. Astept cu nerabdare rezultatul examenului ( sustinut in perioada
4- 5 martie la Groningen, n.m. ). De curand am obtinut un loc de munca la
o gradinita internationala, ca educator suplinitor de limba engleza, dar
inca nu am profesat nici o zi acolo; doar am fost anuntata ca am obtinut
postul.
IJ: Felicitari! Oo-o! Este o realizare, avind in vedere de cit de putina
vreme esti in Olanda! Este in Assen gradinita, cum se numeste?
CD: Gradinita tine de fapt de “The Helen Sharman British School”din Assen.
 IJ: Postul acesta este sau nu este chiar ceea ce iti doreai tu?
CD: Da, este, cum sa nu! Imi doream sa lucrez la o astfel de gradinita,
fiindca inainte sa ajung in Olanda am lucrat 3 ani ca profesoara de
engleza la o gradinita din Japonia. Experienta din Japonia m-a convins ca
lucrul cu copii prescolari imi poate aduce satisfactii profesionale si
personale deosebite, pentru ca imi plac foarte mult copiii.
IJ: Ce crezi ca i-a determinat pe cei din conducerea scolii sa te
selecteze pe tine? Ce anume, in mod special: experienta ta internationala,
creativitatea ta? Concizia din scrisoarea ta de motivatie?... ( Cred ca
ti-am vazut la un moment dat o scrisoare de motivatie catre alta scoala.)
CD: Imediat dupa interviul de selectie de acum citeva luni mi-au spus ca
sunt supra-calificata, cu gradul meu de MA... Dar mai tarziu m-au sunat sa
ma intrebe daca nu mai sunt totusi interesata de postul respectiv. Cred ca
am facut o impresie destul de buna la interviu, cu experienta mea cu copii
japonezi si olandezi ( Camelia a lucrat in trecut si ca au pair in Olanda,
n. m. ); au mai contat incredibil de mult recomandarile. Angajatorii mei
au primit pentru mine recomandari de la gradinita din Japonia si de la
familia din Olanda la care lucrasem ca au pair. Nu in ultimul rand, a
contat si pregatirea mea.
IJ: Tu ai o dubla formatie, sau gresesc cumva? Ai urmat mai intai un liceu
pedagogic ( la Sibiu ) si pe urma ai facut studii de anglistica – tot la
Sibiu - incheiate cu gradul de master. Ma intereseaza cat de mult ti-a
folosit aceasta dubla pregatire pe unde ai lucrat in strainatate.
CD: Licenta mea a contat la obtinerea job-ului in Japonia si am fost
uimita sa vad ca diploma mea din Romania este recunoscuta acolo. Intr-un
liceu pedagogic stii cum e, ai auzit: faci psihologie, pedagogie, metodica
si mai faci si practica pedagogica in gradinite si scoli. Toate astea m-au
ajutat sa comunic bine cu copiii tinind seama de nivelul lor.
IJ: Si totusi, te intreb eu: nu iti privesti munca asta de educator doar
ca pe un inceput aici in Olanda? Pentru ca vei fi intr-adevar o educatoare
supra-calificata... Imi spui cateva cuvinte despre episodul tau japonez?
CD: Privind in retrospectiva pot spune ca a fost o experienta
extraordinara si o sansa poate unica sa iau contact cu o cultura atit de
diferita de cea de la noi din tara. La inceput mi-a fost mai greu; nu
cunosteam pe nimeni acolo... japonezii nu stiu engleza sau o vorbesc
foarte prost. Am avut insa noroc sa lucrez la o gradinita unde se preda
engleza, deci stiai din start ca interesul pentru straini este mare acolo.
Cea mai mare satisfactie in Japonia mi-au adus-o, bineinteles, copiii:
erau cuminti, politicosi, inteligenti, prietenosi si prindeau engleza
foarte repede. Pacat insa ca mai tarziu in scolile lor nu se invata
engleza, decit de pe la 12 ani, si ca se fac putine ore de engleza. Ai
deci toate sansele sa uiti ce-ai invatat in gradinita. Si pe urma, cand
reiei, nu o faci deloc “in forta”.
IJ: Am inteles ca lucrasesi deja si in Romania cativa ani in
invatamant.Daca ar fi sa compari cele doua sisteme de invatamant; sa luam
numai ciclul prescolar.
CD: Copiii intre 5 si 6 ani in Japonia stiu deja sa
citeasca si sa socoteasca fara sa aiba ore speciale in care sa invete
asta. Citesc carti pentru copii incepind de la ( ceea ce numim noi ) grupa
mijlocie. Cei mici invata de la cei mari si numai cind sunt probleme
intervine educatoarea si le da explicatii sau lucreaza cu unul ori cu
altul individual. Copiii japonezi sunt invatati sa se ajute intre ei si sa
lucreze independent de cadrul didactic. In plus, citesc mult din proprie
initiativa...
IJ: Cumva pentru ca si adultul din Japonia citeste mai mult? Nu stiu; te
intreb. Sa functioneze aici modelul parintilor?
