|
|
|
|
            |
|
Tratat de singurătate GÂNDURI LA FLACĂRA OCHILOR
Cezarina Adamescu, Agero
Singurătate – catifea şi scaiete. Spaţiu de meditare. Spaţiu de contemplare. Spaţiu târziu şi spaţiu devreme. Spaţiu de graţie. Căutare. Aflare. Spaţiu de jind. Gând amintit şi gânduri uitate. Întâmplare. Destin. Emulaţie şi deşert sufletesc. Ying şi Yang, Flux şi reflux. Maree lăuntrică. Din cioburi de singurătate se clădeşte viaţa întreagă.
Din cioburi de linişte.
Cioburi. Vitralii. Singurătate – scursoare de lumină-n vitralii incolore. Singurătate aglomerată cu vieţi efemeride. Plecări-veniri şi aşteptări între staţii.
Absenţă populată de jind. Cetate ferecată. Pedagogia morţii. Pedagogia iertării. Inel piedut în otavă. Singurătate – cuibar de sentimente. Normalitate anormală. Monologul tău din oglindă. Lupta cu inerţia, lupta cu pereţii. Lupta, uneori pe brânci cu fantomele casei. Cearta cu bagdadia la care priveşti nopţi în şir, cu nedumerire, cu ciudă, cu poftă de-arţag, cu nelinişte. Lupta cu mobilierul, cu scaunele, cu desenul covorului, cu anotimpurile. Gânduri – frunze putrezite-n pridvor, paşi pe obrindita zăpadă. Din odaie-n odaie, cuvintele în transhumanţă. Sentimentalism. Nostalgie. Asuprire şi eliberare. Îngeri trecând grăbiţi prin încăpere. Temei de rămânere. Casă sufletească, tu, singurătate! Spânzurată de aer... Ce de aşchii de stele cad prin gâtul clepsidrei, în casa căzută-n genunchi cu faţa spre răsărit şi umărul spre miazănoapte! Un poem (ne)sfârşit singurătatea, litanie-n amiezi duminicale. Singurătate – cămaşă legată cu mâinile la spate. Neputinţă. Strigăt în gol. Privire-n abis. Bulă de aer. Cămaşă de piele trasă pe suflet. Trunchiere, încarcerare în moarte. Zbor printre gratii. Cântec de lebădă auzit în zorii de seară. Stare nelumească. Îngerul meu păzitor (exterminator?) Mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa... Mânie înnăbuşită în pernă. Succes. Reuşită. Drum de seară. Cântec strigat fără grai, iarbă rea, ciumafai. De ce-mi strigi cu ură, de ce mă cerţi? Singurătate vândută pe zece serterţi. Metanie, rugă, oboseală, refren de litanie. Plină de hrisoave e casa. Fără de mire, mireasa. Chiar şi când i-am socotit frâne, oamenii din viaţa mea au fost etape şi trepte spre desăvîrşire. Capitole deschise-închise, construcţii cu temelia şubredă. Zidurile s-au năruit. Dar temelia a rămas în picioare.
Partea bună din mine a învins şi a trecut mai departe. Cu lacrima învingătorului străbătându-mi obrazul. Cu surâsul şi sudoarea alergătorului de cursă lungă. Cu flacăra maratonistului într-o mână, în ochi, în inimă. Singurătatea – sora mea de aici, te salut! Ave, singurătate!
Îţi dau bineţe. Îţi dau mâna. Îţi dau inima. Îţi dau oasele şi sîngele şi-ţi zic, precum Ieremia prorocul:
„M-ai sedus, Doamne, şi m-am lăsat sedus, ai fost mai tare decât mine şi m-ai biruit!”
Mă simt în siguranţă cu tine, maştero! Te-am purtat în suflet cale de-o viaţă, amarnico! Pleacă şi vino, te du şi rămâi, cale de-o sâmbătă. Am nevoie de tine, geamăna mea. Te-am încălzit la piept şi mi-ai supt tot laptele, nefericito! O să te sugrum într-o noapte hrănindu-mă cu sângele tău, ciută înjunghiată! Pleacă de-aici, sărăntoaco! Te binecuvântez şi te blestem deopotrivă. Mă spăl cu tine pe mâini precum cu cenuşa lustrală. M-am înhămat la tine şi te port pe drumul spre glorie! În cărcă te port uneori sau te sprijin în cârjă. O să mori o dată cu mine, vei da ochii peste cap, şi-ţi voi auzi horcăiala. Sau poate va fi doar a mea? Măcar închină-te, fiinţă păgână! Măcar cuminecă-te. Vocea din ochii tăi mă strigă cu glas ascuţit. Mereu mă surprinzi. Mereu mă sperii de tine. M-am hrănit cu tine, ţi-am sorbit sângele şi-am devenit mai puternică. Mă ispiteşti, visătoareo! Dornico! Pofticioaso! Am să te frâng în formă de cruce.
