ÎNDEMNURI
Zburaţi cocori sub cerul nesfârşit,
Aripile voastre largi stindarde
Nu vă
limitaţi în infinit,
Iar tu
nu înceta, creează barde.
Alergaţi miei pe câmpul de smarald
Dansaţi fără nici o regulă precisă,
Ascundeţi-vă în al vântului fald,
Da
pruncule, calea ţi-e deschisă.
Curgi
râule în plină libertate,
Nu te
opri în cale-ţi sfios,
În
unde e atâta puritate,
Şi-n
fiecare val un cântec sănătos.
Creşti
mugur de stejar,
Avântă-te semeţ spre cer,
Desfă-ţi coroana hoinar,
Şi fii
al codrului străjer.
Urcaţi
pe stâncile albastre,
Zburdalnici cerbi şi căprioare,
Apropiaţi-vă mai mult de astre,
Beţi
apă din a cerului izvoare.
-1966-
DAR
CÂT ?
Rupeţi legături ca-n lanţuri de reacţii,
Refaceţi-le la loc, le reluaţi,
Împărţiţi-mă în mii de fracţii,
Dar cât o să mă diminuaţi?
Tăiaţi fâşii din mine nesfârşite,
Zdrobiţi tot ceea ce s-ar cristaliza,
Lăsaţi-mi iluziile tot răvăşite,
Nu are rost a mă eterniza.
Feriţi-vă de privirea-mi tăioasă,
Sau de ieşirile aproape indiscrete,
În existenţa mea oricum spinoasă,
Purtările nu-mi sunt perfecte.
25 –
Noiembrie - 1966
OPTIMISM
Când plânge inima-n durere,
Şi o cuprinde o vrajă amară şi adâncă
Caută-ţi o altă putere,
Şi printre suspine tu cântă.
Spre piscuri pline de zăpezi
Cu elan te avântă
Natura poţi ca s-o sfidezi
Deci optimist, tu cântă.
Când valul spumegă sub braţ
Şi te aruncă spre stâncă
Învinge-l, respiră cu nesaţ
Aer pur şi voios, tu cântă.
Obosit după un suprem efort
Odihna este sfântă
Nu te lăsa răpus de tot
Şi caută de cântă.
26 – Decembrie – 1966
NIHIL NOVE
Nimic
nou. Nici vechituri nu-mi scrii,
De ce
să te mai oboseşti zadarnic,
În
orele nopţii de toamnă târzii,
Adormi
în pace. Să nu-mi scrii.
Totu-i
vechi. Doar din supreme reverii
Adună-ţi amintiri cu gândul harnic,
Căci
ştiu precis, n-o să revii
Rugându-te; nici să nu-mi scrii.
Nimic
adevărat. Pustiu ca în prerii
Un
gând mă-nconjură amarnic
De
te-aş chema ştiu: n-o să vii.
De
aceea e mai bine să nu-mi scrii.
Nu
studia nimic. Catrene parodii
Nici
versul epigramelor zburdalnic
Totul
ce reiese din atâtea poezii
Rezultă că te rog, nici să nu-mi scrii.
16-Noiembrie-1965
Baia
de Arieş
EVOLUŢIE
Zile
şi nopţi, nopţi şi zile
Au
fost cu mine, vor mai fi
Dar
clipe mari de fericire
Cine îmi va oferi?
Săptămâni şi luni, trec în zbor,
Lasă-le să treacă, plece
Chiar
înconjurat de dor
Eu voi rămâne rece
Timpul
se va scurge monoton
Sau
poate în tempo rapid
Îmi va
seca al dragostei izvor
Va
dispare ce-i splendid.
Va
curge râul liniştit
Şerpuind ferice
Eu voi
fi mai necăjit
Nu
ştiu ce voi zice!
Îmi
voi împrumuta timid
Masca
mulţumirii,
Mă voi
încorseta în zid,
Zidul
amintirii.
Peste
tot ceea ce scriu
Se va
lăsa uitarea,
Nu
cred că va fi târziu
Să-ţi cânte nepăsarea.
Baia
de Arieş
11-Februarie-1966
VIAŢA…
Viaţa
este drumul lung
Cu
frumuseţi ne bănuite
Doar
cei puternici îl străpung
Învingând greutăţile ivite.
Viaţa
e continuă mişcare
E
mirosul florilor de tei,
E o
stea din Carul Mare,
Contrazice-mă de vrei.
Viaţa
este lupta din care
Sigur
vom ieşi învinşi
Dar nu
cuprinşi de întristare
Şi
nici cu ochii plânşi.
Moldova Veche – 8 august – 2000
|
IARTĂ-MĂ!
