|
LUMINA DE PE MUNTE
,,Eşti rupt din soare
azi, Hristoase,
şi-aşa vei fi în veşnicie
şi bucuria ne îndeamnă
să ridicăm noi trei
colibe
să stai cu Moise şi Ilie
Îţi simţim sufletul în
oase -
eu – Petru, Iacob şi Ioan
Primind Lumina Ta divină
uităm de lumea de mai an
Căci fără griji ne vrei,
ca paseri,
să Te slujim întru mulţi
ani”
Dar Petru nici nu
terminase
cu ruga ce avea de spus
căci Tatăl într-un nor
deasupra
îl apăra pe Domn′ Iisus
Şi înţelese el atunci
că rostul lor e-n lumea
toată:
să-i lumineze pe creştini
împânzind toţi pământul
roată.
6. 08. 2007
ÎNDEMNURILE DUHULUI SFÂNT
Ci fii precum luna
devii ca pamântul
De vrei să fii soare,
să-ţi ţii jurământul
Jurământ de iubire
şi de bucurie,
altfel devii vânt
şi ai viaţa pustie
Fii linişte-adâncă
şi creşti în tăcere
Lumina ţi-e mamă
când ţie-ţi eşti vrere
Şi viaţa şi moartea
îţi vor fi aproape
şi-o lume întreagă
Îţi va creşte sub pleoape
De te-apleci,
ai s-auzi iarba
vibrând de iubire
pământul te va chema
din adâncuri de fire
De ochii ţi-i ridici spre
cer,
cuvinte-ntoarse în ecou
prin tine vor vibra când
pier
Şi marea de o vei privi
în fiecare picătură
privirea ta va străluci
Şi tot ce-i spirit prins,
captiv
în vraja ta se va ivi
din imemoriala vreme
şi în lumina dimineţii
ca un izvor viu va ţâşni.
22. I. 2007
MĂ ODIHNESC ÎN OCHIUL TĂU
Tatălui Ceresc
Mă odihnesc în ochiul Tău
în Ochiul tău de Dumnezeu
şi totuşi, eu Te uit
mereu
Trăiesc în lume, n-am
habar
cum să trăiesc, un om
gregar
deşi Te simt cum
mă-nconjori
de-atâtea ori, de-atâtea
ori
Eu vreau doar liberă să
fiu
dar când mi-e ochiul
greu, pustiu
refugiu-n Tine caut iar
cu inima săltând pe jar
cu inima săltând duios
când mă pătrunzi până la
os.
21. II. 2007
LA MARGINE DE TIMP
La margine de timp
cu pasul blând, de zeu
la margine de timp
m-aşteaptă Dumnezeu
Cu mantia întinsă
cu ochiul Lui de foc
cu vorba din tăcere
s-accept Celestul Joc
Să trec din lumea asta
în lumea de lumină
în haina străvezie
lăsând în urmă tină
Să-mi amintesc pe dată
ce-am fost odinioară,
în viaţa asta ternă
venind a câta oară?
Deşi nu ştiu nimic
din ce am fost cândva
mă cred a fi în lume
acum altcineva
Urmez acea chemare
ce e-n străfundul meu
şi-mi spune-un eu din
mine
că-s os de Dumnezeu.
26. II. 2007
MĂ-NCEARCĂ, DOAMNE,
-UN DOR
Mă-ncearcă, Doamne,-un
dor de mine
de parcă-n mine am murit
sau poate că e dor de
Tine
căci simt în mine-un
infinit
un infinit ce mă separă
de pacea ce mi-o
dăruieşti
şi simt un vid ce mă
doboară
în mine, Doamne, când nu
eşti
Deodată lin Te simt pe
creştet
cum mi te laşi ca un
balsam
Devin din nou lumina
blândă
din clipa-n care mă
năşteam.
26. II. 2007
VIS
Ca gheaţa polară de rece
să fiu
căldura Iubirii să pot să
ţi-o ţiu
În linişte-adâncă să pot
să Te sorb
să crească în mine un
suflet enorm
În graţia Ta să pot să
mă-nalţ
în zborul divin fără
scară sau lanţ
Să pot să privesc în
adâncul divin
ca o axă-ntre poli să pot
să devin
Înţelegerea să-mi
strălucească-n privire
precum polii Pământului
strălucesc în Iubire
Coloana să mi-o-ncingă
Iubirea ca brâuri
braţele mele să curgă în
râuri
iar faptele mele, fără
aripi sau şine
s-ajungă-n Marea
Compasiunii divine.
