|
PORTRET DE POET
Darie Ducan
 Are
doar 18 ani, dar a publicat până în prezent : Funingine pe rană(2003)
Editura Tipomur, poezii, postfaţă de N.Băciuţ;Zeii de carton (2004)
Editura Tipomur, poezii, prefaţă şi postfaţă de Adrian Păunescu;Trilogia
lapidară (2004) Editura Ansid, poem în trei părţi; Apoteoza fânului;.
Elogiu liniştii;Ţara imbecililor; Acordorul de tărgi(2005) Editura
Ansid, poezii, prefaţă de Lazăr Lădariu; Lungi plantaţii de
singular(2007) Editura Nico, poezii.
A primit aproximativ 40 de premii literare pentru
poezie, proză, eseu, recitare, precum şi premii pentru volumele
publicate ,printre care:Premiul pentru debut de excepţie la Festivalul
de poezie „Romulus Guga”,Tg.Mureş, 2003,.Premiul revistei „Ambasador”
pentru merite literare şi culturale, 2003,.Premiu pentru volumul „Zeii
de carton” al Festivalului Naţional de poezie „George Coşbuc”, Bistriţa,
2004, Premiul De Juventute, al D.J.P.C.C.P.C.N. Mureş, 2005, Premiul I
la Concursul Naţional de poezie „Carmen Patriae”, Braşov, 2006, Premiul
Naţional al revistei „România Mare” pentru merite literare, 2006,etc.
Este prezent în diverse antologii.
Scrie poezie de la vârsta de şase ani.
Despre cărţile şi activitatea lui s-a vorbit în
mass-media în diverse publicaţii:
România literară, Adevărul literar şi artistic,
Cuvântul liber, Flacăra lui A.Păunescu, România Mare, Monitorul
Expres,Transilvania Expres, 24 de ore Mureşene, Ultima oră(Bucureşti),
revista Ambasador(din partea căreia a primit premiul literar în anul
2003), Astra blăjeană, Oltul, Info Târnava Mică, revista Genius, Recurs,
etc. La Tvr 1, Tvr 2, Tvr internaţional, PRO tv, Antena 1 ,Tvr Cluj,
RCS, Radio România Cultural,Radio România Actualităţi, Radio Tg.
Mureş,B1 Tv,TVS,Radio France Internationale, Paris,etc.
Opinii critice, recenzii,prefeţe,articole sau
consideraţii favorabile faţă de poezia lui Darie Ducan,au avut
următorii: Matei Vişniec, Adrian Păunescu,Petru Poantă, Nicolae Băciuţ,
Lazăr Lădariu, Dumitru Titus Popa, Doru.A.Mureşan, Alex. Stefănescu,
Nina Vasile, Laurenţiu Oprea, Răzvan Ducan, Dumitru D. Silitră, Iulian
Creţu, Ion Buzaşi, Horia Zilieru, Mariana Cristescu,Jana Murărescu,
Gheorghe Istrate, Stelorian Moroşanu, Berdj Aşgian, Smedescu Ioan,
Sorina Bloj, Daniela Pănăzan, Hancu Aurel, Gheorghe Ene,Romeo Soare, Ion
Popescu Topolog, Nicolae Stoie, Andrei Novac, etc.
Are în manuscris mai multe cărţi de poezie, proză
scurtă, romane, piese de teatru, aforisme.Este colaborator al
cotidianului Cuvântul liber, unde publică articole de atitudine şi
poezie şi al revistei Flacăra lui Adrian Păunescu.Realizează la radio
Tg.Mureş emisiunea săptămânală “Tineri poeti”.Membru al Fundaţiei
Naţionale Henri Coandă,pentru sprijinirea tinerilor supradotaţi,
Bucureşti.
Membru al Cenaclului literar Elena din Ardeal şi
Membru al Astrei.
Melania Cuc
redacţia Agero
Prolog
Suntem o generaţie pierdută,
Ne-am născut înveliţi în ziare
Şi sângele nostru, când dormim,
Se ridică din noi şi bea multă cafea,
Prinzând toartele cănilor cu jetul,
Ca să îi fie trează sila,
Epopeica silă.
Suntem nişte oameni pierduţi,
Iar dinţii de pe casă, aruncaţi pe când eram copii
Mai muşcă, mai rod, ne vom trezi cu ei
În gât într-o dimineaţă.
Suntem pierduţi,
Stăm o viaţă cu undiţa-n mână
Şi dacă n-am prins nimic
Prăjim tonul de la telefon.
