|
 Eu,
tu şi bunul Dumnezeu
Poeme de Daniel Vorona
Cu o
prezentare de Maria Diana Popescu
Daniel Vorona este un poet
şarmant, unul riguros, un purtător de cuvînt al iubirii, al „umbrelor
interioare”, al legilor neînţelese, dar poetice în fragilitatea lor
spectaculoasă. El dă glas autentic frămîntărilor, expresiei spontane,
neîncorsetate, capabile să asigure legătura trainică dar nu uşor de
desluşit dintre poeme şi experienţele modelatoare ale conştiinţei, ale
existenţei sale, convins fiind că orice creaţie autentică este cu
precădere autobiografie, este mărturisire intimă. Volumul „eu tu şi
bunul Dumnezeu” pare a fi unic în întocmire, profunzime şi frumuseţe. În
literatura de pînă acum nimeni nu a mai venit cu citate, cu psalmi din
Sfânta Scriptură. El
rînduieşte scrierea în jurul unei parabole, răspîndirea Cuvîntului lui
Dumnezeu în acest mod fiind la fel de singulară. Majoritatea
 poemelor
par extensii ale scrierilor biblice, versurile sînt aşezate cu aplicaţie
de arhitect, conform unui algoritm precis, astfel încît cititorul nu
poate decripta uşor „codul” lor, dar este pătruns de cuvînt, de
„şoaptele UMBREI de dincolo de lumi”, de foc mistuitor, „de toate
acestea ale sale” şi, mai
presus, de un Dumnezeu numai al poetului. Unică mi se pare şi
modalitatea celor două
puncte, după care
poetul începe scrierea într-un mod la fel de original. Creatorul,
Îndelungrăbdătorul pare să fi inventat anume pentru Daniel Vorona
paradisul poetic „eu tu şi bunul Dumnezeu”. Impresionantă este şi
construcţia severă a liniilor, viziunea străbătură de dinamismul unui
spirit neliniştit (: „să
nu purtăm mănuşi poate am
făcut dragoste pe marginea unui
ciob de sticlă”), veşnic în
aflarea detaliului, incitat în egală măsură de sinteze: „azinoapte
am sărutat întunericul
pe gură iar tu/erai o
cruce care mă privea şi nu era nimic profilat/pe cer decât frunzele de
nuc mireasma florilor de crin/şi luna bătând în fereastră peste
nemaiîntâlnita dragoste a mea”. Pentru acestea toate, pentru altele
nespuse, afirm fără sfială, poetul pare să fi învăţat pe de rost crezul
artistic şi menirea creaţiei.
Maria-Diana Popescu
altarul
reîntoarcerea umbrei întru nume şi fiinţă
“Căci şi când eram la voi, v-am spus de mai
înainte că vom avea de suferit necazuri,
precum s-a şi întâmplat şi ştiţi prea bine.”
(Tesaloniceni 3, 4 )
:n-am plecat dar m-am întors
(asemeni
pasărea
asfinţind
în
ou
îşi
coboară
faţa)
până la ziuă îndură-te şi-mi deschide
a doua cântare la reîntoarcerea umbrei întru
nume şi fiinţă
“Să nu mă dai pe mine , Doamne, din pricina
poftei mele, pe mâna păcătosului;viclenit-au
împotriva mea ; să nu mă părăseşti,
ca să nu se trufească”.
(Psalmii 139, 8 )
:culoarea lui Dumnezeu eu nu o mai pot săruta
dubla explozie a punctului ( ah continua nemişcare
a chipului neadormit al splendorii )
nu o mai pot descrie cu lumânarea ascunsă
( ţie
îţi
vorbesc
cu sângele
precum
aş zidi o groapă într-o magnolie )
a treia cântare la reîntoarcerea umbrei întru
nume şi fiinţă
„Cine va căuta să scape viaţa sa o va pierde;
iar cine o va pierde o va dobândi.”
