|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Peniţa înmuiată în relief şi siguranţă Lélia MOSSORA Grafica de Roca (Agero)
Lélia Mossora îşi continuă lucrul la cuvinte într-un mod pe cît de neaşteptat pe atît de natural şi de frumos întemeiat. Colina recentelor construcţii lirice, împodobită cu temple şi sculpturi, rămîne în picioare ca însuşi sufletul poetei îndantelat de singurătate şi de ruine, implorînd prin neputinciosul strigăt al lui Gheote: „O, mai opreşte-ţi pasul, secundă care treci" însetată de cunoaştere şi de iubire pură, însetată de acel fior care umple Fiinţa, pînă la ceea ce s-ar numi „persecuţia adoraţiei”. E un spectacol rar truda zilnică a poetei de a transforma în podoabe fragile, în horbote fin lucrate materialul preţios al sensibilităţii sale. Amestec de graţie, gingăşie, nelinişte, de ingenios, de cotidian, sunetul profund al violoncelului este întretăiat de ţipătul unui “albatros ucis” pe care stîngaci, timpul poetei îl ţinteşte în aripi, dar şi de strigătul dezolat al unei inimi pasionale, cînd corabii plecă sau sosesc, spre a-i popula sau goli existenţa de anotimpuri.
Puterea de expresie, nu este totuşi, numai ochiul poetei, atent la cer şi la zbor, ea îşi înmoaie peniţa în intimismul discret, în relief şi siguranţă, în contur de lumină. Fiecare gest al poetei este însufletit de aripi ce-l înalţă, urmărind traiectoria fină a unei muzicalităţi izvorite din sfere egale. Nimic dat spre risipă, „templul adorării” cu porfire, colonade, agate şi causerii poetice este decorul fascinant, zguduit de un fior musical, de cel al destrămării universale. Libere de ele însele, poemele sînt înveşmîntate de acea suavitate expresivă, de acel frumos amestec de feminitate şi de dorinţă, ce fuzionează într-o armonie desăvîrşită.
Dincolo de seninătatea frumuseţii lor, poemele au „o blîndeţe, un aer duios”, ce vin mai degrabă din superioritatea indulgentă, decît din slăbiciunea sufletească. Construcţiile lirice ale poetei Leliei Mossora sînt manifestări ale frumosului, iar frumosul, ştim bine, este reprezentarea unui continuum Divin.
Maria Diana Popescu Agero
.........................................................................................
CĂLĂTOR
MIERCURI
Iubitul meu din zi de post doar miercurea devii anost. Nu ştii cât ştergi din drumul tău cu părul meu... cu gândul tău...
Te smulg din mine ca pe-un dor ca să nu mor de multul bine...
Cu toate ielele din noi mai suntem doi. Cu tot cu recele pridvor suntem tot pe-un nor... şi simt că-s cor
de îngeri noaptea poposind pe mal de suflet înflorind cerşind mereu doar un minut cel mult durut... şi nenăscut...
Spre alte ţărmuri azi mă duc ducând în mine un parfum de cânt şi...fum... În cuib de linişti şi de ...cuc.
Din coji de suflet mi-am făcut hamac şi tac ...şi tac că să mă-mbrac
în haine de iubiri şi tort să nu mai port... să nu mai port osânda visului întors pe dos de vise adormind şi irosind iar timpul tors în caier vechi de vorbe iar cu scânteierile-i de jar...
VID
Catarge ca umbre se lasă pe
mare
CERUL MEU
Cum cerul curge peste noi şi paşi-s goi... de noi... de noi...
Se sparg corăbii vechi la mal şi nu mai ştiu al vieţii val cum să-l opresc să nu mai doară A câta oară? A câta oară?
Mă duc să aflu unde-i vina să ştiu cum bântuie retina peste catarge şi în ploi.
Să fim doar noi... Să fim doar noi...
Şi-şi cad de sus norii cenuşa, eşti umbră - nedeschisa uşa. Eşti norul greu de amintire şi nu eşti mire... Ci doar... uimire.