Chiar cuvintele ziarelor în care ne naştem
Înveliţi sunt izgonite, precum ciumaţii
Din cetăţi şi nu le mai vorbeşte nimeni.
Nimeni nu mai dă mâna cu nimeni,
Ne dăm mâinile doar – să zicem –
Apăsând aceleaşi clanţe, deschizând aceleaşi uşi,
De aceea, parcă umblăm clătiţi cu spirt,
Nici măcar aşa să nu dăm mâna.
Şi când vrem să tragem în cineva, ţeava puştii
Ni se suflecă precum o mânecă
Şi din ea iese o mână de copil nevinovat.
Suntem o generaţie pierdută,
Nu se mai spune “cauţi acul în carul cu fân”,
Ci pe noi.
Suntem o generaţie de prunci botezaţi în closete,
Primim împărtăşania unui perete
Şi sila e atât de mare,
Că va figura peste milenii
Că atunci a făcut praful muşchi
De-atâta depus.
Pământ şi lună
Bănuiesc că şi dacă s-ar uita un pumn de pământ
Pe lună,de-ndată ce ar fi descoperit,
S-ar aduce piloni şi plasă de gard
Şi acesta ar fi degrabă-mprejmuit!
Cum, domnule, dacă nimeni-ul ce locuieşte
În dreapta acestui pământ plantează un pom
Şi fructele acestui pom cad pe pământul nimeni-ului din stânga
Să se certe nimeni cu nimeni pentru pomul crescut
Şi pentru că gravitaţia a funcţionat şi fructele-au căzut!
S-ar certa nişte oameni inexistenţi, duşi punctat,
Cât să fie pe inventar, prezenţi la locul certei,
Semnând într-o condică, să stea liniştită cearta
Că slujbaşul ei, omul, şi-a făcut datoria milităreşte,
Oamenii cred că totul e ură, ca la ei,
Că-s geamlâcuri de tragere cu puşca solzii la peşte.
Vai de cine-ar uita un pumn de pământ pe lună,
La cât e omul de harnic, l-ar cultiva şi l-ar umple
Cu morţi imaginari, duşi punctat,
Iar cel ce a furat pământ şi-a dus în lună
Pe loc va fi închis şi condamnat.
Va fi acuzat de trădare terestră
Şi va fi declarat spion lunar,
După ce va îngrădi acel petec de pământ
Şi vântul va bate pe-acol’ paşaportar.
Dacă ar fi pământ,un pumn de pământ pe lună,
S-ar face un blocaj uriaş, ca şi când cineva
Ţi-ar băga beţe-n roate,
Fiindcă şi acel pământ, pumn de pământ se va
Învârti după soare, deşi se va afla pe lună
Iar însăşi luna atunci se va bloca
Cu razele înţepenite ca o labă de urs deasupra cuiva!
Un pumn de pământ pe lună dac-ar fi
I s-ar da îngrăşăminte toxice, ca să respecte tradiţia
Familiei sale de pe Terra aşa,
Pământul acela, dac-ar ajunge oale,
Sigur pe ele numai urme de guri pictate s-or vedea,
Adică numai conturul, cât să nu se uite ideea de gură,
Ideea de oameni şi cea de Pământ.
De-ar fi un pumn de pământ pe lună şi-ar fi mormânt
Ar fi îngrădit, să nu se fure lumânările,
Pentru ca disperaţii din fitilele mai multora,
Răbdători fiind, să-şi facă ştreanguri, cu care
Să atârne până pe Pământ!
Urlet tiptil
Când zidul o strângea pe Ana,
Aceasta îi simţea părul de pe piept,
Crezând că e Manole, ce-o-mbrăţişează rece.
Cărămizile se şlefuiesc pe adâncimea somnului nostru
Mai adâncă decât chiar viermele trece.
Inima pruncului din ea prin zid trăgea clopotul, bătând,
Prin spărtura placentei, ca şoarecii prin spărtura
Unui sac, uitat în câmp din alte morţi.
Şi bezna unui ochi de orb eu o zimţez, să-mi ţină loc
De cheie, spre alte lumi, spre alte lumi,
Spre alte porţi.
Stau prizonier sub noapte ca focul sub căldare
Şi mă întreb ce picoliţă surdă ne toarnă vin pe masă
Şi nici măcar n-aude că iese din pahare?
Ca un ochi prea mare într-o pleoapă prea strâmtă,
Ca un Pan mitic fluierând peltic în gând
Se-aude toamna şi acum în ziduri,
Din sânii Anei, ciotorna laptelui picând.