CD: N-as putea sa spun daca japonezul mediu citeste zilnic mai mult decat
europeanul mediu. Dar parintii copiilor cu care am lucrat eu erau
instariti ( puteau plati taxe mari la o scoala particulara ) si pareau
oameni instruiti; in privinta lor pot sa ma pronunt.
IJ: Pe Wilfred cum l-ai cunoscut?
CD: Wilfred e varul unori buni prieteni de-ai mei olandezi. Pe verii lui
i-am cunoscut in anul in care am fost au pair in Olanda. Dupa aceea a
urmat Japonia, 3 ani, timp in care am revenit in vacante in Olanda sa-mi
vizitez prietenii. Intr-una din aceste vacante l-am cunoscut pe Wilfred si
am pastrat legatura prin scrisori. A urmat o vacanta in Olanda in care am
stat la el si atunci ne-am hotarit sa locuim impreuna. M-am reintors
pentru scurt timp in Japonia, pina cind am primit viza si mi-am incheiat
contractul de munca acolo, etc. si din ianuarie 2004, locuiesc in Olanda
impreuna cu Wilfred.
IJ: Spune-mi ce hobby-uri ai.
CD: Fotografia ( fac poze cu lucrarile lui Wilfred ), cititul, muzica,
jazz-ul mai ales, artele plastice ( sa zicem ca “privitul” ), schiul,
dansul...
IJ: Unul si unul! La schi, uite, chiar nu ma gandisem dinainte, desi as fi
putut: stiam ca esti din Sibiu. Acuma... povesteste putin si cu ce se
ocupa Wilfred...
CD: Wilfred face sculpturi din lemn de stejar cu
ajutorul unui fierastrau electric si al altor aparate.
E specializat in sculpturi mari, de 2,3 metri inaltime, dar realizeaza si
lucrari mai mici.
Temele le alege din natura (de exemplu: ‘Berze’, ‘Berbec’, ‘Serpi’,
‘Dans’, ‘Torso’, ‘Scoici’, ‘Pasare’, ‘Haina’. ) Uneori alege si teme
fanteziste: ’Copacul iubirii’, ‘Energie’, ‘Plin de iubire’, ‘Masti’.
Deocamdata e la inceput cu proiectul asta al lui, insa a reusit intr-un an
de zile sa-si expuna lucrarile in diverse locuri: in sediul primariei din
Beilen, in muzeul in aer liber din Orvelte, la Tirgul Tips& Trends din
Martini Plaza din Groningen, la galeria Evenbeeld din Coevorden, si in
multe institutii si cladiri publice din Olanda precum si la galeria
artistului german Heinrich Olmes din Emlichheim, in Germania.
I-auzi! ( Localitatile Beilen, Orvelte si Coevorden sunt situate de
asemenea in provincia Drenthe din NE-ul Olandei, n.m.. )
Da, Wilfred Hellendoorn este intrucatva cunoscut si in Germania.
IJ: Sa inteleg ca-i inviti si pe cititorii publicatiei “Agero” sa
viziteze site-ul tau personal,
http://community.webshots.com/user/woodworld1 , pe care site sunt postate,
daca nu ma insel, si fotografiile ultimelor lucrari ale lui Wilfred.
Pozele respective au fost expuse de curand in sediul Primariei din Beilen,
asa mi-ai spus tu atunci.
CD: Da, sigur ca da. Din pacate acest site e doar cu fotografii, e creat
in webshots. Insa recent am inceput lucrul la un site adevarat, pe care
sper sa-l termin cit mai repede. Pentru asta am urmat un curs de web
design la biblioteca din Assen.
IJ: Deci mai aveai un hobby pe lista ta, web design-ul!Eu, una, sigur,
astept acuma cu nerabdare sa “gatzi” site-ul la care lucrezi.
CD: Da, si Wilfred asteapta de mult asta si mi-o aminteste de cate ori are
ocazia. Site-ul asta e foarte important pentru el, asa ca e si normal...
IJ: De fapt... “femeie de cariera” si “partenera de artist” se cam bat cap
in cap... Foarte serios te intreb: cum crezi ca ai sa impaci contradictia
asta? Ai sa ai o slujba foarte pretentioasa si in acelasi timp are sa
trebuiasca sa fii sotie, sora, mama, muza, fotograf, psiholog pentru o
personalitate de artist...
CD: Nu cred ca vor fi probleme intre noi dupa ce voi incepe serviciul.
