|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
||
|
POETUL ŞI POEMUL FĂRĂ SFÂRŞIT
Grafica de Roca
„Spirit înfocat, născut anume pentru a înviora lentoarea existenţei celorlalţi, deopotrivă incomod şi blajin, exuberant ori circumspect la provocările celorlalţi, încrezător peste măsură în puterea cuvântului de a dezmorţi şi mişca lumea, Ion CHICHERE s-a putea să ne mai facă şi alte surprize în viitor(…) Personaj boem al locului, Chichere reuşea să adune împrejuru-i oameni feluriţi, cărora le împărtăşea, până la saturaţie, din preaplinul sufletului său”
Costel Stancu Reşiţa, septembrie 2007
„Într-adevăr, cartea post-mortem editată de confraţii lui, primită de la Doamna Ileana Chichere, este Vie, este scormonitoare şi este un semn accentuat al unui destin asumat cu totala dăruire a arderii întru misterul existenţial, revelatoriu. „în timp ce se împart teritorii inexistente/ eu bat, uşor, cu degetul,/ în cochilia unui melc”.
Cochilia lui Ion Chichere este şi craniul lui Yorik, dar şi petroglifa unei galaxii… Des- morţire, etimonic, adică dezvăţare de moarte, în Poemul fără sfârşit. Poetul reşiţean m-a bucurat cu prietenia lui, am corespondeţe valoroase şi cel mai frumos pentru el este gestul permanent de a sprijini noua generaţie! El aparţine poeţilor arderii totale, ca Labiş, Rimbaud, Stelaru, amintindu-ne versul lui Blaga: „poeţii, toţi poeţii, sunt un popor…”; şi continuă să ne încânte-descânte, să ne desmorţească în modul cel mai alinător. „A fost” în cazul lui Ion Chichere, este un verb neverosimil, absurd ca şi moartea.
Eugen Evu Hunedoara, noiembrie 2007
„Atunci, demult, cândva, când nu voi fi”… Iată, Ion Chichere care îmi scria nu demult, cu acea kaligrafie unică, înălţată, severă, de trestie aliniată într-o parte, căutând parcă răsăritul de mâine… prietenul cu care am făcut câteva schimburi de… tineri poeţi, ca să-i încurajăm sub azimutul fiecăruia, însă prin magnetismul special al empatiei… nu mai este. Şi mereu se întreba în numele fiecărui om, dar în felul lui hărăzit, adică însemnat cu Har şi simţ al tragicului - unul înstelat, - cine suntem, de unde venim!? Eventual să afle mai devreme prin intuiţia fiinţei, unde vom pleca. A fost Ion Chichere un poet al Stigmei? Dacă da, stigma este cea mioritică, cea din doina de jale, răsadul cromozolial.
Dacă un Ţone a fost în eroarea de a-i reproşa că are şansa unuia dintre cei mai mari poeţi ai României, dar scria şi publica prea mult(!) - nu a înţeles nimic: numai cei adevăraţi înţeleg. Chichere a ars mai mult, a trăit modulat interior cumva invers proporţional cu durata proprie… Un presimţ superior îl arunca mereu pe propriul rug, fiinţa din el ştia că esenţa cere ardere şi cuvintele vii dacă sunt strecurate sau încetinite din moarte, cum îl iluzia ninsorii, se răzbună. „Atunci, demult, când nu voi fi”... Odinioară, adineauri, odată ca niciodată… Se repetă acel nedesluşit dor acel inefabil care ne muşcă inima spre a regenera cumva dorul de celălalt, al Sinelui de Sinea. Cei care ard mult, mor mult. Cei ce trăiesc în felul lui, trăiesc cumva şi pentru alţii – însufleţind verbul fertil - cărţile devin seminarii transsubstanţiale - metaforele seminţe – dar cumva mor şi din moartea altora. Din cea de cu zile.
Obsesiile poetului sunt: fiinţa, omul, originea, timpul, moartea, dragostea şi urâtul (în sensul de singurătate cosmică) re-proiectată din entitate în universal. Arta lui poetică interferează cu ipoteza sau intuiţia superior-ştiinţifică. Dar nici atunci când pare nichitian, nici când este labişian, nu striveşte „corola de minuni a lumii”. I-am încurajat graba de a recupera editând, de a experimenta riscând tot ce se mai putea: boem şi născut, ci nu făcut, deja se retrăgea „înaintând spre moarte cu spatele”. Dar moartea e un concept ce redevine cascada inversată, căzând spre ceruri, iar lira lui a îmblânzit-o şi pentru unii dintre noi.
Eugen Evu în decembrie 2007
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
POEMUL FĂRĂ SFÂRŞIT
POEZIA MEA
Poezia mea este o gimnastică a morţii, O repetiţie zilnică a verbului „ a fi” Până când se şterg diferenţele Dintre timpuri.
De fapt acesta e sensul: Să stai tot timpul cu uşa deschisă.