*
Cel puţin două lucruri mi-ai dat fără măsură: timp berechet şi spaţiu de meditare. Ca o carte deschisă mi-ai fost, singurătate. Am citit cu nesaţ filă cu filă, am recitit printre rânduri şi-am meditat la cuvintele tale. Şi la tăcerile tale am meditat. Şi la semnele tale. Şi la spaţiul dintre cuvânt şi tăcere. Singurătate – tu cel mai bun lucru ce mi se întâmplă! Credincioasă şi sinceră prietenă de suflet care nu m-a trădat niciodată. Singurul lucru solid. Singurul adevărat. Singurul temeinic. Singurul lucru frumos, neasemuit. Singurul lucru de preţ care nu se cumpără, nu se vinde. Mai de preţ chiar decât viaţa. Calc pe urmele tale cum omul calcă pe urmele lui Dumnezeu. Te urmez îndeaproape. Câte suave secrete nu ţi-am şoptit la ureche. Nu m-ai trădat niciodată. Ai fost de cremene. Singurătate, ploaie de nisip în clepsidră. Mă sporeşti. Mă îmbunătăţeşti. Mă seduci. Mă calci în pcioare. Te doresc şi te chem. Te aştept ca să te pot alunga şi din nou să te-aştept cu inima tresărită. Te-aştept cu spaima că n-ai să mai vii, Tu care n-ai întârziat niciodată. Muza mea de aici şi de dincolo. Eşti norocul meu, şansa mea, -unica – de fericire şi nefericire. Eşti umilinţa şi măreţia mea Mi-eşti cuvânt de împărtăşire. Am să te înveşmânt în Lumină În crini o să te-nveşmânt, în purpură şi hermină. Podoabe grele-ţi voi pune la gât, la încheieturi şi la glezne. Tu, Sunamită în căutarea iubitului-rege Prin codrii Libanului Sub cedrii cei falnici, Lângă porţile nopţii.
*
Singurătate, tu, cetatea mea de refugiu! Turn de veghere, far stingher în mijloc de mare. O, tu singurătate, amarnica mea bucurie! Planturoasă, nurlie, Stare perpetuă, Fără alcooluri, beţie, malincolie...
În vânt m-am dat după tine, năuco, O tu, regină în zdrenţe, Mândro, Preafrumoasă şi rece.
M-am închinat ţie O viaţă, O aşteptare-n şeol, O moarte Şi o Înviere! Dulce durere acută, (Ne)prefăcută.
*
Singurătate – pâinea lui Dumnezeu Cea de toate zilele, Cea de toate nopţile, Cea de toate clipele, Haină de ger, Mănuşă, Fular, Şi ghetuţe, Pe toate le-am tras pe mine, prin tine, Să-mi ţină de cald şi de bine.
Suflet sub cer, Respirare, Merindă şi sare.
De toate mi-ai fost, Adăpost, Şi te ştiu pe de rost Din creştet şi până-n picioare, Singurătate – Colac de salvare, Licoare, Rouă pe floare.
Singurătate – copilul meu din flori, Fiica mea, bucuria, Fiul meu, încrederea, Copilăria, juneţea şi bătrâneţea. Zilele toate, Numărate şi nenumărate, Neîmpăcate, Poeme uitate.
* Eşti de la înger vestire – nemaimurire. Singurătate, ca o veche fotografie în o mie de ipostaze Nestudiate, instantanee. Fantomă, strigoi, fantoşă, Singurătate – ostoi, Alinare – balsamul pe rană, Destin singular -har- Metanie, rugă. Slugă.
Singurătate – ţipătul meu de prigorie Cămaşă ivorie.
Mă urmăresc Ca pe luminiţe de stele ochii cuvintelor mele. Singurătate – drum lung, Am obosit să te chem, să te-alung, Să revii din patru-n trei zile La mine în file, Să te iert, să mă ierţi, între coperţi.
