Poemul apocrifă

Motto :

Anihilează-l pe zeu

prin negaţie.

Unora  li s-a tăiat timpul menit recunoaşterii

Celorlalţi, greşit nenumăraţi, răgazul tulbure de sine de a-şi

Asuma erorile din care bea sânge istoria

Ah, virtutea răbdării şi geamănă laşitatea drept cauză

Cei slabi îl maimuţăresc pe dumnezeu

Din  carnea poetului puterile zilei în cârdăşie cu tenebra şi frica

Smulg pâinea supravieţuirii urmaşilor – abatoarele  sacrifică dogme

Niciodată n-am trecut dincolo de starea aceea primară de a

Suporta plânsul mieilor  şi al copiilor omului

Freamătul  din care grâul alor mei pe coline

Va rostogoli azima noului soare

Acuma se tânguie şi dinspre pădurea ancestrală

Aud distrugerea care va readuce zeii  la nuntă

n-am aflat cine sunt nici  voi  nu veţi trezi memoria  piatra

în care de-a pururi rabdă  a nu se naşte  izvoarele  altei geneze

suferinţele nu aparţin fiinţei ci numai

umilei seminţe a dumnezeirii  dornică a iubi

chipurile mele se succedă  ca inelele în arbori

- cel primordial  multiplică doar utopia  lui unu  -

( e nedreptate ori  cruţătoare iubire

că nu toate făpturile  au ochi  ?)

cui anume cedăm noi energiile slabe pulsaţia somnului

dincoace de azurul  orgasmului cine cultivă

şi sămânţa aurei luminoase ne- pradă ?

germinează  zei în amonte de ecluzele  memoriei

altor entităţi cine recuperează  talantul fructul din vârf

sub vulturi sub clopote sub sfericitatea  cea stranie

colaborând cu fluxul temporal ,

inversându-l ?

Să nu murim  cu-adevărat vom  afla ?

(Penetrează energiile post- mortem  învelişul

care curbează  spaţiul  şi gravitaţia ? )

Semeni şi gemeni în noi este drumul şi zborul

Purtători şi purtaţi iederă care sprijină zidul

Însă nu îl susţine , ci saltă –a se-ntoarce

Răsucindu-se  cum timpu-n  spirala vibraţiei

(ah , veveriţa în salt suspendă 

mica gravitaţie , surioara  metaforei  ) !

interconectat mi-i   la  Dimensiunea Aurie

lobul temporar : cochilia sacrală .

Ci aporia cu ghiare , delirul ,răspunde :

Nevermore  nevermore niciodată spre unde .

- Acolo, nicăieri , odinioară

taină sieşi în faptul de seară .

Crud  redevii entitate în umbra cuvântului  -

Răsad melos cuantă a suferinţei naturii

Babilon   târziu al diviziunilor  cakrice  

Să  ni se-ascundă –arătându-se fiara?

Semiotică a  legii străine –n exil , a rodi 

Primordia-n transele nunţii: ecou al

Celeilalte Memorii ?

Fecioara cabrează frenetic

Răsucită  în sus , să-l înşface pe înger .

Şi  tăiată-i e carnea –nflorită-n răbdare 

Cină de taină-a materiei , foamea ei de sămânţă:

 Prin aceea se umflă şi crapă în vis şi ideile

Melodie a pietrei ce curge, leagănă-mi jalea  !

Cuib sub inimă , tu , muşcătură cu aripi .

De sine dornică monada: îngenuncheat a

îngreunat-o    celestul  războinic . 

Nici un dezmierd nu  mă vindecă .

Latenţă a eternului secerat în durată !

Psalmul meu e-un  păgân arhetip

 tulbure din care lumina

îşi va recupera întunericul  ,  de sine să  ardă .

Suntem cei ce vom fi . Feminitatea artelor suferă.

Măsluită-i mutaţia-n codexul  nopţii .

Fiinţe fără ochi cu neştire de moarte gestează

Revelaţia Celuilalt regn, intermundii .

De dinaintea Cuvântului

Adevărata lumină  a se-ntoarce –n Creaţie.

Bătrân  naşte  timpul   murind 

Vis al formei  în  fiece  piatră .

Interior care şlefuie , cântec visat .

Sarea lacrimei omului nu le va mai şlefui

Diamantele  artelor  vii 

 foamea de carne  a muzicii  .