Părinte ceresc mă iartă,
Am greşit, căci sunt un
om
Chiar conştiinţa mea mă
ceartă
Dar tu eşti mare şi eşti
domn.
Sincer să fiu greşit am
început,
Zi de zi încerc să nu
greşesc
Privind la mine în
trecut,
Iartă-mă te rog, mai
îndrăznesc.
Greşelile au fost umane,
Altfel poate n-ar fi
fost,
Greşesc doar suflete
sărmane
Precum săracii mai ţin
post.
Persist şi astăzi în
greşeală
Îmi place tot ce-i
pământesc,
Trăind în lumea mea reală
Cum aş putea să nu
greşesc?
28 – decembrie – 2000
Moldova Veche
IUBEŞTE CE-I FRUMOS!
Când
te calcă alţii în picioare
Trântindu-te pe jos,
Tu te
ridică şi mai tare,
Iubeşte ce-i frumos!
De-i
putred totul împrejur
De un
lugubru miros,
Tu,
păstrează-te tot pur,
Iubeşte ce-i frumos!
Când
te insultă unii grav,
Prefă-te mai sfios.
Ocoleşte totul cei mârşav,
Iubeşte ce-i frumos!
Admiră
cerul plin de stele,
Şi cel
întunecos,
Şi în
bune şi în rele,
Iubeşte ce-i frumos!
STATUIA TA
Soţiei
mele Ana LEONTE
Ţi-am
dăltuit statui în suflet
Acolo
ai un sanctuar al tău
Piedestale cu un etern antet
Pe
care le vei avea mereu.
Am
adunat culori diverse
Din
nesfârşitul curcubeu
Sa-ţi
fac tablouri imense
Să le
descriu mi-e tare greu
Nu
sunt poet că scriu un vers
Sau că
iubesc acum la bătrâneţe
N-am
trecut destul prin univers
Mai am
în suflet multă tinereţe.
În strângerea intensă de
mână
Îţi simt pulsaţia febrilă
Aşteptând ca să rămână
Ca imaginea fertilă
Corpul tău vibrând de
viaţă
Desigur, ca şi altădată
Privirea ta încă semeaţă
Şi mirosul ce îmbată.
24 –
noiembrie – 2000
Moldova Veche
SLAVĂ ŢIE!
Cred
în unul, Dumnezeu
Ca
orice om de pe Pământ,
Căci a
crede nu e greu
Viaţa
e un lucru sfânt.
Tot
ce-i pământesc, frumos
Te
atrage spre păcat,
Care
om nu-i păcătos
Şi
greşit n-a mai călcat?
Pe
nimeni n-am umilit
Am
făcut şi câte-un bine,
Nu
ştiu când am şi greşit?
Spuneţi voi, Puteri Divine.
Muezini, strigând credinţă
Prea
înaltului Allah,
Călugării cu pocăinţă
Care
doar mătănii fac
ICOANĂ ÎN LUMINĂ . . .
Icoană
făcătoare de minuni
Ia-mă
în a ta oblăduire,
Sub a
ta cupolă să aduni
Ce e
mai frumos într-o iubire.
Lumină, tu să fi cu mine,
Să-mi
arăţi o cale-n viitor,
Astfel, în inimă cu tine,
S-ar
putea să fiu nemuritor.
Acelaşi lucru îl doresc şi eu,
Să fi
tu veşnică, divină,
Te
însoţească gândul meu,
Cu o
aureolă de lumină.
Sunt
credincios ca orişicare
Cei
care călătorim prin lume,
Dar
uit de totul şi-n uitare
Mă
cufund adeseori în rugăciune.
Aş
pleca cu tine-n lume
Zice
un cântec ţigănesc,
Dar aş
vrea să ştiu anume
Unde
oare mă opresc?
CUVINTELE … .
Mai
întâi a fost cuvântul,
Rostit
de însuşi Creatorul,
Astfel
s-a născut Pământul,
Lumea
noastră, viitorul…
Printre lucrurile sfinte,
Şi
credinţa-n Dumnezeu,
Am şi
lucrul cu cuvinte,
Folosite-n scrisul meu.
Te
întrebi puţin contrariat
Ca un
aer cam fierbinte
Cine?
Ce s-a mai schimbat
Doar
folosul de cuvinte.
Mulţi
se-mbată de cuvinte
Spuse
la un oarecare semn,
Folosite mai-nainte
Elegii
al limbilor de lemn.
Cuvinte, cuvinte
Nişte
simple elemente
Puse
sigur înainte
Întâmplări, evenimente.
Reşiţa
– 16 – februarie – 2001
|
