|
 Că
unguroaicele sīnt focoase, e aproape un proverb. Că zicala se referă la
vorbă, la dragoste, sau la gătitul mīncarurilor, nu ştiu decīt cei care le
cunosc mai īndeaproape. Cert este īnsä că, surplusul de temperament se
face simţit nu numai la el acasă, ci şi peste mări şi ţări. Să nu cumva să
se creadă că o unguroaică din Romānia e mai puţin aprigă decīt suratele ei
de pe malul Tiszei. Nici vorbă! Chiar dupa 10 ani īn Germania, ţara
reacţiilor politicoase şi a vorbelor bine măsurate, sīngele clocoteşte īn
vinele lui Ildikó ca şi altădată, pe cīnd locuia īntr-un oraş de pe Mureş.
Chipeşă şi vīrtoasă, fosta vīnzatoare şi-a căpăcit acum cīteva zile, cu
poşeta peste cap, soţul sexagenar care-şi aştepta clienţii īn gară, blīnd
şi relaxat la volanul taximetrului propriu. Un show de zile mari, la care
puţin a lipsit să nu intervină poliţia. De fapt, intervenţia forţelor de
ordine nu era necesară, īnsă
se vede că soţul agresat, un indian subţiratic, a ameninţat cu "poliţia",
ne-īntrevăzīnd o rezolvare paşnică a conflictului şi nici vreo şansă de a
birui singur īn īnfruntarea cu consoarta de categorie grea.
Motivul atacului īn plină stradă? Obosit de escapadele şi eternele datorii
ale nevestei pe la bănci şi cataloage de modă, Sali a īnaintat divorţul,
ba a şi dispărut de acasă, speriat de repercursiuni. Extrem de
neconvenabil pentru Ildikó şi fiul ei din prima căsătorie, care riscă
astfel să rămīnă fără acoperiş deasupra capului, sau să se mute altundeva,
unde chiria īi costă cīteva sute de euro pe lunä. Să nu credeţi cumva că
Ildikó nu munceşte, că doar "atīrnă"; e harnică, curăţică, elegantă chiar,
şi găteşte minunat. Ca unguroaicele, cu paprica, dar şi cu chili, spre
deliciul indianului ei de soţ. Necazul e īnsă, că ochii şi stomacul īi
sunt mai mari decīt baierile pungii proprii, garnisită doar periodic din
salariul modest de vīnzătoare.
Azi aici, mīine acolo, printre ele cäte un ajutor de şomaj, lui Ildikó īi
e greu să se alipuie de un loc fix de muncă. Şi nici măcar nu e ea de
vină, săraca!. Īnsă ce să caute vreme lungă la aceeaşi casierie, o femeie
plină de prestanţă cum e ea, căreia īi mai şi clocoteşte īn vine sīngele
străbunului ce odinioară a năvălit călare, din inima Asiei, īngrozind
chiar şi Roma? Aşa că, Ildikó se mută. Migrează şi ea, din magazin īn
magazin.
Iar perioadele de līncezeală dintre două locuri de muncă, şi le umple cu
excursii şi comenzi la cataloage de modă şi de cosmetice. Livrate pe loc
şi plătibile īn rate din contul soţului hărnicuţ la volanul Mercedes-ului
de culoarea oului de raţă. Să fie incidentul din gară, chiar īnceputul
sfīrşitului iubirii dintre cei doi aspiranţi la bunăstarea din Occident?
Prietenii īnclină să creadă că nu. Doar certuri au mai fost, ca-n orice
familie care se iubeşte şi se respectă. Poate īnsă că lumii civilizate din
Germania īi e greu să īnţeleagă ce focuri mocnesc sub un turban de indian
şi o fustă īnflorată de unguroaică. Mai mult ca sigur -spun gurile bune-
că la viitoarea rundă din gară nu va fi nevoie de poliţie. Ci de florar,
cu un buchet pentru īmpăcarea celor doi, pecetluită printr-un sărut
īnfocat, cu gust de paprica şi chili.
N.A. Orice asemănare cu realitatea e pur īntīmplătoare.
27.11.2004 Dani Rockhoff
|
