|
Medalion
LIVIU-FLORIAN JIANU
SCRIITORII
ŞI
CĂRŢILE LOR
Cu o întâmpinare de Melania Cuc,
redacţia Agero
 Scriitor
contemporan de-o efervescenţă creatoare reală, ţine în echilibru perfect
latura visului în care poemul sau proza se suprapun, se pliază simetric
şi cu un soi de liturgic respect, peste latura ştiinţifică, tehnică, -
care ar părea la o primă privire că ţine de lumea ,,seacă,, în care
trăim, de timpul prin care hălăduim înfrăţiţi de bunăvoie şi irevocabil
cu cipul electronic. Jianu Liviu-Florian demostrează prin ceea ce face
că , în pofida unor falşi profeţi, Poezia va rezista, va Exista pentru
că ne-a fost dată de Dumnezeu, ca antidot la frică, uitare, prostie,
nimicnicie...
Jianu
Liviu-Florian s-a născut la 19 aprilie 1961, în Craiova, a fost elev al
Şcolii Trişcu din Craiova, şi al liceului “Nicolae Bălcescu”. A
absolvit Facultatea de Electrotehnică din Craiova, secţia Automatizări
şi Calculatoare, promoţia 1986, media 9.99, poziţia a 7-a pe ţară.
Paraşutist militar
brevetat. Este membru al “Societăţii Scriitorilor Olteni”, din mai 2000
şi
membru al cenaclului “Al.
Macedonski” al Societăţii Scriitorilor Olteni şi al cenaclului “Marin
Sorescu” al Sindicatului Electroputere Craiova.
Volume
publicate:((informatică)
1. “Programarea orientată pe
obiect în Turbo Vision” – editura “Intarf”, Craiova, 1993, tipografia
“Avrămeanca”.2. “Programarea orientată pe obiect în Turbo Vision” –
editura Lotus, Craiova, 1994 ;
Poezie.
“Musca, păianjenul şi
paralelipipedul” – premiul I la Concursul Naţional de poezie “Al. Piru”,
organizat de editura Vlad&Vlad, 1996, apărut la editura Sitech, Craiova,
1998., “Cheltuieli de suflet” – 1999, editura Sitech, Craiova,“Să-mpuşti
o pasăre care visează” – 2000, editura Sitech, Craiova. A apărut în antologiile:
“Tărâm de dragoste”, 1979, poezie; “La început a fost Cuvântul…”, 2000,
a “Societăţii Scriitorilor Olteni” , poezie, proză ;. “A patra antologie
paradoxistă”, New Mexico University, SUA;. “Vara visurilor mele”, 2003,
antologia revistei “Amurg Sentimental”, Bucureşti;. “Zugravul de
cuvinte”, Antologia Cenaclului “Marin Sorescu”, al Sindicatului
“Electroputere” Craiova, aprilie 2004;.
“Fifth Paradoxist
Anthology”, Râmnicu-Vâlcea, 2006;
Referinţe critice:
Virgil Dumitrescu,
Alexandru Firescu, Ştefan Tunsoiu, Simona Lica, Ştefan Marinescu, Marian
Barbu, Maria Prochipiuc, Tudor Negoescu, Doina Pologea.
ÎN PREGĂTIRE
. “Toată lumea are cele mai
bune intenţii” – volum de proză scurtă;
“Apostolul Strongu’ (
Cel Mare )” - “roman epopee”;“Dragostea de lângă ceaşca de cafea” –
poezie;“Suflarea ierbii când îţi ţine de urât” – poezie;“Poezii” –
poezie.