Te caut sus prin vorbe moarte să descâlcesc a lumii carte. Şi jos te caut în cuvinte să fii doar omul ce nu minte. Povara tainei ce-a apus e mult prea sus... E mult prea sus...
„De ce?” demult nu mai întreb Absent e-un verb ce ar putea deschide tot...
E mort trecutul... Vine «mâine»... De s-ar întoarce ca un câine la uşa care e închisă cerând din nou un colţ de...pâine...
De-ar fi un MÂINE... chiar de-i câine ...
DURERE - CUVÂNT
Pe maluri de noapte se cutremură visul... Eu trec printre şoapte botezând paradisul
cu numele tău - vioară şi somn mereu ne-ntrebat de osul de domn...
Mă duc spre alt drum de cântec apus şi nu mai ştiu unde... şi visu-i prea sus.
Prin ierburi de toamnă te caut mereu şi nu mai eşti tu şi nu mai sunt eu...
Suntem doar umbră aceluiaşi gând - fărădelege durere - cuvânt...
Pe maluri de stele te caut ... De dor mă anin de zâmbetul tău călător
Nu ştiu de e vină sau poate e cânt culoarea ce-ţi port pe margini de vânt...
ZID
De lacrimi, zid de durere şi vorbe care mor lângă altarul zilelelor apuse…
Zid de gesturi care alungă şi cheamă în acelaşi timp… Zid de tăcere, zid de speranţe deşarte. zid de ploi care nu iartă.
Zid de tine care mă priveşti atât de străin şi de gol.
Zid… Zid…
TOAMNELE DE ALTĂDATĂ
Toamnele de altădată s-au dus. Au trecut ca un vis peste umerii cerului şi ai noştri.
Vin amurgurile să ne cânte cu sânge pe pleoape şi pe suflet.
Vin ploile să ne spele de cei ce am fost.
Clipele se spânzură de întunericul din noi…
O altă vară nu va mai fi .
Urletul lupului se aude în noapte.
încercăm să adunăm cioburile să le prefacem în stele, să nu mai doară urmele paşilor, lacrimile plânse vara trecută, cuvintele spuse fără patimă, cercul în care ne-am închis, muzica ascultată împreună demult…
Să nu ne mai doară NOI, ci doar EU.
Să nu mai doară nimic.
SUNT… EŞTI
Sunt pasărea care se loveşte
de un nor
ULTIMA FECIOARĂ
De ce te ascunzi în spatele vorbelor?
Eşti cel care vine pe neaşteptate şi pleacă la fel...
Eşti ultima fecioară din acest secol de durere şi întrebări.... Poate mă aduni în palma ta să aflu liniştea sau căldura sângelui tău...
Poate... că ai aflat cum se spun cuvintele fără... cuvinte...
Cum se atinge luceafărul cu degetele nopţilor de tristeţe…
Poate … că nu vor mai fi la fel de roşii buzele macilor sărutaţi în asfinţit … Însa tu laşi în urmă ta paşii care trec peste amintiri, peste rugăciuni şi peste aşteptările mute...
Eşti cel care vine pe neaşteptate şi pleacă la fel...
TIMP
Aş întoarce timpul pe dos dacă aş putea. Aş strânge secundele într-un buchet albastru să le port la piept amintindu-mi cum era altădată…
Dacă aş putea… te-aş pune acolo… sus între stele ca să te speli cu liniştea lor de toate cele neîntâmplate incă.
Dac-aş putea… te-aş duce pe celălalt mal să fii copacul meu de care să mă sprijin când frunzele mi se veştejesc de atâta uitare…
Dacă…
Dar... nu pot decât să te caut în neantul din mine care sapă atât de adânc încât nu mă mai găsesc nici pe mine însămi în mine…
Întoarce-te să aflăm cum curge timpul nu fără noi ci doar prin noi, cei care am ştiut mereu că putem atinge cu mâna cerul că să facem din el năframă de iubire…
Lélia MOSSORA Iaşi noiembrie 2008
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)
|