Singurătate bastardă Privită de la mansardă. Prietenă scumpă, Amarnica mea bucurie. Beţie fără băutură. Asigurarea mea în caz de incendiu – pe viaţă De cataclisme, de eufemisme, De apă şi foc, De nenoroc, Horopscop mincinos Suflet frânt până la os...
„A fi sau a nu fi” – întrebare cheie Singurătate femeie, Singurătate – bărbat, Singurătate – copil,
Tristă speranţă, nepereche făptură Crăciun fără daruri, Fără cuminecătură, Brăduleţ despodobit Lumini sfărâmate – păcate...
Singurătatea îmi poartă surâsul Printre suspine – pe dinafară.
Unde sunteţi voi, prieteni pierduţi, rătăciţi, Iubiţi Arlechini îngenuncheaţi într-o lacrimă?
Mi-e dor de surâsul Cel trist al menestrelului din afara cetăţii Cântându-şi cu glasul de fum Muzica lui nepereche În ploaia subţiată în Indrea.
*
A nins stingher toată noaptea, Neaua acoperă toate cuvintele, Acoperă şi tăcerile Singurătatea atârnă – bilet pe uşă Ca o coroniţă de-Advent. Singurătatea stăpână – suroră, Glas răsunând în pustie, Poezie!
Ecou prelungit în fântână, Singurătate – pasăre înzadară Ce-a uitat cum se şi zboară.
*
Singurătate – copac falnic pe care nimeni nu-l ia în seamă, Când se află sub coroana lui răcoroasă, Ademenitoare la somn frugal în natură. Nepăsătoare făptură, De negrăit, dulce singurătate Amarnică bucurie neîmpărţită.
*
Îmi port singurătatea – stindard, trofeu, premiu de excelenţă. Ea-mi înnobilează fruntea şi tâmplele. Acum, în amurg, o preţuiesc îndeajuns Ca să ştiu că nimic n-aş fi fost fără ea, Năpăstuita, mult blamata de mine, Singurătate.
Ingratitudinea mea n-a speriat-o, de vreme ce nu a plecat, m-a îndrăgit, m-a înfiat. M-a blagoslovit cu prezenţa ei...
Sălbăticiuneo! Convorbirea cu tine mă incită. Singurătate – versul meu cel mai sublim Scris cu sine. Hemografia, Scrierea cu sine, doar cu aldine. Pe dinăuntru întâi, iar apoi, pe dinafară, scriind sufletele altora, După lecţia lui Nichita.
Lângă o femeie plictisită, cum să mai scrii capodopere? Singurătate – tu singura mea realitate palpabilă. Am să te înlocuiesc cu o alta, „alta cu şolduri mari, lăbărţată şi neagră” (cum îi spunea Zampano Domnişoarei Gelsomina). Nu, nu te-aş înlocui cu nimeni pe lume, Singura mea singurătate, suportabilă. Ce tot ridici din umeri? Îţi aparţin pe de-a-ntregul, Năpasta mea dragă, iluminato! Am făcut jurământ de credinţă, Să nu te las singură, Şi mă ţin scai de umbra ta lucitoare, Cuvântătoare, murmurătoare, tăcândă, Singurătate – de vise născândă....
Nimeni nu te poate cunoaşte Mai bine ca mine Nimeni nu te poate îmbrăţişa mai strâns decât mine, Aleaso, sora mea albă, neprihănire, Floare de lotus, iubire... Scară sprijinită de aer, Dincolo şi deasupra.
Pe pieptul meu cartea se răsfoieşte singură, În ritmul inimii, Filele se întorc fără grabă, de nimeni citite, Singurătatea-n saboţi îşi ţine respiraţia Preţ de două clepsidre. Singurătate – ţara mea de baştină...
Singurătate – tu – Moartea mea civilă, Înviere spirituală, Îţi sărut ţie lumina, Singurătate, curăţă-mi vina, Îţi sărut până şi umbrele. Te tac şi te ascult deopotrivă. Singurătate maladivă, Taborul meu veşnic. Castelul meu din provincia – neapărat spaniolă. Singurătate creolă, Spirit înalt, salt.
*
Singurătate – zar norocos. Binecuvântată fie singurătatea – închisoarea mea de toate zilele. Singurătate – iarbă amară, Fiară.
Cântecul tău nesfârşit Vine din infinit, Vine din cer.
