|
O, CE VESTE MINUNATĂ!
Motto:
Reaprindeţi candela-n căscioare
Lângă busuiocul cel mereu
Degerat la mâini şi la picioare
Se întoarce-acasă Dumnezeu.
.......................................................
Doamne, intră şi-n a mea chilie
Şi-amândoi, răniţi şi îngheţaţi
Să ne încălzim cu bucurie
Unul lângă altul ca doi
fraţi".
Grigore Vieru
Colindă Veacul şi colindă Ora,
El trebuia anume să se nască,
IISUS al nostru şi al tuturora,
Cel mai presus de firea pământească.
Din pântec de Marie nenuntită,
În Betleem, sub stelele mirate,
Veni pe lume Pruncul fără seamăn,
Promisul de demult şi de departe.
Aşa precum Arhanghelul Gavriil
A prevestit venirea lui pe lume,
În scutece, în ieslea cea săracă
Sta Împăratul mai presus de nume.
El cel dintâi născut, El, Unic Fiul
Trimis aici să mântuie, să ierte,
Să vindece din suflete pustiul
Pe un pământ cu clipele incerte...
Păstorii-n preajmă înălţau cântare,
Pe Dumnezeu slăvind şi lăundându-L
Pentru minunea cea nemaivăzută,
Umbrit de Duhul Sfânt le era Gândul.
Venit-au magii, LUI să i se-nchine
Pe urma Stelei fără de apus,
Cu daruri- aur, smirnă şi tămâie
La naşterea Copilului IISUS.
Din om în om, din cer în cer ferice
A luminat întâiul gângurit
Al Pruncului din ieslea- nrourată
Sub ochiul Stelei de la Răsărit.
"Trei păstori se întâlniră
Şi aşa se sfătuiră,
Haideţi, fraţilor, să mergem
Floricele să culegem
Şi să facem o cunună
S-o-mpletim cu voie bună
Şi s-o ducem lui Hristos,
Mesia chip luminos,
Lăudaţi şi cântaţi
Şi vă bucuraţi..."
Irod, vicleanul, când a prins de veste
A dat poruncă aspră, nemiloasă,
Ucişi să fie de doi ani în jos
Pruncuţii toţi de parte bărbătească...
Iosif în vis, prin glas de înger sfânt
A înţeles atunci durerea cudă-
"Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama LUI
Şi fugi, căci vrea Irodul să-L ucidă!"
Şi s-a-mplinit până la ţipăt visul,
În plâns şi-n bocet au murit atunci
Crezând că este printre ei Trimisul
Nevinovaţi, cei pisprezece mii de prunci...
El a rămas, minune preacurată,
Ferice, dar de cine-L recunoaşte
Şi de atunci, de două mii de ani
În Ziua de Crăciun IISUS se naşte.
"Iată vin colindători,
Zorile-s dalbe,
Noaptea pe la cântători
Şi ei vin, ei vin mereu,
Zorile-s dalbe
Şi-l aduc pe Dumnezeu,
Dumnezeu adevărat,
Zorile-s dalbe,
Soarele s-a luminat,
Iată vin colindători,
Zorile-s dalbe,
Noaptea pe la cântători..."
Irozi mai sunt şi astăzi printre noi
Ce vor cu dinadinsul să-L ucidă,
Ei poartă-n suflet şi pe buze poartă
Acelaşi gust amar de aguridă.
Ei caută mereu să ne dezbine,
Credinţa să ne-o pună la-ndoială,
Că Timpul nu-i decât acel ce vine,
Când veşnicia însăşi e o boală
De care-au suferit părinţii noştri,
Precum părinţii dinaintea lor-
Tu iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac,
De-acum şi până-n vecii vecilor!
De-aceea să ne bucurăm cu toţii
La Sărbătoarea scrisă-n calendar,
IISUS al nostru şi al tuturora
În Ziua de Crăciun se naşte iar!
"Steaua sus răsare
Ca o taină mare,
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte,
Că astăzi Curata,
Prea Nevinovata,
Fecioara Maria
Naşte pe MESIA.
Magii cum zăriră
Steaua cum porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-L vază
Şi dacă porniră
Îndată-L găsiră,
La Dânsul intrară
Şi se închinară,
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite,
Având fiecare
Bucurie mare
Care bucurie
Şi aici să fie
De la tinereţe
Pân-la bătrâneţe".
Să colindăm această dulce Veste
Şi să ne bucurăm acum cu toţii,
IISUS HRISTOSUL, Domnul nostru Este
Mai presus de neputinţa morţii;
Slavă LUI în locuri prea înalte
Şi pace între oameni pe pământ!
De bucuria Clipei să tresalte
Sufletul prin care Eşti şi Sunt!
