|
Zeiţa Sonetului
suită poetică de
Alexandrina Chelu
Impresii si pareri personale in FORUM
|
Alexandrina Chelu este un nume ce se va impune, cu
consideraţie şi va reveni pe scena literară în mod repetat.
Iată aici, un debut ieşit din comun, căci artista şi poeta
orădeancă, are doar 16 ani! Provenind dintr-o familie de
artişti, aleşi oameni de litere şi muzicieni, tatăl, Florian
Chelu Madeva fiind muzician şi compozitor, întemeietorul
Rock
Filarmonicii din Oradea, iar mama, Iuliana Băican Chelu, o
iubită interpretă de muzică populară şi doine, ce prezintă
regulat folclor bihorean,
a avut modele remarcabile. Oameni deosebiţi cu spirit literar
ascuţit şi roditor, au sădit în această copilă nu numai
frumuseţe, ci şi un talent ieşit din comun, ce s-a cultivat
cu atenţie şi ce, iată, nu se putea săvârşi dintr-o
întâmplare, ci prin muncă şi abnegaţie. Încă elevă la Liceul
Pedagogic „Iosif Vulcan” din Oradea, cls. a IX-a C,
diriginte dl. prof. Chirilă Adriana, Alexandrina Chelu este
membră a formaţiei Rock Filarmonica Oradea, alături
de care participă la toate concertele, din ţară şi din
străinătate, dedicate poeţilor Mihai Eminescu şi Iosif
Vulcan.
1999, CD
- La tetralogia „Colenda”, "Asemeni oglinzilor",
"Când gheaţa se-ntinde", "E vremea colindelor"
şi "Colinde, colinde" interpretează vocal la mai
multe colinde, iar ca solistă la "În grădină...”,
după Lucian Blaga şi “Păsărica-n timpul iernei”, după
Ion Creangă, operă care este sprijinită de Ministerul
Culturii din România;
Din 2001
- Participă la toate ediţiile anuale ale concertului
comemorativ „Give peace a chance” cu compoziţii
proprii, la pian şi interpretare vocală; În
2003
- Televiziunea Română preia la Club A un
concert Arthur Rimbaud şi unul de colinde, la care
interpreteaza o colindă cântec şi una familială. Alte
realizări, la numai 16 ani:
2003
- "Cel mire ‘ncântător", Iosif Vulcan, interpretează
poemul "Poetul";
♪ 2003
- "Sonet european", scrie muzica la "Înaltul
vultur", sonet pe versurile lui Girolamo Savonarola;
2004
- "Je regrette l`Europe...", interpreteaza sonetul "Somnorosul
din văiugă", operă sprijinită de Ministerul Culturii din
România şi Consiliul Local al Municipiului Oradea;
2004 -
"Cele 10 chipuri ale colindei româneşti",
interpretează colindele "În grădina lui Ion" şi "Cumetria
dintre doi crai şi vulturii"; 2005
- "Sonet bihorean", scrie muzica pe sonetul poetului
Ioan Moldovan, "Eu, cel puţin...", şi interpretează
sonetul "Cum aş putea să-ncetez..." pe versurile
poetesei Ana Blandiana;
♪ 2006
- "Lăuta mea...", interpretează toate sonetele pe
versurile poetesei franceze renascentiste Louise Labé şi
scrie muzica la sonetele "De m-ar iubi..." şi "Bălaiu-ti
cap", operă care va fi realizată şi în limba franceză;
♦ Volumul "AURA SONETULUI", Alexandru Andriţoiu, îi
aparţine culegerea, împreună cu Florian Chelu Madeva; ♦
Volumul "FANFARONII", Iosif Vulcan, îi aparţine
culegerea, împreună cu Florian Chelu Madeva; ♦ Volumul "IADEŞ",
Vasile Spoială, îi aparţin coperta, împreună cu Marin Chelu
şi culegerea, împreună cu Florian Chelu Madeva; ·
Din 2005 este
membra a Corului Evreiesc "Hakeshet" al Comunitatii Evreilor
din Oradea, respectiv a grupului de dansuri israeliene
"Horneorim".
A
debutat cu sonete în Revista “Filarmonia” din Cluj-Napoca, a
d-lui Marcel Mureşeanu, în Ianuarie 2006, în urma
concursului naţional de poezie “Nicolae Labiş” de la
Suceava, 2005.
