|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Debut absolut - Adriana LISANDRU Cu o întâmpinare de Melania Cuc, redacţia Agero
Recent, am primit prin posta clasică, un volum de poeme, cu numele unui autor pe care nu-mi aminteam să-l mai fi întâlnit în paginile revistelor literare. Adriana Lisandru a ieşit în lumea cuvintelor fermecate cu placheta intilutală DE-A BABA OARBA,o lucrare editorială cu o grafica roamnţioasă, amintindu-ne de lirica feminină,şi în contrast evidet cu textele fruste uneori, alteori calde dar cu acea încărcătură emoţională care pe şi pune pe gânduri odată cintindu-le. Volumul a apărut la Editura Arania din Braşov. Nu numele poetei, ci textele m-au determinat să o contactez, să o felicit pentru cartea din inimă . ,,Viaţa asta m-a legat la ochi / şi m-a trimis să-mi caut/ paşii desculti, scrie ea pe coperta a IV-a . Numai că, Alexanda Lisandru este un poet care scrie cu ochii mari deschişi către lumea pe care o transpune în literatură cu sinceritate şi forţă lăuntric.
Deşi se află la debut absolut, se simte în poemele sale, un exerciţiu al scrisului bine strunit, o lăcomie de cuvinte care este atenuată cu atenţie şi bună cuviinţă chiar, pentru ca versul să se contureze aproape perfect. Născuta în 5 septembrie 1971, într-o comună din judeţul Neamţ. Începe să scrie poezie de la 9 ani, cu stângăciile inerente vârstei. În anul 1988 debutează în paginile revistei Ateneu din Bacău. În 1989 absolvă Liceul Sanitar din acelaşi oraş. Studentă a facultăţii de biologie din cadrul Universităţii Ovidius, Constanţa, în acelaşi an.În 1993 abandonează facultatea la jumătate, din considerente financiare, şi emigrează. Revine în ţară în anul 2000, se stabileşte în Brasov şi îşi deschide propria firmă de bijuterii din argint. În 2005 se reîntoarce spre poezie, după o pauză de 12 ani . Publică pe diverse situri literare şi, la îndemnul cititorilor, se hotărăşte să adune textele într-un volum. Debut editorial în iulie 2007 cu volumul “De-a Baba Oarba”, apărut la Editura Arania, Brasov. Nu activează (încă) în cadrul cenaclurilor literare, nu a participat la concursuri de poezie. Bine ai venit la AGERO, Adriana!
Melania Cuc Redactor AGERO
Pe când un consens?
astăzi îmi stă moartea în gât ( sau viaţa, totuna ) strada îşi scrie foiletoanele singură trecătorii au ochii albi, le-au rămas irişii lângă telecomandă şi mouse înghit poeme, le beau fără metafore poate mi-o trece într-un târziu greaţa asta cu iz de trandafiri desompuşi
Trebuie să fim romantici Trebuie să fim cinici Trebuie să fim ironici binevoitori nonşalanţi albi dezinvolţi mimoze arpegii însă întotdeauna sub scut în formă de cactus ori sculptaţi în inimioare de turtă dulce unde mai găsim timp să ne fim?
moartea fermentează precum strugurii iar caii şi câinii tot n-au ajuns la o-nţelegere.
Plâns acaju
cât de muşcătoare a fost ziua de azi cum îmi sângera în lumini adevărul copile esti singur urla eşti singur şi verde ca un măr ca un păr ca un lujer de crin în măduva şoaptei ţi s–a-nfipt şi se coace un spin
ia-mă de mână te-aş fi rugat pentru o clipă soră cu totdeauna mi-e soarele cenuşă iar în nopţile albe îmi dau în clocot târziul şi luna du-mă femeie-n tăcerile tale răcoare vezi timpul mi-a aţipit ghemuit într-o spaimă-chilie vâscoasă şi moale celenterată chihlimbarie dezbracă-mă de el am aflat n-o să învăţ să mor niciodată iar viaţa mi se şterge de piele în glumă învelindu-mă-n atingeri mieroase de nuiele şi humă
spune-mi tu ah te rog spune-mi tu cum faci să crească în fântâna nimicului flori acaju?
Neînsemnat jurnal feroviar
Sunt ceva ani de când nu mai pot asculta trenurile adolescentă fiind mă plimbam deseori fără ţel pe lângă şine adulmecând depărtarea (îndrăgostită, fireşte, abia desfăcută din mângâierile lui ca dintr-o a doua placentă) scaieţi şi urzici îmi lingeau picioarele pietre cărămizii ascuţite sub sandala subţire mă fascinau pe atunci vagoane destine aşteptări nu mă uita când revii ai grijă de tine ferestrele lor îmi ţipau gâfâind atâtea poveşti clandestine rămânea în urmă aerul răvăşit violent ca o batistă fluturată-n neştire şinele erau calde miroseau ispititor a orizont şi a timp înghiţit pe nerăsuflate şi auzeam auzeam auzeam repetat aceiaşi batere ritmică simultană roţile spuneau mai toţi nu îmi ziceam sunt inimi toţi călătorii aceştia iubesc
sunt ceva ani de când nu mai pot asculta alte trenuri aud în schimb tot mai clar cum îmi vorbesc bunicii prin iarbă şi frunze prin ploi şi tot plec şi nu se găseşte nimeni să spună opriţi odată vagoanele astea aici e o gară o haltă sau măcar un macaz nu trage nimeni semnalul de alarmă în câmp.
