|
Costin Soames
Timisoara
Mă
numesc Cosmin Soameş, am 28 de ani şi locuiesc īn Timişoara. Am găsit
site-ul dv. pe internet, mi s-a părut foarte dinamic şi complex şi m-am
gāndit că ar fi onorant pentru mine să fiu şi eu prezent aici cu cāteva
poeme. N-am fost niciodată īn Germania, doar īn Italia, unde, deşi erau
foarte mulţi romāni şi limba era uşoară, am īnţeles ce īnseamnă să-ţi fie
dor de ţară, de prieteni şi de graiul de acasă.
|
|
Destin?
Poate că aşa ne-a fost dat,
tu de o parte a lumii,
eu de altă parte,
să luptăm īmpotriva
a tot ce ne desparte
ca să rămānem aproape
īn gānduri
şi cāteodată īn fapte.
Cāteodată,
atunci cānd ne īntālnim
şi se dezlănţuie pasiuni
care ne fac să simţim
că iubim...
Dar timpul nostru e măsurat,
eu mă īntorc īn lumea mea,
tu īn a ta,
doar amintirea ne mai susţine,
amintirea senzaţiei de bine
ce ne-a cuprins
cānd ne-am cuprins.
Important e că dorul nostru
rămāne aprins
an după an,
vară de vară.
Poate că suntem oamenii
cărora le place
ca iubirea să-i doară.
Mi-e dor de tine, Romānie
Mi-e dor de tine, Romānie!
Pe fiecare pală de vānt
trimit cāte un gānd
către tine,
īţi murmur şoapte
īn fiecare noapte
şi te visez
frumoasă, plină de viaţă,
de zāmbet şi cāntec,
te simt īn suflet şi-n pāntec,
plină de doruri şi patimi,
ţara mea dragă şi tristă,
scăldată īn rāset şi lacrimi.
Săraca mea ţară!
Bogatul meu pămānt!
Ce departe-s de tine!
Şi totuşi... ce-aproape īţi sunt.
Poetul
Orice poem
e un colac de salvare
şi orice vers
un semn de īntrebare.
Orice poet
e un suflet mai bun
dar totodată
un teribil nebun.
Orice poem
e o spānzurătoare
şi orice poet
un zeu care moare.
Orice poet
e o viaţă ratată
iar orice poem
o boală ce-l sapă.
Versuri
Cāteodată mă gāndesc la poeziile mele
ca la nişte gānduri răzleţe
adunate īn această carte
precum fluturii īntr-un insectar;
fiecare poezie un gānd formolizat
ţintuit pe foaia albă a memoriei.
Fiecare vers poartă-n el efemeritatea unui fluture,
fierbinţeala unui gānd,
iluzia unei clipe,
agonia unei zile.
Viaţa se scurge īn mod egal, monotonă,
dar versurile acestea rămān
ca nişte jaloane ale biografiei mele,
versuri normale,
despre iubire, despre moarte,
despre poezie despre prostii!
Cam asta a fost tot ce mi-a frămāntat creierul
īn atāţia ani.
Īn urma mea, răzleţele-mi versuri vor rămāne
ca nişte mesaje īmbuteliate īn sticle
ale unui naufragiat optimist
care īşi aşteaptă pe o insulă pustie salvarea,
răvaşe duhnind a speranţă,
plutind īn apa tulbure a existenţei.
Să-nvăţăm să spunem DA!
Să spunem DA: pentru Europa.
Să spunem Da: pentru guvern.
Să spunem DA: pentru corupţie.
DA: partidului etern.
Să spunem DA: sărăciei.
Să spunem DA: legilor noi,
Care-i ridică tot pe dānşii
Şi ne afundă tot pe noi.
Să spunem DA, la orice ni se cere,
Oriunde, orişicui, oricāt,
La sărbători primi-vom mici şi bere
Ce-n restul anului ne vor rămāne īn gāt.
NU este cuvāntul interzis tacit,
Cu timpul şters va fi din dicţionar.
Să spunem DA, atāt ne e permis,
Răspunsul NU e prea reacţionar.
Ţara are nevoie de consens,
Ţara are nevoie de DA,
Se ne opunem, are vreun sens,
Īn vremea idioţilor sadea?
E vremea cānd īntreg poporul spune DA,
Ca răspuns la lecţia de demagogie,
Afară cu adepţii lui NU din ţara mea!
E vremea unanimităţii īn prostie.
|
