Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

„DORINŢE”

POEME de Bianca DAN

Prezentare de Eugen Evu, grafica de Roca

 

 

Bucuria descoperirii

 

Bianca Dan s-a născut la 25 iunie 1983, în satul Bârsău, Hunedoara. Ocupaţia actuală - corector media hunedoreană. Hobby-uri: literatura, poezia, animalele, cerul înstelat… A început să scrie versuri mai puţin de un an, publicându-le doar pe blogul personal. Aşa cum ea însăşi spune, scrisul (în speţă lirică) îi este „un mod de a evada şi de a străbate mai uşor labirinturile vieţii”. Este crezul ei şi cred că este unul esenţial, problema va fi cum anume va „evada”: prin salt, sau prin zbor… Târâş nu se poate.

 

Dintr-un set consistent, aleg patru piese ale sincerităţii exprimate în maniera clasică – cu o anume fragilitate trepidantă – naturală, deloc mimat, sentimentul apăsător- ambiguu al însingurării - umbra unei decepţii probabile datorată unor supraaprecieri ale ţintei. Fără a mima acest sentiment  elegiac – sâmbure al unui posibil fruct căruia ea însăşi îi va da nume - şi nici a aparţine recentului sub-curent literar-atitudinal (…)  numit EMO (de la emoţie), Bianca Dan intuieşte rostul scrierii literare ca psiho-terapie sau dacă vreţi  catarsis.

 

Presimţul tragic al existenţei este cel adolescentin, însăilat pe exprimare de tip clasicist şi cu miza pe sinceritate, fără fior estetizant deocamdată. Un fir al Ariadnei – ca să rămân la un motiv ales de ea, labirintul - (arhaica reprezentare a  creierului şi psihicului uman) – este nu altundeva, ci chiar în sufletul ei: mai precis un capăt al acestui fir. Restul va fi re-învăţare de sine şi de alţii, tenacitate şi  încredere. Starea de tristeţe pare mai degrabă o reminiscenţă (relictă) cosmică a acelei „materii” pe care Bacovia o „aude plângând”… Cum am parafrazat undeva, se poate să auzi şi antimetaria râzând. Ea spune – sub terror mentis-ul cogito-ului „aş vrea să dorm mereu”. Hamlet, după întrebarea „A fi sau a nu fi”… spune „să dorm, să dorm...”

 

Enunţul asemănător al Biancăi Dan este doar un halou, un siaj teluric al autismului – un spaţiu spre care spiritul însuşi accede, poate este invocat somnul materiei faţă de  suferinţa duhului în exil… Realul este transferat în vis (Tristeţe în vis). Dorinţa îmbrăţişării este transferată  eolian „aş vrea să  strâng în braţe furtuna”. Feminitatea este reprimată în scepticismul şi el efemer. Genialitatea este  suferinţă –damnare – mitul prometeic şi cel al Zburtătorului luciferc inteferează (Unui geniu)… Aşadar ideatic Bianca Dan este  este propensiv o meditativă şi pare a fi adepta lui Shopenhauer - via Eminescu (cel din „Geniu pustiu”).

 

Calea ei este a re-descoperiririi de sine – ca o trezire duminicală dis-de-dimineaţă. Şi studiul  poeziei moderne. Şi al ritmului propriu, trans-eminescian. Având în vedere profesiunea ei: virtualizarea impusă de computer, blogul personal,etc – nu pot fi fertile pentru a „ieşi din labirint”…Tot foşnetul sau freamătul de pădure sau trestie al hârtiei, al cărţii, îi poate fi mai de folos. Şi de aceea, debutul  revuistic este dorit a fi unul de bun augur. Fie şi pentru „a strânge la piept furtuna”

 

Eugen Evu

 

....................................................................................................

 

DORINŢE

 

Aş vrea să strâng la piept

furtuna

Şi vântul să îl stăpânesc

La dreapta mea să fie luna

Luceferii să-i întâlnesc.

                                      

Aş vrea ca tunete să curgă

La al meu glas, a mea dorinţă

Şi fulgerele să ajungă

De pe pământ orice fiinţă.

