|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
Poeme pentru CEZAR IVĂNESCU
Gabriela CREŢAN
NECONSOLATUL PRINŢ
Lui Maître
Cicuta maculata picurată în ureche. A mea. În timp ce dormeam. O muzică distrugătoare. Vocea lui dând foc partiturii. Anatema pe ochii vrăjmaşilor. (Surâsul scrobit al lor ca al unora care au fost traşi în ţeapă.)
Cum stă la masă cu nevolnicii, cu plânşii medici, predicatori, ambasadori, negustori şi cum pre noi o-nfricoşată sete ne tot arde iar el îşi rupe carnea în bucăţi şi ne îmbie la saţietate, la mâncare
cum o lucire sceptică, tăioasă cade pe pietrele gravate cu rac şi scorpion pe degetele lungi care notează-n fugă glose şi marginalii, miniaturi ex-libris pe pagini ca bila neagră amare
cum cei mai ticăloşi îşi zdrelesc genunchii sub apăsarea metalică, atunci când răsare la polul opus – de neajuns, de necuprins, un silogism perfect însingurându-se în monada augustă (în oul lunar în care însuşi el se cloceşte)…
văd imprudenta-i mână care scrie linsă de fulgere şi manuscrisul înflorit – o umbră vagă străvezind hârtia în vreme ce toţi mesagerii iadului îl cotropesc şi-i urlă în spate, declanşând fulguraţii de cifre stacojii, un păienjeniş inextricabil de litere diavoleşti gravate cu sângele lui de hermeneut al neantului iscodind parcimonia principiilor, omologarea în Unu
şi strălucirea venelor subtile, alcătuind o plasă senzitivă, cvadrupla mască împrăştiind în jur un cerc de foc, o dulce erezie
pe când coboară-n arderi sulfuroase stema rece a frunţii deasupra apelor mercuriale însângerându-se de oglindire...
îl voi numi Neconsolatul Prinţ cu moartea pre moarte călcând mielul iluminat de un trigon stelar ce umple orizontul (configuraţie abstractă şi străină) însuşi iluminându-ne, cezareic...
1985
DISCIPOLUL CĂTRE MAGISTER
(De cântat
pe o singură coardă
PASIUNILE
Sângeram sărac şi mut mă uitase Dumnezeu eram gol întins pe scut coborât în hipogeu
preţ ispitei dând, în mâini sfărmam inima-mi de ghips îmbălat de urâciuni prevestind apocalips
într-o beznă roşie într-o lepră de mormânt care casa noastră e cât trăim pe-acest pământ
ca şi tine, domnul meu, ca şi-acela din vechimi îngropat de viu, ebreu, de vicleni şi de prostimi
nu era de sus cuvânt când pe cruce înălţat luminând cer şi pământ moarte grea a dezbrăcat
eram robul plin de vini de scursori mult întinat când Lumină din lumini ochii mei i-a-nluminat
m-am trezit şi am visat am văzut, Doamne, un miel un alt fiu crucificat care strălucea la fel
fiu al doilea lăcrimând noaptea toată şi ziua jertfă necurmat arzând ca făclie-n faţa mea
trupu-i răbduriu şi crud crud în frumuseţe grea nelăsându-se văzut era drept ca sabia...
cum ni-s mâinile la fel chiromantul a-mpletit cu migală şi cu zel iţele ce le-au unit
a-ncurcat, a răsucit a încondeiat frumos liniile de argint ce le leagă os cu os
poate fraţi am fost cândva poate-odată mi-a fost fiu poate stam la dreapta sa îmbrăcat în aur viu
uter poate îi eram pentru somnul lui potir şarpelui imperial îmbăiat în elixir
port şi astăzi, preacurat, urma-i încă fulgerând dar mi-e pântecu-ncuiat altor roduri mai de rând
poate el m-a fost născut poate-a fost să fie-aşa să fiu eu rodul durut când din carnea-i mă rupea
poate amândoi închişi în Graal, asemene eram, prunci de Domnul unşi, două flăcări gemene...
unul a mai fost lovit unu-n cuie-a mai fost prins unul care prea cumplit ne-a iubit şi noi L-am stins
fiindcă-atâta foc curat inima de râmători niciodată n-a-ndurat l-au ucis de mii de ori
unul a mai fost ca Voi, împăratul meu hulit, două mii de ani apoi ipocriţi l-au tot jelit
dar călăilor netoţi ce-au lovit cu suliţa le vom împărţi răsplăţi după fapta’ cestora
în gheena cărnii lor moară-ascunsă macină pârjoliţi sunt ca-n cuptor adunaţi în cocină
cu cuţitul voi tăia mădularul lor, scârbit, să se piardă sămânţa celor ce L-au prigonit
cel care a-nfipt vârtos dar ferindu-se pieziş piron gros până la os va fi smuls din ascunziş
omorât în patul lui în patul mişelului de iubirea Fiului de lacrima mielului...
cum de crimă s-au spurcat netăiaţii împrejur pân’ la coate şi-au băgat mâna-n aurul sperjur
vânzători L-au alungat tot la Tatăl, hăruit, pe un lemn încrucişat ca pe-o navă ţintuit
hăruit de suferinţi să nu se trezească-n nimb îi rup trupul între dinţi şi cerşesc iertarea-n schimb
vezi-i, Doamne, în huzur în greul păcatului cum primesc pe frunte mir tot privind cu ochii şui
le va sta în faţă ’nalt Îngerul cu sabia, tu sau eu sau celălalt să-ngrădească scabia
răului ce s-a întins răului pizmuitor şi învingătoru ’nvins şi învinsu ’nvingător
s-or schimba la faţă cum este drept, cum ei sunt daţi într-al morţii galben fum se vor întâlni ca fraţi
va cădea capul pripit înaintea soarelui şoldul de snagă sleit plâns în neputinţa lui
blestemând şi ricanând vor îngenunchea mereu glob de foc’nălţat văzând din nadir spre apogeu
tot ca’ cesta ne’nclinat tot ca’ cest al doilea fiu sângerând nevinovat alinându-ne-n pustiu
rabdă cazna lui de azi: celor care pătimesc le-a pus Domnul pe obraz semnul soarelui, regesc
Rege-Şarpe, cast exarh călărind pe un asin va intra ca un monarh în visat Ierusalim...
