Ovidiu Pojar - Premiul pentru Debut

la Festivalul de  Poezie " George Coşbuc"  Bistriţa, 2009

Prezentare de Melania CUC, Agero

Poetul Ovidiu Pojar s-a născut la 11 octombrie 1962 în Jibou, judeţul Sălaj, România. Copilăria şi-a petrecut-o în satul Cliţ, situat între apa Someşului şi dealurile împădurite din apropiere. De aici, desigur, înclinarea sa spre frumos, spre autentic, spre poezie. În anii ce vin, urmează cursurile liceului de Matematică-Fizică în Zalău şi mai departe Institutul Politehnic la Cluj, prins în valul industrializării ţării. După terminarea Institutului, se stabileşte la Bistriţa.

Scrie pentru sertar, şi din mulţimea poemelor sale nu se încumetă să citească decât în familie, prietenilor. Publică târziu, la insistenţele unor prieteni, placheta de versuri „Un alt anotimp”, în anul 2008.

Citeşte mai apoi în cadrul cenaclului „George Coşbuc”, publică poezii în ziarul local „Răsunetul”  în revistele „Mişcarea literară”, „Agora literară” şi „Caiete Silvane”. În anul 2009 este cuprins în anologia grupării de scriitori „Litera Nordului”- Al nouălea cer. Premiul pentru debut la Festivalul National de poezie  „George Cosbuc” editia XXV, 2009. Despre poeza lui Ovidiu Pojar, scriitoarea Dorina Manu scria " ...    Supersensibil, rafinat, îndrăgostit, părăsit, îndurerat, nostalgic, poetul se joacă ( se zbate) într-un puzzle etern: viaţa,  iubirea, durerea.

     Imagini clare, culori în amestec, castani, tei şi rădăcini, frunze şi lacrimi, dor, foarte mult dor, şotronul perfect, muşchiul pulsatil. Poetul cu „ pleoape de muşcată”, cu ochi de rouă şi suflet ars îşi pândeşte iubita, o devorează sau o alungă, chinuit şi gelos, neâmpăcat cu jumătăţi (mijiri) de trăire. Când zborul e greu, se îndepărtază plângând, abandonând, inexplicabil, macii în lan.Călimara e plină, peniţa e nouă, se vor mai naşte iubiri. Adică, poeme!"  (Melania Cuc, Redacţia Agero)

Explozie ratată

Am fi putut exploda ca două supernove

(cum tremura lumina l-apropierea ta!)

nici nu mai era nevoie de vorbe,

amestecul exploziv se formase deja.

Mai trebuia cineva s-aducă chibritul

şi azi am fi fost o singură stea

cu  resturi nearse ţi-aş fi hrănit  urâtul

Când negre eclipse ne-ar fi ajuns cândva. 

„Dau un regat pe-un singur chibrit

Şi ca bonus un hipermarket anume!”

...Îmi lasă cometa Halley pe gât

semnele trecerii ei peste lume.

Înec

Ah, iarăşi  toamna îmi îneacă în galben

zilele toate şi  melancoliile;

de visele-mi ude s-a agăţat un păianjen

şi încearcă să le-noade iar firele.

Mă duc iar departe, m-aşteaptă trăsuri,

pe dealuri se pregăteşte sângeroasa coridă

cu degete reci,  desfrunzite păduri

s-apleacă, blând,  ochii să mi-i închidă.

Mesageri străini

Cuvintele tale şi cuvintele mele

s-au întâlnit din nou şi-şi vorbesc;

de câtva timp

le-am surprins făcând asta

aproape zilnic,

ele nu mai au nevoie de noi,

ne-au lăsat în urmă

ca pe doi bătrâni cărora le-au plecat copiii

şi aşteptăm  resemnaţi

o duminică în care trupurile noastre

să-şi vorbească şi ele 

fără intermediari,

să n-aibă nevoie

ca aceşti politicieni

să ne reprezinte.

O, vino  şi taci lângă mine,

cu pielea aproape de pielea mea

închide-mi gura, să nu mai poată

decât a muşca.

Ploaia de stele

Pe când treceai, te urmăreau comete

Şi-n urma ta cădeau strălucitoare ploi

Meteoriţi loveau taigaua-ngheţată,

Neştiuţi înverzeau copacii din noi.

Tu păşeai prin gropile mele selenare

Cu dezinvoltura unei noi gravitaţii-

Îmi semnalau prezenţa ta radare,

Brusc, plini de aripi îmi erau omoplaţii

Escadrile decolau  fără o ţintă anume

Căi Lactee mă hrăneau cu-a lor lapte

Poeţii se ofileau necitiţi, în ediţii postume

Ploaie de stele,  te-nchid somnoroasă-ntr-o carte!

Străin în ochiul tău

Închis în ochiul tău

ca un corp străin

simt cum lacrima

încearcă să mă elimine

cel mai dureros este că

nu ştiu dacă vreodată

ţi-am acoperit toată retina

dacă o vreme măcar

m-am legănat în privirile tale

sau am locuit acolo degeaba

cel mai dureros este că

nu pot ieşi singur

am nevoie de ajutorul tău

de lacrimile tale

ca şi până acum

numai că

de data asta

să mă înece

definitiv.

Trădare

Mă-nţelepţesc:

nu e Timpul

prietenul în care crezusem cândva.

El este doar ultimul

care mă trădează-

în zare toamna

îşi adună arginţii

grăbită iarăşi

să-ncresteze luna

cu dinţii.

Ultima ploaie de vară

Se trece vara. Amantă

ce nu vrea să îmbătrânească lângă noi.

“ Mi-e teamă de riduri”

mi-a spus într-o dimineaţă

pe când îi mângâiam pielea

cu o ploaie uşoară

şi râdeam

încercând să-i risipesc îndoielile

şi să-i insuflu certitudinea mea

că totul va rămâne la fel

care se întinsese

şi ocupase timpul

până când acesta devenise numai prezent

dar ea ştia mai mult decât mine,

că nu se poate sustrage

legilor gravitaţiei

şi-mi va luneca din braţe

într-un moment în care eu

voi avea simţurile adormite

şi voi toarce ca un motan

prea fericit ca să-mi fac griji pentru asta.

“Mi-e teamă de riduri”, mi-a spus

şi s-a retras într-un asfinţit sângeriu

ca după un văl de mireasă.

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com