Clipa de armonie

Īn clopote arama e tăcere
Sunīndu-şi mut ecoul de departe
Văzduhul liniştea īnalt şi-o-mparte
Şi teii-şi varsă-aromele de miere.

Īn nori se scrie soarta ca-ntr-o carte
Sublim desenul care-n zare piere
Atīt de-albastră-i calda mīngīiere
De care-n timpuri lungi n-ai avut parte.

E turla naltă o piatră din coroană
Strălucitoare ca un vis de dor
La care te rugai ca la icoană

Şi-ţi īnălţai privirile īn zbor
Īn gīnduri albe, fără de prihană
Ce trimiteau spre cer al rugii cor.


Acasa visului

Somnul īnvie ţărmuri de lumină
Mă-nvăluie īn vis himere tandre
Se-aud cīntate monotone mantre
Şi stă aproape-o linişte să vină.

Plutesc printre stafii albastre ca-ntre
Statui de iederă-n suire lină
Mă-nconjură domniţe-n crinolină
Şi curg prin ierburi sfinte salamandre.

Īn vis sunt o regină-ncoronată
Cu văluri albe - a liniştii mireasă
Cum īn trezie nu am fost vreodată

Şi-i ţara visului atīta de frumoasă
Că nu m-aş mai īntoarce niciodată
Īn vis mă simt de-a pururea acasă.


Să īnvăţăm sublimul

Opresc tăcerea cu un roi de muze
Să cīnte muzici nalte şi sublime!
Să se trezească dansul īn mulţime!
Şi-n cīnt să fremete-ale lumii buze!

Să piară-n veci a răului asprime!
Īn hău să fie lacrimile duse,
De-a pururi fie rănile apuse,
Īnvinsă fie greaua lor vechime!

Să-nvăţăm cuvīntul „fericire”
Ce l-am uitat de-atīt-amar de vreme
Să ştim simţi a clipelor iubire

Şi-atunci cīnd armonii au să ne cheme
Cu glasul īmpletit īn mii de fire
Să īnotăm spre vis fără-a ne teme!

Vechimi auguste

Īşi cīntă piatra dorurile vechi
Iar trunchiul nalt cu cercuri suprapuse
Īşi nalţă-n cer a frunzelor meduze
Īngemănate suflete-perechi.

Se-ndoaie trestia-n valuri lin supuse
Apa suspină-a visului priveghi
Vechimi auguste sună īn urechi
Cu doruri stinse din demult aduse.

Atītea vaere cīte au fost
Mult plīnse īn vremuri grele de–ntuneric
Se descleştează īn prezentul rost

Venind din hăul lor adīnc himeric
Cīnd toate au avut un jalnic cost
Şi-i doar speranţa ţărmul lor feeric.

Dr. LUCIA OLARU NENATI
 

Superbie de toamnă

Sublim desenul toamnei pe coline
Şi-atīt de nalt se urcă-al frunzei dor
Īn arămiu nervurile o dor
Simţind cum īnchinarea vieţii vine

Se-ntind pădurile, sublim covor
Ţesut din vrīste moi, diamantine
Tīrziul toamnei - vise de-aur, line
Şi cīnt㠖galben frunzele cīnd mor.

Cu-atīta frumuseţe se răzbună
Tot viul vieţii verzi cīnd se īnchină
Furīnd parcă tot aurul din lună

Să-i fie armonia-n zări deplină,
Cu glasul superbiei vrea să spună
Că-n rama amintirii-o să rămīnă.

Ghioc cu visul mării

Atīt de vii luminile-amintirii
Şi-atīt de pline veşnic de noroc
Chiar dacă-adesea grabnicul soroc
A īnclinat amar cumpăna firii.

Mereu aştepţi să iasă din ghioc
Pleiada nestemată-a fericirii
Şi-i greu īn vīrste jugul stăpīnirii
Blestemul sorţii ascunse sub obroc.

Nu-nveţi nicicīnd, vai, lecţia să renunţi
Şi ţi-e mereu copil glasu-aşteptării
Oricīte nemaibănuite nunţi

Te īncunună–n vīrstele chemării
Şi-ţi construiesc sub paşi sublime punţi
Ţie-e sufletul ghioc cu visul mării.

Poartă-mă-n vis

Poartă-mă-n vis pe braţul tău-liană
Şi lasă-mă să-ţi sorb adīncul sorţii
Exorcizīnd amărnicia morţii
Să-ţi legăn sufletul īn diafană

Cīntare de augur īn arcul porţii
Şi-mbracă-mă-ntr-o ramă de arcană
Să-ţi pot vrăji stihia lumii, vană
Şi să-i tocesc cu glasul moale colţii.

Nu mă slăbi din ochi nici o clipită
Iubeşte-mă cu toţi strămoşii-n suflet
Sorbindu-le puterea īmblīnzită

Cīnd din adīncuri urcă-al mării muget
Răspunde-i că īţi sunt pe veci sortită
Şi nemurirea-ţi voi aduce-n cuget.