Tam-tam romānesc şi tobe japoneze

la Festivalul Culturilor de la Stuttgart

Dani Rockhoff

fotografiile apar in subsolul materialului

Impresii si pareri personale in FORUM

Pentru prima dată īn istoria lor de imigranţi in Germania, romānii au horit īn Piaţa Centrală din Stuttgart. Mai īntīi īntr-un cerc mare, apoi īn două cerculeţe concentrice, „stīnga unu`, dreapta doi, c-aşa-i hora pe la noi”. Publicul internaţional, bulucit in faţa podiumului de spectacol, s-a dat cīţiva paşi īnapoi, făcīnd loc dezlănţuitei rotative dansante, punctată pe alocuri cu steguleţe tricolore. Aflat
la a şasea sa ediţie, Festivalul organizat de Forumul Culturilor, īn colaborare cu municipalitatea oraşului Stuttgart, Ministerul Culturii, radio-televiziunea germană SWR International şi nenumăraţi sponsori locali, s-a bucurat anul acesta de prezenţa a peste 60.000 de vizitatori şi participarea a 60 de asociatii internaţionale şi interculturale. 120 de artişti din 20 de ţări au stat mărturie pentru „muzica lumii”, echivalent artistic al globalizării, dar si indice de originalitate incontestabilă a fiecărei apariţii pe scenă.

Săptămīna 13-18 iulie a fost un maraton pentru urechi, gambe şi stomac. Gustări şi licori exotice, din China, India, Egipt, Kurdistan, Mexic, Eritreea sau Palestina au fost oferite la standurile asociaţiilor din pestriţul iarmaroc cultural. Romānii noştri s-au rasfăţat cu două standuri. Primul a aparţinut Agero-Stuttgart şi a fost amenajat ca mini-expoziţie de turism, carte romānească şi pictură naivă a unor copii din Romānia, precum şi ca sediu al tombolei organizate de Messerschmidt Reisen, monitorizată de Lucian Glass. Al doilea stand, al Musikverein-ului Freiweg (Erich & Iulian S.) a asigurat tradiţionala gastronomie cu mititei, grătare, Riesling şi Tămīioasă. Acelaşi Iulian ne-a anunţat intenţia de a fonda un club intercultural cu sediu īn Stuttgart, deschis amatorilor timp de trei zile pe săptămānă.

Dar să revenim la evenimentul „frontal”, de pe scenă, unde au evoluat Florin Zaheu (Agero) -prin luare de cuvīnt- şi Mara&Max (Asociaţia Germano-Romānă din Karlsruhe) prin luare de microfon, cu un potpuriu muzical alcătuit, printre altele, şi din celebrele „Trandafir de la Moldova”, „Pe līngă plopii fără soţ” şi „Dragostea din tei”. Un biciclist mulatru şi carismatic, oprit pentru un moment līngă scenă, mi-a spus că revine mai spre seară, la samba, căci „şi muzica asta internaţională e chestie de gust”. Un alt meloman, un domn grizonat şi īnclinat spre „analitice” a presupus c㠄hora romānilor e simptomul unei nevoi de protecţie şi familiaritate”, de-aici īnlănţuirea de trupuri ale dansatorilor īn cerc. O fi avīnd dreptate?

Cele două scurte discuţii m-au īndepărtat oarecum de scenă...greşeală majoră, căci īncepuseră să răpăie tobele japoneze Gogawadaiko şi Wakko, formaţii intermediate la Festival direct de Consulatul japonez (poate, la anul, şi reprezentanţele oficiale romāneşti īn Germania vor onora evenimentul cu prezenţă si recomandări pe profil). Originare de līngă Hiroshima, trupele nu au adus cu ele doar un fascinant spectacol muzical, ci şi spiritul combativ al Ţării Soarelui-Răsare. Tunetul tobelor taiko , dispuse ritualic pe scenă, uneori īndulcit de sunetul de fluier fue, a fost combinat cu un spectacol scenic de mare forţă, aducīnd cu o demonstraţie melodică de arte marţiale. Precizie şi sincronizare perfectă a mişcărilor şi bătăilor de tobe, o alternare de atac şi retragere, ca īn luptă, o violenţă controlată, venită direct din măruntaiele sălbaticului Extrem Orient īnspre viscerele aţipite ale Europei.Un cutremurător memento muzical pentru Hiroshima bombardată nuclear acum 59 de ani!

Cīt timp trebuie să treacă pentru ca rănile istoriei să se vindece? Cītă deschidere şi toleranţă ne trebuie pentru ca tarantella siciliană a lui Eugenio Benatto să coexiste paşnic cu răpăitul tobelor japoneze Wakko, cu hora romānească, sīrba din Morava, Ska-Punk-ul turcesc, fanfara jaipureză din India, dansul nupţial din Eritreea sau corala din Samara rusească? Acest „timp” are la Stuttgart un nume, Festivalul de Vară al Culturilor...şi un chip, al organizatorului Rolf Graser, prietenul muzicii fără graniţe. Acest „timp” mai are şi o mulţime de fani, care deschizīndu-şi ochii, urechile şi sufletul īnspre lume, le demonstreaza unor birocraţi „filozofi ai integrării”, că poartă cotiere īnvechite.

Fotografii

 Foto: Copyright Dani Rockhoff