poezii de Dana Danacica

Dana Danacica - Romania (Tg.Jiu)

Măşti

La magazinul vieţii, pentru măşti
cererea e mare…
ar vrea să aibă fiecare mai multe
şi-uite aşa comerţul e-n floare.

Pentru fiecare zi se poartă o mască
sau pentru fiecare clipă
aşa e moda , e periculos să umbli fără ele
să ţi se vadă chipul , e mare durere…

Vezi o mască cu zâmbet,
alta e serioasă,
după cum e momentul
mă întreb ce-i sub ele,
sau mai bine lasă…

Pe stradă umblă doar măşti călătoare
şi nici nu mai ştiu
de mai avem chipuri
mai existăm noi oare?

Când într-o zi –şi vine una pentru fiecare-
vom dori o oglindă
ca să vedem…
să ne vedem pe sine
vom smulge o mască, apoi alta
şi alta, tu şi cu mine

şi cu privirea rece şi flască
vom găsi oare-un chip, sau totul e mască?

Zbucium

Când mă joc cu noroiul,
sunt un copil cu suflet bătrân
plin de răni adânci , ce sângerează,
nu se închid , nu se cicatrizează.

Spargeţi, spargeţi toate oglinzile din lume
să nu-mi văd ochii , să nu-mi văd goliciunea…
aş fugi , aş fugi departe
dar peste tot e noroi , peste tot e noapte.

Şi-apoi să fugi când Troia arde?
Vreau să vină ploaia , mă rog ca să vie
să curgă şuvoaie, cu miros de tămâie,
or răsări poate , din mucegai
ghiocei albi , ca lacrimi din Rai.

Exod

M-apasă tare timpul,
Cu râsul lui nerod,
Şi-mi plânge tainic gândul
Că totu-i un exod.

Străbat încet pustiul
Mă clatin tremurând,
Întunecat mi-e chipul
Sunt ca o frunză-n vânt.

Şi singur ,din abis,
Aştept să văd în zare
Pământul cel promis,
Speranţa mea cea mare.

Dar s-a lungit exodul,
Sunt singur si stingher
Iar clipa îşi ia zborul
Şi simt încet cum pier.

Şi văd cum mă cuprinde
Al morţii rece chin,
Viaţa încet mă vinde
Şi-mi dă să beau pelin.

Dar vreau să se termine
Căci am pe suflet colb,
Şi sunt sătul de mine
Şi sunt un simplu rob!

Visez la libertate
Cu ochi deschişi şi goi,
Dar ştiu, deşarte-s toate
Şi-n jur e doar noroi.

Exodul este viaţa
Şi viaţa-i un exod
Când Doamne iar muşca-voi
Al nemuririi rod?

GENESA În zorii dimineţii Şi-n tainic răsărit Tu m-ai cioplit în humă Şi-ncet eu m-am trezit. Luceferi toţi strigară Şi îmi cântau în zbor, Când îmi dăduşi suflare Eram nemuritor! Dar nu ştiu cum, cu timpul, În haina mea de lut Se-nfiripă plictisul Şi mă făcui cam slut. Pierdut-am fericirea Şi-al nemuririi nimb, L-am dat lumii nebune Şi am pierdut la schimb. Mirosul clipei arse Mă doare acum mocnit Căci toate deodată Migrează spre sfârşit. Nisipul din clepsidră Mi-aduce aminte-ntruna De proastele-mi alegeri Şi ce va fi de-acuma. Ţărana încet mă cheamă Să facem legământ, Când lutul de pe mine Va fi din nou pământ. Iar frunza care pică Dureri în suflet lasă, Căci într-o zi cădea-voi De-a morţii rece coasă. Şi plin de disperare Mă prind de orice nor, Dar toate îmi repetă Că sunt un călător. Din cetătean cu drepturi, Al lumii rege brav Făcut-am pact cu timpul Şi mă trezi un sclav. Privirea îngheţată O-ndrept timid spre cer, Să mă salvezi de mine Să pot din nou să sper. Şi de-ar mai fi să vină Din nou o dimineaţă, De Te-ai juca cu lutul Ne vom privi în faţă De data asta însă Nu voi mai fi rebel, Voi şti ce-i rău, ce-i bine, Ce-i fum şi efemer. De s-ar sfârşi exodul Când Te voi lua drept scut Liber îmi va fi zborul Şi voi scăpa de lut. Aşa îmi spun când timpul Mă strange crud cu lesa, Şi îmi şoptesc : răbdare! Va fi din nou genesa.	Radiografie de interior Doamne,uneori mă simt Prins între pămant şi stele, Nici aici nu pot, mă mint, Nici s-ajung pană la ele. Bat în porţile de ceară Ale lumii efemere, Beau potirul ce-mi oferă Dar nu simt decât durere. Şi străbat în van deşertul, Tot alerg dup-un miraj Şi sunt gata pentr-un sceptru Să-mi pun sufletul de gaj. Ameţit de căutare Văd că totul este fum, Las în spate ce-i sub soare Şi-mi croiesc încet alt drum. Vreau s-ajung acum la tine, Veniţi îngeri de mă ieie, Ochii mei cată spre line Şi-n verzite elizee. Vreau să simt parfum de floare Să văd hora norilor, În Eden să mă-nfioare Sărut dulce-al zorilor. Văd însă cum mi-e frânt zborul Şi nu pot să mă înalţ, Vino Tu, Te-ndeamnă dorul Să mă scapi de-al vieţii lanţ. Nu, nu pot s-ajung la tine, Ştiu, nu vii, totu-i în van, Cauza o ştiu prea bine Tu esti sacru, eu profan! Şi la mijloc suspendat Sus e cerul, jos pămant, N-am să ştiu chiar niciodat’ Cum e-al libertăţii cânt?
Vise ucise Nu ştiu de ce nimeni nu strigă când visele sunt ucise, nimeni nu face nimic să le lase să trăiască, să zboare, să se înalţe liber la soare. Zămislite timid, nici nu se-nfiripă prea bine şi sunt zdrobite, călcate-n picioare, şi nu ştiu de ce, nu ştiu de ce asta nu doare. În locul lor rămâne un gol, şi-un suflet pustiu, ce-şi caută drumul şi-ar vrea să mai aibă un vis, numai unul… Nu ştiu de ce nimeni nu strigă când visele sunt ucise. O să vină o zi când nu mai sunt vise	Reflecţii amare Ieri am mirosit o floare Şi-am privit un răsărit, Seara în apus de soare Floarea mea s-a ofilit. Astăzi admiram frunzişul Plin de sevă, verde crud, Mâine va-ngrăşa pământul Cu un plânset trist şi surd. Iar pe jos numai petale Toate-au fost frumoase flori, Eu mă simt pribeag pe cale Şi-aş dori s-ajung la nori. Şi odată ajuns acolo Vreau să fiu un Prometeu, Din Olimp să fur speranţa S-o aprind în pieptul meu. Dar nu pot să fac să stea A timpului crudă roată, Pe cin’ să implor să-mi dea De se poate, alta soartă? Se stinge uşor speranţa Ca o candelă cu seu, Timpul –machiavelic zeu- Îmi topeşte-ncet şi viaţa Şi cu ea mă sting şi eu.
Dana Danacica