|
 Cristi
Iordache şi AL TREILEA DOR
Poeme din umbra Mănăstirii
Dealu
Cu o prezentare de Melania Cuc, Agero
Am primit pe adresa Agero
urmatorul mesaj :,,Cristi Iordache îmi este un bun prieten şi coleg de
site-uri literare. Deoarece, el este modestia întruchipată şi nu s-ar
gândi niciodată să se promoveze singur, m-am gândit să-i facem o
surpriză de Crăciun, când este si ziua numelui său! Ideea mi-a venit
atunci când l-am descoperit în paginile revistei Agero pe Adrian
Paparuz, un alt tânar poet pe care-l citesc şi-l admir! Mesajul era
semnat de Luminiţa Zaharia.
Ceea ce m-a frapat de la bun început a fost gestul de frăţie, de
susţinere în breaslă, generozitatea care mai există la tinerii care
scriu poezie în ziua de astăzi, un semn de revenire la condiţia firească
a scriitorului, - reaşezarea la locu-i de drept a creatorului, care în
ultimele decenii s-a simţit ca un măr lovit cu pietre din toate părţile.
Am cerut, firesc, detalii despre biografia poetului, şi aşa am aflat că,
cel care semneză Cristi Iordache nu locuieşte în buricul unor mari
metropole, nu-şi bea şanapsul la birtul scriitorilor,- el locuieste şi
face poezie de calitate în satul Teiş, comuna Sotanga, jud. Dimbovita,
unde se ocupă cu... horticultura şi arhitectura peisagistică (AF
Horticris Gardens). Are în sfera sa de activitate şi întreţinerea
grădinilor de la Mănăstirii Dealu.
Veţi spune că nu aduce cu portretul unui poet modern, care-i musai să
fie boem, şi că, personajul nostru pare a fi mai degrabă un visător
trubadur, un ţesător de pastel. Şi totuşi, Cristi Iordache este un poet
modern, fascinat de haiku şi face si critică literară. Dar ce spune
Cristi Iordache, privindu-se în oglindă ? Transcriu pentru că dincolo de
date şi stări personale, Cristi Iordache face şi aici poezie .,,M-am
născut pe 16 octombrie 1970 la Târgovişte, încă din copilărie am
cochetat cu poezia, călătoria si explorarea. Cu viaţa m-am jucat de când
am invăţat să păşesc; am căzut rând pe rând de pe masă, de pe scară, din
pod, din pomi şi de pe versanţi abrupţi.
 La
12 ani am participat la primul concurs de poezie şi tot atunci am
traversat înot lacul Amara. Am trecut bariera de "nouă", fiindcă am fost
la un pas de lumea lui Culianu, de prea multe ori. Dincolo nu m-a vrut
nimeni; nici de vreo cinci ori înecat, nici în patru accidente rutiere,
nici în căderi din escaladă, nici îngheţat în creierii munţilor sau
naufragiat.. Aşa că, vrând-nevrând m-am obişnuit aici, învăţând să
iubesc tot ce mă-nconjoară. Fără tată de la vârsta de 7 ani, mama a
însemnat totul pentru mine. Ceea ce am fost până când soţia mi-a oferit
cele două fete, îi datoram ei. Acum sunt influenţat de toate femeile din
viaţa mea; mamă, soţie, fiice, soră, soacră, mătuşi, verişoare, Peggy,
Luna, Cheeky, prietenele mele de pe net şi zecile de mii de flori.
Concluzionez: sunt sub "Papucul Doamnei"!
Imediat după evenimentele din 1989, am renunţat la orice studii, plecând
din ţară şi explorând, desculţ, colţuri din Europa şi Asia. O perioadă
fructuoasă creaţiilor literare, din care mare parte s-au pierdut când
m-am întors să-mi conduc mama pe ultimul drum. N-am mai scris până în
anul 2006.
În 1998 am început o afacere agricolă diversă, iar mai târziu am
restrâns-o doar la dendro-floricultură şi arhitectură peisagistică.
Cursurile de horticultură ale M.A.D.R. le-am absolvit în anul 2006 şi în
acest moment sunt în al doilea an de studiu al arhitecturii grădinii.
De doi ani public atât articole cu subiecte din agricultură şi viaţa
rurală cât şi poezii, în săptămânalul "Impact". Am debutat in aprilie
2008, în antologia poeziei de dragoste, “Freamăt de dor”. Cum
scrie un astfel de om? Aici moderm dincolo păduros, dar pretutindeni cu
har de poet care ştie că a fost trimit pe Pământ cu un rost. Vă invit să
citim împreună din grupajul care urmează.
Bine ai venit la AGERO, Cristi Iordache !
Melania Cuc, Agero
Eşti
liberă să zbori prin mine
Te potriveşti
cavităţii
din pieptu-mi,
dăltuită
lăcaş, ţie!
Pe furiş, mă muşcai
şi-am dezmoştenit norii,
să scrii risipită între mine şi cer,
cu ochii, zbor
de-mplinire.
Dincolo de noi, nu cazi.
