ROSA LENTINI

POEME

Traducere din limba spaniolă:  EUGEN DORCESCU

Rosa Lentini. Fotografie de Ricardo Cano Gaviria

ROSA LENTINI (Barcelona, 1957, Spania), poetă, traducătoare, critic şi editor, este licenţiată în Filologie Hispanică la Universitatea Autonomă din Barcelona. Membru fondator al revistelor de poezie Asimetría (1986 – 1988) şi Hora de Poesía (1979 – 1995), a fost, în plus, directoare a acesteia din urmă, în care a tradus numeroşi autori şi a realizat mai multe antologii. A conceput şi coordonat ciclul de poezie “Martes poéticos” în Casa del Libro din Barcelona în perioada 2000 – 2005, unde au citit mai mult de o sută cincizeci de poeţi din toată lumea. Actualmente este editor şi co-director, împreună cu Ricardo Cano Gaviria, la Ediciones Igitur. A tradus, în colaborare cu Susan Schreibman, Sieste poetas norteamericanas actuales: May Swenson, Denise Levertov, Maxine Kumin, Adrienne Rich, Linda Pastan, Lucille Clifton şi Carolyn Forché (1991, 1992) ; El ladrón de Talan de Pierre Reverdy (1997); în colaborare cu Cano Gaviria, Satán dice de Sharon Old; şi, în colaborare cu Osías Stutman, Poesía reunida 1911 – 1982 de Djuna Barnes. A selecţionat textele şi a alcătuit două antologii, una a lui Carlos Edmundo de Ory (2001), şi alta a tatălui ei Javier Lentini (2005), şi, ca traducător şi antologator, alte două, ale poeţilor catalani Joan Perucho şi Rosa Leveroni (2000). Este de asemenea coordonatoare, alături de Concha García, a numărului monografic al revistei Ficciones: Barcelona: 25 ańos de poesía en lengua espańola. A realizat cu academicianul Francisco Rico antologia Mil ańos de poesía europea (Editorial Backlist, 2009). A publicat culegerile de poeme: La noche es una voz sońada (1994), El sur hacia mí (2001), El veneno y la piedra (2005) şi Transparencias (2006), pe lângă plachetele Leyendo a Alejandra Pizarnik (1999), Cuaderno de Egipto (2000), Intermedio (2001) şi Las cuatro rosas (2002). A fost inclusă în numeroase antologii, între care se cuvin evidenţiate Ellas tienen la palabra (1997), Norte y sur de la poesía iberoamericana (1997), Las poetas de la búsqueda (2002), Ilimitada voz (2003), 11-M poemas contra el olvido (2004), The other poetry of Barcelona (2004), Di yo. Di tiempo (2005), Con voz propia (2006), Poetas en blanco y negro (2006), Poeti spagnoli contemporane (2008), precum şi în lucrări omagiale dedicate unor poeţi precum Alberti, Goytisolo sau Eugénio de Andrade. O parte din poemele sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, catalană, română şi portugheză.

CITIND-O PE ALEJANDRA PIZARNIK

II

Umbră veche în centru

unde-n întunecime

dublul este contrariul,

sfâşieri, amândouă, în muzica

ultimei supravieţuitoare

joc împrejmuind marele drum

desfrunzit, al unei poete

ce pune temei negurii sale;

mai târziu locul îşi pierde răbdarea

după  atâta amar de scris

fragmentările

succedă tăcerilor,

a pleca fără a rămâne

ori a vorbi pentru cei uituci

golul sau preaplinul

poemul imponderabil, uneori

în echilibru cosmic

sau cu o mulţime de flori

caietul şcolăresc în apă

unde un stol de păsări

mascate lovesc văzduhul.

 “Eu sunt cutremurul întregului albastru

căderea”, zicea.

III

“Să cazi până atingi adâncul dezolat”.

De cealaltă parte laţul ucigaş

fără pentru ce nici pentru cine.

Trebuie să scrii ca într-un legământ

săpând în umbră, cu lumina înăuntru.

Şi zice: “iarna urcă prin mine”

şi este mai în sine cu sine însăşi.

Tăcerea ţi-a luat în stăpânire poarta

şanţul şi golul. Cineva trece

ca un lup cenuşiu în noapte

cu puii săi jupuiţi

în timp ce moartea îi ciopleşte oasele

ca pe nişte sculpturi, ca pe nişte flaute.

Tăcerea-i  de argint, muzica

de diamant şi moartea nu e

un pumnal de aur.

