|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
Alexandru MĂRCHIDAN unul dintre cei mai buni poeţi ai vremii
Absolvent al Facultăţii de Istorie, Filosofie, Jurnalism – Universitatea Piteşti, secţia Filosofie (2001-2005); Absolvent al Facultăţii de Filosofie din Bucureşti, masterat, secţia Studii Europene (2005-2007). Doctorand în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, secţia Filosofie, Universitatea de Vest din Timişoara (din 27.09.2007). Asistent universitar, Universitatea Piteşti, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Specializarea Filozofie, redactor - Revista Juventus redactor - Buletin cultural argeşean; secretar literar - Centrului Creaţiei Populare Argeş.
Cărţi publicate: - De Valpurgii nu am fost acasă, f.e., Piteşti, 2004, Ochiul lui Shiva, Editura Augusta, Timişoara, 2005, apărut în urma câştigării marelui premiu la Festivalul Naţional de Poezie „Gheorghe Pituţ”, Beiuş, 2004. Prezentare de Maria Diana Popescu, Agero
Uroboros
ni s-au unit rădăcinile şi aripile încât undeva în apa vieţii nu mai distingem începutul lumii şi plecările... Poligon
ploaia se plimbă ca un beţiv din bar în bar. septembrie are un picior de lemn şi sperie cu el miezul pământului.
Metafizic
o pasăre cu ciocul de foc va intra pe geam şi ne va ciuguli tăcerea până ce smoala ei se va face pod.
Descânt
mers pe geometria neeuclidiană a vieţii ca un copil păşind cu tălpile goale pe pământul proaspăt arat.
Ceas de fărâmiţare
o toamnă mohorâtă roade în pereţi ca un vierme pornit cu orice chip să treacă dincolo şi eu sunt nevoit să adaug mereu un alt strat de tencuială pe dinăuntru până ce camera se micşorează de la o săptămână la alta ca o aortă bolnavă.
În pofida luminii
se anunţă trenul de noapte. acarii aşteaptă un tren care să spulbere păcura de pe visele lor.
Cioturi de soare
psalmii de dimineaţă au scos mugurii din noi. rămâne să căutăm un alt ochi pentru frumuseţe.
Arhaic
toamnă adâncă în lume vin de departe cu bunicul şi piciorele ni se leagănă pe marginea carului cu noaptea în spate.
Schimbare de veac
vinul nou a înecat vechiul an. dimineaţa intră în casa noastră ca un ochi de şarpe.
Prefacere
iulie a ieşit din ţărână cu dansul pe un picior. cântecul pâinii în fiecare adiere.
Simetrie
soarele – nomadul aceleiaşi călătorii deasupra condamnaţilor să ducă în piept inimi nomade.
Subcutanat
seara se apropie ca un soldat obosit. căutăm împreună cuvântul ce ar putea ţine loc de poveste.
Epifanie
toamna cade cu umbre şi zei. somnul a fost trimis la cerşit.
Zbor în sens invers
veac de veghe. primul răsărit va fi primul tren înapoi.
Cuvânt de veghe
car în buzunarele memoriei amintirea unui început, singurul leac pentru risipire şi oameni de asfalt.
|
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |