|
|
|
|
            |
|
DUMITRU MĂLIN Poeme
Prezentare şi grafică - Ion Măldărescu, Agero
S-a născut la Baia de Arieş, judeţul Alba. Este profesor de limba franceză, doctor în filologie cu teza: „O ipostază a expresionismului poetic transilvănean - V. Copilu Cheatră”.
Volume publicate:
- ZODIA MĂRTURISIRII,versuri, Editura Facla, Timişoara, 1982 - ZIUA DE TRECERE, versuri, Editura Facla, Timişoara, 1986 - SCRISORI DE DRAGOSTE DIN TOAMNĂ, Editura Altip, Alba Iulia, 1999 - OCHII DIN COPILĂRIE, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2001 - MUNTELE DINTRE IUBIRI, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2002 - EXILUL ÎN PĂIANJEN, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2003
- O IPOSTAZĂ
A EXPRESIONISMULUI POETIC TRANSILVĂNEAN - V. COPILU CHEATRĂ,
istoriografie literară, teză de doctorat, Editura - TESTAMENTELE ÎNSERĂRII, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2008 - AMURGUL PUR ŞI SIMPLU, versuri, Editura Altip, Alba Iulia, 2009
De-a lungul anilor a semnat o serie de studii şi articole, în publicaţii pe hârtie şi on-line: Orizont, Flacăra,Transilvania, Familia, Convorbiri literare, Luceafărul, România literară, Tomis, Ramuri, Poemele de lângă noi, Reţeaua literară. Referinţe critice: Ion Simuţ, Ion Arieşanu, Ion Marin Almăjan,Brânduşa Armanca, Ion Mărgineanu, Paul Magheru, Cezar Ivănescu.
Nimic de abia salvat am vrut să te văd când întunericul nu avea ferestre când sufletul meu era o streşină rece la marginea unei pustietăţi iar tu încă nicăieri nu-ţi scriseseşi numele decât în jurnalul cu amintiri al morţii aşa am început acest poem de care mi-e frică şi căruia eu însumi i-aş fi dat o sabie să îmi reteze capetele speranţelor, pot continua aşa până mâine până poimâine cu ameninţarea că voi sugruma copacul din iarnă, că voi pune zăpada-ngheţată pe fruntea lui fierbinte plină de vise şi renunţări, dar mă opresc cu oiştea în gardul dezastrului la dimineaţă piatra ce-mi va înlocui pieptul va fi cu mult mai grea.
Decembrie Iarăşi au fost despărţite jumătăţile nopţii s-a sfârtecat întunericul şi-a tremurat luna ca o aripă de înger tăiată trec prin decembrie ca printr-un sat părăsit vârsta mi-o spun doar în gând nu îndrăznesc s-o arăt la lumină. nu îmi mai trebuie paşi drum nu-mi mai trebuie-n faţă m-am resemnat să trăiesc fără orizont sub privire astăzi în braţe mi-a fost falsa momeală şireată crezi că nu ştiu cum slujea şarpelui mărului morţii crezi că nu ştiu cum musteau grele lăptoasele-nfrângeri cele pe care le strâng la căpătâiu-mi de piatră.
M-am resemnat să culeg doar frunze de gând îngheţate şi să amân cât mai mult ora în care voi pierde până şi gramul de vis c-aş mai ajunge vreodată să răsădesc amăgiri şi aşteptări şi speranţe…
Bătrâneţea ca o memorie spartă
cine-i bătrân ? auzindu-le prin cod genetic sutienele voastre
sunt gata programate să se
înveselească
cum să fiu fericit şi câte un Turn Eiffel la fiecare fereastră prin care-mi privesc visele de-abia înfăşate.
