|
 ELEGII
DIN AER (1)
POEZII
FĂRĂ ADRESĂ
Constantin
MĂLINAŞ
Luna ca o
cădelniţă argintată
Presară litere de lumină
Peste creştetul meu păduros
La fel de mare ca şi
creştetul pământului
Luna mi- apare în formă
delicată de os.
---
Prin prezenta se adevereşte
Că domnul, doamna, toamna
Îndolieşte cuvinte
Cu palma
Şi nu mai este cu minte
Şi nu mai este înmărmurit
De fiecare zi
Targhetat peste ţinte.
---
Frunzele din somn, mari
Într-o plutire unduioasă
Picături sosite din ploaia
cosmică
Literă cu literă de
hieroglifă
Mă însoţesc ameţindu-mă
Cu îndoielile mele din oase.
---
Cuvânt după cuvânt
Al limbii române
Floare după floare
Pasăre după pasăre,
Rază după rază
Minte
Trează
Toate scad şi se duc
Undeva în nefolosire
Când Măria Sa
Românul se lenervează.
---
Viaţa ca o plantă puternică,
Partea care umblă după
mâncare
Merge orbeşte pe sub pământ;
Partea care umblă după
lumină,
Creşte în libertate peste
pământ.
Viaţa ca o plantă puternică
Se lipeşte de iarbă
Se agaţă de vânt.
---
Ce mai este pământul acesta
zbârcit
Plin de ecuaţii la
necunoscute
Trecem prin el cu rădăcinile
pasului
Cum trecem cu intuiţia prin
aer
Absorbim ca un fir de iarbă
Câte ceva din sevele
destinului
Liber şi fraier.
---
Supărarea cade ca un sigiliu
Vernil pe coala curată a
zilei.
Acel geam nu se va mai mări
Nu se va mai ghemui
niciodată.
Sigiliu – faţă de om
retezată.
---
Pe înserare la geam ochiul
meu
Iarăşi ca un steag pluteşte
In zefirul amintirilor
Ridicate din pleoapa închisă
a lăncii
Şi curg unduios către afară
În flacăra pânzei zboară
viitorul
Ca o lacrimă plastică
Pe teme de primăvară.
---
Dă-mi o idee, repede
Dă-mi o aşteptare
Orice speranţă e Dumnezeu
În reluare.
Pentru dialectica zborului
Palmele se bat una de alta
Ca aripile de malta
Sunt gol ca un fluier
În căutarea aşteptării de
vuier..
---
Plouă în podul materiei
Plouă o singură picătură,
Intră în ceas,
Trece de ochi pe nevăzute,
Intră în minte, curge în
gură,
Un firicel de sânge fierbinte
Şi iese ca un cuvânt bogat
Din Sfânta Scriptură.
Plouă proaspăt şi sfânt din
pod
O frumuseţe de gând,
Punem găleţile însetate şi
voi doi
Staţi la rând, staţi la rând.
---
Graniţa ca o albie plină cu
grâu
Sau mai adâncă şi plină de
rugină
Graniţa tot mai mult ca o
grădină
Ne inundă şi nu ne mai doare
Cu degetul cel mare al
istoriei
Graniţa este tot mai senină.
---
Ce căutam întotdeauna sub
piatră
Cu degetele albăstrite de
emoţie,
Căldura ei cea rotundă,
Dintr-o continuare pătrată.
Găseam un ochi închis de
nelumină,
Sub care dormea inversă forma
ei,
Înrămată cu tină.
---
Plouă cu puncte, cu multe
puncte,
Trimise dintr-o ortografie
astrală,
Sub formă de picături şi
gheaţă,
Fulgeră cu semne de
întrebare,
Se frâng propoziţii şi fraze
îngheaţă
In ortoepia cea mare cu
râsuri de piaţă.
Doar gimnastica minţii rămâne
singură
Exersează direct cu sintaxa
imaginilor
Peste ele vine chenarul de
curcubeu
În mirare tăcută.
Sub ele ne mutăm ca nişte
virgule,
Facem valuri mărunte,
Între care şi eu de mână cu
numele meu,
Care mă strigă mereu şi mă
ascute
---
Foncierea:
Când scrii cererea să nu
zgârii gândul
Să scrii fin ca o broderie.
Când ari cu cererea asta
Să nu zgârii pământul,
Să ari adânc de parcă ai
purta
Între roate o rădăcină
cumplită,
Întărită de un singur gând de
fertilitate.
---
Pentru Pateric:
Teama de ceea ce mă apasă,
În coperţi de lemn învelind
pielea
Gândurilor mele,
Îndemn la lectură şi chiar
citesc,
Cu mirare parcă
O carte în mine formată din
stele.
---
Ţigara:
Relungire a limbii când vrem
apriat
Să mai ardem cuvintele alea
de lemn
Şi să mai răzbată afară,
Fără placentă cu chipul de
ceară,
Gândul cel nou şi curat
De adevăr şi ocară.
---
Dialog:
Mi-am întrebat limba,
Mă rog, de ce spui to,
iubito,
Că varul curat ca o cămaşă de
duminica,
Meditând în piatră retras
La măreţul Nemica,
Noi îl stingem cu apă!
De fapt îl aprindem,
Spre surpriza istoricilor
limbii române
Şi el se adapă lacom,
Bolborosind un mare foc
intestin
De gândire prea multă în
piatră.
-Lasă că ştiu eu de ce!
Mi-a răspuns limba senin,
Căci faceţi cu mine aproape
la fel,
Ca pe o piatră de var mă
rupeţi,
Când mă stingeţi cu vin.
---
Poezia mea, dacă există,
Este simplă şi clară,
Nu din scrisul cu ţărână de
mână
Ci din scrisul de pe afară,
Nu din scrisul orfeic colorat
Cu filoane celeste
Ci un scris de consum,
Cum este vinul de masă,
Când omul e seară şi scrum.
---
După lansarea acestui volum
Cu geamuri deschise
Ca nişte ochi mari
Cu bătăi din aripe ca bătăi
din palme
În palme de hârtie,
Mi-e dor de dorul bun
Cum îi este strunei dor
de arcul bun
Şi să o tragă de ureche în
fum.
---
Subsemnatul Constantin
Nicolae
A încetat din vârstă
Fiind încă în viaţă
La urarea pentru o sută de
ani.
Mai bine niciodată decât să
plutească
Prea devreme pe sub castani
De durere după reumatismele
minţii
Iar preoţii vin tot pe bani.
|
Comentarii de la cititori |
|
[
Impressum ]
