Pe cīnd se văicărea de o taxă neprevăzută pe care a trebuit s-o plătească organizatorilor Festivalului Dunărean de la Ulm, un tulcean īşi muta papucii de rafie pe standul vecin, aliniindu-i sub măştile maramureşene groteşti, concepute parcă īn spiritul „teroarei” pe care o trăim de la 11 septembrie īncoace. Dupa o mică tīrguială, am cumpărat o pereche cu 5 euro, căci prea ni i-a lăudat de „ecologici”; Aerisiţi şi īmpletiţi de mīnă cu grijă, dar şi necăptuşiţi, cred că papucii ţin un sezon. Dar la aşa preţ şi la aşa marketing pitoresc, n-au rezistat mulţi dintre plimbăreţii de la Festivalul din 3-13 iunie, din oraşul german īntins pe două landuri federale, Baden-Württemberg şi Bavaria.

Īn fiecare an, Dunărea īşi adună riveranii īntr-un non-stop show de 10 zile. Īmi vin īn minte versurile unui vechi şlagăr:”Drumurile noastre toate/Se vor īntīlni odată”. Chiar aşa s-a īntīmplat anul acesta: īn miros de langoşe ungureşti, de mititei romāneşti şi cu un pahar de vin de la standul Vukovar īn mīnă, te-ai putut īndrepta spre Cafeneaua Europa, unde seară de seară au avut loc discuţii şi prezentări de carte, sau te-ai putut plimba pe toata faleza Dunarii amenajată cu corturi internaţionale si podiumuri pentru spectacole īn ritmuri muzicale mai puţin familiare urechii germane.

Poate de aceea, mişcarea specifică a publicului n-a mai fost „şuncălitul” (legănatul la stīnga şi la dreapta, pe numele lui nemţesc „schunkeln”) ci bătutul frenetic din picioare. Altă muzică, altă mişcare. Europa de Est şi vinul de Villany au turnat sīnge nou īn vinele „bătrīnei Europe”. Rivalizīnd  cu futurista orchestră maghiară Besh-o-Drom, care īmbină muzica ţigănească, cu percuţie hip-hop şi improvizaţii de jazz, formaţia sibiană Duna Festival a reuşit aceeaşi performanţă de alunecare „pīnă īn călcīiele” auditoriului. Liderul formaţiei Snaco Dixie din Sibiu, ne spune ceva uluitor: „Formaţia n-are nume.

Pentru Festivalul de la Ulm, noi ne-am anunţat ca Hermanstädter Band ( Formaţia Sibiului) şi ei ne-au trecut ca Duna Festival Orchestra. Dar n-are importanţă numele, ci cum cīntăm şi dacă publicul ne place”. Trupa mixata din SnacoDixie - Junii Sibiului - ex-Fanfara Militară cīnt㠄brici” şi Ioan Drăgulin la vioară īi pune īn mişcare şi pe octogenari. 

 Mărturisesc că, mergīnd la Ulm, adulmecam deja mirosul de peşte de Tulcea. Ei, n-a fost să fie aşa, căci la standul Asociaţiei romanilor din Ulm „Danubius” ni s-au dat mici, iar īn cortul tulcenilor am avut parte de ardei umpluţi. „Cu peştele e mai greu” ni s-a spus „nu doar de adus īn Germania, ci şi de pescuit, căci, de cīnd Delta Dunarii a fost declarată rezervaţie naturală, nu mai e loc nici de plase, nici de braconaj...decīt chiar cel al controlorilor ecologici īn şalupe”.

Aşa că, ne-mai-dīnd cu plasa la peşte decīt foarte pe furiş, tineretul tulcean īşi va putea consuma energia īntr-o nouă sală de sport, care a fost sponsorizată şi de Asociaţia arhitecţilor din Ulm cu 3.250 de euro, cec īnmīnat tulcenilor la īnchiderea Festivalului de Günther Bodner si Martin Rill, din Comitetul de organizare.  

 Acestui proiect tradiţional de vară, care s-a desfăşurat anul acesta sub motto-ul „Dunărea-fluviu de oameni”, primăria oraşului Ulm i-a alocat 185.000 de euro. E mult, e puţin pentru o īntīlnire europeană cu cīntec şi valuri de Dunăre albastră?

Credem că nu e mult, căci fără deschideri īnspre pluriculturalism, Europa lărgită se poticneşte...sau se balansează la fel de  periculos ca şi Duo Falko Traber (foto), pe firul subţire de sīrmă atīrnat īntre cer şi pămīnt.

 23.06.2004                                                                                      

  Dani Rockhoff