(Luca 17, 33 )
:ies din pământ
din apă
din aer
din foc
şi văd
o faţă de vultur
o faţă de om
o faţă de molie
o faţă de leu
înainte
la dreapta
la stânga
îndărăt
(necunoscând desăvârşita suferinţă
iubirea
urmaşii
umbra şi beţia
steagul elementar sau mustrarea paralelă a cercului deschis ori
neîntrerupta culoare
a uraniului a magneziului te privesc în ochi şi tu îmi spui că Iisus
avea ochii căprui
iar cuiele răstignite în palmele mele nu se vor întuneca niciodată )
p.s.
ascultă-mă
am plecat dar m-am întors (şi din nou am să plec)
am venit să-ţi vestesc adevărul
p.s. 2
ascultă-mă
eu sunt urletul pe care se sprijină toporul atunci când retează scurt şi
orizontal
trunchiul unui copac pe ale cărui ramure nu cresc fructe nici priviri
ci doar păsări fără de sens fără de ţară fără de doruri
a patra cântare la reîntoarcerea umbrei întru
nume şi fiinţă
„Pentru fraţii mei şi pentru vecinii medi
grăiam, despre tine, pace.”
(Psalmii 121, 8 )
:tu îmi dăruieşti iubire pură eu tac
în mine
în tine
ascunzându-mă
abia îmi amintesc
geometria
orgoliile
pedeapsa
(nu rostesc nimic din ceea ce îmi fulgeră depărtarea unui drum aşternut
pe cuie
nici viermi
nici şobolani
nici câini şi nici pisici nici haită nici hăitaşi)
am pus pe masă anafură şi apă proaspătă
pentru foamea şi setea acelor de ceasornic care bat invers
ca o povară
aşa cum sub pleoapele unui popor un buchet de garoafe ar îngenunchea
tu îmi dăruieşti umilinţă iubirea desăvârşită
a cincea cântare la reîntoarcerea umbrei întru
nume şi fiinţă
„De trei ori am fost bătut cu verigi;
Odată am fos bătut cu pietre; de
trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine;
o noapte şi o zi am petrecut în largul mării.”
(2 Corinteni 11,25)
:te întâmpin cu miresme de xilofon şi de argint tu îmi arunci sub cămaşă
o viperă cu mai multe limbi
implorându-mă să trezesc în struguri idealuri şi pofte şi solstiţii
chiar aici unde este lipsă de hau hau şi de scări
îţi vreau trupul ca să pot zidi rugăciuni
în pielea goală
ţi vreau numele tău ca să îţi reaminteşti că şi netimpul
se împarte
în întunericul cu care m-am hrănit
toate ierburile au adormit
pietrele nu mai pot fi citite
(într-o dualitate absolută
ploile au putrezit lupii au înverzit)
şi nu este nimeni să vadă toate aceste vibraţii fictive
şi profunde ale unghiurilor care se înfruptă din
armoniile orizonturilor noastre flotante şi
perpendiculare niciodată întâlnite în vreo relaţie
şi comunicare de lucruri atât de departe şi
atât de aproape trecut şi prezent laolaltă
aeiou
îţi vreau orgoliul ( de dincolo de durere şi arbitrar )
pe care nu
îl poate înclina caloria nici unei mustrări nici unui esofag nici unui
sex
îţi vreau ( oglindirea pronunţându-te ) esenţa pură ca o lacrimă de
copil căzut adânc în lumină
rană
şi
om viu înaintea amurgului
a şasea cântare la reîntoarcerea umbrei întru
nume şi fiinţă
“Si străjerul răspunde: Dimineaţa se apropie,
de asemenea şi noaptea,Dacă voiţi, întrebaţi,
întoarceţi-vă, reveniţi !”
