Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

STRUGURI NEGRI DE MARTIE

Angela BACIU-MOISE

                  Face un gest larg ce taie aerul în două, ce varstă să aibă ea, se întreba?!?  Un zambet îi luminează obrazul barbatului tânăr, viaţa lui ţine acum de Minunea ei… priveşte ceasul - mai este o ora până la întâlnirea cu Marele Sărut…de n-ar întârzia…N-ar avea de ce, ştie drumul  aproape pe dinafară, ar vrea să-i simtă mâna ei micuţă în palma lui uriaşă, s-o strângă, să-i potolească neliniştea…Viaţa lui i se pare suportabilă numai când e dorit de femeie, de femeia lui, când e îndrăgostit… atâta vreme a trecut de atunci… dar insula aceasta atât de mare i-a adus într-o zi de ianuarie curajul de a-i vorbi, de a o privi direct in faţă, i-a adus bucuria, iar acum, la început de martie i-a promis că vor împărţi cei mai dulci struguri negri.

                  Mai are o jumătate de ora, parcă pământul îi inghite tot timpul rămas şi-l îndepărtează de ea, oamenii din jur sunt agitaţi, obiectele par străine, se împotrivesc şi se revoltă şi ele, parcă nimic nu mai merge… n-ar vrea să întârzie… ar fi vrut ca atunci cand pendula va bătea ora 21, să fie acolo, în faţa ei… ei da, a întârziat şi n-ar fi vrut, fuge cât poate de tare, fuge spre ea s-o salveze, sa n-o lase pradă singurătăţii ei, să n-o piarda între valurile unui ocean misterios… cum să-i spună acestei femei puternice că nu-i vina lui, că va întarzia doar foarte puţin şi va veni…

                   Paşii i se răriseră, se apropia de casa ei, de fiecare dată când se mişca cu gândurile la ea, avea aceeaşi explozie de piatră arzătoare de-a lungul tâmplelor şi o mare emoţie… închise ochii, ar fi vrut ca ea să se lipească de el, să se lase devorată, să uite de toate jocurile trecutului, de iadul de pe pământ, de ura din jur. Işi umezi buzele cu salivă, îi era sete, atât de sete, i se uscaseră buzele (ca în noaptea cand s-au plimbat ţinându-se de mână, iar vântul iernii îi intărise nefiresc pletele ei negre de poveste)…

                   Se îndoi usor de spate, şalele i se încordară, ceva trosni parcă de-a lungul coloanei vertebrale, va fi bine când o va vedea ?Se arcui cu hotărâre şi refuză cel mai negru gând şi atunci văzu: o câmpie imensă plină cu maci şi un căluţ sălbatic, negru,  fugind fără direcţie cu bucuria în braţe. Se opri calm, ar vrea să se nască şi să moară odată cu ea, să fie muşcat de aceasta femeie frumoasă…femeia asta parca nu se temea de nimic şi stia toate rădăcinile timpului - ce a văzut în viata ei de a făcut-o sa fie aşa ?!? Ce a  văzut?

                   Şi o văzu - era în faţa lui, semeaţă, mândră, cu ochii plini de foc. Intinse bratul  pentru a o atinge, dar simţi că nu o putea ajunge, îi era frică să nu dispară, se îndepărta de el …pe măsură ce el se apropia de ea, cuvintele refuzau să iasă, iar gura lui mută privea doar zâmbetul acela îndrăzneţ, posedat, drag…

                   Şovăind, măsura distanţa dintre ei şi se hotărî să o urmeze pas cu pas în lumea ei invadată de atâtea cărţi, lumânări, mister…Era convins că odată intrat în lumea ei, nu se va mai vindeca niciodată, va fi bolnav de iubire, de aceasta poftă ce o avea pentru ea, îi vedea chipul mişcându-se, îi auzea râsul cu poftă (aproape ireal) şi sunetul perlelor înconjurându-i gâtul şi pieptul…şi totuşi, o simţea apropiindu-se uşor, cu valuri netede, cu ochii cei mai întrebători de femeie/copil şi avea impresia clară că viaţa întreagă putea să se instaleze acolo, între cei doi ochi.