Tu, Omule, de-aici şi de departe
Care cuvânţi şi cugeţi mai presus
De toate vietăţile din lume,
Să ne-mpăcăm. căci s-a născut IISUS.
Ne luminează Steaua înainte
Şi negurile nopţii se desfac,
Iar împreună, într-un glas fierbinte
Să colindăm colindele din Veac.
"O, ce Veste minunată
În Betleem ni se-arată,
Astăzi s-a născut
Cel făr-de-nceput,
Cum au spus prorocii,
Că la Betleem Maria
Săvârşind călătoria
Într-un mic sălaş
Din acel oraş
A născut pre Mesia,
Pe Fiul în al Său nume
Tatăl L-a trimis în lume
Să se nască şi să crească,
Să ne mântuiască!"
ATUNCI CÂND VIN COLINDĂTORII
Atunci când vin colindătorii, cu zvonul îngeresc pe buze,
sufletul nostru se umple de Lumină, de lumina unei copilării
după care mereu şi pentru totdeauna ni se face Dor.
Câtă vreme, încă, mai sunt colindători, timpul ne aparţine
nouă, timpul şi pacea lăuntrică - semn al împăcării cu tine
şi cu semenul tău.
Cine dintre părinţi nu se bucură de naşterea unui prunc? Cum
să nu te bucuri atunci de naşterea Copilului minune, a Celui
Unic, a Celui Sfânt, a Celui Adevărat!
Copilul cel mai presus de firea pământească - Pruncul Iisus!
Sufletul nostru se face altar, iar gândurile noastre -
rugăciune, când rugăciunea este puntea dintre cer şi pământ,
Aerul acesta dumnezeiesc pe care-l respirăm şi căruia îi
rămânem datori.
Astăzi este Sărbătoare şi aşa să rămână pentru toate
veacurile, acum, când lumea întreagă are atâta nevoie de ea!
Atunci când vin colindătorii supărările pleacă, se duc
precum norii şi se arată Soarele, nepărtinitorul, soarele
cel veşnic şi drept.
MOŞ GERILĂ...
Moş Gerilă, Moş Gerilă,
tu te-ai dus,
dus să rămâi,
nu ţi-a fost de mine
milă
cu minciuna
căpătâi...
Te ştiam
sub barba sură
cine eşti, ce gânduri porţi,
Moşul, Cel
Adevăratul, rătăcind pe alte hărţi...
Maica mea,
cu vorba-i plânsă
îmi şoptea de Moş Crăciun,
mi-ai minţit Copilăria,
Moş Gerilă,
Moş nebun...
Eu te iert,
dar nu te iartă cel Copil
plângând la poartă
cu colindul căpătâi-
Moş nebun
dus să rămâi...
TELEFONUL...
Am vorbit cu Mama azi la telefon,
Câtă bucurie-n vorba ei duioasă!
Murmurul Vâlcelei , sfânt si monoton
Picurând în suflet Dorul de acasă...
Mă vedeam deodată colo sus pe Dâmb
Spulberând omătul aspru sub opinci-
Cum se duce timpul şi-i atât de strâmb
Unde e Copchilul , mamă, de atunci?
Vine iar Crăciunul, peste casa noastră
Se-ncovoaie cerul, obosit si greu,
Nu vin piţărăii seara la fereastră
Să colinde iarăşi despre Dumnezeu...
Tata-i dus departe, Ioan acolo-i dus,
Înspre ei se-ntoarce sufletul pe brânci,
Dealul Curăturii
e atât de sus,
Dumneata, măicuţă, nu mai poţi să-l urci!
A colaci miroase tot mai stins pe vatră,
Tot mai rar la geamuri se aprind lumini,
Nu mai fierbe Satul, cum fierbea odată
Şi colidătorii sunt tot mai puţini...
.............................................................
E târziu, în noapte se aude-un zvon
Şi se înlumină mâna mea flămândă,
Am vorbit cu Mama azi la telefon,
Mâine,
cine ştie de-o să mai răspundă...
AI MILĂ, DOAMNE...
Coboară noaptea grea de Rugăciune
Pe Munţii mei de Aur din Apus,
Copil mă ştiu acolo- ce minune!
Când mă rugam în taină la Iisus...
Copil mă văd acolo sus pe creste,
Prin Munţii cei de Aur din Apus,
Când murmuram această dulce Veste-
În noaptea asta s-a născut Iisus!
Colindul de atunci- Colind mereu,
Îmi picură în suflet- ce Lumină!
Ai milă, Doamne, Dumnezeul meu
Şi vindecă- ne faptele de vină;
Ai milă, Doamne, Dumnezeul Sfânt,
Tu, Pruncul cel născut pe paie ude,
E- atâta ură, încă, pe pământ,
Dar faţa Ta de noi nu Ţi-o ascunde!
|