Melania Cuc
redacţia Agero
RANA ÎN LUMINĂ
De m-aş uita în rănile adevărate
aş vrea în burta mamei să fi mas,
căci rană-ţi sunt, şi sângerez păcate,
şi cui îţi sunt, şi-n rana ta, popas –
şi umbrei mele, nu îi sunt stăpânul,
şi unde cade, n-am putere, n-am,
să-I ţin Dumnezeirii tale, spinul,
cu năruitul suflet, să-ţi fiu ram –
de aş privi în rana de lumină,
aş vrea o veşnicie să fiu lut,
să nu cumva pe Tatăl să-l sărut,
pe rana Dumnezeului din tină –
atunci sărut doar rana din icoană
şi neştiut, aş vrea să fiu pământ,
pe care picuri dragoste din rană
şi arde-n turmă, fără un cuvânt…
Icoană cu ochii de mare,
Pe mările tale colind,
Doar lacrimi, lumină de sare,
De lacrima ta mă tot prind –
Şi lacrima ta-i o colindă,
Surâsul amar o-mpăcare,
Cu lacrima, ciob în oglindă,
Ai inima bulgăr de sare –
Şi apa, şi valul, şi pleoapa,
Din clopotul ei se adapă,
Şi marea de lacrimi ţi-e groapa,
Şi eu – lumânarea pe apă –
Se vede de sus o tăcere,
Şi-o linişte-n care se-aud
Cum cad picături de-nviere
Pe creştetul pruncilor crud…
Ciobită, tăiată, răbdată,
Lumină pe care am scris
Cu sânge pe-o candelă-fată,
Cu focul pe ochii de vis,
Când tu m-ai salvat, te-am ucis…
Nu mă crede, Doamne, când mă închin
Când cerşesc mila Ta,
Din făţărnicia mea de creştin
Numai lacrima mă va răscumpăra –
Rugăciunile mele de bine pot ţine
Freamătul cărnii mele în frâu?
Numai Tu ai puterea de-a plânge odată cu mine,
Cerne-mă ca pe grâu!
Din sâmburele meu de păcat îmi arată
Calea spre mântuirea deşertăciunii ce sunt,
Sufletul meu răzvrătit când te cheamă, te caută,
Atinge-l! Dăruieşte-i răbdarea credinţei, curată –
Învaţă-l să bată – precum în cer – aici, pe pământ!
Înainte de primul cuvânt,
Cu fiecare suflare
Şi dincolo de mormânt,
Al Tău este, Doamne!
Învăţătorule, pe Tine te-au uitat?
Aşa nevinovat, aşa curat,
Înapoindu-I Tatălui puterea toată,
Ca o ispită, pururi lepădată?
Sărmană cruce, ce ne mai spui azi?
Învaţă, suflete al meu, căzând
Numele Domnului în minte să îl lauzi,
Atât cât între tâmple-ţi mai încape-un gând!
Şi din Golgota noastră de păcat
Să-Ţi mulţumim că Fiul răstignit
A suferit cât nici-un vinovat
În veci nu va avea de suferit!
Până când Domnu-ţi va culege somnul,
Slăveşte, suflete al meu, pe Domnul…
Marea m-a întrebat: “Trecătorule, spune,
Nu este <<Marea>> numele cel mai frumos
De pe lume?
Cu valurile mele te-am mângâiat,
Nisipul meu ţi-a sărutat tălpile,
Nu este numele meu o minune?”
Munţii m-au întrebat: “Călătorule, spune,
Nu este <<Muntele>> numele cel mai frumos
De pe lume?
Cărările mele te-au mângâiat,
Pădurile mele te-au legănat,
Nu este numele meu o minune?”
Toamna m-a întrebat: “Drumeţule, spune,
Nu este <<Toamna>> numele cel mai frumos
De pe lume?
Frunzele mele privirea ţi-au îmbrăcat,
Roadele mele gustul ţi-au bucurat,
Nu este numele meu o minune?”
Oamenii m-au întrebat:”Poetule,
spune,
Nu este <<Omul>> numele cel mai frumos
De pe lume?
Cu mâinile noastre fermecate
Ţi-am împlinit visele toate,
Nu este numele <<Om>> o minune?”
“Frumoase sunt numele voastre”, le-am spus,
”Dar numele cel mai frumos de pe lume
Este Iisus.
- Dumnezeire vie,
El ne dă viaţă în
veşnicie.