Perioada in care am urmat cursul de olandeza a fost un test bun pentru
relatia noastra, fiindca amindoi eram plecati de acasa in timpul zilei si
ne vedeam doar seara. Se pare chiar ca ne-a facut bine; in felul acesta
fiecare si-a vazut de treaba lui, de indatoririle lui sociale, iar seara
cind ne revedeam eram amindoi fericiti sa fim impreuna. In paranteza spun
ca mie nu mi-a prea placut perioada de la inceput, cind a trebuit sa stau
acasa fara sa cunosc oameni, fara serviciu, masina, etc.. La inceput mi-a
fost tare greu, dar incetul cu incetul mi-am creat si eu un cerc de
cunostinte si prieteni si acum mi-e mult mai bine. Wilfred nu e un tip
posesiv si se descurca singur chiar daca eu nu sunt acasa. Amindoi ne
respectam hobby-urile si timpul pe care il acordam activitatilor
preferate. Eu incerc sa-l incurajez in tot ceea ce face si el ma ajuta la
rindul lui mult cind am nevoie de cineva care sa-mi corecteze textele in
olandeza. Sau de cineva care sa ma ajute sa trec peste momentele in care
mi-e dor de familia mea din Romania... de exemplu.
IJ: Da... Ideea asta ca artistul trebuie neaparat sa
fie un tip dificil, putin infantil, un mare egoist pana la urma ti se pare
mai degraba un mit? Cam asta ti-a aratat tie experienta ta cu Wilfred? Si
de altfel si tu ai inclinatii artistice si imi pari un om cat se poate de
matur si de echilibrat.
CD: Artistii sunt prin definitie oameni complicati... Unii, ma rog,
reusesc sa scoata ce e mai bun din asta. Altii sunt distructivi… Cred ca
fiecare artist are momentele lui “bune” si momentele lui mai putin bune,
la fel ca orice om, de altfel. Eu am noroc ca am reusit sa-l cunosc si
sa-l inteleg pe Wilfred si sa-l apreciez destul de devreme.
IJ: Sincer, te-ai gandit vreodata ca poate istoria artei il va retine pe
Wilfred si pe tine pe langa el?
CD: Mda, adevarul e - poate ai banuit - ca nu e prima data cind iau
contact cu arta... In Romania am multi prieteni artisti, in plus, la
Filologie am invatat mult despre literatura, arta, filozofie... Asa ca
domeniul artistic nu mi-e tocmai strain... In Romania chiar – da - am
cochetat cu pictura...
IJ: Asa, marturiseste...
CD: Am urmat 3 ani cursurile Scolii Populare de Arta din Sibiu, sectia
pictura. Ma rog, a urmat o pauza... insa acum, vazindu-l pe Wilfred cum
lucreaza, simt intr-adevar din nou nevoia sa ma exprim si eu artistic. Sa
nu mai spun ca Wilfred chiar ma incurajeaza in privinta asta... mi-a
cumparat pinze, pensule si culori solubile in ulei si acrilice. De-abia
astept sa am si inspiratie suficienta...
IJ: Succes, atunci! Ca ai pictat, iarasi nu stiam ( ce cutie cu surprize
esti! ); eu ma gandeam la tine in perspectiva doar ca la femeia puternica
din spatele unui barbat cunoscut, poate chiar celebru. Ea insasi, sincer,
tot un om de succes, dar intr-un domeniu fara sanse la aceeasi
notorietate. Dar uite cum se schimba datele problemei! Faptul ca si
Wilfred te sprijina pe tine mi se pare ceva cu totul deosebit. Asadar... e
vorba de un menaj intre doi artisti... Ce e mit si ce e realitate din tot
ce povestesc oamenii pe tema asta, as vrea sa lasam pe alta discutie,
o.k.?
CD: Oricind, cu toata placerea, Jeannette!
IJ: Camelia... ce altceva mai doresti tu sa spui cititorilor revistei
“Agero”? Sau cuiva anume, parintilor, rudelor tale, unor prieteni?
CD: Va doresc tuturor mult succes in tot ceea faceti si sa nu uitati ca
timpul rezolva orice probleme pe care le-am avea la un moment dat. Eu pot
sa spun ca am avut mult noroc in viata, desi in unele momente nu puteam
vedea acest lucru. Sora mea insa imi aminteste mereu: “Nu vezi, Cami, ca
ai realizat tot ce ti-ai propus pina acum?”...Filozofia mea e urmatoarea:
chiar daca ceva pare a ne fi impotriva, acel ceva se poate intoarce la un
moment dat in favoarea noastra.... ceva ce pare a fi negativ poate sa ne
aduca pina la urma ceva bun in viata... deci totul va fi bine in cele din
urma... trebuie doar sa continuam sa credem in puterile noastre si in
viata!!!... La vita e bella!
IJ:Camelia, mi-a facut mare placere discutia noastra, “pe bune”! Nu ma
asteptam ca, in ciuda grijilor pe care le avem amandoua in perioada asta,
in ciuda faptului ca tu astepti acum un rezultat de la un examen
important, sa reusim sa ne destindem si sa vorbim atat de deschis. Iti
multumesc din suflet si nu numai in numele meu!
IJ: Iti multumesc si eu, Jeannette, pentru sansa aceasta de a ma face
cunoscuta romanilor din Germania si chiar din Romania, atat pe mine cat si
pe Wilfred... si ma bucur ca ne-am intalnit!
Interviu realizat de Ileana Jeca,
Assen, Olanda
|