(Isaia 21,12 )
:am văzut desăvârşita desăvârşire a desăvârşirii
dar nu prin sentimentalisme şi noduri ale lucrurilor
nu prin deşarte relaţii sexuale care niciodată nu vor putea fi fiind
a plantelor
nemaiîntâlnită prezenţă
supusă
taină
nu te mai feri de tine însuţi
în această reprezentare a ta
îndepărtându-te de tine
tot programul tău de dansuri imagini onirice şi nădejdi paralele a fost
arestat
pentru a nu muri
de atâta aşteptare
vino
revino
în somnul meu
să-ţi fii aproape pentru viitorul oricărei revărsate iubiri
a şaptea cântare la reîntoarcerea umbrei întru
nume şi fiinţă
“Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine,
căci ziua de mâine se va îngriji
de ale sale.Ajunge zilei răutatea ei.)
( Matei 6, 34)
:Dumnezeu e trist
în această seară
orbilor desenaţi-mi o masă o pâine şi un nume de ţară
aici piatra nu se mai izbeşte de frunte ci zboară în mijlocul cercului
pană când
ia forma oboselii şi schimbă culoarea desfrâului iarna e ca vara tuşind
în batistă
în necadenţă ploaia se întoarce din noroi înapoi în nori să-şi caute
identitatea
(altă dată pielea ta devenea haina mea sub iarba rea )
sugrumându-mi instinctele fumul nu mai înseamnă nimic
alunecând abstract şi leneş
pe sub brazda însămânţată cu tutun şi dezgust
(robii înapoi în robie
boii înapoi în jug
câinii înapoi în lanţuri )
acum muntele e mai înalt pe orizontală dacă întorci
valea pe dos eu am venit ca să plec tu ajungi şi
când nu vii (ai picioare mai drepte decât dreptatea )
însă indiferenţa coapselor tale nu e pentru renaşterea mea
pururi e loc de o nouă dezamăgire
(robii înainte în lanţuri
boii înainte în robie
câinii înainte în câinie)
p.s
lumină de taină mi-au fost toate femeile din care am băut şi am tot
băut
cucută
crezând că sorb împărtăşanie
p.s. 2
din unghiul de vedere al furtunii rămâne ceea ce risipeşti
nu ceea ce zideşti
în rest ştii şi tu cât de mult te iubesc deşertăciune a deşertăciunilor
a opta cântare la reîntoarcerea umbrei întru
nume şi fiinţă
„Fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă
vreme este între voi pizmă şi ceartă
şi dezbinări, nu sunteţi, oare,trupeşti
şi nu după omenesc umblaţi?”
( 1 Corinteni 3,3 )
:eu am venit la tine şi ţi-am spus că nu am şi mi-ai zis să nu intru
sânii tăi erau doi nebuni împletind urzici şi iasomie la câţiva paşi de
gard şi pădure
în duminica aceea utopie
în duminica aceea puţin peste vârful pantofului
în duminica aceea amandine gambrinus ochelari minciuni speranţe
contrarii
în duminica aceea când ţi-am arătat alb negru alb negru că de la
clorofilă până la
roza vânturilor nu este aceeaşi distanţă ca de la pahar până în dreptul
aceluiaşi trotuar
în duminica aceea sunet de aramă saci cu oase
în duminica aceea când marea nu a vrut
să se retragă pentru ca ţara mea să crească
în duminica aceea ca o poliţie politică în care cel din urmă este împins
în faţa celui dintâi însoţit de ciocan seceră fitil şi sticlă de lampă
în duminica aceea
inel solar pe deget tensiunea cinşpecunouă
în duminica aceea singurătatea cucilor strânşi laolaltă
în duminica aceea wiston light leagă-ţi lele coada stângă
în duminica aceea doris veveriţa căprioara doina balada
ca în noaptea aceea fără cămaşă de forţă
sufletul
tău
nu
l-a
cunoscut
niciodată
pe
Dumnezeu
atâtdesălbaticşiatâtdetrist
a noua cântare la reîntoarcerea umbrei întru
nume şi fiinţă
“Cine este slab şi eu să nu fiu slab?
Cine se sminteşte şi eu să nu ard?