26. II. 2007
CUM PHOENIX DIN CENUŞĂ
E-un suflu blând în aer
un suflu lin, şoptit
ca-n ziua Maicii Sfinte
când Pruncul s-a ivit
Ai zice că-i o zi ca
şi-alte zile sfinte
dar fiecare om pe Iisus
Fiul simte
şi simte cum văzduhul în
suflet îi tresaltă
şi un foc viu s-arată
păcatul să i-l ardă
Cum Phoenix din cenuşă
s-a ridicat mai sus
crucificat, se naşte din
moarte iar Iisus
Natura-ntreagă-i trează
din Iisus când renaşte
şi Duhul Sfânt primeşte
în prima zi de Paşte.
30. III. 2007
ÎŞI PLÂNGE NATURA
HRISTOSUL
Un concert al naturii
s-aude în noapte
concert din suspine, din
plânset şi şoapte
Îşi plânge natura
Hristosul de-o vreme
îl plânge c-aude pe Cruce
cum geme
El plânge pe Cruce încet
până-adoarme
să vină doar îngeri din
somn să-L întoarne
Din somn să-l întoarne,
să poată să vie
cu-apostoli la masă,
căci, iată-L, învie!
Şi-odată cu Iisus natura
renaşte
Renaşte şi omul, e ziua
de Paşte!
30. III. 2007
COROANA TA DE SPINI
Domnului Iisus Christos
Coroana Ta de spini
în lauri se preface
în fiecare an
de mii de ani încoace
Privirea Ta e-ntoarsă
spre Cer şi spre Pământ
să fii Tu chezăşie
să fii Tu legământ
Căci Tatăl Te-a vrut
jertfă
când s-au umplut pahare
vărsate prin Adam
în vise milenare
Umplute cu păcatul
ce veşnic se repetă
în singura fiinţă
ce s-a numit bipedă
Sunt oameni ce nu-s fii –
osânda ţi-o vestesc
Cu inima pustie
în veci Te chinuiesc.
31. III. 2007
DE-O VEŞNICIE MĂ ÎNTORC
LA TINE
Tatălui Ceresc
Eu sunt un gând
din infinite gânduri
împrăştiate-n spaţiu
cu Iubire
De-o veşnicie mă întorc
la Tine
aşa cum se
întoarce-ntreaga fire
Fără să ştiu prea bine
cine sunt
şi câte vieţi m-am
preumblat
prin spaţiu
eu în iubire Ta mă pierd
umil
sorbindu-Te-n tăcere
cu nesaţiu
Ca-ntr-un mănunchi
Tu-ai adunat în Tine
Iubirea şi
Înţelepciunea-n
două fire
ce se unesc şi se despart
mereu
în spiritul Tău sfânt
de Dumnezeu
Noi cu Iubirea Ta
toţi firul vieţii toarcem
şi cu iubirea noastră ne
întoarcem
Prin bine şi iubire
pentru semeni
e viaţa noastră cu a Ta
asemeni
Chiar dacă din mânie ne
creezi
doar cu Iubire Tu ne
priveghezi
Tu temple vrei din noi
să construieşti
În inimă-i altarul
în suflet sunt fereşti
Puterea Ta e-n soare,
lună, stele
dar omul mai presus l-ai
pus de ele
Iubirea S-a născut întâi
din Sine
Primind în ea Viaţă,
Lumină şi Înţelepciune
şi toate împreună sunt
Cuvântul
din care s-a născut apoi
Pământul
Cuvântul însuşi se
împarte-n Sine
Creaţia fiind mare prin
micime
Tot încercări ne
dăruieşti în viaţă -
e jocul Tău divin ca o
povaţă
Prin luptă spiritul ni-l
întăreşti –
eternitatea Tu ne-o
pregăteşti
Ca o oglindă este chipul
meu
în care te vezi Tu ca
Dumnezeu
De eu sunt bun şi drept
şi blând, de sunt
Tu asta îmi întorci
ca legământ
De sufletul mi-e negru ca
la furii,
judecător devii şi Te
înfurii
Iubirea ce mă-ndeamnă să
Te sorb
e al Tău spirit ce
mă-nvăluie în somn
şi care mă veghează când
înviu
şi recunosc:
Tu eşti Cuvântul Viu.
15. IV. 2007
CAUTĂ NUMAI ÎN TINE
Nu mai căuta în iarbă
nici în pietre, nici în
cer
Caută numai în tine
până toate în jur pier
Şi-ai să simţi atunci
Lumina
cum te-nvăluie, te cheamă
Pentru-atâta fericire
sufletul poţi să-ţi laşi
vamă.