Sora mea moartea Bea cât bea Din viaţa mea, Apoi îmi adoarme, cuminte, Pe umăr.
ILENEI CHICHERE
Câteva clipe aidoma Păsărilor tăcute, o Parte ascunsă a norului, Vântul limpede şi Picioarele goale. toate Cuvintele la un loc. Câteva clipe. Scaieţii roşii Ai unei copilării uitate Demult. Pânza albă pe Geam. alte glasuri, alte Încăperi. Copilul mic Cu o lumânare în mână Şi plânsul ca singura Mea avere.
ALBASTRU ŞI ALB
Acum lângă piatră Este un cuib, Marginile cuibului Au căzut Cu paie cu tot
În stânga e marea Ca un ochi de Mort, albastru Şi alb
În Tată puii…
FĂRĂ TITLU
Într-o apă târzie, Lângă mal, Ţi-am desfăcut Sandaua. Apoi a venit Moartea Şi neaua…
22 SEPTEMBRIE 2002
Stau cu moartea mea de mână Soră bună moartea mea Lângă mărul din grădină Soră bună moartea mea
La grădină-o o fântână Soră bună moartea mea Merele din măr azinoapte Au căzut toate din ea
Toate merele din măr Au căzut noaptea-n fântână Soră bună moartea mea Strânge-mă tare de mână
Dimineaţa-i ca o lână Soră bună moartea mea Mă dor ochii de lumină Şi de soarele din ea
Unde omul n-are nume Şi cerul nu are stea Moarte moarte soro moarte Soră bună moartea mea
CRUCEA CU TREI BRAŢE
Strâns la piept de crucea Cu trei braţe, O să scriu din nou pentru paiaţe O să scriu şi le doresc şi lor Viaţă lungă după ce-o să mor.
Să le-ajungă inima la cap Şi-n iubire să-şi găsească leac.
DRAGOSTE (Ilenei Chichere)
Am văzut omul lipit De pământ Femeia lipită de cruce Sărutul desăvârşit.
***
mecanismul ploii seamănă cu ciugulitul păsărilor într-o cutie de piatră
pri guşile lor grâul se întoarce în sperietori.
LITERA, STROFELE
Toamna a venit într-o singură zi Strugurii, merele, Creşte distanţa dintre cei vii, Soarele, stelele.
Stau într-o cruce de drum şi ascult dangătul, clopotele, este târziu şi este demult freamătul, ropotele.
Chiar să învii acum este greu, pietrele, gropile, cineva scrie cu numele meu litera, strofele.
Trec una-ntr-alta fără să ştiu, zilele, nopţile, în cârduri rotindu-se a pustiu, vieţile, morţile….
VIU
Viu este Doar Hristos. Noi păzim Moartea.
AZI
Azi e în mine-o altă zi Şi toate zilele-s una În care rareori ajung Să-mi port cununa
Şi obosit nici nu mai văd Cum trece veacul Azi e în mine un fel De moarte Şi nu-i ştiu leacul
DOINĂ (în memoria Jagodei)
Murim prea aproape unii de alţii Şi nu ştim care din noi a murit, Cântăm pe rând Ca degetele aceluiaşi fluier Sub un cer neclintit
Aceeaşi doină a neputinţei De a înţelege de unde venim Şi dacă moartea este o naştere. Şi pentru cine murim…
FĂRĂ TITLU
Doamne, ajută-mă să înţeleg Ce este omul Fiinţa lui ce este Şi cine schimbă timpul Din conştiinţă Cum cerul verii Sfâşiat pe creste
Şi gândul şi trăirea Cum de pier În zori Când steaua nopţii Se topeşte
Şi cum din amintire Se întoarce Altcineva decât cel ce trăieşte .
POEMUL FĂRĂ SFÂRŞIT
Nici nu ştiţi ce vă las şi totuşi cândva veţi vedea cum axul stelei polare trece prin inima mea.
Atunci, demult, cândva Când nu voi mai fi, Veţi vedea linia Dintre noapte şi zi,
Tăişul îngust de spadă Pe care privighetoarea Cu cântecul ei a unit Cerul şi marea,
Şi mâinile-n rugăciune, Şi dragostea în cuvânt, Şi umerii ţării, De capul său sfânt.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- * Ion Chichere, s-a născut în satul Fizeş, comuna Berzovia (Caraş-Severin). A absolvit liceul teoretic din Gătaia (1973) şi a urmat un curs postliceal de telecomunicaţii (Caransebeş, 1976). Debutează publicistic în 1971 cu poezie în revista „Orizont”, iar debutul editorial are loc în volumul colectiv „Argonauţii” (Editura Facla, 1986). Colaborează la revistele: „Apostrof”, „Arca”, „Contemporanul”, „Contrapunct”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”, „Literatorul”, „Steaua”, „Tribuna”, „Vatra”, „Timpul”, „România literară” etc.
Sursa: www.agonia.ro
|
||
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
||
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
||
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