Singurătatea e Poezia E armonia...
Sunt dezarmată Şi mă predau singurătăţii. Rămân în bătrâna cetate Clipe nenumărate.... Mă instalez în tine ca în şezlong, singurătate, cuibul meu de nelinişte. Şi aerul meu capătă miresme de crinişte. Şi mă ţine. Abia mă mai ţine. Sora mea din oglindă pare mirată. Ochiul ei pineal mă fixează de parcă mă vede acum prima dată. Sunt eu, îi strig, dar ea nu mă aude. Crengile singurătăţii mele sunt ude. Mă strâng precum chingile de pământ şi eu simt că nu mai sunt eu, ci ţipătul dorului sfânt. Ţipătul ierbii cu care-mi cos singurătatea pe dinăuntru, până la os. Când ora bate ritmic orologiul, Singurătate, vin să-ţi fac elogiul. Izvorul meu de lacrimi, bucurie, Singurătate – colţ de veşnicie. Singurătate – cartea mea de vizită... Singurătate, îţi mulţumesc că ai fost cu mine şi nu m-ai lăsat singură. Nu poţi fi singur dacă ai cu tine cuvintele. Libertate – trăiesc legată de funia cuvântului. Singurătate – eu te-am înscris în patrimoniul meu sufletesc. Mă defineşti cel mai fidel, singurătate. Adeseori m-am simţit mai bine cu tine decît cu pustiul din mijlocul mulţimii. Singurătate, numele meu scris cu majuscule....
O pacoste, de care nu ne putem lipsi. O belea. O boroboaţă. Asta eşti, scumpo!
Oricâte mesaje primeşti de peste mări şi ţări, dacă unul (cel mai important lipseşte) parcă nu ai nimica. Ne amărâm zilele. Şi mai ales, nopţile. „Şi nici lucrul acesta nu e important?” (vorba Micului Prinţ). „Oamenii mari nu înţeleg niciodată nimic. Şi e destul de obositor pentru copii, să le tot dea întruna lămuriri” - – îi zice tot el pilotului de avion căzut în deşert. „Te simţi cam singur în pustiu” – îi spune Micul Prinţ, Şarpelui. „Singur te simţi şi printre oameni”, răspunde Şarpele.
Singurătate-mpreună, Singurătate colectivă, Singurătate în doi, Singurătate în dragoste. Nu pune zăvoare la uşi. Să intre Singurătatea. „Vino aici. Stai lângă mine, căci vreau să fiu singur, singur, singur” (Jaroslav Iwaschiewici). Fă-ţi-o prietenă, soră, mamă şi fiică. Îmbrac-o direct pe piele ca pe o cămaşă de noapte. Îmbrac-o direct pe cavitatea umorală. Lipeşte-o pe inimă. Gustă din ea. Soarbe-i mireasma sudorii. Strânge-o la piept. Striveşte-i buzele. Piaptănă-i părul cu dinţii. Apoi du-te şi te întâlneşte cu oamenii. Şi ei sunt singuri. Şi ei au nevoie de tine. De singurătatea ta pe care-o trag ca pe-o cămaşă. Oferă-le-o, ca pe mătasea sidefie a unui crin presat lângă obrazul păsării poemului. Să nu ceri bani. Singurătatea nu se cumpără, Nu se vinde. Ea se oferă. În schimbul alteia, aidoma. Un troc de când lumea. Două nevoi în tandră unire. Singurătate-iubire, Tu cauza mea pierdută, Te dau pe geam de pomană, Te dau peste prag de pomană, Te dau peste spinarea curcubeului, de pomană. Nu vreau nimic în schimb. Pornesc doar la drum, din nou, cu singurătatea de mână. Singura credincioasă. Singura care nu vrea să se despartă de mine şi mă urmează la pas, prin deşertul în care picioarele mi se afundă. 77 de oameni mi-au descifrat gândurile despre fiinţa cuvântului. 77 de suflete mi-au împărtăşit fiinţa cuvântului, la cumpăna anilor.
Singurătatea s-a spiritualizat, s-a lepădat de păcat s-a lepădat de ispite, de fiinţe iubite şi neiubite, nu mai are dorinţi şi pe urme de sfinţi calcă smerită, cerne gânduri prin sită.
Singurătatea – magie Dată pe veresie. Cine eşti tu, o întreb. Sunt cine vrei tu să fiu Mamă şi fiu, Tată şi fiică, Soră mai mare, mai mică, Sunt semenul tău.