Toate numele voastre sunt crini
Pe crucea Lui de lumină
Şi cununa-i de spini…
Frumoase sunt numele voastre, le-am spus,
Dar numele cel mai frumos de pe lume
Este Iisus… “
CÂND MĂ VEI
ÎNVĂŢA
Când te voi învăţa pe dinafară
Voi fi cel mai cuminte ucenic din clasă,
Din inimă, voi sta de vorbă iară,
La inimă, cu iarba de acasă –
Privindu-te cum te apleci şi sameni
În grâul minţii, alba ta comoară,
Nu voi mai şti, între atâţia oameni,
Unde voi fi, ce sită mă strecoară,
Ce mâini mă leagănă, mă spală în copaie,
Ce lacrimă mă plânge când sunt rău,
Ce taine mă călesc şi mă îndoaie,
Cu inima visând spre cuibul tău
Şi iar voi colinda poieni cu fluturi,
Voi fi pădurilor şi vioară, şi arcuş,
Privindu-te pe lume cum te scuturi
În aripile unui cărăbuş –
Voi asculta cum vin la mine îngeri
Cu tălpile rănite de arici,
De vei fi trist, în mine ai să sângeri,
De vei fi mare, vom rămâne mici –
Voi vinde amintiri la colţ de stradă –
Puţini vor întreba unde m-am dus –
Eu tot aici voi fi, lăsând să cadă
Lumini din haina-ţi, Domnule Iisus…
Deşertăciunii mele, Doamne, să nu-i spui,
Că nu-i de trebuinţă nimănui,
Că numai rupe din iubirea ta
Mai mult ca pâinea cea de fiecare zi, şi dragostea –
Să nu îi spui că are chip de câine,
Doar latră, muşcă, pentru ziua cea de azi, şi mâine –
Să nu îi spui că-şi apără în haită dreptul ei,
De a se bucura de toate câte-n viaţă poţi să iei –
Să nu îi spui că suflet nu mai are de pe când
A învăţat mai mult - ca să îl uite mai curând pe cel
plăpând –
A învăţat mai mult - să fugă de nevoi şi sărăcie,
Nu să slujească celui nevoiaş, ci să Îţi ceară tot mai
multe, Ţie –
Să nu îi spui că mai presus de Tine, chiar, se pune,
Că nu mai are Dumnezeu, nici taine, nici prisos, nici
rugăciune,
Să nu îi spui că nu mai e demult copil,
Ci suflet împietrit de tragi-comic figurant de vodevil -
Să nu îi spui: dă-i doar un colţ în veşnicie
Ţărână în Împărăţia Ta, să fie…
12 octombrie 2006
frumos ţese zăpada cu fluturi, frumos,
peste ţara uitată,
peste Argeş, pe Mureş, pe Olt şi pe Jiuri în jos
o icoană curată -
ninge des, ninge lung, ca un zâmbet de prunci,
eu mă rog în română,
pentru casă şi nor, pentru dor, pentru vise şi munci
să le am la-ndemână
dă-ne, Doamne, puţin, dar răbdare mai mult,
cruţă-ţi trupul de pâine,
dă-mi puterea să văd, să te simt , să mă rog şi s-ascult
îndoiala de mâine
să-ţi săpăm peste Jiuri şi Olt, peste Argeş în jos,
o icoană de ape,
şi amiezii prinos, să ne ningă duios, dor de ţara de os -
duhul Tău peste pleoape -
soţiei mele, Mihaela
Să mă întorc la tine,
Femeie-înger care tremuri pentru mine,
Şi eşti albina tremurândă pentru bine.
De câte ori nu ţi-am rănit tulpina,
Şi nu ţi-am risipit în vânt lumina –
Fără să ştiu, fără să-mi pese,
Grăbit să beau otrăvurile-alese
De taine seci, şi lacrimi de mirese –
Mă iartă. Te dezbrac de amintiri,
Şi goală, mi te dărui,
Cu fiecare picătură, fiecărui
Cuvânt care ţi-a scris pe inimă iubiri –
Şi în dumnezeirea ta,
Mă nărui…
23 februarie 2001
Mi-e foame de tine, iubito,
Iubito, de tine mi-e foame,
De palmele tale de sare,
Pe tâmplele mele de poame –
Mi-e foame de roadele tale,
de liniştea ta ce-mi împarte,
pe suflet, cu tălpile goale,
maree tăcute de şoapte –
mi-e foame de ochii tăi negri,
de pleoapele tale de vânt,
aş vrea să te legăn în cedri,
şi cuib să îţi fac în cuvânt –
să zbori ca o pasăre blândă,
să mi te întorci pe un umăr,
o veşnicie să număr
lumina din tine, plăpândă –
mi-e foame, iubito, de tine,
ca trupul să nu ţi-l ating,
aş vrea să respir doar din grâne
poverile tale de gând –
şi noapte să fiu, să te-acopăr,
şi ziuă, cu nori să te-mbrac
pe gânduri, ca floarea de nufăr,
pe lacul din minte să-ţi tac –
mi-e foame de tine, iubito,
de zâmbetul tău vegetal,
o mare să fii, să te sufăr,
cum nu te cuprind de pe mal –
mi-e foame de tine, iubito,
cu pleoape de aer , o iie
să-ţi fiu, să îţi mângâi pe vise
iubirea născând veşnicie…
25 mai 2001
|
Comentarii de la cititori |
|
[
Impressum ]
