|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Dr. Grigore AVRAM
Poetul Grigore Avram se distinge de confraţii săi de condei prin tema pe care o abordează cu naturaleţe, fără căutările care ar putea să-l scoată dincolo de sfera preocupărilor zilnice. Ca om al codrului, poetul Grigore Avram fiind inginer şi doctor în silvicultură, - ştie să se lasă la îndemâna faptelor care vin firesc, se aşează de bună voie în versuri.
Culmile Munţilor Rodnei cu neasemuitele lor panorame, în care pământul se apropie ca niciunde de Cer, sunt locul din care izbucnesc imaginile poetice ca nişte crochiuri de copil peste care culoarea metaforei curge cu imagini pe care poetul le poartă cu el, şi le transformă în cântec, le încredinţează hârtiei. Poetul scrie în locuri şi printre oameni diverşi. Scrie într-un limbaj tot mai rar întâlnit în literatura de astăzi, cu accente neaoşe ale bucuriei de-a fi.
Pe raftul cu cărţile sale de strictă specialitate, ştiinţifice, Grigore Aveam a adăugat şi volumele de poezie, unele despre care critica literară a vorbit, la vremea lor, doar de bine. Din volumul aflat în pregătire va oferim ,,mostra,, unor doruri care nu dor decaât atunci când inima de român le atinge din greşeală cu o amintire.
Melania Cuc, red.Agero
RĂZBUNARE
Am cioplit cuvinte tandre pe obrazul tău, pădure, Fără riscul asumării unui nume de ocară, Dar m-au căutat asceţii cu privirile lor dure Şi mi-au pus în tihna nopţii a întregii lor povară.
Am luat-o atunci spre stâna cu miros de lighioană Până când prin părul aspru vântul mi-a făcut cărare, De-am ajuns curat spre vârfuri şi m-am dat la stânci pomană, Ca o rază purpurie unui muc de lumânare.
Când, în negură, copacii s-or trezi de-a voastră lamă, Mai aprins ca-ntotdeauna de a muntelui putere Voi întoarce răsăritul şi voi umple fără teamă Al pădurii gol himeric, vindecând a ei durere.
Pe autostradă, în Franţa, 7.VIII.2007
DRUMUL DRAGOSTEI
Dragostea se naşte dintr-un zâmbet viu Care germinează pe-a luminii rouă Şi li se oferă celor care ştiu Ura, când apare, s-o despice-n două.
Însă mult mai mare se va face ea Când la rădăcină vor cânta izvoare Şi când, primăvara, stelele vor bea Scump sărutul nopţii, Luna care moare...
Dar cu toate-acestea, chiar când arde cald, O a doua şansă uneori ne cere, Altfel, o vor stinge lacrimi de smarald, Iar al nostru suflet sărăcit el piere.
Bistriţa, 3.IX.2007
TREI CUVINTE
Mugurel ieşit din iarnă, Alb de-a gerului ocară, Ai lăsat cu greu să cearnă Trei cuvinte peste vară.
Primul este rupt din Soare, Nestemat ca şi scânteia, Flacără în şezătoare, Ispită precum femeia.
Cel de-al doilea-i smuls din dorul Unui râu tăcut, sihastru, Care şi-a golit izvorul Peste-un cer senin, albastru.
Ultimul cuvânt soseşte Din adânca rădăcină Care tot mai mândru creşte Pe altarul de ţărână.
Aşadar,
Energie, apă, hrană Sunt a lumii trei cuvinte, Care duc, de bună seamă, Toată viaţa înainte.
Cluj Napoca, 24.IX.2007
PRIN CHIPUL TĂU
Prin chipul tău, pădure, granitul mă transformă Cu seculara clipă, eliberat de formă, Ca să transced cuminte spre molecula goală, Să dau tribut vieţii a curmăturii poală.
În seul de făclie tresar ca o scânteie Căci gândul mă conduce tot mai adânc spre munte, Să mă găsească singur amiezile în cheie Când beau, pe nemâncate, izvoarele cărunte.
De-aceea, negolită de-a farmecului ţintă, Mai ia o stea, pădure şi-n seară mă alintă, Apoi cu nemurirea sărutul mi-l cunună Şi, vindecat de rele, la sânul tău m-adună.
Bistriţa, 28.IX.2007
TOMNATECĂ
De când mi-am dus cirezile-n păşune Mi s-a deschis privirea spre verdeaţă, De-au reuşit, cărările nebune, Să ardă viu un răsărit în ceaţă.