Ceea ce noi am tăcut strigă iarba –n calandre

foşnet de carte talazuri de grâu soare copt  în religii

jertfa artelor  devorându-şi în transă adoratorii şi idolii

iată, umbra asasină a istoriei îşi regurgitează doctrinele

certitudinea morţii  leagănă doliu pe  ireversibilul  gol din părinţi

din moartea vremelnic a lor învierea noastră –i zăbranic

sălbatic  înfloreşte pe  morminte rugul şi scumpia  în Mai

acolo şezum şi iertăm  dus-am războaiele altora

străinătate ne este  petrecerea , vederea se va retrage

-n cunoaştere

când misterul nu va mai fi nici omul

va fi

altcineva , altceva

dumnezeu faţă sieşi

prin aceea că se auto-distruge  enigma  naşte  triada .

*

Redu  contemplaţia la

Acest merişor peste noapte înflorit

n-a mai avut  răbdare  amarul

ca să suporţi utopia-nvierii

scaldă-te  gol de umbre în

a zilei lumină

 irizare  din  miez înspre halou

răsad luminos al verbului

de roua desculţă prin rai

legănat  .

*

Cine te va reda ţie însuţi

Pentru fiecare miezul omului vechi

Ocrotit esoteric  de cuget

Prunc zeiesc crisalidă  al gemelarului

Ca lumină visată

Pline de mânie se-ntorc apele

Cum Fiinţa freatică

Plânsetul  nemanifestatei

Tenebre prin cicluri .

Neînţeles  cutreieră  sinele

Sinea flămândă  de  Unul .

(Giordano , tu , răstignit pe materie ,

Galileo , tu  ochi zburat unde flacăra

Intră în cer  - fructul ei  sacru -

Lacrimă a bătrânului Huble  )

Geneticienii  orbi ai neantului  tremură .

(Instanţa  coruptă  îşi reface structurile fisurate

Nimic din ce-i viu nu este vinovat :

Poezie, tu , fecioară violată de  străinii chirurgi

Îl vei renaşte pe  Tatăl .

Fecioara cu gură cusută

Unei femei pribegind prin munţii Germisarei

Tatăl ei sălbatic i-a cusut buzele şi i-a lăsat doar  un loc

Cât să soarbă cu paiul  ceaiul  şi apa sărată

Arătarea aceea , ţipenie incredibilă , totuşi umblă pe pământ

Purtată  de o zgardă din piele  de viţel , el cerşeşte   turiştilor  orbi...

Buzele ei  sărută  absurdul zilei şi-al nopţii .

Ascuns după umbra ei Dumnezeu

Îşi recuperează mirajul surâzătorul   talant .

Ceilalţi trec nu văd nu vorbesc.

Sângele cuiva scrie  , buzele  gemene

 în interiorul ninsorii

îngaimă psalmii străpunşi

-  o estetică  nouă , hrană  la zei .

Justiţia  providenţei  geme în căldurile

Imaculatei  conception :

În camera obscură a hermeneuticii  .

Am văzut  oamenii  iubiţi de

Nelegiuire –n te deum diaboli

, omul  modificat  de  fiinţă

Ca de un vierme  cosmic ,

expulzând  inefabilul

Gură cusută  ca rană ,

 în Logos .

Stadiu

Nu mai răsuna , Lumină din noi !

 Nu mai cânta .

Acum privirea ni–i uşoară ,  cum licărirea 

pe apa sfinţită

în duminica orbului :

Oarecumva visată .

Antipoem (Descendenţa )

Între frica de moarte şi frica de viaţă urâtă

A cui îţi este reminiscenţa nostalgiei

De înviere şi eternitate , omule ?

Luciferice-s Prăbuşirea şi Saltul !

Sferică zarea , privirea  şi iluzoriu rotund 

E Înaltul

Tu zbori în spirală iar timpul

e-al tău dar şi Altul -

iubirii   jertfit  , nebuniei .

 ARS POETICA

Foc deschis şi taină vinovată

Să nu laşi în urmă, niciodată .

Cântec la  apa Streiului

Svoneria aramei  aspru  vântul  iarăşi  bogat

Din interior se revarsă  , cunoaştere  arsă …

Singur ,de nevăzuta mână  Divină purtat

Trec  înspre sat cu privirea din lume  întoarsă .

Lung  mă uit  peste umărul stâng , parcă drumul

Bătrân  stă gata la pradă  să-mi sară în spate …

Mamă , cu tine plecasem din casa –nălţată  cu fumul

Ce drept   înspre sanctuare sclipea , pe-nnoptate .

