HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

 

 

POEME - GÂNDURI - CĂUTĂRI - DINCOLO DE MALUL MĂRII

Liliana Lazăr

Grafică şi prezentare - Ion Măldărescu

 

Membru în cenaclul literar „Afirmarea”, Satu Mare, Membru fondator în Asociaţia Scriitorilor de  Nord Vest Satu Mare. Apariţie cu  proză în revista Asociaţiei Scriitorilor de  Nord Vest Satu Mare, „Citadela”, 2007. Apariţie cu poezii şi proză, în pagina de literatură a Ziarului „Informaţia Zilei”, Satu Mare, 2001-2005; în volumul colectiv: „Cuvinte din Nord”, Satu Mare, Editura Solstiţiu, 2004; în revista „Şcoala Sătmăreană”, 2005, 2006, 2008, 2009, 2010; în revistele: „Altfel”(SatuMare) – 2003; „Plumb”- (Bacău) – 2009; „Vitralii”(Râmnicul Sărat) - 2009, „Axioma”(Ploieşti) – 2010; „Citadela”( Satu Mare) - 2010            

 

 

Hoinar

La  căderea nopții

fiori de iubire-n filigran

devin ramuri de liliac sălbatic

ori

străluciri de gheață-n lună.

Colindă, iubitule,

poteci semănate

cu urme de basm,

tăiate-n vitralii gotice!

Respiră, hoinarule,

esențe de smarald,

sublimate instantaneu

pe retina sufletului !

Pierzându-te-n catharsis

pictează botticcelian,

esența Christică :

iubirea.

 

Căutări

Te caut în unghere,

presupunând

trecut incert și delăsare.

Ţi-ating-cu pene pașii

în zbaterile mute.

La adapost de mine

se nasc abisuri calde, senzuale ;

un cord pulsează arcuind frenetic

cocteiluri de lumină și răcoare.

Scârbit de-atâtea false reverențe,

blestem cotidianul, cuget :

eşti oare visul rosind o desfătare

ori doar vioara și artistul ?!

 

Visând

e atât de trist pământul

când suflete trec…

 

suntem atât de trecători

încât cerul și marea

devin dintr-o dată vise

prin vis: plutim, trăim;

murim  visând,  iubim, visând;

ne naștem din vise,

visând

visul propriei noastre existențe

 

Arbori, nori și stele

ne-au visat cândva

sau poate ne mai visează

aievea.

Din vis în vis

ne ajungem

Să dispărem

visând,

iubitule.

 

Dincolo de….

Pe  malul mării, în scoici  și dincolo de …

umbra pașilor  înmărmurită-n tăcere,

noaptea se lasă impersonală peste lume.                                        

Încerc,  la ceasul, copt să mi te amintesc,

născut din ploi și spume de torenți,

zburând deasupra pleoapelor albastre;

un dans în doi, fără culoare fiind

o singură-armonie, care ne apune,

ne soarbe și ne-nvăluie

cu tot ce crește-n doi și-i duce… dincolo de….

 

Lasă-mă

Lasă-mă să-ţi tai o bucată

din talpa dreaptă,

s-o mestec înfocat, cazual

să-ţi sărut amândouă mâinile,

fruntea de inorog încăpăţânat ;

lasă-mă să-ţi tai calea, noaptea

să te mustru şi să te cuget ;

lasă-mă  să mor

stăpânită de o mie de gânduri nedesluşite,

de minţi omeneşti înnegrite-n înnţelepciune ;

lasă-mă să păşesc şoptit în tine

din noi să tâşnească cascade

ale inocenţei  pierdute ;

lasă-mi fuiorul de argint al nopţii

răsărit de incandescente ireversibilităţi ;

lasă-mă să-ţi construiesc o mână

să mă torci şi să mă legi furtunos

de amintirea sublimului iubirii

dragul meu..

 

Simt

Simt spinii fericirii pleznind,

fluctuând, doar în crini de lumină .

Târziu, lângă buze cărnoase

adoarme ecoul potirului spart

și-n noaptea uitării, adânc degustate

se naște-un vierme-al tăcerii.

În aer plutesc plăceri interzise ;

rapsodii răzlețe răzbat revolute

rapsozii-s nebuni…..

zeițele-s mute-n extaz…...

 

Sunt…

Sunt inorogul

care se hrăneşte cu vise

ascunse la capat de curcubeu,

care paşte gândul nenăscut

care a uitat să aduca ploaia,

sunt  liniştea care se aminteşte

şi se notează în fiecare noapte

pe portative de vis,

 

de  parcă nici n-ar fi existat

un inorog

 

Crez

Cred

în talpa gasită pe-o scară,

în ordinea din cimitire,

în torsul solemn

al tăcerii.

cred

că  mărturisindu-mi visele

le-aş ucide.

 

Gând 2

Doi câte doi

caii au început să necheze în mine

copită lângă copită

urmând,

calea oaselor şi a sufletului.

Azi,  ploaia-mi cere să tac

picatură cu picatură

sărut cristlizat pe coajă de stejar,

izbită cu furie.

nenumite,

tăceri de gradul II

 

Oameni şi cai

Ca să ajung cal

mi- au  trebuit 400 de ani, mie

şi câteva clipe lui, să mă poarte om.

Ca să te ajung

nu trebuie decât să te ating

de-alungul coapselor până la soare,

pe cursul râului, până la faraoni.

Acolo sta-vom de vorbă, faţă în faţă

și ne vom privi: oameni şi cai,

iubind deopotrivă

unicitatea clipei, în ape,

eternitatea juramântului din noi.

 

Liliana Lazăr - Profesor

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com