( 2 Corinteni 11, 29 )
:vă vorbesc cu mâinile îmi răspundeţi cu hainele cu pustiul
cu
dulcele şi amarul
(fără ură depărtându-mă de mal
văd umbra trestiei
povestind
psalmii din care am fost chemat)
contrapunctul este întoarcerea din noaptea lichidă în care aş fi putut
să alunec
să cad
plin de pasiune şi antimagnetism
ca-ntr-un vicios armistiţiu
mai culeg un orgoliu mai vânez o crizantemă
mai sparg o tragedie mai citesc un sistem nervos
târfa tandră şi proastă nu mai face gimnastică ci piaptănă aerul dinspre
miazăzi ca o meduză sărind afară din sine
(la ora asta chiar şi tusea-i e beată luna îi iese din ureche)
voi de ce nu înţelegeţi ce vă spune sângele meu cel dintâi cel netulbure
nevâscos neintoxicat
cu multe amintiri
tatuaje
şi
vodă
ha ha ha
astăzi este ziua lucrurilor lupii intră în ouă cu ochii legaţi
a zecea cântare la reîntoarcerea umbrei întru
nume şi fiinţă
“Nebuni şi orbi! Ce este mai mare,
Darul sau altarul care sfinţeşte darul? “
(Matei 23, 19 )
:o casă pustie fără perdele fără lacăt la gură asta eşti
şi noaptea se lasă somnoroasă şi grea
ca o garnitură de tren din care au coborât îndelungi şi pe dos minerii
chemaţi de soartă
să planteze flori
şi să ne înveţe fiinţa şi legile lor răposate
(şi nu vei afla niciodată ce cauţi
chiar dacă şi azi îţi aduci aminte
acel drum
întors din drum
pe iasomia şi mărăcinii căruia ţi-au căzut genunchii)
uite anafura din cealaltă viaţă se deschide înaintea ta ca o simfonie
ascultă litaniile din chimval şi chitară
topor
flaut şi trâmbiţă
şi atunci vei înţelege acea atingere de val printre atâtea sute şi mii
de fulgere
ce îmi vestesc perversa ta bucurie de a înjura şi a te îngropa
în alcooluri sau în umbra unui nuc vecin şi foarte adânc
( ţi s-a arătat dar nu ai văzut
şi nu vezi nici acum unduirea meduzei
şi nu vezi identitatea unghiului drept
şi nu simţi aurora şi patul ce ca puful pe cicatrice
au zămislit în virginitate un fel de ispită)
trandafirul e aproape stins mi-e sete de tine de pe când nu erai
ca zăpada în oglindă sub cenuşă
a unsprezecea cântare la reîntoarcerea umbrei
întru nume şi fiinţă
“Vai vouă celor ce sunteţi sătui acum
că veţi flămânzi.Vai vouă celor ce astăzi
râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui”
(Luca 6, 25 )
: şi ce dacă Dumnezeu nu mai crede în sine însuşi şi nu-şi mai întoarce
către mine faţa atunci când îi dau bunăziua oricum şi oriunde m-aş afla
aromitoarea prezenţă a tot ceea ce am îmbrăţişat nelegitim am privit am
văzut oră de oră
eroare după eroare
fără preferinţă
şi acum mă caută
călătorind în jurul meu
identitatea mea îmi denunţă identitatea
şi nu ştiu
şi nu ştiu drumul spre teamă
şi nu mai înţeleg dansul pe sârma mersul pe apă
înspre propria mea axă desperecheată şi pădureaţă
ca un conformism subversiv
ca o ultimă religie care îmi spune ei aş
istoria
cotonogită
a
poporului
meu
ei şi ce dacă sângele meu ameninţă seceta din stele cu dogma şi
metafizica
muzica muzica muzica
deasupra durerii limpezeşte pacea dintre anotimpuri
(ca şi cum ai lustrui copita pătrată a unui atom de hidrogen sau ai
dansa peste jertfa prin ardere pe rug pe ramura împăcării a unui ion de
hidroniu în sunet de corn )
ei şi ce dacă voi muriţi muriţi muriţi eu
niciodată nu am să pot să vă iert pe voi suflete moarte
|
Comentarii de la cititori |
|