Portul, rada, corabia, Năstruşnicul vânt, cuprinse-n cuvânt, Talazu-nspumat.
Singura stare perpetuă, Singurătate, Populată de gânduri amintite, Uitate.
Am cheltuit toate orele, clipele, Pe umărul meu Singurătatea-şi scutură-aripele, Esenţă de fum, Duium.
Singurătate, Raiul meu liniştit În care cândva am poposit.
Singurătate, cine să-ţi stea în drum Acum, Singurătate, locul meu asigurat dintr-o stea, Mă dau ţie cu danie, Fiindcă ştiu că n-ai să mă duci la pierzanie. Leagănul meu...drumul spre Empireu...
Rodnică de har, Singurătate, Pâine şi vin în altar, Şi pe masă, pâine şi sare. Singurătate, Cuvânt fără sunete, Melodie tăcută, Umbră durută.
În singurătate Cuvintele se neliniştesc, se agită, Prind glas, palpită, Respiră prin porii tăcerii ascunse, Străpunse de săgeată, Săgetate de dorul de zbor Se deşiră ca de pe mosor, Se împrăştie care-ncotro; Nu-i chip să mai afli Vreun cuvânt, Nici pe nisip, în apă, în cer, Deasupra şi dedesubt.
Catapeteasma s-a rupt, Aure au căzut de pe frunţi. Sfinţii toţi sunt cărunţi.
Singurătatea m-a lăsat fără grai, Mi s-a-nfipt – pumnal în rărunchi. Singurătatea – prioritatea mea permanentă!
Astăzi te văd cu alţi ochi, Singurătate. Să-i dăm naturii ce-i al sufletului Dreptul legitim Şi Cezarului ce-i al cezarului. Înşelătoareo! Eu tot te aştept pe pragul de trecere...
Clipa divină e-n tine, Singurătate. În tine-i ascunsă cifra divină, Cifra mistică. Singurătate, sentimentele mele se lovesc de tine, Mă rănesc, sângerez, mă sufoc.
Singurătate, noi două suntem suflete pereche.
Feeling! Teama, teama are colţi ascuţiţi. Ea alungă monştrii din încăpere. Doar nebunii mai cred în puterea iubirii Nici eu nu sunt prea normală.
Eu cu tine, eu cu mine. Cânt cu mine. Recit cu mine. Dansez cu mine. „Eu mi cântu’ eu mi jocu’, eu mă scotu la mijlocu’...” Desigur, împreună cu tine, altfel n-aş mai putea. „Căsuţa noastră, Singurătate, Cuibuşor de nebunii”.
Deseori stau să te-ascult Sau tăcem împreună. Ce romantică seară! Ia-mă de mână. Ce bine-i cu tine, dragostea mea!
De-ai să pleci, inima mea o să se frângă, Singurătate nătângă, nu te am decât pe tine, Nu te am decât pe tine şi lumina cuvântului. Nimeni nu e complet liber, Nimeni nu e complet singur... Dacă rămâi cu mine, totul e posibil. Lucruri îndrăzneţe vom face-mpreună, De pildă, vom ridica negura de pe cuvinte...
Singurătate, o ştii, Nu te pot povesti, Nu te pot recita, Şi nu te pot inventa. Pot doar să-ţi simt atingerea degetelor tale subţiri, pe suflet. Te visez chiar şi când eşti lângă mine. Spiritul meu liber, strălucito! Eşti tot ce aş fi vrut eu să fiu, Eşti întruchiparea, mirarea Şi iluminarea mea în mine însămi, Parfumato! Nici o umbră nu te ajunge din urmă, Nici o umbră nu te atinge, Mă încălzeşti cu răsuflarea, Singurătate! Eşti pâinea ce nu se sfârşeşte, Apa ce niciodată nu seacă.
Într-o zi, Singurătatea mea a prins viaţă.
Eşti, nimicul în care eu construiesc totul. Cu o clipire de gene, la fel cum un magician face să se nască o lume, doar cu bagheta. Eşti ceea ce nu este decât în mine. Prin tine experimentez eu Lumina, Misterul vieţii. Nu te văd, dar tu eşti în fiinţa mea. Eşti imaginea mea nevăzută. Singurătatea durută. Mă reprezenţi, eşti actul meu de acreditare, Foaia scrisă mărunt cu caractere minuscule. Eşti buletinul încrederii şi cel al speranţei. Misterul vieţii se naşte din însăşi viaţa – care e Dumnezeu Creatorul meu, al luminii din mine, al realităţii mele.