11. V. 2007
TU EŞTI IZVORUL
Domnului Iisus Hristos
Tu eşti izvorul ce
m-adapă
când apă n-am să-mi
curgă-n suflet
Tu eşti puterea ce
mă-mpacă
şi mă dezmiardă cu-al său
cuget
Imensitatea –Ţi este-n
fire –
Tu eşti Pământul, eşti şi
Cerul
Mă pierd în sufletul Tău
pur
să mă prefaci din temelie:
eu scândura şi Tu,
Dulgherul.
12. V. 2007
|
DE TE
IUBESC… De te iubesc, ce
rost mai are-un nume –
iubirea brusc topeşte literele vieţii
când năvăleşte ca un val în spume
şi nesperat taie răceala gheţii
Nu-ţi spun pe nume, îţi spun doar iubire
şi simt cum mă învăluie un val
de parcă amândoi devenim fire –
două singurătăţi pierdute în astral
Nu-ţi spun pe nume, îţi spun doar iubire
şi simt cum lin mă pierd în spuma mării
ce-alunecă pe corpul devastat
de adânci meandre ale-ngândurării
Nu-ţi spun pe nume, îţi spun doar iubire –
să nu se piardă-n literele zării
micuţii pescăruşi ce smulg din fire
cufundând clipa, urmele-nserării.
18. 11. 2007
BĂRBAŢII
Bărbaţii sunt
o străfulgerare de cer
când ţi-e trupul prea strâmt
şi-ai un suflet prea mare
dar tot ei sunt
şi îngusta cărare
dintre bine şi rău
într-un vârf de hanger
Bărbaţii sunt
voinici preistorici
ţinând cerul pe umeri
dar ochii-n pământ
şi-au auzul beteag
când vrei viaţa să-ţi numeri
clipă cu clipă
aşteptând veşnicia
înţepenită în tine
cum prăselele înţepenite-n briceag
Bărbaţii sunt
tot ce-i mai bun şi mai rău
pe Pământ –
aerul sunt.
23. I. 2008
PRINDE COARDA CEA MAI PURĂ
Prinde coarda cea mai pură
chiar când mă săruţi pe gură -
vreau să fiu vioara ta
Prinde coarda cea de sus
când văzduhul s-a supus
Prinde coarda cea de jos
când murim de tot duios
Şi mai prinde-a patra coardă
dragostea să ne tot ardă
să devenim un fuior
de lumină şi de dor
Să devenim cer deschis
cu un nimb în frunte scris.
ÎŢI SIMT DEPĂRTAREA
Îţi simt depărtarea
ca o adiere de Duh Sfânt
O simt conturându-se
în fiecare celulă
în fiecare gând
Blândă binecuvântare
depărtarea ta
mai apropiată decât
dacă m-ai ţine de mână
Sufletele noastre
se amestecă
precum aburii,
precum norii,
glasurile noastre
neauzite
se caută şi
se îngână
Privirea mea
eatât de mirată
fiindcă ai apărut
chiar când mă dezvăţasem
să mai aştept
încercuindu-mă
în mine
de-atâta înserare
precum bastonul din Cartea Sfântă
Un rotocol de nor
plutind lin
deasupra capului meu
c-un bob de lumină
furat din fruntea ta
m-a adormit o clipă
ca să-i aud vrerea:
fii nuntă!
Şi-am înverzit.
DOAMNE, CUM ÎMI TREMURĂ SUFLETUL!
Doamne, cum îmi tremură sufletul
pentru el!
Suntem ca două seminţe
care-ncolţesc
vârându-şi aripile
una în alta
de-atâta avânt
Doamne, ninge polen
de Duh Sfânt
peste frunţile noastre
să ne fim unul altuia cuib,
fă-ne din suflete sfori
tot mai albastre
Aşa, căţăraţi
pe sârmele telegrafului Tău
vom deveni transparenţi
să-ţi poţi oglindi chipul de Dumnezeu.
AM VĂZUT IAR VULTURUL DE LUMINĂ
Am văzut iar vulturul de lumină –
nu-l mai văzusem de-o mie de ani –
şi-a vâslit lin aripile
deasupra mea
din Înaltul cel mai înalt
cu miros de smirnă şi răşină
Doar cât ai clipi o dată din ochi
şi s-a dus
lăsându-mă mirată
furată de vise
gândindu-mă
fără să aflu
de ce primesc semnul acesta ceresc
fără să fiu o preoteasă din templu
Poate sunt Penelopa fără să ştiu
şi-n vultur s-ascunde
de-o veşnicie Ulyse?...