                   Ar fi vrut s-o strângă cu violenţă pe aceasta femeie mândră… cu părul răsfirat acum, ciufulit pe umeri şi spate… au trecut minute… poate ore… timpul se golea şi se umplea odată cu ei, odată cu gustul acelor STRUGURI NEGRI DE MARTIE.

................................................

                   Noaptea era adâncă precum părul  ei, se priveau doar în lumina lumânărilor albe, urmărea liniile clare ale chipului ei, forma obrazului, a gurii, a gâtului, era ispitit s-o ia mereu in brate şi s-o ţină acolo pentru totdeauna şi EA lua forma neantului… se mira, în ciuda dorinţei lui de a o supune pe această femeie, nu reuşea totuşi să ajungă la inima ei, să o aibă în intregime, avea sufletul prea mare, prea cald, aproape nepământesc.

                   Acelaşi gând îi trecu prin minte: ar vrea s-o salveze, cât încă mai era timp, să-i redea din adolescenţa pierdută mult prea devreme şi s-o iubească… şi iar imaginea acelui căluţ salbatic cu coama deasă, ce sălta pe copitele din faţă… o privea - femeia lui ca un cal salbatic într-o câmpie largă – dar o prefera adormită, nevinovată, ca un copil îngreunată de somn şi de iubirea lui, să fie de ajuns să-i strecoare mâna pe după trup şi s-o ţină la piept doar pentru el…şi cand o privea aşa, micuţă şi fericită îi venea s-o ia si să o ducă foarte departe, pe o insulă pustie unde noaptea şi ziua trăiesc împreună, unde numai el ar fi putut să se apropie de ea.

                   Se opri o clipă pentru a-şi trage răsuflarea după gustul acela dulceag de vin roşu şi a inspira aerul; noaptea i se desfăşura sub ochi ca o imensă sărbătoare - sărbătoarea lor, mâna îi atingea în treacăt genunchiul şi îl îmbrăţişa cu dor fără să ştie de ce, apoi împărţi iar şi iar acele boabe de struguri negri, proaspeţi, în mod  egal, până ce… până ce… o dublă respiraţie se amestecă încet  şi se auziră doar  cuvinte stranii şi gând epuizat.

                   Şi a înţeles ce au devenit: două suflete acordate, doi lupi flămânzi dupa o luuuuuungă şi grea iarnă - se apropiase de urechea ei şi îi soptise numele, numele acela magic, ar fi vrut să îl strige în gura mare, dar… va avea răabdare, ştia că va trebui să înţeleagă tot, să citească tot, să meargă cu ea în aceeaşi direcţie, să-i asculte suflarea… să n-o grabească, altfel… va fugi… şi o va pierde pentru totdeauna.

                   Până la această vârstă, ştiu că tacerea şi singurătatea lui îl purificau şi trăia cu o mare credinţă, dar acum… se deschise, vroia să vorbească, să întrebe, să fie cu aceasta femeie patimaşă, s-o elibereze de lanţuri… ştia, gândul acesta nu-i dădea pace, trebuia să fugă spre ea şi s-o salveze, în ea recunoştea acum mirosul nemaiîntâlnit până acum la nici o femeie din viaţa lui: de mosc şi lavandă, de santal şi mentă…

                   Inainta spre ea cu greutatea orelor trecute, nu vroia să ştie cât va dura clipa, vedea doar petalele acelea de flori roşii pe pielea lui tânară, se simţea parcă pentru prima dată… iubit, frumos, erau sudaţi ca ramurile viţei de vie… căluţul negru cobora acum calm pe un drum fără întoarcere, mergea mărunt cu dorinţă…

                   O simtea lipită de el, liniştită, în acest joc de umbre şi sclipiri ce urma parcă doua lumi contradictorii: ziua şi noaptea cu deschiderile ei posibile spre vis, spre iubire.

                   E dimineaţa unei alte zile… bărbatul îşi bău cafeaua fierbinte dintr-o înghiţitură… cafea neagră făcută de mâinile ei… îi va cere apoi să şe aseze lângă el şi vechea nebunie îi va cuprinde… simţi iar năvala subită a sângelui spre tâmple… căluţul sălbatic alerga în zori liber…liber…

Angela BACIU-MOISE

Inedit, pentru revista «Dunărea de Jos»

Martie 2008, Galati.

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)