 

Aş vrea ca soarele să urce

Pe boltă la a mea poruncă

Aş vrea ca viaţa să nu plece

Să mai rămână-nalt-adâncă

încă…

 

 

PARIU PIERDUT

 

Când somnul printre gene-ţi curge

Si nepăsarea ta bolnavă

Te lasă să te-afunzi în vise

Ca un copil la sân de mamă.

 

Ai vrea ca lumea să te uite

Să uiţi că ai trăit vreodată

Să te scufunzi în somnul dulce

Ca într-o oază de verdeaţă.

 

Şi îngerii tăcuţi ai morţii,

Cu aripi grele de cenuşă

Vor sta veghind Cheile Porţii

A sorţii tale-nchisă uşă.

 

Tu vei pleca acum departe

Pariul vieţii l-ai pierdut

În urma ta încet se stinge

Un trist trecut.

 

 

RENUNŢARE

 

Am încetat de-acum să caut

Iubirea printre flori de mai

Să cred că viaţa-mi poate aduce

Un colţ de rai.

 

Am încetat să cred în şoapte

Care cândva m-au fermecat

În clipele târzii din noapte

Ce le-am uitat.

 

Voi sta de-acum în întuneric

Nu voi mai crede în magie

Şi voi începe să rescriu

A vieţii poezie.

Vie.

 

 

TRISTEŢE ÎN VIS

 

O, ce tristeţe mă cuprinde

Când fulgii moi încet în vis

coboară

Şi-mi ating buzele arzânde

Cu stingerea lor domoală.

                                         

Se topesc uşor, dispar

Ca şi când ar fi murit

Si mă-ntreb de ce e iar

Universu-nzăpezit.

 

Stele nu-s, nici lună nu-i

Doar un alb de nedescris

Ce se-aşează peste noi

Coborând adânc în vis.

 

E târziu şi noaptea trece

Eu tresar uşor în somn

Universul meu e rece

Şi aş vrea mereu să dorm.

 

 

UNUI GENIU

 

Geniu captiv printre ruine de tristeţe

Ascuns de oameni şi îmbrăcat în zdrenţe

Tu eşti o umbră în lumea ta de visător

Copil rebel, cu sufletul rătăcitor.

 

Eşti condamnat la viaţă, fără vină

În întuneric străluceşti ca o lumină

Eşti trist şi singur şi nimic nu ceri

Cauţi răspunsuri şi afli întrebări.

 

Un Prometeu ucis, legat de stâncă

Neînţeles de vulturii care-l mănâncă

Atât de liber şi atât de-ncătuşat,

Pe un tărâm ostil, de toţi uitat.

 

Şi-atunci când stânca nu va mai fi stâncă,

Numele tău în lume va rămâne încă

Purtat de vânt prin munţi şi pe poteci

Spiritul tău va dăinui în veci.

 

LA MARGINEA LUMII

 

Cheamă-mă

La marginea lumii

Să nu mai simt tristeţea

Lui a fi

Iubire, teamă, dor…

 

Aruncă-mă

Acolo unde se termină cerul

În braţele ploii să cânt

Să mă întorc în seminţe

În teluric în vânt

 

Învinge-mă

Când ochii nopţii se-nchid

Zburând în lumină

Să nu nu-mi mai fie frig

 

Să cânt tot ce strig.

Să cânt tot ce strig.

 

 

ADDICTED

 

Când tu nu eşti

Eu nu mai zbor

Şi nu mai cânt

Şi-n cântec mor

Încet mă-nchid

Corolă-n floare

Sub fluturi adierea

Doare…

Mă prăbuşesc

Cu aripi frânte

De prea mult dor

Fără cuvinte

Când tu nu eşti

Lumină nu e

Doar crucea nopţii

În patru cuie

Sunt greul Umbrei

Care-a trecut

Când tu nu eşti

Eu sunt trecut.

 

 

Bianca DAN

25 iunie 2008

Hunedoara

 

Comentarii de la cititori

 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)