Singurătate – eşti firul meu conductor, una cu mine, Dimensiunea mea corporală şi spirituală mi-eşti adâncime şi înălţime eşti rugul de linişte spaţiul târziu eşti naşterea şi murirea de fiece zi, singurătate cosmică, astrală, eşti viaţa mea supranaturală inima mea e deschisă şi te aştept. Intră.
Eşti sărbătoarea mea de fiece zi Şi noaptea de Paşte, Extazul Învierii Experienţa mea personală cu Dumnezeu, Revelaţia mea, Singurătatea!
M-ai atras, m-ai sedus, m-ai biruit, Sunt învinsă.
Tu-mi arăţi că sunt altfel decât mă prezint Eşti Misterul realităţilor mele trupeşti, sufleteşti, spirituale.
Mi-eşti preţioasă şi unică Şi mă cunoşti în străfunduri. M-ai ales să mă bucur de tine, Să mă împărtăşesc cu iubire din tine.
Mama mea şi fiica mea, În aceeaşi măsură. Fiica mea, Bucuria, Fiul meu, Încrederea. Înţelepciuneo! Dreptăciuneo! Te celebrez ca pe o taină. Te oficiez ca pe-un rit. Am nevoie de tine. Doar tu îmi dai sens Eşti eu în diferitele mele ipostaze.
Eşti gândul meu guraliv, Fericirea fără motiv, Partea aceea din inimă – deosebită.
Un orb nu poate spune că a trăit o dragoste la prima vedere.
Traiul cu tine a fost ca dragostea la prima vedere pentru un orb. Rămâi aşa cum eşti, Nu încerca să fii altcineva Şi nici pe mine să nu încerci să mă schimbi.
Sunt momente care nu pot fi exprimate-n cuvinte. Clipe inefabile.
Romantica mea singurătate m-a vindecat de bolile toate. Ca un cântec la ruinele unui sinistru.
Jucăm roluri în teatrul tăcerii. Minciuna e o asumare deliberată. Noi alegem momentul.
Singurătate – haina mea zdrenţuită, Scumpă şi nepreţuită.
Singurătate – patinaj artistic pe gheaţa artificială a lucidităţii.
Edvin Marton cântând în genunchi capriciile lui Paganini, pe vioara lui Stradivarius. Iată ce-nseamnă Singurătatea majusculă. Un pian în mijlocul patinoarului, luminile subţiate de aerul înserării, Primii fulgi de omăt într-o seară de vară. O harpă de vânt în imensitatea câmpiei.
Cerul meu mătăsos, Plin cu diamante îndepărtate, Vacanţă îmi eşti, permanentă. Te păstrez... Cu ce preţ? Cu preţul nemărginirii.
Gheaţa plesneşte pe-alocuri Scârţâie sub patine Ne m’quites pas Ne m’quites pas Ne m’quites pas.
Eşti vulpea vulpea dezîmblânzită, Aşa cum te-apropii Din zi în zi, cu un centimetru mai mult, Aşa cum vii Totdeauna cu un sfert de ceas mai devreme, Aşa cum te pregăteşti îndelung Pentru întâlnirea cu mine.
Şi eu mă-ncălzesc la flacăra ochilor tăi, Neumbriţi. Mi-aduci cerul la îndemână.
Nu ştiu nimic şi ştiu totul despre tine. Nu-mi amintesc nici măcar Chipul tău, Singurătate, Nu-mi amintesc mâinile tale din crengi zgribulite, Nici ochii tăi în cruciş, Nici sânii tăi molcuţi, răcoroşi... Sunt pe cale să uit Mireasma de rouă pe frunză. We are a small family, You and me. La Solitude. Cu toţii avem nevoie de cineva Cu care să ne împărţim apusurile, tăcerile, Visele. Toate au un preţ însă. Eu l-am plătit.
Mă conduci. Oriunde mă duc, Oriunde mă-ntorc, Eşti cu un pas înainte. Cu toate acestea, Mergem la pas, împreună, Umăr la urmăr, Şi tâmplă la tâmplă.
Îmi ghiceşti toate gândurile Şi uneori uit că eşti plăsmuire, Că eu te-am creat, din fibrele mele adânci Şi sensibile. Eşti toate visele şi toate simţămintele mele.