Gol cuibul palmei şi rece zburata  atingere

Care de înger  pribeag  îmi părea . Nici mi-e dor

Nici  mai plâng …

Văd luminile-n stingere

Licărind   sub culorile ce sufletu-mi strâng .

Un  pumn  plin de frunze ,cum zilele  duse

Zburătăcindu-se –n taina  ce singur şi-o poartă…

Seară şi nici ţipenie –n satul  cu  doinele duse

Odată cu turmele –n ultima  inimii hartă …

Lung , după moarte mă uit  peste umărul stâng .

Murmură  -n suflet pădurea sanscrită , parâng  …

Uriaşul căzut în genunchi  plânge –n toamna deşartă

Poate că  ultimii  fii , cei răzleţi, suntem noi -

Dinspre pădure  cad frunze  şi-s  arborii goi …

Svoneria  -i de clopot sfărmat,  aspru  dor , tânguire…

 Noaptea mă ştie  din stele şi dar  Streiul  mă strigă –înapoi

„Nu te întoarce ,copile , timpul  cel gol de iubire

Curge ca mine , numai izvoarele-s , toate , în noi „---

Tristih

Suntem aici , dar suntem neîmpreună.

Cum  ne desparte viaţa şi ne-adună -

Lumini din umbre, soare  de sub  lună .

FIOR METAFIZIC

( lui Novalis )

E -un freamăt metafizic din monade,

Prin  intermundii ? Fiinţa se deduce

Între seminţe şi succinta cruce

Pătrimii-i suie vârful , fruct ce cade

-n sus …

Sub vulturi rotitori noi sum .. Şi-asemeni

Sub clopote. Vibraţia captivă

Străpunge vama dintre scrum şi cremeni

: Stelarilor  le suntem fraţi şi gemeni

Sub bolţi multiplicate şi-n derivă …

Ascunsul ochi, freatic , ca ogivă ,

Transpare ca o hartă diafană

A genomului , umbre se perindă

Din timpul Celălalt , ca-ntr-o oglindă

Ce-n vis răstoarnă Cerul , ne colindă

Răzleţii zei ,sfărmata lor icoană ?

O, Tată , înfloririle- s rebele

Dorinţa-i  din Luminile Bătrâne

Străpunsa feciorie –a lumii , cine

Întoarce-n  omenescul suflet , grele ,

Răboaiele fertilităţii-n grâne ?

Şi cine frânge azima cea vie

Memoria  ca suferinţă ? Cine

Păgâna lege –o iarăşi reînvie ?

Vis zburător , de-ntoarcere acasă ,

Ne smulge rădăcinile , sub coasă ,

Şi-naripatul cuib ţi-L duce Ţie ?

Ce Duh îngenunchind prin poezie

Se tânguie şi arde –n orfanie

Răsadul Sacru răstignit , stihie ?

Un murmur de sub apele barbare

Prin sânge suie-n  amfore fecioare

Rostogolindu-ţi taina –n prag de Mare

Înger Căzut , Părinte Hibrys, boare …

Hiperboree , antice talazuri

Se –ntorc  de peste timp în iarăşi timp

Ecouri , anamnezice răgazuri

Între iubiri şi mortul Lor Olimp … 

Descântec

Floare , pară de carbid ,

Id paranoid

Creier de celuloid

Vivat mort de viu partid !

Buruiană-n spurc lichid

Rât porcesc geanialoid

Ieşi din cap , hemoroid !

Din cap de locuitor

Troglodit  şi şomerit

Deocheat şi răspopit

Tot cu frica-n sân

Şi de zeu păgân

Că te bagă ăştia-n Uie

Şi tot ei îşi fac statuie

Vorba lor : ţi-o dau la muie .

Id  paranoid

De celuloid

Ieşi române din ecrane

Că te-ngroapă ca pe Nae

Neîmpuşcat dar cap spălat

Nici  tu creier, nici tu nat

Ieşi  din ţeapă de otreapă

Ieşi din groapă

 De sub sapă

Că minciuna –i marea ţoapă

Ieşi , de scapă !!!

Descântec  2

Gutuia nu face vierme

Răbdarea  face .

Laşitatea –i dulce fruct

Dar şi viermele-i corupt

Măr pădureţ

Nu fi dulce fleţ :

Opreşte-te-n grumaz

Sări peste pârleaz