|
Un Crăciun de neuitat oferit copiilor
de Margareta Pâslaru
Impresii si pareri personale in FORUM
Julia Maria Cristea - Viena
Noembrie 1979. Secretara de partid m-a anunţat că fondurile necesare
Pomului de iarnă pe care-l făceam anual pentru copiii salariaţilor
Electrecordului sunt extraordinare, fantastice, dar...lipsesc cu
desăvârşire. In anul acela, copiii nu puteau să se mai bucure nici de
„simbolicele” cadouri făcute de intreprindere.
 Doar
cine are copil poate să înţeleagă ce se petrece în sufletul lui, atunci
când i se ia o bucurie care ştie că i se cuvine. Ori serbarea pomului de
iarnă, chiar modestă, chiar profund comunistă, făcută pe linie de
sindicat, în care bătrânul nu reprezenta mesajerul Naşterii Domnului ci pe
Moş Gerilă, cu identitatea destul de neclară dar cu rolul precis de a
aduce daruri, era dreptul suveran al Copilăriei.
De care acum erau frustaţi. Mă gândeam, cum vor putea răspunde zecile de
părinţi- copiilor, atunci când vor fi întrebaţi: de ce? Pentru ce anul
ăsta nu se mai face pom la voi la serviciu, pentru ce nu mai vine Moş
Gerilă? Aşa cum nu ştiam ce să le răspund copiilor mei, care numărau
zilele până la venirea celor doi bătrâni – Moş Crăciun de acasă şi Moş
Gerilă de la serviciul meu – adică Casa de discuri Electrecord. Eram tare
necăjită, dar hotărârea venea de la conducere, o măsură de economie
considerată probabil înţeleaptă.
Şi uite că aşa, chiar ca în poveştile de Crăciun a lui Dickens sau
Andersen, mi-a ieşit în cale „Zâna Bună” care cu bagheta fermecată a făcut
o minune. Da, da, nu e o figură de stil, m-am întâlnit pe scara blocului
cu Margareta Pâslaru – Zâna Bună din superba feerie muzicală pentru copii
– filmul „Veronica”. Şi văzându-mă ea că nu prea sunt în apele mele, nu
m-a lăsat până nu am spus tot ce aveam pe suflet.
- O draga mea, pentru atâta lucru eşti necăjită? Dar asta se poate aranja
foarte simplu.
- Cum? De unde bani ? E vorba de nişte mii de lei.
- Te-ai gândit la posibilitatea unui concert? Sunt sigură că mulţi dintre
colegii noştri vor veni să cânte benevol pentru un scop atât de nobil.
Întreabă-i şi vei vedea că nu m-am înşelat. În tot cazul, pe mine să
contezi. Nu am nici un turneu în această perioadă, deci voi cânta pentru
copiii Electrecordului.
N-a fost uşor, dar entuziasmul Margaretei ne-a molipsit pe toţi, ca o
reacţie în lanţ. De unde la început conducerea a considerat totul drept
ceva imposibil, nereglementar, greu de justificat financiar, un teribilism
ieftin care putea declanşa o mulţime de neplăceri – de data asta de sus în
jos – nu invers ca de obicei, în cele din urmă nu numai că şi-a dat
asentimentul, dar chiar a fost de acord să ne susţină cu tipărirea
afişelor şi a biletelor de intrare în cadrul tipografiei fabricii. Deci,
ce a fost mai greu s-a realizat, rămânea doar găsirea unei săli de concert
şi a soliştilor, totul gratuit – nimica toată...
Deci, agenda şi telefonul „au intrat în priză” şi mare mi-a fost surpriza
când am văzut că o bună parte dintre cântăreţi au fost deja puşi în temă
de către Margareta care s-a implicat cu tot sufletul ca să ne ajute...doar
că destui nu au fost de acord. Aveam însă capete serioase de afiş – Marian
Nistor cu formaţia Savoy, Aurelian Andreescu, Mihai Constantinescu – cel
care a creat acea „Lume minunată doar pentru copii” şi evident, punctul
fortissimo al serii – Margareta Pâslaru.
Mai rămânea de găsit o sală unde să se ţină concertul. Am bătut la multe
uşi, unele nu s-au deschis, altele s-au închis în nas. În fond ceream şi
nu dădeam.