Eşti frumoasă. Cu mult mă întreci, uite, Doar să mă privesc în oglindă.
Aluneci. Şi-atunci trebuie Să te prind de încheieturi. O să mă uiţi, Memoria joacă feste.
Hai să dansăm. Îţi pun o muzică veche. Cuprinde-mi mijlocul. Ah, te-am călcat. Iartă-mă.
Tu eşti femeia din manuscrisele mele. Eşti bărbatul visat Cel care nicicând nu prinde viaţă. Eşti idealul meu imperfect. De ce m-ai ales tu pe mine?
Toată viaţa Am crezut în tine, Singurătate.
O creaţie eşti, Nedesăvârşită. Lucrez la tine, Te cizelez, Cu fineţuri psihologice. Te construiesc în minte şi inimă Fiindcă vreau să fii
O Singurătate perfectă.
Eşti ceea ce-aş vrea eu să fiu, Fie şi în vis, Fie şi o clipită, Fie şi în manuscrisul abandonat Peste care domneşte în voie, colbul.
Fii tu numele meu Căci eu vreau să fiu nimeni, Nimeni, nimeni...
Sosie-mi eşti, Singurătate.
Iar tragi mâţa de coadă, Iar faci foame, Soro, Iar ai dat faliment, Şi doar te-ai calificat La locul de muncă. Eşti expertă în substituire.
Eşti o sumă-ntreagă De realităţi virtuale.
Tu, parura mea de perle sclipind, Singurătate.
Eşti steaua mea Care râde în hohote. Eu stau cu ochii pe tine Şi-ţi fac semne discrete. Asurzitoare – lumina cuvintelor!
Respir adânc o dată cu tine. Te doare şi pe tine respiraţia mea? E prea mult aer, Aer înalt, Mă sufoc, Prea mult aer!
Azi nimic nu mai e ca ieri, Mâine va fi cu totul altfel. Singură tu, Singurătatea mea, Eşti aceeaşi...
Singurătate, Uşa mea către Dincolo! Doar mie mi s-au dat lacătul, cheia... Uşa spre viitorul meu veşnic, Uşa tunelului galben, Uşa pădurii la care m-am angajat drept străjer Uşa mării şi a oceanului, Uşa care desparte câmpia. Uşa cerului, A întregului univers Şi tot tu eşti pragul şi cheia, Frânghia din jurul grumazului.
Eşti tot ceea ce nu eşti, Şi nicicnd nu vei fi Decât dacă...
Mă arde gândul, Mă pârjoleşte. Aşteptarea mă pune pe jar, Mă sleieşte. Am obosit. Dacă aş fi fumat vreodată, Acum mi-aş aprinde o ţigaretă. Mă duc să deschid.
În preajma ta aerul se comprimă. Pe dinăuntru lucrurile stau totdeauna altfel. Se vede mai bine în exterior Şi pot să stai şi la pândă.
Durerea aţipeşte. Atunci Singurătatea poate înmuguri Precum broboanele de sudoare Pe crupa calului.
Las încălţările la uşa singurătăţii. Păşesc desculţă Pe gresia ei mozaicată.
Nu simt răceala, Tălpile mi-s fierbinţi.
Singurătatea mea nu-i normală. E-un vuiet, e-un zgomot necontenit un fuior de acufene care-mi vibrează în inimă.
Eliberarea de Singurătate Nu-i o fericire. Nici traiul cu ea nu e. De ce să ne-ascundem după degete? Alţii o percep ca pe-o lepră. Toţi te ocolesc când aud clopoţelul, Talanga ori pietrele bătrute una de cealaltă. Spre avertizare. Plecaţi! Fugiţi... Se apropie leprosul. Arată îngrozitor, nu e de privit, sperie copiii. Îi sperie şi pe cei bătrâni şi se-ntorc Din drum scârbiţi. În plus, e molipsitoare. Prietenii se simt Dezlegaţi de prieteni Prietenii mei, Vă dezleg, vă eliberez de mine şi de gustul de eternitate Al Singurătăţii...
Gândurile mele Umblă pe străzi Goale puşcă. Uneori se reped precum câinii la strachină.
Pentru Singurătate, Timpul Nu mai înseamnă nimic.
CEZARINA ADAMESCU, Agero La cumpăna anilor 2010-2011
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