Limbajul morse-al laptelui picând,
Bisericile lasă igrasie albă,
Vitraliile ies ca ochii din orbite
Şi crucile, ce-s ancore în alţii,
Bat toaca-atât de mult încât facem otite.
Escaladare-n jos a prăpastiei cui?
Anei îi plânge pruncul în zidire
Şi, ca să nu-l audă enoriaşii cinici,
Preotul mai tare guiţă din psaltire.
-Păcătoşilor, nu, a scârţâit uşa!
Pruncul creşte-n zid încât într-o zi
Ar putea să-şi scoată picioarele afară
Şi pictura murală să lase mătreaţă din părul
Lui, spălat cu tot ce-i copt în tava de distanţe,
Spălat cu tot ce trece.
Cu pântece de morţi păstrate-n cloroform,
Cu apa-n care, cel ce se va naşte-i sortit să se înece
Va creşte-n zid copilul, mare,
Cât schijele Big Bang-ului explodând exoterm,
În liniştea imensă, atât de tare-i bate pulsul
Încât sare smalţul de pe banii lui Iuda.
Preotule, poţi urla şi din reportofonul dosit sub altar,
Caseta se-nvârte în gol, ca şi lumea,
Pastă de orologii, sicrie de mortar.
Pangeei
Vreau să ies din tine, planetă,din măduva
Curcubeului tău, lume cu un picior în afară,
Miner care sapă în negrul din cioară,
Umbră a cât negru duc orbii în ochi,
Planetă ce conservi în lava ta nervii-ncordaţi
Ai celui ce-şi strângea iubita-n braţe la Pompei
Tocmai la sosirea lavei peste ei,
Vreau talpa mea să fie-mpunsă de vârfurile coroanelor,
De coarnele ţapilor pe care Pan i-a neglijat,
Vreau să ies din tine, planetă infinită
Cu gard de aer între femeie şi bărbat.
Lume cu un picior în afară, ca o pendulă
Spânzurând din ceas. Cu pârtiile de schi pe
Umăr, precum cu nişte bretele
Plec desculţ prin iarna punctului din compas.
Căruia îi intuiesc sistolele şi telepatic îi aprob diastolele
Ca şi când aş zice : - Da, le-am auzit!
Unul la altul, polii lumii se uită-n cruciş,
Încă de pe holul potopului cocoşii cântă
Şi cântecului curgând, eu îi ţin de prundiş.
Păsările nu sunt decât pământ zburând, ca un
Fel de geamanduri să vedem până unde se poate să zbori
Au oase-n ele de cât sunt de pământ,
Vreau să ies din tine, planetă, ce vezi
Aurora printre noduri de sfori.
Planetă, umbră a cât negru duc orbii în ochi,
Aşa cum umbra coloanei vertebrale de om se vede
Mătură de fapt, de măturat aleea
Ce leagă cimitirul de maternitate
Sau lanţul ghiulelei de ocnaş pe care-l crede cărare
Spre altceva, Pangeea.
Vreau să ies din tine, planetă cu oameni ce-şi trec
Picioarele pe răzători, să nu lase amprente
Nici cu degetele de la picioare, când vor umbla-n pustiu,
Pe nisipul pe care îl cred mărunte noduri făcute
Între ele cuielor de sicriu.
Planetă pe care ninge cu pilitură de cuie de coşciug…
Şi vom rugini noi, pe care ninge,
Vreau să plec de pe planeta asta, într-un
Exil în spărtura unei opinci
Şi vreau să le trag orbilor plugul întunericului
Din ogoarele lor oculare,
Iar apoi să merg şi să mă culc,
Făcând amor cu sudoarea gâtului de pe-o spânzurătoare!
Legendă
Un om scufundat în alt om
Este împins de jos în sus
Cu o forţă egală cu cantitatea
Femeilor pe care le-a iubit în plus
Unul faţă de celălalt.
Un bărbat scufundat într-o femeie
Este împins de jos în sus
Cu o forţă egală
Cu pământul scufundat în cer.
Un copil scufundat într-o femeie
Este împins de jos în sus
De continuarea lumii, cu aceeaşi
Mână cu care un bătrân
A fost împins în jos şi scufundat
Într-un mormânt.
Să nu scufundaţi nimic
În nimic, fiindcă rămâne tărâţa
Pe care porcii lui Orwell
O vor mânca din greşeală
Cu tot cu barba lui Darwin
Crescută pe faţa lui Arhimede,
Ras de curând
Cu acelaşi brici
Cu care-acestei lumi
I s-a tăiat buricul.
|
Comentarii de la cititori |
|