Fereşte-te de blestemul poetului
fereşte-te de blestemul poetului vlăguite în îmbrăţişări de paianjeni vor rămâne nopţile tale zilele – încătuşate de adevăr legate vor fi cununiile luminilor din duminici cu şapte noduri cu şapte şoapte cu şapte anotimpuri fără de trepte spre cer desculţe trece-vor cuvintele tale prin pulberi sticloase de erezii umbra iţi va rămâne agăţată de ploi câinele orb al timpului te va mesteca dulceag şi prelung între colţii săi tociţi de tăceri
roasă până în măduva zilei de-apoi vin şi îţi spun fereşte-te de blestemul celui care hrană s-a dat.
Buzele tale spun psalmi învăţaţi pe de rost
tu trăieşti doar în umbra sânilor mei în fiecare noapte, copilul cu sângele tău îşi face loc în cuibul lor legat la ochi ai găsi drumul spaima ta îi adulmecă fără de greş
lacom şi singur
buzele tale spun psalmi învăţaţi pe de rost iubito, iubito, Mamă, mamă, ţipă degetele tale însângerând simţuri evocând mângâieri îmi răscoleşti pielea îmi muşti umerii ca un mânz mă întorci mă dezbini bărbat trist, neieşit din coconul vârstei de aur nu sunt aici nu mai chema m-am învelit în alte cuvinte şi-am plecat să-mi caut luna răsturnată într-o fântână
ah cum arde hotarul dintre aşteptările noastre pe jăratecul lui ne punem zilele la-ncălzit nopţile la dospit încă mai şoptesc rugăciuni în care te chem pe tine, adevăratul fiul gândului meu şi-al dimineţilor mele cu sâni de femeie iartă-mă fântâna aceea e tare departe steaua polară se leagană în crengile sudului, azi lasă-mă acum mă strigă cu litere roşii o fata morgana lasă-mă macilor şi zăpezilor
dormi…
Mult mai înalt
să ne ascundem
Maraton
m-aş plânge, n-am timp
trupul meu tânjeşte cu gura uscată amnistia căderii, se-mpiedică prostul în presimţiri de brazde şi germinări, înainte, aceeaşi linie dreaptă, pe care alergi cu sânge sleit şi genunchi de tifon dracul ăla numit conştiinţă îşi vâră fluierul între buzele cărnoase şi se scălâmbăie haide nevolnicule înverşunatule tremurătorule, doza de doping s-a terminat linia de sosire s-a mutat mai spre iad mişcă-te, strânge-ţi carnea cu dinţii, în cursa asta, câstigă cel care moare vertical.
E zodia şopârlei (fals sonet)
E zodia şopârlei, spun bătrânii, când fără de răcoare rămân nucii, strigoi se-ascund în umbrele fântânii şi se topesc strămoşi sub talpa crucii şi cumpăna amiezii a crăpat şi macii sângerează prea curând şi apa-şi face-n prund de albii, pat, spre tainiţe din miezuri lunecând. În cuib ascuns, lent şerpii se-ncovoaie foşnind a pustiire şi-a nimic se uscă buza pietrei după ploaie şi râu-şi plimbă peştii morţi în dric. Învârtoşată, luna curge-n gârlă, fierbinte ca o piele de şopârlă.
Să mai regurgităm / un poem
Când întâmplările simple trec ca un montagne rousse peste spinările tăcerii, aceleaşi spinări unde memoria ta s-a prelins asemeni unui ulei urât mirositor, te apleci înainte îţi apeşi mâinile strâns peste buze, ţi se înnoadă pe limbă venale cuvinte anghile, ce departe e Marea Sargasselor, până la ea te treieră peştii pirana prin măduva oaselor, hei adevărul a fost spânzurat fără proces, lumina a putrezit în smârcuri de frică, pielea ţi-a căpătat un iz dulceag a minciună şi-a toamne, ajută-ne, Doamne,
şi-atunci
îţi torni în palmele ciuturi ceva zboruri uscate de fluturi în tâmple îţi urlă seri despicate sub limbă de cnuturi un nebun îţi fură regina un pion îţi spulberă tura nopţi decrepite îţi umplu cu sărutul lor gura
nu-i nimic
speranţa se vinde-n fiole, fericirea la plic, ursoaica îşi culege din tomberoane pădurea, ziua de ieri stă zvârlită-n pungi de gunoi pe alee, buget ora 5 rezoluţii manele de trei ori femeie, un alt Quasimodo se caţără-n patru labe pe soclu, vecinul de la doi îşi bea ultima vertebră la birt, copilul lui joacă poker cu moartea de-o viaţă,
deschideţi, înţelepţilor, fereastra, s-a făcut dimineaţă, timpul s-a macerat în ceasornic şi duhneşte a spirt.
neputinţa te hăcuie-n dinţii săi ascuţiţi de rechin pâine si circ când nu mai e apă şi nici sfinţi s-o prefacă în vin.
închidem ochii, inspirăm, expirăm, ne dăm cu parfum şi mai regurităm un poem.
Insomnii în blocul D5
iertaţi-mă domnule,
iertaţi-mă doamnă,
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia. Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei. |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
“De-a
Baba Oarba”