CHEIA LUMII

Din vechiul Egipt se remarcă geografia sa egocentrică. Desenul lumii în

formă de triunghi cu un vârf în jos reunea cele două părţi ale ţării,

cea înaltă şi cea joasă. O linie în centru îl împărţea în două. Figura obţinută din această

reprezentare era cheia vieţii, cheia întregii existenţe. În termeni

generali nordul era bogat şi sudul mult mai sărac. Marile capitale

precum Memphis, Tebas ori Alexandria înfloreau la frontieră pe malul Nilului sau

în deltă aproape de mare. 

Egiptul tindea spre stele ori se afunda în nisip.

Cu o imensă cheie a vieţii făcută din plumb aurit se deschid astăzi cele două

temple din Abu-Simbel sau cel din Luxor, în antica Tebas, cu coloanele sale,

obeliscuri, statui de zei şi  marele bulevard incomplet cu trei kilometri de

sfincşi ce unea în vechime această ultimă construcţie cu cea de la Karnak.

La întorcerea spre vapor după vizita la Luxor, un grup de copii ce-i

salutau pe turişti, urmându-i pe aleea ce coboară până s-ajungă la

portul înflorit, au făcut un cor în jurul nostru. Fetiţa cea mai mică, cu un

chip frumos ca faţa lumii când se trezeşte, s-a apropiat de fusta mea. Din Egipt

mi-am adus amintirea acestor obraji iluminaţi, unde am mers să caut

zborul incredibil al ciucurilor roşii ce înfloresc în salcâmi, şi am găsit

fructul seminţei pe care am plantat-o ca un sărut, şi am făcut-o să crească, precum  o cheie a vieţii, în

albul dinţilor unui surâs.

POETUL DIN ALEXANDRIA

Un poem ocru ca o înserare pe plajă la ţărmul deltei mărgineşte

mediterana. Poem ars de soarele amiezii şi de vântul de nord.

Poem ce miroase a iod şi a salină. Un spaţiu alb între versuri apropie degetul peste

buzele poetului din Alexandria. El şi-a înghiţit silabele finale ale tuturor

strofelor. Le-a aruncat în ora când refluxul mareei le scufundă în

profunzimea nisipului, în adâncimea melodiei valurilor. Într-o zi, chiar

aceste dune marine vor forma unica prezenţă pe solul Egiptului. Şi

atunci, erodate de trecerea timpului a cărui acţiune combinată de sare şi

apă le-a şlefuit cântecele, finalurile de strofă vor renaşte firesc.

Tocite, vor merge spre moartea lor naturală, precum aceste grăunţe de somn de care ne

sprijinim capul pe aceste plaje, aceste furtuni roşietice în

vis. Noapte bună nisip, fără un poet care să-ţi termine cântecul.

PASĂREA

Un bâtlan apare din când în când deasupra punţii

dă repezi ocoluri  şi urcă în cursul râului.

Penajul său alb lasă o fisură

în cerul înserării

pe care pânza nopţii o va preschimba în lumină.

Ţipătul lui deconspiră o mare lăsată în urmă.

Foarte aproape de coastă ochiul tău se întunecă

pe nisip sub umbra pinilor.

Trupurile celor ce se scaldă veghează şi aşteaptă.

Se agită spuma, albă de sare.

Mai înainte ca ora celor morţi să grebleze

timpul plajei, oamenii adorm.

Peste capetele lor, uşoară, marea pasăre

a crepusculului iluminează drumul de întoarcere.

ROZA DE GHEAŢĂ

Roza sculptează

culorile ei violente în frig

şi nu este decât himera rozei

în nea, roza de iarnă,

apă îngheţată, alb pe alb,

oferindu-se.

Roza trosneşte în flacără

şi în dezolarea zăpezii

nu există dezgheţ prea lent.

HĂRŢI

III

În zori ovalul nopţii surpându-se

restituie răcoarea ca pe o binecuvântare

şi lumea trece pustie precum un răgaz lipsit de cuvinte.

Nedorind să vadă cum se pierd acele străluciri

morţii aşteaptă ca un oarecare, cineva

să le copieze numele în marele gălbenuş al lunii.

Dragostea este ceea ce încă urmează a se scrie

în acel capăt anonim al cerului

pe care streşinile câtorva acoperişuri îl ascund.

În capătul opus se descoperă zone pure

dispuse a străluci. Pentru o clipă

vocea mea recitând scurtează distanţele.

O întâlnire în spatele unei amintiri

un lot investit ce niciodată  nu-şi schimbă locul

deşi nimic nu se mai reconstituie,

deşi nimic nu se statorniceşte

definitiv după ce va fi sosit,

deşi timpul în care ne temem a fi alungaţi

e cel ce dă putere vieţii

şi centrul se află aici, plin de dorinţă

şi de absenţă.

 Traducere din limba spaniolă:  EUGEN DORCESCU

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com