|
Cezarina ADAMESCU(Agero)
CÂNTECE LA IESLEA CEA SFÂNTĂ
Foto: Nasterea Domnului de Corregio
Doamne, bat la Uşa Inimii Tale!
Primeşte-mă Doamne, în abundenţa harului Tău!
Primeşte-mă în cămara Inimii Tale!
Primeşte-mă în mănăstirea Numelui Tău,
în binecuvântarea şi Îndurarea-Ţi Divină!
Primeşte-mă Doamne lângă Tabernacol, să fiu cu Tine!
Primeşte-mă Doamne în sălaşul Lacrimii Tale!
Primeşte-mă, Dumnezeule sub acoperământul Îndurării
Tale,
scoate-mă din pământul robiei
şi primeşte-mă în pământul făgăduinţei.
Primeşte-mă Doamne, în sfinţenia Numelui Tău!
Arată-mi Bucuria Noului Veşnic!
Arată-mi bucuria-n tristeţe,
surâsul în lacrimă,
speranţa-n îndoială,
floarea-ntr-un bob de sămânţă.
Arată-mi Doamne, roadele Crucii,
roadele jertfei mântuitoare,
fructele dulci ale umilinţei înălţătoare,
coboară-mă în ochii mulţimilor
şi ridică-mă în ochii divini
ai Tatălui Veşnic.
Dă-mi respiraţia plantei
sub soarele crud al dimineţii,
stropeşte-mi cu azimă faţa,
umezeşte-mi în roua din zori
pleoapele arse de patimă.
Primeşte-mă lângă ieslea curată,
primeşte-mă-n sfântul presepiu,
alături de magi şi păstori
să-ţi cânt cu iubire: Osana!
Osana, Isuse, în inima mea,
Osana, întru cei din Înalt, preamărire!
Primeşte-mă Doamne să urc pe Calvar,
până la poalele crucii,
primeşte-mă la poalele Crucii Tale, Isuse,
să strâng picăturile Sângelui celui Preasfânt,
să-ţi strâng sudoarea de moarte.
Arată-mi Doamne, oglinda
a ceea ce sunt pentru Tine
nevrednica Ta creatură, smerită-n iubire,
smerită-n durere, smerită-n cunoaştere,
rodeşte-mi în pântec prin Duh,
un prunc de lumină,
un prunc de iubire şi pace.
Primeşte-mă Doamne în orice fiinţă
ca pe o rază de gând,
ca pe un strop de azur,
ca fructul gustos, hrănitor, dătător de putere.
Primeşte-mă Pruncule cel preacurat,
aşa cum Fecioara Te-a primit în pântec.
Aşa cum îngerii s-au scoborât
în cântec de slavă, Osana!
Primeşte-mă-n Betleemul rămas ca icoană în inimă.
Primeşte-mă Doamne-n splendoarea sfinţeniei,
Primeşte-mă-n Numele Tău adorat,
Primeşte-mă în strălucirea-nchinării,
în curţile Casei Tale,
căci m-ai scos dintre neamuri,
din pământul robiei păcatului
în care crescusem între flori şi ciulini,
că m-ai scos din mijlocul lumii
din vârtejul întunecat
care mă trăgea tot mai adânc, în abisuri.
Primeşte-mă-n legea divină a libertăţii de spirit,
în îndurarea fără de margini
a Tatălui Veşnic şi a Fiului preaiubitor,
a Duhului sfinţitor care mă ţine.
Primeşte-mă-n lumina Feţei Tale, Isuse,
În armonia şi pacea sfinţeniei
ca-n pământul făgăduit patriarhilor,
ca-n ţara visată de fii şi nepoţi,
ca-n limanul râvnit toată viaţa
ca-n ţărmul uitat al copilăriei.
Primeşte-mă în smerenia condiţiei Tale de om ca şi noi,
şi-n măreţia puterii cereşti,
primeşte-mă-n Cuvântul cel creator
şi ziditor de temelie,
şi ziditor de altare,
primeşte-mă în vestea surprinzătoare a Învierii din
morţi,
primeşte-mă în arvuna promisă
a învierii personale.
Primeşte-mă în fericita speranţă
a venirii Tale din nou,
ca să ne vindeci,
ca să ne mântui,
ca să ne conduci la Viaţa cea veşnică….