Opere în
derulare:
“Sonet italian”,
scrie muzica la sonetul “Înaltul Vultur”, per
versurile lui Girolamo Savonarola;
“Pleiada franceză”,
interpretează sonetul “Ha, pensers trop pensés...“,
pe versurile poetului
Remy Belleau;
10.10.2004
- Concert „Colenda”, alături de Rock Filarmonica
Oradea, la Cetatea din Oradea, realizat de
Televiziunea Română – TVR2, care au venit special în
Oradea, pentru a filma concertul, unde a cântat colinde
româneşti; Din 2004 participă la olimpiade şi
concursuri naţionale de Cultură Civică, susţinută de prof.
Constăngioară Constantin; În 2005 obţine premiul I
la Concursul Judeţean de Poezie „Copiii României creaază”;
În 2004 si 2005 obţine locul II, respectiv
locul III la Festivalul Internaţional de Muzică
Francofonă "Chants, sons sur scene" de la
Baia Mare, sprijinită şi îndrumată de prof. Sorina Todor; În
2005 obţine menţiune la Festivalul Naţional de
Poezie "Nicolae Labiş" de la Suceava, respectiv
două premii speciale de la revistele "Filarmonia", a
lui Marcel Mureseanu şi "Remus", ambele din
Cluj-Napoca.
Premii şcolare:
-
Menţiune – Campionatul Naţional de Memorare din
28.11.2003, susţinută de dl. prof. Constăngioară
Constantin. - Premiul I – Olimpiada Judeţeană de
Cultură Civică, 21.02.2004, prof. Constăngioară Constantin.
- Menţiunea V – Olimpiada Judeţeană de Biologie,
28.02.2004, prof. Lucaciu Maria. - Premiul II –
Concursul Judeţean de Chimie, ediţia a IX-a, 26.05.2004,
prof. Crăciun Rodica. - Premiul I – Concursul
Judeţean „Democraţie şi Toleranţă”, 27.05.2004, prof.
Constăngioară Constantin. - Menţiune – Concursul
Judeţean „Respectarea Drepturilor Omului – O şansă pentru
integrarea europeană a României”, 14.12.2004, prof.
Constăngioară Constantin. - Premiul I – Olimpiada
Judeţeană de Cultură Civică, 19.02.2005, prof. Constăngioară
Constantin. - Premiul II – Concursul Judeţean „Copiii
României de azi, cetăţenii Europei de mâine”, 07.05.2005,
alături de Bondor Bogdan (cls. a VII-a A), prof.
Constăngioară Constantin. - Premiul I - Concursul
Judeţean „Democraţie şi Toleranţă”, 30.05.2005, prof.
Constăngioară Constantin. - Premiul special -
Concursul Naţional „Democraţie şi Toleranţă”, 24-25.07.2005,
la Piteşti, prof. Constăngioară Constantin. - Menţiune –
Olimpiada Judeţeană de Limba şi Literatura Română, 2006,
prof. Krenek Claudia.
Vă propunem să citiţi o selecţie de poeme de Alexandrina
Chelu, urându-i mult succes in continuare şi bun venit la
Revista Agero!
Lucian Hetco - editor Agero
redacţia |
Esenţa Omului
Plecăm de la-nceputul învierii:
Filosofia nu-i decât o pată,
Ce ştearsă-n veci va fi, ori niciodată.
Plătim pentru cunoaşterea puterii.
Îţi plimbi adânc prin degete puterea,
Legând orice subiect de-a sa esenţă,
Uitând sau ignorând orice-aparenţă.
Eşti un Nimic, dar asta-ţi e averea...
Absent în Tot ce este Duh. Iar trupul,
Împrejmuit de-o palmă de durere,
Îşi caută în suflet disperare,
Păşind, trăgându-l înspre el, Pământul.
Doar jos, în adâncime, eşti Poetul,
Aici, afară, încă eşti doar Omul...
Nelimită şi Limitaţie
E clar, e-o viziune fără capăt.
Un iris poluat în nonculoare,
Ce-i făr’ de farmec, făr’ de cugetare,
Dispare-n spirit mort, păşeşte-n treacăt.
Şi până-n stele totul pare viaţă!...
Cuprind şi frica,-n Orizont, de moarte,
Sfâşietor de dulce-n timp de noapte,
Cu ochii-nchişi, visând, plutind în ceaţă.
Pe drum, ca-n praf, mă-mpiedic de păreri,
De gânduri - aste blânde adieri -,
Şi Libertatea..., toate sunt căderi.
