RALUCA PAVEL - POEME

CU FAGURELE DE MIERE CÂNTĂTOR ÎN MÂNĂ

Prezentare pentru AGERO de Dumitru Velea

Raluca Pavel este fără dubiu o poetă, care intră sfios dar cu aplombul telentului în spaţiul poeziei noastre. Vine cu o lumină de dincolo de ea – ce ne face să vedem lumea altfel, parcă în ceasul acela de respiraţie sacră dinspre creator spre făptura mîinilor sale; şi cu o clăldură a sufletului – ce ne înconjoară, dorind să facă din trecerea grăbită a noastră, prin viaţa de zi cu zi, una îngândurată şi străluminată, plină de aceeaşi căldură şi suflet. Nu este întâmplător faptul că, prin studiu, s-a aplecat asupra omului alunecat cel mai jos pe clina societăţii.

Născută la 19 martie 1986, la Botoşani, îi e dat un nume ce aminteşte de cel al mamei Poetului; cutreieră acelaşi spaţiu privilegiat, al acestuia, şi se lasă absorbită de aceleaşi „chemări”, de dor românesc şi durere a omului; absolvă în 2008, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti (specializarea Sociologie, diploma de licenţă cu nota 10) şi, în 2011, Facultatea de Sociologie, Universitatea Bucureşti (Master: Devianţă Socială şi Criminalitate; bursă de performanţă ştiinţifică, acordată de Universitatea din Bucureşti, pentru proiectul Profilul socio-cultural, psihologic şi psihiatric al femeii asasin).

Poematic, în primăvara anului 2011, de-a lungul drumului ce reprezintă Marea Dramă a Lumii şi Jertfa Fiului ei, recuperează date şi semne magice, fapte şi chipuri de oameni din copilăria ei, şi le aduce de Sfintele Paşti, în pridvorul casei poeziei, în Sipetul din Călineşti. Un volum de „poezioare”, cu banderola „Premiul „Ion D. Sîrbu” pentru poezie, acordat de Fundaţia omonimă şi publicat de Editura „Contrafort”, Craiova, 2011.

Între timp, grupaje de poezii îi apar în revistele Vatra veche, Târgu Mureş; Lamura,, Craiova; Observatorul din Toronto, Canada; Ardealul literar, Deva. Texte critice, interviuri (unele alăturând şi poezii) o însoţesc în Agero, Stuttgart, Germania; Observatorul din Toronto; Ziarul Văii Jiului, Petroşani; Hyperion, Botoşani; Revista Valea Muntelui, Piatra Neamţ; Ştiri Botoşănene; Prosaeculum, Focşani.

Metaforic spus, Raluca Pavel trece candid prin piaţa publică de azi, plină de trâmbiţaşi cu ziua şi cu instrumente de împrumut, ea având în mână doar un fagure de miere scos din Sipetul nostru străvechi, din care se aud cântece. Să le ascultăm cu inima la creier.

Dumitru Velea

Afine

Ai plecat în pădure,
străinule,
să vezi un alt verde
decât al meu
ori vreo nimfă
veşnic tânără.
de te vei întoarce,
în drumul tău,
culege-mi afine,
să nu te uit,
să-mi aminteşti mâine
de mine cea de ieri.
de nu voi şti cine eşti
şi te voi privi cu ochi goi
să-mi vopseşti buzele
albăstrui,
când am să mor
să vezi de ce
ţi-am fost liliac sălbatic

Cafea

În fiecare dimineaţă,
te aştept pe bancă
să bem cafeaua
din apă de mare
îndulcită doar de buzele mele.
străinule,
dacă îţi place amară,
să ştii că dorul meu
poartă uneori
numele pelinului

Începutul

Mai ţii minte banca din faţa lunii
mărturie a tuturor cafelelor?
ţi-e teamă să te aproprii de ea,
bănuieşti bine,
mi-am lăsat acolo aroma.
cafea nu mai poţi bea,
îţi aminteşte de gustul buzelor mele,
deşi nu le-ai sărutat niciodată.
Străinule,
am să mă răzbun pe tine,
scriindu-te.
probabil, îmi va ieşi
mai bine ca niciodată.

Telepatie

Ai vrea să mă uiţi,
străinule,
şi-n acelaşi timp,
liniile palmei tale
să-mi ştie chipul.
degeaba te ascunzi de mine,
stai liniştit,
eu n-am să te caut,
tu n-ai să ştii
pe-al cui vis umblu,
unde să mă găseşti.
te-am tulburat,
am stârnit furtună
în verde şi în minte,
te-am speriat,
străinule,
dar reţine
cine m-a imaginat măcar o dată,
n-are cum
să mă mai uite.

Autopsie sufletului

Azi,
nu sunt în apele mele,
nici voce de sirenă nu mai am.
mă duc să-mi fac autopsia
să văd de mi-ai umblat prin suflet
încălţat cu gând rău.
străinule,
de voi fi pe moarte,
probabil voi fi tristă
nu ţi-am arătat nopţile trecute
cum e nisipul sub tălpile goale.
deja, privirea nu te mai cuprinde,
totul seamănă a pământ.
ai vrea să zâmbeşti tu pentru mine
în seara asta,
străinule?

Spin străinului

Mă cauţi din veac în veac
la poarta visului
să vezi dacă mai sunt acolo
în aşteptarea cuvântului.
ţi-e teamă, străinule,
de tine, de mine,
ţi-am intrat în suflet ca un spin
şi te retragi în lumea ta,
acoperindu-te.
nu trebuie să fiu şaman,
Freud sau Jung
să ştiu ce înseamnă asta.
să-ţi fie teama stare naturală
nu am să scot spinul
niciodată

Apă pe mâini

Niciodată nu mi-au plăcut podurile
n-am trecut nici dedesubt, nici deasupra lor
ştiam că acolo e capătul
şi voi ajunge în ape.
de m-ai ţine de mână
mi-ar muri teama
cu tine mi-aş împlini destinul
aş trece într-o altă etapă a vieţii
dincolo de ea.
de ce mă laşi să mor,
străinule?
când mă vei căuta,
vei rămâne cu apă pe mâini

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com