URARE
Dea Domnul să fii
printre-ai săi copii.
Biciuit cu har,
uns cu nectar,
udat de picuri de rouă
pe lună nouă.
Pe lună plină
scăldat în lumină.
Scăldat cu soare
în toi de ninsoare.
Să nu-ţi fie
nici cald nici frig
iar când te strig
să-mi răspunzi din oglindă
în vers de colindă.
O zână să-ţi dea
vers de stea
iar drept nadă
vers de baladă.
Să-ţi găseşti norocul
pe tot cuprinsul şi locul.
Ocolit-te-ar focul,
grindina şi taifunul
şi ocroti-te-ar
Preabunul Dumnezeu
să nu-ţi fie greu.
Sfinţi-ţi-s-ar graiul,
mânca-te-ar raiul
şi găsi-te-ar trimisul
înger să deschizi
Poarta Cerului, Paradisul.
Şi de-ai fi condus de mână
la altar de-o zână,
fecioară curată
mireasă-nstelată
în mână cu floarea
de vis a dumnezeirii
din chivotul iubirii.
Înmuguri-ţi-ar în suflet
un crin,
în numele Neprihănirii,
Amin!
TÂRZIU DE IUBIRE
Spre tine vin
dulcele meu de pelin
(des)logoditul meu mire
într-un târziu de iubire.
Vin iar şi iară
în răsăritul de seară
la ceasul când pâinea
se frânge
şi vinul se schimbă în sânge.
Vin aducându-ţi în dar
sfântul potir cu nectar
ambrozie vrând să-ţi închin
la cel mai de seamă festin.
Hai aşadar,
să ne scăldăm într-o
ploaie de har;
să ne inunde mirosul
de îngeri plângând
frângându-ne carnea şi osul,
mireasma sudorii de crin
a Înaltului Cin;
tot azurul de pleoape
al unui Prilej de aproape.
Cuvine-se, hai,
să deschidem portiţa de rai
în braţe cu crinii
oficiind la Altarul Luminii.
Pe-al serafimilor pat
dragostea fără păcat.
În mănăstire ursită
Tu Ziditor – eu zidită
în dragostea cea neprihană
din adâncul de rană
Manole şi Ană.
Manole şi Ană până la glezne-ngropată
în dragostea fără de pată,
pân’ la genunchi
în iubirea ţâşnind din rărunchi.
Zidită până la brâu
cu iubirea scăpată din frâu;
pân’ la mijloc
în dragostea de sub obroc.
De sus până jos
în iubirea pătrunsă la os.
De jos până sus
în iubirea pentru Isus,
cu privirile grele
de iubirea ţâşnind de sub piele.
Tencuită de harice mâini
până la sâni;
pân’ la căuşii de palme
sub privirile calme
ale zidarului meu,
Dumnezeu.
Într-o chilie zidită de vie,
zidită-n iubire
ca-n mănăstire
sub privirea de jar
îngropată-n altar
lângă Mirele meu,
Dumnezeu…
Stropită cu har
de făurar,
nuntită de soare
într-a iubirii-nchisoare.
De meşterul faur
pudrată cu aur.
Trup de pământ
unsă cu Spiritul Sfânt.
Tu şi eu
creatură şi Dumnezeu
din doi prefăcându-ne una
cu umilinţă
o nouă fiinţă
despicată la rându-i în două
lacrimi de rouă,
lacrimi de stea
din care îngerul bea.
Lacrimi de înger uimit
oprind însuşi timpul subit
cu dragostea fără sfârşit,
nefiresc de umană,
plămadă de vis, diafană.
Nefiresc de cerească
iubire lumească,
nefiresc de păgână
iubire de zână
la ceasul când se îngână
zorii de lună.
Secătuită de viaţă
în zorii de ceaţă,
cu sufletul teafăr
în zori de luceafăr,
în dansul de iele
din zorii de stele.
În zorii de vis
din Paradis.
Din somnul iubirii treziţi
ÎNDUMNEZEIŢI.
Oameni fiind,
cu jindul de nemaimurind,
nedumerindu-ne foarte
de această iubire de moarte
din sufletul pururea viu
străbătând peste
SPAŢIUL TÂRZIU….
SPAŢIU
ŞI TIMP PENTRU TINE
Adoraţie
Dă-mi Doamne, spaţiu şi timp pentru Tine!