Privesc ce e, dar este ce privesc?...
Privesc cu ochii şterşi, făr’ să gândesc.
Privesc o carte. Vreau să o citesc...
Testamentul Cărţii
Deschid o carte veche cu sonete,
Cu fluturi negri, adormind pe file,
Cu doruri mute, visele-mi fragile
Se pierd încet, încet, cătând versete.
Cu litere sculptate parcă-n cretă,
Par valuri între vechile idile
Ale-unor strofe, depărtate-n zile,
Plângând de dor în sunet de egretă.
Văd cartea aspră luminată-n sânge,
Volumele-ncărcate cu tristeţe...
Un Ochi nu le-a privit vreodată rostul...
Stă titlul singuratic şi se-nfrânge.
Se simte-un aer blând, de bătrâneţe...
Ah, gândul meu... Ar merita efortul?...
Universul Chemării
Lipsit de gânduri, ori lipsit de teamă,
Cu viaţa şi cu cartea, împreună,
Cu ochii-nvolburaţi, ca o furtună,
Mă-nfricoşez de propria-mi persoană!
Îmi simt privirea-nfăţoşată-n ramă:
În Orizont, în limită, răsună
Lumina ce se-aşterne de pe lună;
Blândeţea ei m-atinge ca o pană.
Poveştile învăluie durerea...
Când cartea albă îmi coboară-n mână,
Strecor în filă-o frunză de urzică;
Îmi simt iubirea-n depărtări, Chemarea,
Adăpostită-n Univers de Lână;
Cu cartea-n mână, nu-mi mai este frică...
Greutatea Gândirii
Împrejmuită de căldura nopţii,
Trezind a stelelor îngândurare,
Pălind, ca-n sufletul de lăcrimioare,
Învăţ destinul să dea farmec sorţii...
Să dea lucrării altă-nfăţişare,
Puterii altă întrebuinţare.
În miezul adormirii să-mi aducă
Iubirea-n ploaie,-n formă de nălucă.
Sunt alta, mai ciudată, suflet acru,
Mi-e greu să cred că doi cu doi fac patru.
Nu am îndemânare să mai plâng:
Atât mai pot, sfidând, să fac: să-nfrâng
Amicul crunt al fricii-nnebunite,
Duşmanul serilor răstălmăcite.
Atmosferă poetică
Tablouri pure şi încercănate,
Volume pline de dorinţă vie
Şi cărţi destule, ca-ntr-o florărie,
Cu dulci miresme: droguri ne-ncercate...,
Sunt camere, de cărţi încercuite:
În ele sufletu-mi mereu învie!
Doar trupul nu cunoaşte armonie,
În mine sunt distanţe infinite...!
Trec ploi, furtuni, rafale-ntre sonete,
Plâng doruri şi suspine-ntre versete,
Curg lacrimi de durere peste versuri,
Cunoaşterea mi-e slabă şi mă doare...
În suflet mi se zbat întruna certuri,
Cu trupul şi cu duhul. Îndurare!
|
Veşnicie muzicală
Privind în gol, prin geamul nemuririi
- Pătat de ochii ce-i strecoară valea-,
Urmând în versuri sacadate, calea,
Filosofez în tainele iubirii.
Sunt pedepsită să îmi ard dorinţa
În soba cerului de amintire;
Sunt amagită a primi lucire
Din stele; să-mi descopăr neputinţa.
Dispar o clipă, sper în confruntare,
O Uşă se deschide-n căutare,
Pătrunde-o harpă, glasul să-mi trezesc...?!
Acum mă pot elibera! Trăiesc!
Prin muzică pătrunde Libertatea,
Ating din nou - citind - Eternitatea!
Aşteptarea Fiinţei (lui C. Noica)
Ar fi să fie, dar nu e să fie...!
A fost să fie ce-a fost dat să piară...
N-a fost să fie ce-a fost dat să moară!
Să-mi pierd Fiinţa? E o tragedie!
Fiinţa simte şi rămâne veşnic...
O lacrimă rămâne adâncită
În gest, în glas... Par mult mai strălucită
Cu fiecare semn din întuneric.
A fost la mine, mi-a lăsat suflarea,
Ca niciodata să nu uit, că-n mine
Se-ascund cutremurele dintre valuri
Şi suflete pierdute,-n deşteptarea
Nemărginită, falsă - din suspine -
A vieţii mele, aşteptând pe maluri...