Câteva metode de împăiat poemul cu vorbele nu te juca îmi ziceau iubitele pe vremea când buzele mele găzduiau porumbei şi papagali gureşi ziua şi noaptea
dar poemul nu-i vorbă ci ţipăt iar ţipătul poate fi mimat foarte modern în nesfârşite feluri…
însă doar trăirea de ţipăt şi plămădirea sa din curata durere ce naşte lacrima soră cu roua devine poem
aşa să ştiţi împăiaţilor
Absenţii vorbesc spun minciuni aiurează iarăşi seară iarăşi noapte iarăşi zi îţi numeri duminicile rămase tefere din bătălia cea grea cu amurgul te-ntorci pe drumul cu semne până la casa de aer a copilăriei şi-acolo în pridvorul absenţei ori în curtea ţipătului rostogoleşti amintirile sinucigaşe înveţi primăverile cu picioare de gheaţă să fie fierbinţi şi-apoi blânde atârni despărţirile de cuierul negru din ultima margine mă vezi mă auzi mă cunoşti adiere-a pustiului privighetoare de tremur fulger oprit tresărire
cad lilieci din caleştile lunii pe streşini şi-absenţii vorbesc spun minciuni aiurează lada cu vieţi părăsită căruntă aşteaptă să treacă seara să vină noaptea să-şi bea cucuta steaua primejdioasă
Priveghi şi pavaje cu vânt să-l reîntâlneşti în odaia prea strâmtă a sfârşitului mire albastru din nou (învineţit mai degrabă) prea bine pudrat de-asistenţii limbuţi ce-l încarcă în sacul de plastic sălciu deschis flămând plescăind ca o gură răscolitoare obscuritate lâng-o nelinişte groasă şi mută întinsă pe trupul de lut cu ger destrămat la picioare paharul cu viespi ruginii înăbuşit sub orbitele goale şi pe delături cuvinte sărate atâtea secrete atâtea erori iluzii istovite despărţiri în partea cea bună a vieţii în neîmbătrânire iar acum părăsirea aceasta mai albă ca seceta indiferenţei uitarea a tot ce a fost şi s-a înnorat în oglindă ca şi când n-ar fi avut niciodată surâs ori n-ar fi fost construit niciodată
Timp de-amintire şi de uitare să uiţi ceea ce credeai că ţii lipit în cleiul flămând al memoriei şi-al vieţii din care zboară timpul precum libelulele din malul umbros în surpare să te fereşti de cărări şi de case ocolind precum râurile ştrangulate piatră cu piatră şi sterpe tulpini cu rădăcinile-n aer s-aluneci din proprii-ţi ochi până la ultima margine ud şi mâlos şi plin de rugină la capete
teama şi foşnetul ei în cuiburi fluide-aninate pe stâlpii de calcar înfipţi deasupra speranţelor noastre refuzul de-a şti că-ntr-o zi clopotul rece va stinge viespile trupului ars memoria grea de uitare
Saliva la păsări trilul la şoarecii albi tinereţea mea acum inexistentă ca saliva la păsări ca trilul la şoarecii albi dar ambalată frumos în gros staniol de iluzii sintetice şi-ascunsă pe raftul din dos să n-o mai găsească lumina s-o îmbrac îndărătnic doar noaptea când veveriţele insomniei sar din fereastră-n fereastră şi-n dinţii ca luna de calzi sparg istovirea osoasă
de-ar reveni dacă s-ar stinge oglinda şi timpul s-ar stinge-n contur şi norii vâslind peste faţă aşa-i că absenţa-i ar fi şi mai profund observată inexistenţă lucind ca saliva la păsări ca trilul la şoarecii albi
Călătorie sub norii de piatră o singură aripă pe partea istovită-a amurgului şi mâna însângerată plină de spini lipită de funia clopotului care vesteşte bucuria unei înmormântări ţie încă nedestinată
în rest tinereţe de unde şi dragoste cum când paşte la capăt târziul despărţitorul hotarelor şi-al vieţii viclene pe care o urci în cuibarul de aer al clipelor
în rest cucereşti frica o botezi cu curaj ca pe-o victorie nemeritată măsori distanţa dintre suspine polizezi dinţii umbrei speli gleznele frigului înfloreşti în uitare strivindu-ţi aripa sub norii de piatră
Prof. dr. Dumitru Mălin
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
