|
|
|
|
            |
|
Un poet belgian contemporan - Jean-Luc Wauthier Grigorie Toma
Cunoscutul poet şi eseist belgian şi european, Jean-Luc Wauthier, s-a născut la Chaleroi, în 14 noiembrie 1950. Este sau a fost, printre altele, profesor ŕ l’Ecole Normale de Nivelles, secretar al Consiliului Departamentului de la hauteEcole Pau/-Henry Spaak, conferenţiar ŕ l’Institut européen inter-universitaire d’Action sociale. Critic literar la revistele Marginales şi Revue Générale. redactor-şef al revistei Journal de Poétes (din 1991) şi preşedinte al Centrului belgian al Asociaţiei internaţionale a criticilor literari (din 2001). A publicat aproximativ 20 de volume (cele mai multe de poezie), de proză şi de critică literară, printre care monografiile: Jean Ransy, Gustave Camus, Albert Ayguesparse. Romanul Le royaume (Regatul) din 1995 a fost primit foarte bine de critica belgiană şi nu numai. Lucrări şi volume ale sale au fost traduse în mai multe limbi şi în limba română. Pentru creaţia sa literară de certă valoare a obţinut mai multe premii importante: Ville de Charleroi Nicole Houssa şi Emile Polak, oferite de Academia belgiană, dar şi premiile internaţionale: Lucian Blaga (Centrul Cultural Român), René Lyr , Gauchez – Philippot. Jean-Luc Wauthier scrie o poezie gravă, accentuat reflexivă, de scurtă respiraţie în cele mai multe cazuri. Grupajul de poeme traduse face parte din antologia Fruits de l’ombre (Počmes 1976-1993) primită de la autorul prezent la Craiova, în 2008.
* sângele împroaşcă zâmbetul zorilor noaptea se expune întreagă Este momentul când ai ales să intonezi cântecul derizoriu pierdut în nisipul deşertului al genunei al imensităţii
Mai departe totdeauna mai departe acest foc negru unde cuvintele îşi înalţă umbra
Tu rămâi singur spatele de zid frontul roşu
* Ţi-ai uitat pielea, ca pe o cârpă pe trotuarul timpului.
Măsori cu paşi mari oraşele necunoscute, din cealaltă parte a vieţii. Simţi desaga mai uşoară, uiţi freamătul, găseşti trecerea vadului.
Brusc se taie liniştea.
Te întorci la tine. Din nou strigătul prizonierilor te subjugă. Îţi revine teama, care rânjeşte în mijlocul cărării.
* Viaţa ta Act decisiv nul vană expresie de salvare a nopţii
Un singur cântec surd, secret dur şi ascuţit cristal orfelin
Lumină neagră
* Atunci totul va fi în ordine arborii îşi vor iubi aracii copiii mamele condamnaţii călăii nu va mai exista gardian nici tunel secret Dar totdeauna această dragoste această nevoie de a da culoare cerului absent.
Rană invulnerabilă I Acele oglinzi ale nopţii sunt aservite eu mă întorc la porţile visului care reverberează transparenţele privirii
II
Oglindă necuprinsă oglindă incendiul se aprinde omul coboară privirile
III
Camera strada se ţin de mână (o imagine a copilăriei care nu vrea să piară)
IV
Tu singur complet în mijlocul deşertului
V
Pe nisip alunecă un şarpe de fildeş şi de foc
VI
Apoi vine vârsta rana invulnerabilă
VII
Privirea unui copil în oglindă Acolo în altă parte moartea care ridică mănuşa
* Departe de fier şi foc Totul este pierdut
Nimic nu rezistă
Departe singură Pădurea de abanos
(şi orice fărâmă de zi sfârşită aprinde necuprinsul)
* Destul Destul Acesta nu este un pom nici o grădină ci numele pomului acelei grădini. După această furtună de nisip, cuvintele alunecă printre degete, slăbind pentru totdeauna verigile. Destul Destul marile pulpane ale hainelor mortuare nu pot să ne facă să uităm goliciunea decedatului.
* Să cânţi în întuneric pentru a pasa ofensele, cioburile oglinzii, rumorile zilei
Să striveşti sub călcâi fantomele deprimării şi să scoţi din bârlog şarpele viu, nud sub ferigi
Că nimeni nu atinge izvoarele păzite de viespi, poemele fulgerate sub hohotele cerului gol
* Haidem, poezia marchează un punct (zice el sărind peste porţile scunde) Si tot aşa câştigă Dar moartea, ea nu joacă încă (în taverna, unde îşi închină Viaţa, beţivii se ascund înecaţi în vin şi umbre). <<Moarte, e rândul tău să joci>> arbitrul este neutru, pedeapsă epuizantă pentru că el şovăie să încrucişeze cele două inferne. În fine moartea joacă <<Unu la unu>> zice arbitrul
Dar sunt încă trişaţi n-ar trebui ca beţivii să se ascundă.
* În pofida vântului şi a nopţii ca un câine pierdut intru în casa Morţilor.
Nu este nimeni în afară de un scaun gol care, dintotdeauna, mă aşteaptă.
Prezentare şi traducere, Toma Grigorie
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