Zeiţa Sonetului
Izvor de poezie şi sonete,
În forme-ale cuvântului, măiastre,
Ca trandafirii,-n unduire,-n glastre,
Îmi fură gândul, legănând versete.
În asprele contururi ale florii
Mă-ncred, ca-n vraja unei dulci copile:
Priviri de stea şi buzele fragile.
E-o-ademenire când se-nalţă zorii.
Se plimbă mândră, gingaş, prin văzduhuri,
Lăsând în urma-i repezi paşi, drept semne,
Şi-o blândă adiere-n ploi şi aburi...
Frumoasă-i, Doamne... Ce-ar putea să-nsemne?
E Versul însuşi! Cântecul în sine!
Iubiri amestecate cu suspine?!...
Nebunia Scrisului
Scriam un vers şi îl ştergeam cu lacrimi,
De o mânie nejustificată.
Privesc cu inima îndurerată,
Cum punctul se desparte-n două inimi.
O literă se pierde-n amănunte,
Pătând pe spate foaia-ngălbenită.
Mă-nchin în faţa-i; par îmbătrânită,
De-atâtea riduri încruntate-n frunte.
Dar nu-nţeleg de ce mai scriu eu versuri,
Când sunt doar eu, lovită şi-mpietrită,
Ţinând în mână ceaşca de durere...
Îndrept privirea, tot pictând pe mersuri,
Spre calea suferinţei... pustiită...
Mă amăgesc. Cu propria-mi putere!
Neînvinsul Sonet
Sonet de viaţă şi speranţă vie,
Mereu m-aduci pe calea cea mai bună;
În umbre dese dragostea răsună,
Iar tu-mi rosteşti versete numai mie...
Sonet ce curge în lumini şi-nvie,
În spaime,-n bucurie,-n dor de lună,
Tu cauţi Adevăru-ntr-o minciună,
Aşterni cuvinte rare pe hârtie.
Eşti calm. Şi taci. Spunând ce se cuvine,
Tu nu rosteşti cuvinte fără sensuri;
Doar eşti sonetul fix care-n măsură
Închizi o lume-ntreagă, şi pe mine...
Şi rime, nouri, foloseşti în versuri,
Cuprinzi, ca-n braţe, viaţa cu căldură.
Iubirea specială
Lumina din stele şi viaţa-mi păgână,
Credinţa pierdută şi seara nebună,
Se-nvârt ca o aură arsă de vreme,
Iubirea aş vrea ca în vis să mă cheme.
Iubesc în păcat şi eu ştiu că nu-i bine,
Conştientă-s de toate, dar cât mă va ţine?!
Iubesc un bărbat, eu, femeia din mine,
Dar ştiu că vremea va trece... Nu vine,
Sau vine? Dar n-o văd de mersul sălbatic,
De ochii bezmetici şi gândul fanatic!
E-o dragoste mare, ce-n suflet apasă,
În fiece zi când mă duc de acasă...
Mă uit în oglindă şi-ţi caut privirea,
Cuvinte pierdute... E doar amintirea...
Visul unei nopţi polare
Firesc, normal, posibil şi moral
Ne pare dragostea care ne leagă,
Dar eu, un pui de femeiuşcă bleagă,
Alerg spre tine, călărind un cal...
Alerg să te găsesc, în depărtare
Şi-ncep a mă descoperi prin tine;
E nemaipomenit de cald şi bine!
Doar tu-mi aduci iubire şi-alinare.
Mi-eşti ca un tată de ocrotitor,
Un bun prieten şi-un om iubitor.
Doar cei din jur (peisajul oarecare)
Iubirii noastre să îi dea crezare
Nu vor! Crezând că suntem nebunatici...
Peisajul e-un ansamblu de fanatici!
Versuri albe...
Sfidez în continuare rima falsă
Şi nu mă-ndur să scriu un alt cuvânt.
Abia când veţi călca pe-al meu mormânt,
Veţi şti să-mi observaţi zâmbirea ştearsă.
Sfidez poemul fără ritm şi tropot,
Cuvinte seci şi litere-ncurcate,
Sfidez şi sensurile-amestecate.
Când voi muri, veţi trage-un pumn în clopot.
Creaţi! Sau vă e teamă de schimbare?
Pe cine-l roade-n suflet o chemare,
De-aici, de dincolo, sau de niciunde?
Mă-ntreb (de ce?) pe unde merg, şi unde,
Dar nu am glas, nici suflet, nici iubire...
Mă plimb, visez si sufăr în neştire...
|
|