|
MEDALION LIRIC
Elena Daniela ZGONDEA
Impresii si pareri personale in FORUM
Inseraţi un comentariu la subsolul acestui
ARTICOL
Tânăra
poetessă din Orăştie, Elena Daniela Zgondea, a debutat editorial cu
volumul „ Încă nu”, bine primit de critică. Ea scrie şi În expresie
italiană, deţinând câteva premii Încurajatoare În Italia şi Sicilia (Il
Convivio) dar şi Premiul literaturii feminine din Est, din Munchen,
Novalis pe anul 2005. Ea scrie de predilecţie o poezie de respiraţie
scurtă, montaliană, sau una a „ motivelor nipone”, o poezie a
confesiunii fruste, sau „reportaje interioare „cu descripţii şocante ale
„memoriei de rezervă”…Un spontan caleidoscop introspectiv, al neliniştii
existenţiale şi o retorică de „ floare muşcată” de brumele inefabile fac
poezia Elenei Daniela atractivă, În care sclipirile amintesc de Rilke şi
Novalis, iar motivele nipone par a fi scrise cu genele, de o gheişă , În
ritualul ceaiului…Dar dincolo de aceste colorisme de kimono, tremură o
nelinişte de presimţ tragic, de implacabil . Grupajul de mai jos face
parte din cartea ei În pregătire…
Eugen Evu
Norocul rozei
Ah norocul rozei ce nu ajunge
Să Îngheţe pe trestie
Ci fericită moare
Hrănită cu zahăr În
Pahar
Sau se stinge În
neplânsu-i parfum
În palma unei fecioare
Astfel şi tu, gând curat
Într-o pagină
De vei fi norocos
Să te citească o inimă
Prea-iubitoare …
Joc de vitraliu
Suntem diferiţi
Iată de ce niciodată pe Dumnezeu
Nu-l vom Înţelege la fel
Deşi oglindirea e abisul ce unduie .
Prin aceea că Unul nu se oglindeşte
În multiplu
Ci numai cuvântul creează
Sfărmături de vitraliu
Recompunând hieratic
Viziunea care visează
Joc
Între nor şi noroi
Substanţa orabă
Şi numai sămânţa
Ancestralului cod
Sublimează .
Fetiş
Asemenea castanului
A doua oară Înflorind toamna
Imprudent sufletul meu
Pentru alţii miracol.
Cânticel
Vântul paginează frunze
Răsfoieşte rânduri-rânduri…
Pune degetul pe buze:
Vezi ce scrie printre rânduri …
Joc
Unda verde are umbră roşie
Iernatic sunt primăvara
Globule roşii şi elitre onirice
Voi număraţi Într-o altă
Cunoaştere
Flaut care ninge
Fost-am eu prin desculţe vântoase
Ah, tânguirile sacrului
Le culege Splendoarea
Verde semafor În ţăndări
Cântec Înflorind
Invers timpul
|
|
Redactia
Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor
publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta
cu legea presei germane.
Publicarea
scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al
Agero se face În virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.
Punctul de
vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid În mod
necesar cu cele ale redactiei. |
|

AGERO
Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco
[
Impressum ]
Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca
(Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|