Muşcă-ne,
femeie,
să poată ploua, ochii tăi,
din senin!
Suntem primul născut
clocotind ape tulbure epicentru
însăilează chakre rând pe rând
inundă artere
ţi-e frică
e târziu
deja mi-ai dat
ţi-e frică de frică
mare cutremur unda de şoc
pe restul de măr piatră pe grai
buzele tremură
mi-e frică
e târziu
deja am muşcat
mi-e frică de frică
resturi de cărămizi grămezi
două
înalţă praf de pământ ars
fumul focurilor sacre
două
e mult prea târziu
hai să nu ne reconstruim
să ne-adune vântul
munte de mâini zâmbete sâni iubire
jumătăţi sferturi cioturi
dezintegrate se recunosc chakrele
ssssst să nu ne vadă frica
şi ce dacă ne vede
suntem primul născut
suntem primul născut.
Pământul cu munţi spărgând norii
cărări întrerupte la jumătate
câmpii întinse prin care alerga
fără să strivească cele câteva fire de iarbă
râuri tulburi cu aval doar până la nerevărsare
iubirile a tot şi a toate
erau învelişul gros
ce-i păstra pulsul sfertului de inimă suferindă
până când a fost chemat din lista de Aşteptări
cu teama de şocuri
ca orice om întreg după un transplant de cord
nu striga extazul
ochii se pierdeau în cărările spre vârf
plutea pe câmpia pufoasă de un verde edenic
îşi răcorea faţa în pâraie limpezi în râuri cu aval
în Dunăre şi-n valurile mării
iubea cu plămânii cu mintea cu trupul tot
puţin cu inima (pentru adaptare)
omul acela
omul acela cu două inimi îi dăruise una
acum despre oamenii aceştia
cu inimi gemene iubind necondiţionat şi identic
se spune că sunt predispuşi oricând unui atac
dar ei şi-au plantat deja intr-un loc virgin ghioceii
în cer au botezat două stele
aşa că iremediabil
când vor crăpa de prea-plinul iubirii
se va vorbi de ei în cer şi pe pământ
propovăduiţi de sfinţi
cinstiţi de mireni
despre oamenii aceştia
despre oamenii aceştia se va scrie cel mai nou testament.
DE MÂINE, VOM TRĂI!
Împovărat păşesc,
ulcică-mi naşte talpa,
tresar şi mă întorc,
păşesc mai apăsat
şi-n urmă must,
must izvorând.
La nord şi vest, genunchii-i cuibăresc,
la sud şi est cu, palmele ating pământul,mângâind iarba,
tulbure suc umple urma,
sub ochii-mi întineriţi cardinal.
Eram necăjit?
În cârca mea se joacă soarele,
genunchii sug neastâmpărul gravitaţiei, adânc, pe raza sferei,
capătul ei adormit,
miezul,
se arcuieşte ieşindu-mi sub piept (dornic de alint)
firicele încolţite îmi gâdilă palmele;
’hai să ne jucăm cu mingea de foc!’.
Credea căţeluşa, că-i sunt stăpân,
dar azi şi-a indreptat cutele semnelor de-ntrebare.
S-a limpezit în talpă, mustul,
adulmec viaţa fără de moarte,
mirul din ulcea, sucul pământului,
ud mâinile, mi-ating faţa
şi toţi cei ce suntem, zburdăm sub mingea de foc,
până când cerul o cheamă la culcare.
Mai rămân cu doamna îndrăgostiţilor,
îmi cântă,
dansez,
apoi alerg, sar, sar, sar,
sar ca un nebun,
nebun de dragoste, vreau să las urme adânci,
cât mai adânci,
milioane de tălpi.
Mâine se va întineri cardinal ,
lumea toată, va atinge sucul cristalin,
viaţa fără de moarte, izvorul de mir,
mâine, despovăraţi,
toţi cei ce sunt şi toate câte sunt,
se vor juca.
Pantera neagră
Pantera-n faţa mea pe vârf de stâncă,
sub cap mi-e braţul când privesc migratul.
Eu rostuiesc nisipuri, ea mănâncă
picioru-mi drept, cu poftă, stând de-a latul.
Ce calzi sunt ochii ei-lumini de stele,
ne-ncrucişăm sclipiri, rodeşte viaţa
când noi vorbim cereasca printre ele
cu ridul frunţii, moare ignoranţa
şi smulge, mult prea tristă, coapsa-mi stângă
s-o ducă puilor: „Ce bună mamă!”
Se-ntoarce lângă mine, dă să plângă,
dar îi şoptesc să nu mă ia în seamă,
o mângâi şi o rog să-mi cruţe mâna.
Pantera neagră-mi stă la piept, culcată
şi povestim cum că ne e totuna,
de vom trăi acum sau altădată,
ne împărţim steluţe-n vârf de stâncă
şi aşteptăm iubirea drept osândă,
migrând dumnezeieşte când se-aruncă
leoaica-n faţa noastră , stând la pândă.
|
Comentarii de la cititori |
|