Se părea că totul este sortit eşecului. Şi tot Margareta a fost „Zâna
Bună” care ne-a salvat. La căinările mele descurajate, ea m-a întrebat
firesc: Cu Arşinel ai vorbit? El e tot ca noi un mare sufletist. S-ar
putea să găsească o soluţie. Deci, telefonul a intrat din nou în priză, de
data asta cuplat cu Nat King Koll-ul român cum era poreclit interpretul
melodiei Mona Lisa. Şi aşa, prin recomandare, am ajuns la Doina Vasile-
secretara Ministrului Adjunct al Poştelor şi Telecomunicaţiilor – domnul
Vasile Şchiopârlan, care când a auzit că este vorba despre Margareta
Pâslaru, mi-a spus că nici nu se putea să nimeresc mai bine - „Margareta
este solista preferată a şefului” şi fără programare de audienţă, mi-a
facilitat să fiu primită, să îmi spun doleanţa. Am plecat triumfătoare, mi
s-a aprobat sala de spectacole a Palatului CFR, pe gratis, se înţelege.
Ce a urmat a fost ca un vârtej în care eram prinşi cu toţii, soliştii cu
stabilirea repertoriului, Traian Iordanovici - tehnoredactorul
Electrecordului cu designul afişelor de concert şi tipărirea atât a lor
cât şi a biletelor de intrare, copiii clasei a treia - colegii de şcoală
cu băiatul meu cel mare, cu împânzirea gardurilor cu afişe şi toţi
laolaltă cu vânzarea biletelor...ce mai, era atâta bucurie şi atât
entuziasm, ne simţeam cu toţii uniţi pentru o cauză nobilă şi mai ales
învingători. S-au vândut toate biletele. Banii pentru serbarea copiilor
erau asiguraţi.”Zâna bună” cu bagheta ei fermecată a făcut minunea.
Doar că, în ultimul moment, am crezut că am ratat. Margareta a făcut
gripă, temperatură mare, vocea atât de răguşită că nici nu o recunoşteai.
Evident, nu putea să apară aşa în faţa publicului. Cum să cânte când ea
aproape nu putea vorbi? Şi totuşi...
Omul integru, de un profesionalism mai mult decât absolut, care respecta
la secundă un spaţiu de imprimare stabilit cu săptămâni înainte, care în
toate acţiunile a dat dovadă de o seriozitate şi responsabilitate
impresionantă, nici nu ar fi putut concepe ca să eşuăm aşa precum barca la
mal. Bolnavă, cu temperatură mare şi frison, de abia vorbind, m-a rugat
să-l trimit pe soţul meu s-o ducă la concert şi s-o aducă acasă cu maşina
– era o iarnă grea şi taxiurile erau incerte.
Aşa a apărut pe scenă. Parcă o văd şi acum. De abia şoptind, şi-a cerut
iertare auditoriului dacă-l dezamăgeşte, deoarece nu va putea cânta fiind
bolnavă cu temperatură mare, dar din respect pentru el a venit ca să-şi
motiveze absenţa în spectacol.
Ce a urmat? Un tumult de aplauze şi o mare de flori...şi asta în plină
iarnă când preţurile erau foc nestins...
Oare cu ce suflet ar fi plecat acasă cei care au venit cu flori special
pentru Margareta, iar ea pur şi şimplu nu ar fi apărut?
Există oare o mai elocventă manifestare a dragostei faţă de meserie şi a
respectului faţă de public?
Serbarea pomului de iarnă a fost un succes deplin. Copiii au primit haine
şi jucării şi dulciuri, au cântat, au spus poezii şi mai ales au fost
fericiţi, aşa cum numai la vârsta inocenţei poţi să fi. A fost cel mai
bogat Moş „Gerilă”din câte am serbat la Electrecord.
M-am bucurat şi eu cu ei. Ştiam ce lung maraton a trebuit să parcurg
pentru a ajunge aici şi în gândul meu i-am mulţumit Margaretei care s-a
implicat atât.
Julia Maria Cristea - Viena
Scriitoare si jurnalista independenta
Fost redactor Radio, Electrocord - Bucuresti
|