Curând voi pune stânii temelie Un cep extras din lemnul de comarnic, Povestea mea doar muntele s-o ştie Trecută-n flori. Şi iar voi bea amarnic
Întregul mir ascuns pe la ferestre Când Luna, beată, va ghici în spumă Al toamnei dor tot mai lăsat pe creste Sau gerul mut transfigurat în brumă.
LA SFÂRŞIT
Când n-am să pot mai sus să-mi duc privirea Apucă-mi mâna şi la piept o ţine, Păstorii iar să caute cărarea Să-mi ducă-n munte poftele puţine.
Şi mă închide jos, în catacombe, Dar dă, spre seară, vântului de veste C-au reuşit, pe rând, să mă sucombe Şi voia lor şi ale lumii creste.
Apoi de dor de Lună mă dezbracă Şi dă-mi scânteia pietrelor la cină, Deasupra-n veci pădurile să tacă, Povestea mea s-o-nchin la rădăcină.
Bistriţa, 23.X.2007
MOMENTE
Când cununa mi-era goală Mă visam să fiu mai tânăr, Să mă ţină mama-n poală Mângâindu-mi al meu umăr.
Să adorm ca Făt Frumosul, Fermecat de o poveste Sau să mă gândesc la moşul Care vine fără veste.
Să adun în minte firul Unui drum cu bărbi cărunte, Să mă scap, apoi, de birul Plăţii veşnicului munte.
Bistriţa, 30.X.2007
SPUNE-MI CODRULE
Spune-mi, codrule bătrân, Pe a pietrelor tăcere, Câte nopţi ai fost stăpân Şi-ai simţit a lor durere Ca un bun român?
În văzduhul cu ninsori, Spune-mi, ce ai strâns în braţe De cădeau albaştri nori Ca un cârd străin de raţe, Veşnic călător!?
Spune-mi, codrule, ce prag Ai trecut s-atingi izvorul Şi cum plânge al tău fag Când la trunchiul lui toporul Şuieră beteag?
Bistriţa, 11.XI.2007
DE-AR FI SĂ VII
De-ar fi să vii cu ploile pe frunte Aş cere iar în Soare să mă-nec, Să mă inunde razele mărunte Să-mi spună munţii norii cum se trec.
Aş da, apoi, tribut sămânţa verii Şi brazdei lutul hrană la arat, Iar când amurgul bea scânteia serii Să duci luminii plugul la păstrat.
Aşa va şti tăcerea să mă-mbune Când mă voi da pământului zălog, Iar de va fi pădurea să răsune, Adună-n oase iernile polog.
Bistriţa, 20.XI.2007
AL INIMII CÂNT
E iarnă la noi. Dar unii mai caută-n beznă trifoiul Sau umblă stingheri, că iar au pierdut în tăcere convoiul. De raze aprins, gerul muşcă ţărâna cu-n dinte de os Când Luna de-argint proiectează natura pe dealul sticlos.
Mi-e dor să mă-ncânte din nou fulgii beţi rătăcind pe Muncel, Apoi să distrug între pleoape întreg Universul rebel, Să colind fără noimă prin poieni de zăpadă răpuse, Printre stele să caut doar pe-acelea ce au fost nesupuse.
Dar visul e vis şi iarna-i cu gerul la mine-n grădină, Iar norul sălbatic ce-mbie un regn să fure lumină E azi tot mai gri şi cum briza îl lasă cuminte în vânt, Scânteia e partea de viaţă ce-aprinde al inimii cânt.
Sângeorz Băi, 15.XII.2007
SALCIA PLETOASĂ
Salcie pletoasă Ce-ai făcut pe rât De-ai rămas frumoasă După ce-ai albit?
Am primit pe faţă Fulgii reci de nea Şi nu mi-a fost greaţă Să-i păstrez aşa.
Şi-am ascuns în mine Caldă vocea Lui Şi-a ta rugăciune Spusă Tatălui.
Bistriţa, 18.XII.2007
DE CE EU?
De ce eu, De ce tu, De ce noi Să cântăm Cântecul Amândoi?
Am putea, Dac-am vrea, Să lăsăm Mai apoi Vremea rea Peste noi?
De ce nu, Dacă tu Spui mereu Că în vânt, Dac-am pus Un crâmpei Din trecut, Astăzi sunt, Mâine nu-s?
Sângeroz Băi, 13.I.2008
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
POEMELE
PĂDURII