DE CÂND ŢI-AI FĂCUT CUIB DE LUMINĂ
De când ţi-ai făcut cuib de lumină
în pieptul meu
şi mi-ai furat ochii
lăsându-mă
să văd prin ochii tăi
nu mai ştiu cine sunt –
mi-am deschis cerurile
până sus de tot
la Dumnezeu
Acolo
te-aştept mirată
de şovăiala paşilor tăi
spre Înalt
Fii avânt!
Lasă-ţi sufletul să tresalte
când şi eu tresalt.
CREŞTETUL MI S-A GOLIT DE GÂNDURI
Creştetul mi s-a golit de gânduri –
sunt doar o lumină
doar avânt -
port numai veşmântul de iubire
sub pieptarul peticit şi hâd
Tălpile-mi le reazem
doar de nori
şi-aburesc ca ochii de iubire
Las şi-o lacrimă
să se usuce-n unghii
trupu-mi să se-amestece
mai bine-n fire
Ce-ar mai trebui să vină-n fugă
ca să fie gestul meu rotund?...
Îmi şopteşte Tatăl la ureche:
un hârleţ şi-o palmă de pământ.
NU MAI VREAU SĂ ŞTIU CÂT ESTE ORA
Nu mai vreau
să ştiu cât este ora -
ceasul s-a oprit la fără cinci
E de iele?
De lumină-i hora?
Am rupt zece rânduri de opinci!
Sunt o ardere de foc nestins –
caier albăstrui şi suitor –
şi mă mistuie un dor aprins
de-a mă arde-n caier, ca fuior.
NU VREAU SĂ ŞTIU
Nu vreau să ştiu cum îţi arată chipul –
te-am cuprins cu mintea de lumină
şi-am simţit căldura lui Iisus
cum curgea pe fruntea mea de tină
Sunt numai un vis –
lumea se tot pierde-n jurul meu
Nici nu vreau aproape să îmi fii,
stai departe
ca să-mi fii ecou.
A VENIT PRIMĂVARA, DRAGULE
A venit primăvara, dragule,
uite, sufletele noastre au înverzit,
păsările ne zboară direct în suflet
şi nici nu ştiu că
la sânul nostru s-au culcuşit
Aduc paiele unul câte unul –
văzduhul se moaie pe aripile lor
şi are gingăşia privirii tale
când o şerpuieşti peste trupul meu
tolănit la soare-n pridvor
Să luăm o lecţie de viaţă de la rândunici –
cum lipesc grăunţe de pământ
cu picăturile proaspete de rouă!
Câte săptămâni de iubire ne-ar trebui
ca să ne iasă din suflete
puii golaşi ca din ouă?
Hai să-nvăţăm să iubim
cu ardoarea copacilor,
mugurii să ne plesnească-n priviri
cu puterea ne-nţeleasă a vracilor!
Şi, Doamne, cum se îmbrăţişează
Cerul cu Pământul în noi!
Aerul parcă ne leagănă
şi ne dă puterea-ncolţirii în mers,
povestea lui Adam şi a Evei
singură sub paşi ni se deapănă
Aşa că în seara asta la cină,
ne vom hrăni doar cu iubire:
tu vei fi cerul
iar eu, pământul
Vom arunca orice văl de peste fire –
să vedem cum se trezeşte
floarea sufletului
şi cum e adormită
de zefire.
DOAR NOI ŞI CERUL
Spre seară -
când firea toată se lasă pătrunsă
de somnu-ncolţirii,
când zodiile se-amestecă
şi se strecoară
în tainele firii –
să inventăm o planetă albastră
şi s-o lăsăm la-ntâmplare
s-o poarte zefirii
Ne vom roti
în depărtările vaste
ca doi sateliţi plutitori
pe destinele noastre,
apoi ne vom întoarce
proaspeţi şi roditori
şi nimeni nu va şti
de unde avem
enigmatica sclipire din ochi
Doar noi şi Cerul.
BUNAVESTIRE NE-A COBORÂT ÎN OBRAJI
Bunavestire ne-a coborât
în obraji
şi pentru-o secundă
în privire ni se oglindeşte Iisus:
umblă desculţ
şi-n pelerina de pe umeri
poartă Cerul
Timpul se rostogoleşte
dintr-o dată
şi simt că aparţin
tuturor lumilor
Pământul se leagănă
şi eu mă trezesc într-o barcă
în formă de lacrimă.
NATURĂ MOARTĂ?…
Privesc aceste lucruri
din preajma mea
mirată
Din depărtare simt
cum le însufleţeşti
Mă -ntâmpină -o căldură
o intimă tăcere
Ca pe-un zefir
deasupra mea
te simt
şi gândurile toate
spre tine îmi sunt duse
C-o să plutim
deasupra norilor
presimt
presimt. |
LUMINA
DE PE MUNTE
