Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Poeme prin Furci Caudine -

Monica VINTILESCU

Cu o prezentare de Lucian Hetco, Agero

După ce şi-a căutat o vreme „amprenta lirică” personală, doamna Monica-Oana Vintilescu le oferă cititorilor săi fideli un volum nou, (Anatomia unei tornade, Editura Aethicus, Timişoara, 2006) în care regăsim, cu uimire şi cu bucurie, o altă faţetă a personalităţii poetei, nu mai puţin încântătoare, în schimb mai pregnantă, mai bine definită, cu mai multă maturitate, fără să-şi fi pierdut o clipă candoarea şi prospeţimea copilăriei, şi în acelaşi timp cu desăvârşire originală.

Descendentă a liniilor de forţă impuse în poezia românească de către Nichita Stănescu, poezia doamnei Monica-Oana Vintilescu cuprinde în sine o delicateţe specifică eternului feminin, în general, însă particularizată la modul unic, astfel încât poemele Domniei-sale au, parcă, o personalitate proprie (îmbinarea neaşteptată de termeni, cuvintele compuse create de poetă redau o realitate a visului, cu deosebit impact, reverberând în sufletul receptorului); o putere uluitoare, care impresionează până la obsesie, o lumină filtrată prin Furcile Caudine ale durerii, o căldură muzicală provenită parcă dintr-o presimţită patimă devastatoare, o duritate de diamant fără cusur... Poemele pe care vi le oferim de această dată sunt ulterioare publicării volumului mai sus amintit, urmând probabil a fi incluse într-unul viitor, pe care îl aşteptăm cu nerăbdare. (Lucian HETCO, Agero)

Despăgubesc ceruri

Despăgubesc ceruri cu tălpile;
în părul meu,
spitale-de-grâu bârfesc
absenţa ta...
Radical din sângele meu
muşcă de-a-dreapta-stângă –
a pietrei-fără-pilot-vâslă-vineţie –
şi gerurile-mi construiesc miezul de-ochiului,
în ritm interzis...

Mă-nstrăvechiesc-încet-în-dor-de-tine,
asfinţind
mereu-acelaşi-tren...
 

Sprânceană-de-minus-iarnă

„Îl vreau pe acest om
numai pentru mine,
ce trebuie să fac?!”

„Iată pipeta”,
tună şoapta,
„transfuzează-ţi oceanul ăsta,
rană-cu-ochi-din-talpă,
urlet-cu-sprânceană-de-minus-iarnă,
cândva-de-niciodată-cu-plus-de-totdeauna...
Apoi pe toate celelalte,
nesfârşitele,
negrăitele,
dar mai ales
nenuntitele...
Pe urmă,
poate-om mai trăi.
Şi-om mai vedea...”
 

Rădăcină oltenească

Ochi de pisică verde
se furişează printre
copacii răs-popiţi.
Botul dealului
îmi descântă-n poală
războaie
de ţesut coţofene
şi orgolii de mierle
buclucaşe -
năroade toate,
ca noi doi...
Dar cine prinse-atâta ciudă,
de ne încearcă-n mlaştini
slinos-înfăloşite?!
Nu asculta!
Zvârle broboada
Sfintei Vineri
în miezul nostru
de Cuptor
şi-n urmă-i va să crească
pădurea-borangic.
 

Îl iau pe Mustăţea de mână...

Pân’ la cap de pod orbecăind,
de-oi dibui nerostuirea-nerostirii
- fecior-de-fum-pui-de-lele –
de-oi număra cu inima
şoaptele de mac
- pribeagă-cetină-vrăjită -
şi vârfurile de pumnal
toate câte-ncap,
răsucite-ntruna
şi aceeaşi rană,
de-oi struni cumva arta centrifugă
de a nu fugi
prin fulgi-oţeliţi-de-această- iubire,
de-oi avea curajul să dau peste cap
cortina-de-oţel
a bradului-domn-şi-stăpân,
dincolo de haremul-umbrelor –
viclene-cadâne-ndoieli –
îl iau pe Mustăţea de mână şi poate
la cap de pod ai să m-aştepţi...
 

Moş-Mieunat-Încălţat

Iernuţi-tăcuţi descumpănesc
fruntea nezvonită a lunii...

Pui-de-dor-armator
îşi poartă flota-de-spiriduşi-de-a-buşilea
printre botinele Moşului-Mieunat-Încălţat;
hărniceşte-n sac Roş-Cocoş,
să-i rumenească obrajii-n-cu-vânt proaspăt,
îmbujorându-l Cozonac-Voievod....
La urmă,
i se obrăzniceşte pe genunchi,
îl trage zdravăn de fumul mustăţilor,
şi i-l întinde până hăt, departe,
către primăverile toate,
ce-or fi să ne mai fie...
 

Măduvă-de-viespe-solară

De bunăvoie şi nesilită de nimeni,
cu plecăciune pun
capul bunei mele speranţe
sub colţii bunului tău plac;
nu voi fi nicicând
alt animal
decât acest stejar
inserat ici şi colo
în propriu-i verde –
în sens invers acelor de brad
şi gândului-de-mlăştinos-arţag;
din alungarea ta corozivă
mă voi ivi iar şi iară:
măduvă-leonină-de-viespe-solară...


Sărut-pisică-de-mare

Muntele ştie
să ţină Femeia-Ramură-de-Măslin...
L-ar învăţa pe Bărbat –
fiindcă-l vede luminat –
dar acesta n-are
tăria
să ia tăriile de piept
pentru Femeia lui,
nici hotărârea
pietrei de hotar,
numai nodul în gât
al pietrei de moară,
şi eterna răs-cruce
pe care şi-o târăşte
cu mândrie,
ca pe-o coroană
de aluat…
Femeia plânge.
Marea ştie
să ţină Femeia-Tsunami-de-Corali...
I-ar arăta Bărbatului –
fiindcă-l vede viu –
dar acesta n-are
cel de-al treilea ochi al delfinului,
nici sărut-pisică-de-mare,
numai capul plecat
sub franghia spaimei,
contorsionată-n imaginară vină...
Femeia tace.
Aerul ştie
să ţină Femeia-Răsuflare-pe-Nerăsuflate…
I-ar sufla secretul Bărbatului –
care-şi dezmiardă sub cămaşă
copilărit-abur-de-mere-coapte –
să nu i-o sufle altul,
cu aere mai multe,
dar acesta n-are
suflul grenadei-de-fluturi,
nici puterea să tragă-n piept
albastrul concentric
de la prora ciocârliilor ei…
Femeia apune.
 

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)