Fă să Te aştept, să Te caut aici şi oriunde,
acum şi mereu, pretutindeni!
Şi tot mai mare nevoie de Tine să am, iar setea aceasta
s-o mântui numai cu Tine!
Dă-mi Doamne, prilejul de a Te găsi totdeauna
în orice lucrare a mea şi a celui de-aproape!
Să Te găsesc în Cuvânt,
să Te găsesc într-o inimă,
să Te găsesc într-o flacără,
în blândeţea privirii,
în chipul senin al copilului,
în lacrima mamei.
Vreau să Te aflu, Isuse,
în orice îndrăgostit ce-şi aşteaptă iubita,
în mâinile care Te caută,
în ochii care vorbesc de la sine,
în gândul curat de fecioară,
în iarba şi florile câmpului,
în stelele nopţii şi-n arcul de lună.
Vreau să Te aflu aici, lângă mine,
intrat pe sub piele,
în dreptul inimii îndrăgostite,
sub pleoapa fierbinte,
printre genele umede,
în părul abia fluturând în zefirul de primăvară,
în faptele mâinilor, în faptele gurii, în faptele ochiului,
în faptele sufletului,
să Te găsesc în lumina din candelabru,
în candela zilei, în flacăra nopţii,
în lamura grâului, în trilul de pasăre.
Vreau să percep lucrările Tale,
să mă-nvelesc cu razele izvorâte din Inima Ta Preasfântă.
Să mă îmbrac cu Lumina,
să păşesc dezinvolt pe cărarea
care mă conduce la Tine.
Să fii prezent în fiece silabă rostită
sau aşternută în scris,
în toată lucrarea inspirată de Tine.
Vreau să Te găsesc în Lumina Crucii,
în masa pascală, în vinul şi pâinea altarului,
prezent în Hostia Sfântă,
în tainicul Chivot,
în orice lucru mărunt şi-n orişice faptă.
Arată-Te Doamne, în toate aceste minuni
făcute vădit, pentru mine.
Arată-Te în grimasa bolnavului,
în suferinţele mamei,
în singurătatea copilului abandonat de părinţi,
în resemnarea bătrânilor care nu mai aşteaptă nimic,
în depresia sinucigaşului,
în elixirul beţivului,
şi-n punga cu bronz a aurolacului…
Până şi-n zâmbetul complice al femeii uşoare
petrecându-şi viaţa-n desfrâu,
ca să ştiu că Tu vezi şi că ierţi,
că ierţi totul, mai presus de orice închipuire,
că uiţi până şi crima săvârşită împotriva aproapelui,
că te afli prezent
până şi-n conştiinţa vinovată a adulterinului,
până şi-n mâzga fricii din sufletul hoţului,
până şi-n lepra de suflet a celui ce minte,
până şi-n gândurile rătăcite ale schismaticului,
ale celui ce se împotriveşte cu vehemenţă
să Te primească acum,
când vii şi baţi la uşa inimii sale discret
şi când aştepţi îndelung şi zadarnic să se deschidă.
Până şi-n indiferenţa uitucilor,
a celor care Te-au părăsit demult,
înlocuindu-Te cu idoli de ghips,
de tinichea, de staniol,
cu idoli murdari de hârtie ştanţată,
cu idoli rău mirosind a alcool desfundat,
a tutun coclit, a mahorcă,
a mâzgă şi a mucegai peste un strat de mătase,
că eşti prezent până şi-n sufletul vânzătorului Tău,
numindu-l „prieten” şi „frate”.
Şi doar căutându-Te astfel,
în toate făpturile, în toate împrejurările potrivnice şi
nepotrivnice,
fericite sau dezesperate, pot să Te aflu,
din ce în ce mai prezent în sufletul meu,
cu teama atavică de a nu Te îndepărta,
de a nu mă alunga din Tine,
cu spaima de moarte de a nu Te mai putea
întâlni-mângâia-aştepta
ca pe unicul motiv pentru care merită să trăieşti,
să lupţi, să nădăjduieşti,
ca pe singurul Adevăr pentru care merită
să-ţi dai Viaţa….
CEZARINA ADAMESCU, Agero
În prag de Naştere Sfântă
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII
-
Inseraţi un comentariu la subsolul acestui
ARTICOL
|