* * *
Tu care ceteşti acum cântul meu de-nvăţăcel lasă-ţi casa, cată drum şi porneşte după el...
scris-a cum s-a priceput Gabriel, discipolul care faţa i-a văzut strălucirii lui emul
Gabriel cel îndurat miluitul între vii în lumină ridicat din greşale şi curvii.
1986
PLÂNSORILE
I
Via mea nu leagă nici un rod frunza ei e-nviermuită foarte coapsele-mi mă trag spre moarte duhul sfânt de altă parte ca doi boi în jug ce nu se văd
m-aş ucide-n somn cu mâna mea, mâna mea visează făptuirea când din ochiul stins iubirea se va naşte cum lucire a capului tăiat de raza Ta...
Cât am fost curat, tot înşelat curăţia-i astăzi de vânzare la răscrucile de sare doar lumina ta Cesare, ca pe un ogor m-a semănat
renegând, proscrisul s-ar cădea să dezlege crima care doarme în netrebnica lui carne, singur, el cu sine şi cu ea
bâiguind angelic am visat poama care mâna o culege neştiind de nici o lege care-ntre aleşi alege hotărând sfinţire şi păcat...
Domine, – am visat c-ai să mă ierţi tâmpla aurindu-mi-o cu spice; nici lumină-i, scară nice, sub povară grea de bice Te închid în ochii mei deşerţi
Doamne, – am să Te iert când voi uita, Te-aş zidi prin fapta mea, Divine, singur numai eu cu Tine, ţapi ce sângeră în sine până-am să devin Lumina Ta
gol sub cerul gol Te-am lăudat pururi mucenind în suferinţa sângelui şi în credinţa că Eşti mort, că sunt Fiinţa dintr-un roş extaz înfăpturat...
Cât am fost curat, de tot ucis, din adâncuri Te-am strigat, Divine, mort însingurat în sine nepătruns de rău şi bine nu mi-ai dat răspuns măcar în vis
Te-ar zidi prin faptă, Tată, iar dreapta mea care nu-şi vede sporul Te-ar însămânţa pe-ogorul bătut numai de piciorul celui care morţii-i dat în dar...
II
Coapsele-mi nu leagă nici un rod aguridă-n ol cu albe toarte vin de dragoste şi moarte oţetit, ce se împarte celor ce porni-vor în exod
celor care-aşteaptă, blânzii fraţi, cei preafericiţi în goliciune ne-ndoiţi în rugăciune drept azimă-având tăciune de la taina cinei depărtaţi...
cât am fost curat, tot alungat curăţia-mi astăzi mă omoare la răscrucile de sare doar lumina ta, Cesare, brazdă nouă-n mine a tăiat
chipul meu în tine-o învia, chipul tău în mine o să-nvie ca-ntr-o ţarină pustie lucrată cu boi o mie până când Treimea s-o-ntrupa
trei în unul singur fiind mereu tu şi eu şi duh întru Fiinţă pân’ la dreapta pocăinţă otrăviţi de-o grea ştiinţă veşnic luminând în Dumnezeu...
III
Via mea nu leagă roade dulci poama ei n-atinge vrednic pârgul nici în zori, nici în amurgul mâinii înnoindu-i sârgul înaintea prinderii-n butuci;
scribul Tău nicicând nu-i cel ales, în robie-i scos la drumul mare sub corvezi e ars de soare, plâns şi sterp – doar tu, Cesare, ca pe-un măr apins l-ai fost cules
în grădina ta l-ai aşezat în mijlocul meselor de nuntă, încântându-te se-ncântă amuţit de raza-ţi sfântă care coborând l-a botezat...
Domine, în neguri ai trimis iedul juruit spre sângerare; – vezi tu crucea grea pe care lângă tronul tău, Cesare, stă de pază îngerul promis?
IV
Cât am fost curat, tot nesmerit, castitatea fiindu-mi desfrânarea, de băutul, de mâncarea nedăruite cu sarea care iscă-n blide gust oprit
crud cu mâna mea m-aş omorî de n-ar sta alăturea Cesarul ca lumina pe altarul Fiinţei, sfâşiind hotarul beznei ce desparte eu de tu...
via mea se va-mplini de rod coapsa ei când friptă-o fi de pluguri ale viţei pline sfârcuri scuturând pe masă struguri negri pentru vinul de prohod...
V
Plâns de bucurie am turnat, poleire fără turburare în potir lucrat pe care, întinzându-ţi-l, Cesare, mâna mea deasupra l-a-nchinat;
azi suntem lipsiţi, mâine acei care vom atinge Canaanul lacrima ne este banul de plătit pentru limanul graţiei, când unul fii-va Trei
pân’atunci rămân mereu fidel pân’atunci şi viaţă după viaţă călăuză-i a ta faţă peregrinului în ceaţă, pajului al Vostru, Gabriel...
1988
|
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
